Cum poți evita scrolling-ul pe social media? Iată 10 alternative pentru a lua o pauza de la rețelele sociale.

Cum poți evita scrolling-ul pe social media? 
Iată 10 alternative pentru a lua o pauza de la rețelele sociale.

Continuăm seria articolelor legate de cyberbullying și venim cu idei de a înlocui scrolling-ul pe social media, scăzând astfel riscul de a deveni victima unui abuz online. 

Studiile demonstrează faptul că derularea postărilor pe social media supraîncarcă creierul și îl predispune la un fel de paralizie, care afectează sistemul motivațional și capacitatea de concentrare, obosește ochii și creează un sentiment de deconectare emoțională.

Astfel, propunem 10 de lucruri pe care le poți face pentru a lua o pauză de la verificarea feed-ului aplicațiilor de social media.

1. Relaxează-te câteva minute, fără să faci absolut nimic

Odihna este la fel de importantă ca exercițiile fizice și o dietă echilibrată. Faptul că petreci câteva minute în pat, fără să faci absolut nimic te poate relaxa și îți poate îmbunătăți starea de spirit. De asemenea, te energizează, astfel că, după odihnă, timpii de reacție vor fi mai rapizi, iar memoria mai bună.

2. Citește dintr-o carte sau dntr-un articol de pe internet

Citind regulat, contribui la prevenirea declinului cognitiv, la ameliorarea episoadelor depresive și îți îmbunătățești vocabularul. În acelasi timp, lectura contribuie la creșterea capacității de a empatiza cu ceilalți și îți prelungește viața; te ajută să ai un somn mai bun și reduce stresul.

3. Discută cu un prieten față în față

Conversația reprezintă un puternic instrument de adaptare. Conectarea cu prietenii și cu familia reprezintă un mijloc de a avea grijă atât de tine cât și de ceilalți, reducând sentimentele de singurătate și izolare în situații stresante. 

4. Sună pe cineva

Studiile arată că interacțiunea socială poate stimula capacitatea de a rezolva probleme. Discuțiile ca să te asiguri ce mai fac prietenii tăi printr-un apel, ajută totodată și la consolidarea unei relații mai profunde și a conversațiilor autentice în viitor.

5. Dacă ai animale de companie, petrece timpul cu ele

Animalele de companie reduc stresul, anxietatea și oferă iubire necondiționată. Prin urmare, jocul este mult mai benefic decât vizionarea filmulețelor cu animale pe rețelele de socializare.

6. Desenează și colorează

Pe lângă faptul că este o modalitate distractivă de a face timpul să treacă mai repede, desenatul și coloratul au o mulțime de beneficii. Astfel, acestea reglează starea de spirit, ajută memoria și te ancorează atunci când te poți simți copleșit.

7. Creează un obiect

Atunci când îți folosești creativitatea și creezi un obiect, influențezi pozitiv încrederea în sine. De asemenea, procesul de creație are numeroase alte beneficii: poate reduce stresul, îmbunătățește agilitatea mentală și mișcările motorii și ajută la concentrare.

8. Scrie

Scrisul de mână te ajută să te exprimi și să te cunoști mai bine. De asemenea, îmbunătățește memoria și creativitatea și te ajută să ai o gândire profundă și critică.

9. Fă curățenie în cameră

Poți încerca de asemenea și să faci puțină curățenie în cameră. Astfel, un spațiu ordonat se transferă în claritate la nivel mental. Reducerea stresului și o calitate mai bună a aerului sunt alte două beneficii ale unei mici curățenii în cameră.

10.Gândește-te la 3 lucrui care te fac să zâmbești

Nu uita să îți arăți recunoștința pentru lucrurile bune din viața ta. Gândindu-te la 3 lucruri care te fac să zâmbești, te ajută să gestionezi mai bine emoțiile și momentele dificile, să te bucuri mai mult de ceea ce îți oferă viața și să construiești relații mai puternice. În aceeași măsură, te ajută să dormi mai bine.

 

Află mai multe: https://becybersafe.116111.ro/

Ai citit și ai întrebări? Sau cauți o soluție pentru problema ta? Sună la 116111 - TELEFONUL COPILULUI! Scrie-ne la 116111@telefonulcopilului.ro!

#BeCyberSafe #116111TelefonulCopilului

6 răspunsuri:
| Simpatic a răspuns:

Obsedatii de social media sunt pustii si adolescentii in general, cei care stau toata ziua in gura vedetelor de carton si le fac bani prin simplul fapt ca urmaresc toate aceste pseudo-vedete
oamenii mari ar trebui sa aiba si alte ocupatii decat sa stea toata ziua pe "social media", dar cum multi sunt pe indemnizatii si ajutor social au facut din asta adevarate obsesii.
ma bucur totusi ca creati astfel de ghiduri, insa nu stiu daca asta este solutia la dependenta de aplicatii si siteuri, solutia ar fi ca lumea in general sa fie invatata sa numai fie naiva, indirect cu asta are legatura si cyberbullyingul, dar mai ales datorita naivitatii unii sunt escrocati prin intermediul social media

| RAY a răspuns:

Eu de la viață am învățat să nu ajung la extreme niciodată, exista dependenta de rețele sociale, poți găsi și oamenii faini dar majoritatea doar îți bat joc asta și real, internetul este făcut că sa ne informeze nu să trăim online, învăța ceva

| sierra1 a răspuns:

La intrebarea "Vrei să afli cum să fii safe pe net?"

răspundeți de fapt:

NU FII PE NET. Captivant!

| 116111 TelefonulCopilului explică (pentru sierra1):

Mulțumim. Articolul nu era încă finalizat. Apreciem rapiditatea cu care ne urmărești. Totul e gata, iar acum sperăm ca e pe placul tău.

| sierra1 a răspuns (pentru 116111 TelefonulCopilului):

Cred că ce faceți (in general faceți bine) nu e ochit pe placul cuiva. Cred că e vorba de o țintire a unei nevoi generale.

Și aici nu ar fi vorba de "Cum poți evita scrolling-ul pe social media?" - titlul fiind echivc, derutant ci mai degrabă ceva simplu, poate in genul:

"10 alternative pentru a lua o pauza din fața calculatorului"

Succes (cu orice titlu ați alege)!

| BobTheCat a răspuns:

"3. Discută cu un prieten față în față" Ups, daca nu am prieteni ce fac? sad