anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Eram în camera mea și a venit unchiu meu în vizita. Vorbea cu maica-mea si spunea ca trebuia neapărat să-mi ia apărarea când am avut o cearta in familie si m-au umilit pana "sub pământ". În acel moment mi-am schimbat părerea despre el, îl aveam pe lista celor antipatici. =) M-am emoționat, si am retrăit în mintea mea acele momente când mă umileau si ma faceau ba gay, ba homosexual, toate astea doar pentru ca nu am vrut sa ma casatoresc cu o fata pe care nu o plăceam deloc.
În fundal auzeam cum zicea unchiu in camera alăturată că nici Dumnezeu nu umilește astfel un om dacă nu vrea, in timp ce eu dădusem deja click in mintea mea la povestea asta nefericita pe care nu o voi uita niciodată. Eram "acompaniat" de unchiu, in timp ce eu retrăiam acele momente pe care de altfel mi-e greu sa le "accesez" oricând. Ii spunea lui maica-mea : întreabă si pe cutare si o sa vezi ca ce-ți spun e adevărat.
M-am simțit apărat, oarecum. Dar tot nu e de ajuns. Atunci, în acele momente când eu mă simțeam umilit si încolțit, ATUNCI trebuia sa intervină mama si sa spună (normal, nici n-ar fi trebuit sa ingaduiasca sa înceapă sa ma umilească, din clipa în care a văzut ce vor sa faca trebuia sa oprească tot) :
Trebuia sa zică: Stop! Asta nu e copilul vostru! Nu va permit sa ii mai spuneți nimic!

Dar nu! Asta nu s-a întâmplat. sad
E o tuta daca e sa zic asa. Dadea si ea din cap, habar n-am ce insemna aia. Eram înlemnit, împietrit, nu știu, cum vreți voi sa spuneți, de rușine si de toată umilința aia. Mă simțeam ca oaia din Isaia 53, acea oaie pe care o duci la măcelărie si sta muta.
Se simțea in aer toată ura si tensiunea lor. Era groaznic! Nici nu puteam sa ies. A trebuit sa stau ore in șir sa le ascult înjurăturile si calomniile, si tot ce ar putea sa zică un om rau.
Ma făceau ba orfan, ba un nimic sub cerul gol.
Ma vad in acel loc in care a trebuit sa revin cateva seri la rând, si ma compătimesc. sad
Ma întreb cum am rezistat.
In prima noapte, sau a câta era nici eu nu știu. Era 2 si ceva noaptea, si am rămas treaz. Plângeam in hohote astfel încât să nu mă auda nimeni. Simțeam efectiv dureri in piept si in inima. Oare as fi putut face infarct?
Eu cum ma ironizez de obicei îmi spuneam : hai ca ma mai forțez un pic sa fac ori infarct, ori sa mor. Eram la capătul puterilor. Ma constrângeau sa ma casatoresc cu cineva cu care nu vreau, si pe deasupra, ca nu acceptam, ma umileau ca pe un vierme.

Am trecut prin foarte multe. M- au schimbat lucrurile astea, in sensul ca mi-am propus, (nu pot sa spun ca am devenit) sa devin mai bun cu ceilalți.
Si ei au trecut, însă suferința lor i-a făcut răi, nu buni. Chiar nu vor sa înțeleagă ca avem o viață scurtă si că trebuie să ne iubim să o trăim, si apoi murim fiecare. Ce bine ca i-a fost scurtata viata omului pe pământ! Ce bine!
Dumnezeu știe ce face!

Am multe astfel de amintiri neplăcute, insa le las asa "adormite", nescormonite.

Toată concluzia este că, dacă ai un copil sau mai mulți, chiar dacă esti singurul lui părinte, datoria ta este să-l aperi. Să-l aperi! Să-l iubești! N-are cum sa iasa un răsfățat si un om rău, asa cum cred unii. Cred greșit.
Unui copil căruia îi oferi absolut toată dragostea ta, toată înțelegerea ta, n-are cum să "iasă" un om rău din el. Dimpotrivă! Va ieși un giuvaier din el! Vă asigur!

Dacă copilul tău încă "nu știe cât îi ceasul", nu trebuie să-l strivești! Nici tu nu știai prea multe la vârsta lui.

M-a emoționat un fragment din "Secretele Succesului" de Dale Carnegie, si anume ca autorul îi lăsase copilului său pe noptiera o scrisoare in care îi spunea că îi pare rău că are atâtea așteptări de la el si ca de multe ori il pedepsește fără un motiv grav. Că nu ii oferă destul timp.

Atât am reținut, dar pot sa spun ca m-a marcat. De atunci sunt mai înțelegător cu copii mici, și parcă in mintea mea imi răsună acel text. Este foarte, foarte important cum îți crești copii, câtă iubire le oferi, cum te comporți dacă într-adevăr ti-au greșit. Cum gestionezi o problema. Cum, cum, cum!
Contează!
Seara bună!

Chiar m-am atașat de TPU. rolling on the floor îmi ia minute bune sa scriu si sa ma gândesc ce sa scriu, însă ma bucura faptul ca cineva va citi si va aplica, poate.
Aplicați! Ca doar asa copii voștri vor putea sa meargă bucuroși pe drumul vieții lor, si evident, cel mai probabil la fel vor face si ei cu copii lor.
Iubirea este un lucru minunat! Nu oricine o înțelege! Este cel mai frumos sentiment, sa stii ca esti iubit. Cu asta am încheiat, apreciez dacă ati ajuns până aici. Va salut pentru a doua oara deja. happy

5 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Eu zic să schimbi poza de pe TPU, că îți face rău la public.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru sadrian46):

De ce na?

sadrian46
| sadrian46 a răspuns (pentru anonim_4396):

Pentru că transmiți imaginea unui copil tembel și trezești o disonanță cognitivă, nu mai știe omul cu cine are de a face. Adică ești chiar așa aiurit, sau doar joci teatru,

| mgtow a răspuns:

Trebuia sa iesi sa iti bagi pu in masa direct de fata cu mata. Asa merita prostii aia care critica cum ai zis in romanul de aici. Tu esti un om retras care s-a lecuit de panarame si nu-i mai arde de prostii dar nu ciudat, si nesigur pe tine ca tot esti in dubii la ce intrebari bagi aici

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru mgtow):

Chestia e ca orice le-aș fi zis tot împotriva mea s-ar fi întors... am ales sa tac. Nu a fost usor dar imi ziceam in sinea mea ca orice le-aș zice oricum nu le pasa si na, eram si al naibii de înmărmurit de ce mi se întâmplă. Eram surprins când am văzut cât de mult ma urăsc, asa ca am vrut sa vad pana unde ajung. Acum nici nu ii mai salut. Sunt niste lepre de oameni. Oameni care cred ca au urcat dintr-o dată, si nu treptat, asa cum ar trebui sa gândească. Această etapă, "așezarea la casa ta" este o etapă FOARTE GREA. Asa ca nimeni nu ar trebui să-și bage nasul.
M-am schimbat mult. E groaznic să nu fii acceptat de ai tăi! Groaznic!
Nici nu mai știi încotro s-o iei. Aș fi plecat din țară daca as fi avut bani. Acolo mi-as fi găsit rusoaice, chinezoaice rolling on the floor mi-aș fi trăit viata.
Dă-o încolo. Trec mai departe, dar nu le uit numele.