| xculina a întrebat:

tuturor!

Incep prin a spune ca am nevoie de pareri ( nu jigniri ) si sfaturi in ceea ce priveste subiectul discutat!

In urma cu 6 ani imi sarbatoream implinirea a cei 38 de ani intr-un local, in compania catorva prieteni ( prietene ) printre care si iubitul meu din acel moment ( actual sot ). In acelasi local era sarbatorit un tanar de 18 ani. Grupurile noastre aveau sa se uneasca dimineata in jurul orei 1:00 cand deja ca numar eram mai putini in ambele grupuri, iar eu nu mai eram in compania iubitului ( care plecase la randul lui ). Uitand de urari si lasandu-ne purtati in spiritul petrecerii, eu si proaspatul major am reusit sa ne spunem "La multi ani!" abia la plecare, cand ne-am intalnit pe culoarul ce ducea spre toaleta ( amandoi fiind impinsi de nevoile fiziologice ). Totusi urarea s-a transformat intr-un sarut pasional si incins, care ne-a prins in "susta" prin care intr-un final amandoi am ajuns in dormitorul meu ( taxiuri separate, discretie ). Aici s-a petrecut CEA MAI RESUSITA NOAPTE DE AMOR DIN VIATA MEA! (mult peste asteptarile mele, crezand ca se v-a sfarsi in cel mult o ora; de fapt ora 3:00 dimineata s-a transormat in 11:00 dimineata si nu stiu cand si cum a plecat, dar stiu ca nu lipseau bunuri materiale si nu am mai auzit nimic de el )
O lunga perioada m-am considerat cea mai josnica femeie; imi inselasem iubitul pentru prima data in viata. Mi-am dat frau liber fanteziilor incat am petrecut acele momente ca intr-un film de actualitate pentru adulti. Aveam o problema cu asta; ma invinovateam si ma simteam murdara. Ajunsesem sa fac 4-5 dusuri pe zi nemotivat. Asa ca mi-am promis ca asta nu se v-a mai repeta!

Asa ca, iata-ma : 42 de ani, 2 copii, casatorita!
Totul e bine!
In urma cu doua zile, urma sa facem o vizita fratelui si actualei cumnate si sa petrecem Craciunul impreuna. Cumnatica e o tipa minunata, in varsta de 45 de ani, cu un copil de 24 de ani pe care l-a crescut singura. Urma sa-l vad pentru prima data, daca nu cumva... ERA ACEL BAIAT DE ACUM 6 ANI!
Mi-a luat 3 ore sa gandesc modalitatea prin care sa parasim amandoi grupul ( justificat ), aceleasi 3 ore sa uit de tot ce mi-am promis si aceleasi 3 ore sa ma aprind la gandurile si dorintele ce le aveam de la el. Dupa aceste 3 ore retraiam experienta de acum 6 ani; il aveam din nou si ne bucuram de fiecare strop de placere din corpurile noastre. Diferent e, insa, faptul ca nu mai simt nici un regret, MA SIMT BINE, atat de bine incat de acum doua zile chestia asta se repeta si se repeta de cate ori exista un mic spatiu.

CE E DE FACUT ACUM?
Vreau sa scap de el dar il doresc prea mult
Vreua sa dispara dar totusi ma topesc dupa momentele in care-l simt

20 răspunsuri:
| mihai69 a răspuns:

Și totuși, care e întrebarea?!?
A! ce e de făcut acum... Păi, ți-ai răspuns deja singură: amor nebunesc, cât cuprinde. Până v-o prinde.
Apoi, se va pune iar problema: ce e de făcut acum (doar că „acum" va fi „atunci"). Probabil se va ajunge la o despărțire amiabilă.
Mi se pare totuși ciudat cum de ați petrecut două grupuri în aceeași crâșmă și să afli abia acum că erați rude. Chiar și prin alianță.

| xculina explică (pentru mihai69):

Nu eram rude atunci!

| xculina explică (pentru mihai69):

Nu eram rude pe atunci!

| cristimihailov a răspuns:

Buna,

Desi il doresti pe acel tip, ti-ai trait placerile, interzise de societate.

Poate ai dori sa vezi problema si din alt punct de vedere: ai doi copii. Crezi ca sotul tau va inghiti usor chestia asta? Mai ales ca este facuta voluntar si cu cardasie?

Riscurile ar fi:
1. Ca dintr-o familie fericita inca sa ramana o famile despartita, impartind cu sotul custodia copiilor.

2. Refacerea vietii tale devine mult mai dificila de la o varsta incolo, mai ales cu copii.

3. Faptul ca il tii pe tipul ala in loc este iarasi destul de greu.

4. Gandeste-te la cum te va vedea familia si restul prietenilor. Va fi un pic de izolare sociala.

Uneori in viata faci si lucruri care nu iti plac. Gen dormeai 3 ore maxim pana cand hraneai copilul si tot asa.

Riscul per beneficiu este mult prea mare.

Eu as vorbi cu mesterica al tau ca nu poti sa iti mai risti familia. Ca desi iti este greu ai dori sa incepi sa raresti pana la oprire aceasta chestie. Ca faci asta pentru copii.

As incerca sa fac asta in asa fel incat sa am si colaborarea lui. A fost frumos cat a fost, dar acum nu mai poate fii. Astfel incat sa nu te santajeze.

| mentholinks a răspuns:

Pai spune-i sotului tau, poate se baga si el, faceti in 3.

| vocea a răspuns:

Draga mea poti sa fac amor ca in filme indeplinesteti fanteziile si bucurate de placerea vietii, lasa regretele pentru altadata, traieste momentul o viata ai, au am avut relatii cu femei mature si stiu sa se bucure de un barbat in pat, daca vrei vorbim in privat

| Bishopp a răspuns:

Buna! Am citit toata povestea si vreau si eu sa iti scriu.
Te inteleg perfect! Nu ai ce face! Trebuie sa continui la fel, sa fii o mama perfecta, o sotie perfecta, sa iti faci treburile intr-un mod normal si natural si sa profiti de micul tau moment de placere de cate ori poti! Pentru ca asta te face fericita! Asta te face sa simti ca traiesti! E un fel de dependenta care iti place si stiu, esti intr-o continua obsesie intrebatoare, daca faci bine, daca faci rau, te simti prost in prezenta copiilor si a sotului.
Lucrurile astea sunt normale! Crede-ma! Omul are nevoie de altceva in viata lui! Si sotul tau daca nu face asta deja, tot tinde catre asa ceva, oricine isi doreste altceva dupa un timp! Dar nu poti sfasia nici familia! Ai investit mul in ea!
Tot ce am citit o vad ca pe o normalitate, daca te poti impaca cu tine in asa fel incat sa vezi si tu la fel, o sa poti sa tii desfasori viata normal! Altfel ai de suferit! Daca pierzi familia ai de suferit, daca renunti la placere ai de suferit, daca le ai pe amandoua si nu esti impacata tot suferi! Impaca te cu tine si gandeste te ca asta este firea omului nicidecum caracterul. Oricine gandeste asta! Oricine vrea altceva la un moment dat fara a pierde ceea ce are! Poti vizita si un psiholog pentru o impacare sufleteasca. Daca vrei putem sa mai vorbim in privat! Ai grija de tine!

| NSSNoShitsSherlock a răspuns (pentru Bishopp):

Nu înțeleg de ce o încurajezi. E josnic ce a făcut.

| Bishopp a răspuns (pentru NSSNoShitsSherlock):

Nu iti stiu situatia! Nu o incurajez! O inteleg perfect! La un moment dat intr-o relatie de lunga durata te saturi, doresti si altceva. Intervine monotonia si chiar ti se pare ca traiesti degeaba. Ea simte ca traieste cand face asta! O inteleg perfect! Mi se pare ceva normal ca oamenii sa si doreasca si altceva cu toate ca iubesc ceea ce au!

| Anothergirl22 a răspuns:

"Nu regreta nimic din ceea ce ți-a bucurat sufletul cândva!"

Îți iubești soțul? Îl iubești pe tânătul respectiv, sau la mijloc sunt doar frustrări sexuale? Nu prea mă pricep, dar cred că e bine să faci ce-ți dicteazã inima. Dacă nu-ți iubești soțul, atunci de ce mai ești cu el? Tânărul respectiv te iubește sau e vorba doar de sex? Dacă vă și iubiți de ce nu sunteți împreună?
Dar dacă e vorba doar de sex, ei bine, merită să-i faci așa ceva soțului tău? Sunt niște întrebăti pe care trebuie să ți le pui. Decide rațional. Oricum, bucură-te că ai avut ocazia să trăiești atât de intens. Îți urez numai bine! Să iei decizia corectă și în favoarea ta și a copiilor. happy

| Amalia12345678 a răspuns:

Nu esti cam "baba" sa faci chestii de genul?

| mihai69 a răspuns (pentru Amalia12345678):

Dacă ați ști voi ce poate o „babă" din asta... Google for "cougar" (slang)!

| NSSNoShitsSherlock a răspuns (pentru mihai69):

Mai ușor cu eronatele, utilizator senior. :-))

| Axwelll a răspuns:

Ti se pare normal ceea ce faci?
Gandeste-te la copii tai.
Merita barbatu' asta?
Daca ai fi fost sotia mea si as fi aflat, te-as fi legat in beci si ti-as da apa cu furculita.

| NSSNoShitsSherlock a răspuns (pentru Axwelll):

Ăla-i. În sfârșit un om conștient. Citește ce am scris și eu.;-)

| Axwelll a răspuns (pentru NSSNoShitsSherlock):

Am vazut.
Imi este mila de copii tai. Povestea asta o sa se afle mai tarziu, sper ca esti constienta, ca copiii tai vor prinde ura pe tine, ceea ce poate fi cel mai dureros sentiment, ca copiii tai sa te urasca!

| NSSNoShitsSherlock a răspuns (pentru Axwelll):

Cât de realist. Funda merită!

| JustBaby24 a răspuns:

Eu zic sa te duci la cineva sa-ti faca hipnoza. Poate merge asa.

| NSSNoShitsSherlock a răspuns (pentru JustBaby24):

La psiholog, mai întâi.

| xculina explică:

1. O sa primesti raport petru jigniri!
2. Nu inseamna ca daca am gresit o cifra nu stiu sa calculez.
3. Nu am nevoie de sfaturi de la copii frustrati (AM UITAT SA MENTIONEZ )