Hei, TPU, sunt eu nebună sau bordeline și poate de aceea simt ce simt sau îmi puteți confirma și voi că ceea ce simt este pe bune?!
Sau o fi de la pastilele pentru serotonină?!
Însă de fiecare dată când mă apropi iar și iar de oameni, că sunt neamuri, rude sau amici, colegi, cunoștințe, dar mai ales și când mă conectez cu aceștia si putem vorbi deschis despre orice prostii sau pur și simplu când ajut pe cineva cu ceva, simt o pace în suflet și acel vid interior se duce dracu.
Nu știu dacă înțelegeți ce vreau să spun. Însă la mine tiparul se repetă, de fiecare dată când ies din casă și nu doar pentru a face shopping compulsiv, doar pe motiv tocmai că simt vidul interior sau sufăr și tot nu dispare, ci ca să fac un bine pentru un seamăn uman sau pur și simplu stau prin preajmă umanoidă 
(deși tot acolo e și stresant și anxios uneori) însă simt că deși portofelul se mai golește, mintea chiar se mai golește (căci exprim niște gânduri și vorbe), timpul se scurtează, căci mă axez pe "ei" și nu pe mine, ba chiar și corvoada ieșitului și frica judecatului, deși e stres pe moment, însă o dată ce merg printre oameni, nu mulți, dar ies pe stradă și printre umani, sufletul, ciudat, dar se umple și o dată cu el, ființa mea.
Explicați voi chestia asta. Ce se întâmplă? Și de ce de fiecare dată?
Oare chiar să fie pe bune prostia aia cu "omul e ființă socială"?
Și până la urmă oare și Biblia să aibă un adevăr în prostia aia cu "iubirea" și chiar "iertarea"?
Adică chiar să aducă serotonina iubirea asta și nu mă refer numai la cea carnală, dintre un el și o ea, ci pur și simplu faptul că (dar umil) faci un bine cuiva, uman sau te apropii de cineva, tot uman (evident însă cu intenții bune)?
Oare asta să fie de fapt cheia pentru producerea și accesarea serotoninei la un nivel maxim, apropierea de umani și conviețuitul cu aceștia?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Și totuși de am descris aici, e experiența/trăirea/percepția și mai puțin teoria. 
Deci dv ce ați simțit în legătură cu subiectul?
Ați simțit că parcă aveți mai multă serotonină, deci fericire, atunci când sunteți înconjurat de oameni, ajutați pe aceștia sau pur și simplu vă conectați cu aceștia? 
Simplu, răspuns ar fi da sau nu.
Cum ați simțit dv. Asta am întrebat de fapt. Dacă a mai simțit și altcineva asta sau doar eu?!
Dacă doar eu, atunci, poate, Jobomat are dreptate?! 
Și chiar sunt eu nebună și de aceea am o percepție diferită de restul?!
Răspunde Nu exista raspuns simplu. In general detest oamenii. Cu oamenii MEI ma simt ok.
Dispari, Jobomat!
Nu-mi distrugi, băi, tu, serotonina pe care am prins-o azi, din nevermind ce motiv.
So, răspunzi, sau cius!
Vezi că azi sunt zen, so, pot să înjur zen, ca șmecherii de alde voi. Care înjurați și după spuneți că "dar tu ai înjurat".
Ăhhh!
P.S. poate fi și de la pastile. Nu zic, nu. Doar am spus și de asta, dar nebună nu sunt, rămân doar cele două variante : pastile și iubirea (iubirea mătușicilor mele) :p plus alergatul, evident, în miez de noapte.
Serotonină +
Deci cius!
Am răspuns, tu ai întrebat dacă de la pastile, nebunie sau altceva.Eu am ales din variantele tale, răspunsul tău confirmă puțin.
Nu va mai certati si fiti bune. Aveti grija cu ingerii si demonii atunci cand coboara liniile. Aia sunt comandati ca in armata, mai tari decat noi.
Deci lasati vorbele si fiti bune.
"Să fim bune"?
Păi de ce spui asta? Crezi că de fapt în spatele contului Jobomat, ar fi o "ea" și nu un "el"?
Nu știu ce să zic, măi Seba, dar parcă această "ură" a lui Jobomat îmi cam dă un feel că e un "el" acolo și nu o ea. 
) Am eu așa un feel.
Nu știu din ce cauză, îmi cam plac mârlanii și lumea care se poartă urât cu mine :/ dar din orice motiv îmi cam place. )
Cred că până la urmă, Jobomat ăsta/asta, are dreptate, sunt nebună. ) Și ceva mai sadomasochistă.
Deci printre care orice dus/dusă cu pluta o fi acolo, în spatele lui Jobomat ăsta ) îmi cam place personajul. )
Deși nu mă supăr nici dacă se împiedică și (hai să nu fiu rea) își julește nițeluș fățuca ori un picioruș ori o mânuță. ) Nu mă supăr. Cum spuneam, sunt o sadomasochistă și ceva borderline. )
Dar mersi de grijă, măi Seba și de apărare. Mi amigo, is back.
I miss you, ma frend! ^.^
Sper că nu o să pleci de pe TPU.
P.S. sper ca Jobomat ăsta să se evapore de pe linia mea TPUistică, ori să mi dea pace cu ura asta, căci o să mă îndrăgostesc de el/ea altfel. Să-l/o ferească God, să mă îndrăgostesc, căci devin nebună. )
Cum am spus, ador mârlanii/mârlancele.
Ce naiba ar fi viața fără ei?! Nu crezi, dragă Seba?!
Antidepresivele sunt ca orice alt drog, te simti bine cat le iei cand nu le mai iei iar te simti nasol.
Ele ar trebuie luate doar concomitent cu psihoterapia sau terapia de grup si doar pe acea perioada nu tot timpul.
Mai mult studii recente arata ca depresia are alte cauze decat cele pe care le stiam inainte, si anume:
stimularea creierului in mod repetat, adica, un nivel prea mare de serotonina/dopamina.
Dezechilibrul bacterian din intestine
Lipsa vitaminelor esentiale functionarii normale a creierului si organismului.
Ce varsta ai de deja iei serotonina? Pura curiozitate. Cauta-ti ocupatii, implica-te in activitati cu oamenii si pune overthink-ul pe locul 10.
Am 28 de ani și 28 de ani am fost cel mai solitar om, cu cele mai simpliste și basic experiențe (nu și
cele suferinde însă). Dar am supraviețuit, la naiba, de nu am supraviețuit.
Cât de ocupații, sunt cele basic. 
Nu am unde să fac chestii extraordinare. Nici vreo superputere, deși recunosc căci pentru asta am luptat mereu. Să mi găsesc superputerea mea.
Am găsit să zic una, cum ar fi tocmai overthink-ul și scrisul deci.
Dar parcă am cam renunțat și la scris. Nu o să devin eu niciodată scriitor consacrat. Nici nu cred că o să mai ajung să devin vreodată locuitor american, unde se mai face ceva carieră pe scris. Așa că, am cam renunțat și la visul ăsta. :') Dar aspir să mai adun ceva poezii și să le public într-un volum de poezii de duzină.
Altceva nu prea mai dețin.
Dar tot nu mă sinucid, oricâtă tristețe și viduri interioare o să simt mereu, oricâtă durere o să simt, la naiba de o să renunț la viața asta, așa banală cum e ea și insignifiantă și nu o să fac niciodată voia Satanei, de a-l alege pe el și sinuciderea. Deși uneori, admit, că până și sinuciderea mi se pare o artă.
Sper să nu citească asta vreun adolescent suferind.
Din ce observ, azi, în secolul 21, adolescența parcă a devenit cea mai suferindă etapă a vieții. Cine trece de aceea, e un erou.
Și deci da, trebuie să iau serotonina ca să supraviețuiesc și să nu fac atacuri de panică, între oameni.
Însă ciudat e că, deși tot oamenii mă agită și rănesc, tot ei îmi și aduc serotonina. Nu am mințit când am spus că eu niciodată nu o să mă pot înțelege și înțelege oamenii. Sunt ciudați și viața cu paradoxurile ei sunt ciudate.
Mi se pare ca traiesti cu infatuare si chestii din astea poetice care nu-ti aduc mancare pe masa.
Gandeste-te un pic la copiii abandonati de parinti la nastere si care sunt predispusi la a dezvolta retard deoarece nu se ocupa nimeni de ei sau copiii din orfelinate unde putini se incumeta sa-i adopte si sunt abuzati intr-un hal. Sau la alti oameni si copii inclusiv de pe Pamantul asta care se feresc de bombe, de gloante, de ganguri.
Oricum raspunsul meu nu o sa te schimbe si tot la soarta ta trista si depresiva o sa te gandesti cu pastilele de serotonina. Du-te la tara sau nu stiu... La biserica, chiar de n-ai fi religios/a si vorbeste cu oamenii. Din fericire, generatia batrana, batranii de acum sunt cei mai faini oameni, asa in ignoranta lor, nu sunt ingamfati si narcisisti ca generatia de la 35 in jos. Dar n-ai sa faci nimic din toate astea asa ca noroc!
Pentru că știam doar parțial termenul "infatuare" am zis să-l caut în Dex. )
Mai bine nu o făceam. Deși bănuiam că e un termen folosit pentru oamenii narcisici/ce se cred superiori.
Ceva ce am susținut mereu că fac ceilalți cu mine, azi tu-mi spui că eu sunt asta? Niciodată nu o să accept asta, și dacă aș fi e singura chestie care nu o să o accept la mine, deoarece am văzut mereu cum s-au purtat cu mine acei oameni superiori și deoarece știu la ce grad de nebunie am ajuns doar pentru că a trebuit să mă apăr de toți acei oameni nebuni și narcisici. Și sincer nu am ajuns la niciun numitor comun cu ei, ci doar la faptul că eu sunt de vină și pentru că ei nu mai respiră. :/
So, really?! Ție un om care suferă de vid interior, borderline chiar și anxietate ți se pare un om superior? Adică un om care tace și ține în el, acceptă orice părere umană, ca apoi să vină acasă și să spargă vase, pentru că nu îi poate răni pe ceilalți, deși uneori acest paradox te ucide pe interior, deoarece ajungi să te porți cu mănuși cu niște străini (colegi, șefi, prieteni, cunoscuți, vecini) doar ca să vii acasă să te descarci la mama și să ți rănești cel mai drag om din lume, ție ți se pare un om infatuat?!
Doamne!
Cred că nu vorbim aceeași limbă.
Sau eu nu m-am exprimat poate cum trebuie? :/ sorry then!
Plus că nu știu cum ești tu, când pierzi timp cu alți oameni și ai parte de acea faimoasă dar goală "socializare", dar eu una când stau singură cu gândurile mele, ce să vezi, fix la oamenii ăia de care amintești tu mai sus mă gândesc, copiii din orfelinate, homelleșii, bătrânii ce s-au scremut să facă copii ca azi să-i abandoneze și cel mai crunt, criminalii (ce o fi de fapt în sufletele lor) cât și sângele vărsat al victimelor lor.
Și oare și aceste gânduri mă fac infatuată?!
Nevermind, revenind la dex, din acest termen accept doar termenul țâfnoasă, cum am spus am probleme cu anxietatea, sunt ceva mai ursuză și un mood mai sucks și nu suport să mi se spună ce să fac, cum să fac ori să mi se spună chestii negative la adresa mea, mai ales dacă acelea nu deranjază direct persoana care mi le spune și o face doar din răutate, frustrare, invidie, needucație sau pe motiv că "așa sunt eu, spun verde în față" mi se rupe de verdele lumii. Și uite din cauza asta mi-am pierdut serotonina și sparg lucruri. Deci, nu pricep?
Cât de bătrânii de la Biserică, deși am început să cred cu tot sufletul în God ăsta și mă lupt să fac binele cerut de God ăsta, atât cât pot, de bătrânii de la biserică, am orice altceva decât vorbe de laudă. Am fost de câteva ori pe la Biserică, tocmai pentru că simțeam că o iau razna într-o perioadă în care chiar pierdusem totul, aproape totul, dar am văzut doar pură răutate și acolo. Și eu de obicei, chiar sunt ceva mai naivă, însă la biserică am văzut doar monștrii. Bătrâni care clevetesc în loc să fie atenți la slujbă, ori alții care vin doar pe motiv de socializare sau "agățeală" și oameni care chiar sunt infatuați doar pentru că ei nu au anxietate socială și au tupeul să se ducă în timpul slujbei în față ca să pupe o icoană pe motiv că e bine și trebuie cu orice preț să faci acea rânduială. Și până și pentru asta m-am simțit inadecvată la Biserică. Deoarece nu vreau să deranjez jumătate de biserică și să mă îmbulzesc printre alții doar ca să pup o icoană (sunt conștientă că e ceva sfânt acolo, mai ales în timpul Sfintei Liturghii) dar dacă am venit ceva mai târziu și eu mă simt bine doar stând într-un colț în spate și privind altarul și vorbind cu God în sinea mea, e problema mea ce fac. Și îmi asum și dacă voi fi taxată de către God pentru acel refuz de a săruta icoana în acel moment crucial al slujbei. Cum mereu mi-a împuiat capul mătuși-mea că cine stă chiar și la toată slujba, dar nu stă la miruit, pleacă înainte de miruit, ești Iuda care te-ai întors și l-ai sărutat pe Iisus, dar apoi l-ai vândut. Deoarece ai refuzat să te miruiești.
Eu mi-am asumat chiar și de aș deveni Iuda în față Domnului, însă eu nu pot sta în mulțimea aia și îmbulzeala aia ca să mă miruiesc. Azi însă, având și mai multă evlavie la God și parcă nevrând să devin Iuda, am găsit strategia de a aștepta să se miruiască aproape toți, mă retrag pe margine, pe băncuțe/scaune, căci atunci e unicul moment de la slujbă în care chiar rămân scaunele goale, apoi când mai rămând 2, 3 persoane, doar, mă duc și eu și mă miruiesc.
Deci sunt pro și contra cu bătrânii, cel puțin cu cei de la Biserică sunt contra. Deoarece, bătrânii, se cred cei mai buni și mai cunoscători de acolo, ale rânduielilor slujbelor, ne judecă grav pe noi ăștia tineri și ceva mai neexperimentați ori mai lejeri cu toate acele ritualuri stricte.
În schimb, da, bătrânii din Univers, sunt niște oameni de la care ai ce învăța și chiar ar fi bine să ai măcar unul prin preajmă mereu, deoarece bătrânii mereu sunt ca o carte deschisă.
Și da, și aici ai dreptate, deoarece studiile arată că generația Z și tot ce vine după, oamenii născuți după 1990 sunt individualiști și axați doar pe ei. Deci automat devin și ceva mai îngâmfați/narcisici și cineva, tot așa, spunea că societatea de azi, este societatea YOU, adică despre tine. Deci evident că ne vor mai narcisici.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
