| LauDi a întrebat:

Bună TPU, de ce credeți că elevi cu note mari sunt tratați așa de urât în gimnaziu și liceu? Cred că știți la ce mă refer, sunt numiți tocilari, lumea crede că sunt niște oameni plictisitori, inadaptați social și multe altele. Întreb deoarece am avut colegi cu 10 pe linie și majoritatea erau oameni normali care pur și simplu aveau o capacitatea intelectuală mai ridicată (mulți dintre ei învățând mult mai puțin decât colegii care îi făceau tocilari) și știau diferite informații de trivia. Credeți că este pură invidie (îmi aduc aminte că un coleg lua note mai mici ca colega sa de bancă, dar s-a apucat să învețe și a luat note mai mari ca ea și atunci fata l-a făcut tocilar), sau din cauza părinților care au pretenții prea mari de la copiii lor "Din vina ta ne ceartă părinții".
De asemnea mai aud și idea că părinții i-ar bate pe copiii aceea cu note mari, ce în opinia mea chiar dacă s-ar întâmplă nu ar fi un lucru de râs (abuzul în familie nu e ok).
În final știu că perfecționismul nu este bun și nu ar trebui să te superi dacă iei o notă mică, dar e nașpa să știi că ai învățat și v-a dat profesorul altceva la test (ci nu ce a promis), sau ai avut o zi rea.
Vă aștept părerile.

Răspuns Câştigător
| wildthing a răspuns:

Perfectionismul e chiar foarte bun, e ceea ce te ajuta sa ai succes in viata. O nota mica nu conteaza, important e sa dovedesti ca dincolo de acea nota ai cunostinte solide. De exemplu, poti sa fii rebel, sa iei 5 note de 3 la oral... daca la teza vii si-i iei 10, oricat de exigent ar fi profesorul, va incepe brusc sa te aprecieze.
Legat de t3mbelii care ii trateaza urat pe cei cu note mari, nu prea ai ce sa le faci, pentru ca atat ii duce pe ei mintea. Trebuie sa inveti sa-i eviti, sa-i ignori si sa te consolezi cu gandul ca in timp ce tu vei ajunge probabil sa lucrezi in Silicon Valley, ei vor ajunge manipulanti in depozit la hypermarket.

3 răspunsuri:
| Wr3nch a răspuns:

Invidie si frustrare. Aia care nu vor sa invete mereu se vor plange de cei care invata pentru ca acasa parinti le zic de ce nu invata si ei ca x, y, z.

| VoidEternal a răspuns:

Sper că tu nu ești dintre cei cu note mari. Nu s-ar zice după cum te exprimi.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Și mai târziu oamenii educați și la locul lor sunt respinși... fara grija!