Imi place de un tip de ceva timp. Doar ca el e cu prietena mea foarte buna. Stiu ca acum par scorpia din filmele cu adolescenti care fura iubitul prietenei ei, dar eu cu siguranta nu m-am gandit la asta vreun moment.
A inceput ciudat. Ea mi l-a prezentat pe el si pe un prieten de-al lui. Inca nu erau impreuna. Cei doi nu mi-au facut o prima impresie prea buna. Apoi ne vedeam de vreo 2 ori pe saptamana cu totii. Si incet-incet am inceput sa ma integrez in grup. Radeam, spuneam glume, ne simteam bine. Insa, acest baiat ma atragea ca un magnet. La fiecare intalnire mi se parea mai fermecator, mai amuzant, mai sarmant si astfel a inceput sa incolteasca ceva in sufletul meu. Ceva mic, dar acolo. Incepea sa creasca, desi eu nu voiam asta. I-am spus prietenei mele ca e dragut, incepusem sa vorbesc si cu el mai mult. Am descoperit ca am o multime de lucruri in comun cu el. Si acel lucru mic incepea sa creasca nenorocitul. Eram fericita. Nu-mi mai placuse nimeni de ceva timp si ma simteam minunat. Cand imi vorbea, cand imi zambea - doamne, zambetul ala superb care ma face pur si simplu sa ma topesc - simteam ca inima mea da foc la artificii in stomacul meu. Eram ca un copil ce descopera gustul ciocolatei. Sentimentele deja crescusera mult si prietenele mele deja observasera schimbari la mine. Eu, cea care se machia de Anul Nou si de ziua ei, poate nici atunci, era ocupata sa ii stea parul cat mai bine si sa fie cat mai frumoasa cand se vedea cu el. Le-am spus ce simteam, era ca un vis. Mi-au spus ca imi straluceau ochii atunci cand vorbeam despre el. Pur si simplu nu ma mai puteam gandi la altceva. Cand imi dadea un mesaj imi lumina complet ziua si reusea cu 3 randuri pe un ecran sa ma faca sa zambesc ca o proasta ore intregi.
Insa nimic nu e perfect. Mi se parea ca si prietena mea il placea de la un timp ( ei inca nu-i spusesem de ce simteam eu ), dar nu eram sigura. Aveam de gand sa-i spun ei ca il plac, dar - si intotdeauna exista un dar - intr-o discutie de-a noastra ea mi-a zis ca-l place. Mi-a cazut fata. Imi spunea cat de fericita e cand il vede, cat de bine se simte in preajma lui. In momentul ala juamtate din inima mi-a cazut. Ma bucuram pentru ea, dar asta insemna ca eu sa imi reprim toate sentimentele. Nu i-am zis nimic de faptul ca si eu il plac si am lasat-o sa continue. Vedeam cat de fericita era cand el era prezent, cum ii luceau ochii cand vorbea despre el. Pur si simplu nu ma lasa inima sa-i spun. Asa ca ei s-au apropiat mai mult si intr-o zi m-a intrebat daca sa fie sau nu cu el. Nu stia ce sa aleaga, era indecisa. Atunci puteam sa-i spun ca nu se potrivesc, ca nu ar fi chiar baiatul ideal pentru ea, puteam sa-i spun orice astfel incat sa nu fie cu el. Insa, vazand cat de fericita e cand e cu el nu am suportat sa-i fac asta prietenei mele si i-am zis sa fie cu el. Chiar am avut nevoie de putina munca de convigere. Din proprie initiativa i-am lasat singuri de cateva ori si in cele din urma mi-a zis ca sunt impreuna. Eram foarte fericita pentru ea, chiar eram, dar simteam cum mor pe dinauntru. Din momentul ala mi-am spus ca nu trebuie sa mai simt nimic pentru el.
Timpul trecea, noi inca ne vedeam cu totii, descopeream noi lucruri pe care le aveam in comun cu el si dragostea, ei bine dragostea mea pentru el crestea. Stiam ca e o greseala, dar nu puteam sa raman indiferenta cand eram in preajma lui. Ce vorbesc eu aici? Inima mea sarea o bataie numai cand ma gandeam la el. Imi parea asa de rau ca il placeam, dar pur si simplu nu ma puteam abtine. Ei inca sunt impreuna si eu inca il plac....mult, foarte mult. Nici nu ma gandesc sa fac ceva sa le stric relatia, doamne fereste, chiar ma bucur pentru ei, pentru prietena mea, doar ca nu pot scapa de tristetea asta nenorocita. Va multumesc celor ce ati citit pana aici. Simteam nevoia sa ma descarc.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook