| Alexandraa97 a întrebat:

Bună ziua. Noi cu soțul nu prea facem sex. Dacă înainte să rămân însărcinată făceam de 2 ori pe lună, când o dată. Acum avem 2 luni și ceva de când nu am mai făcut nimic. Deja de câteva ori îl văd cum își schimbă chiloții noaptea pentru ca își dă drumul prin somn. Am încercat cu el să discut să văd care-i situația ca nu se dă la mine, cum o făcea înainte si degeaba, ba chiar ne-am și certat și tot nimic, găsește diferite pretexte, ba ca e obosit, ba ca ne-am certat, ba mă întreabă de ce nu mă duc eu la el dacă vreau sex. Nu ca mă rușinez, dar nu pot să iau inițiativa atunci când am în cap ca ceva nu-i în regulă cu mine și ca nu sunt dorită de soțul meu. Foarte des l-am întrebat care e cauza și mereu am același justificări și ca o să facem mai des și deja avem 2 luni și ceva ca nu am mai făcut sex. Ma simt frustrată și nu știu ce să fac. Chiar în noaptea asta m-am trezit ca își lua din dulap altceva de schimb. Mă gândeam ca îi este cald, m-am uitat la pantalonii lui în baie și sunt murdari de sperma. Am în cap ca el vrea sex, dar nu cu mine. Nu înțeleg de ce nu face sex cu mine. Dacă încerc să discut nu ajung absolut nicăieri ca de-obicei.
I-am zis ca mă face să mă simt urata, frustrată și ca mă face să cred ca nu îl atrag, îmi zice ca nu-i adevărat ca mă dorește și mă iubește și alte chestii, dar sex tot nu văd. I-am zis ca nu pot să vin eu cu inițiativa din motiv ca nu mă simt dorită, oricum îmi zice dacă am eu chef de ce nu zic. Ca de ce aștept mereu de la el. Nu mi se pare ca așa ar trebui să meargă lucrurile într-o relație. Cum un bărbat tânăr să nu isi dorească soția măcar o dată în săptămână. Așa era și înainte de sarcină. I-am zis ca dacă o ținem așa ajungem să nu facem cu lunile.
Și așa am Și ajuns. Pot eu să vin cu inițiativa desigur, dar nu o să mă refuze doar pentru ca să nu ne certăm. Simt ca o să fie din obligație. Nu are pe nimeni, știu asta foarte sigur. Muncește la părinții lui, absolut toate serile este acasă. Nu iese la bere, poate să meargă în vizită la cineva câteodată, dar de obicei mergem împreună. Nu ascunde nimic. In afara de ce nu face sex cu mine. Nu cred ca e de la sarcina, ca e la curent ca se poate face sex. Plus ca erau și înainte probleme.

15 răspunsuri:
| VerginicăVacăGrasă a răspuns:

Cum adică noi cu soțul nu mai facem sex? mai e cineva în casa care mai făcea sex cu soțul?

| CristiDinBucuresti a răspuns:

Poate tu nu il mai atragi, te ai ingrasat dupa sarcina? Ce varsta ai? Cîte kilograme aveai inainte de sarcina si cîte ai acum? Aici este secretul cum arata-i inainte si cum esti acum.

| ania a răspuns:

Daca ar avea pe cineva nu ai gasi lenjeria cu soeema. Nu e bine sa faci atatea presupuneri. Oricarui sot ii place sa ia si sotia initiativa. E important sa inceoeti dun niu, indiferent cine initiaza.

| Violleta2022 a răspuns:

Eu cred ca sotul tau are gonoree (sculament) fiindca numai asa se explica murdarirea non stop a chilorilor cu sperma, ca asa se comporta boala asta, destul de severa de altfel, care netrata poate duce la atac de inima si moarte.

Merge-ti urgent la un cabinet de medical DERMATO_VENERICE sa faceti analize ca el nu este nromal si daca ai avut sex cu el, cu siguranta ai luat si tu.

Preferabil sa nu ramai gravida acum, cand sunteti bolnavi ca infectia afecteaza copilul.
sanatate maxima!

| LoveSleep a răspuns:

E amuzant cum crezi ca are orgasm in somn si el o rupe pe l a ba dupa ce tu te culci.

| TheGentleman a răspuns:

Dacă el te-a rugat să iei inițiativa, de ce nu o faci? Orice relație sexuală trebuie explicit consimțită, altfel este viol. Pe lângă asta, nu ar strica o vizită la psihosexolog

Pentru o relație sexuală reușită este mai important contextul în care are loc

| VerginicăVacăGrasă a răspuns (pentru TheGentleman):

Asta e buna, ce bărbat ești tu dacă te aștepți sa ia femeia inițiativa în sex? Un bărbat adevărat nu ar permite femeii sa ajungă în ipostaza asta, un bărbat adevărat știe cum sa facă femeia sa se simtă confortabil și sigura pe ea fără a avea îndoieli. Cei care așteaptă ca femeia sa ia inițiativa sunt PAPAGALI!

| Miruna333 a răspuns:

Fapte, nu vorbe. Spune ca te iubeste, te doreste, dar arata asta? Nu.
Cand relatia nu mai merge, primul semn este relatia in dormitor. Fara asta, e relatie platonica, coleg de camera, nicidecum partener romantic. 1-2 ori pe luna este foarte rar si nesanatos, de la a face o data si deloc pe luna, e un singur pas. Voi nu erati sudati bine la acest capitol. Daca acum scartaie la voi asta, si nu patul, dar mai tarziu. Sunt sanse super mici sa fie o problema de moment si sa se rezolve pe viitor daca mai mereu a fost putin sex.
Daca as fi in locul tau as parasi relatie ca viitor nu are, insa, daca alegi sa stai, incearca sa preiei initiativa, stiu ca simti ca nu poti, dar poti macar incerca, sa vezi daca te va refuza sau nu. El daca si-ar dori cu adevarat, ti-ar propune, nu ar astepta de la tine. Sa ai in pat o femeie langa tine si sa nu faci nimic, spune multe.

| Cavaler001 a răspuns:

Nu strica daca iei si tu initiativa sa stii. Nu-ti scade rangul si lui sigur ii va placea.
Dar asa daca uiti de el..si stai doar dupa initiativa lui s-ar putea sa i se ia si lui si sa se gandeasca, cel putin, la altele.
Nici inainte nu era o frecventa normala, parerea mea (1-2 ori pe luna!)
Trebuie sa vorbesti cu el mai hotarat!

| Alexandraa97 explică (pentru Cavaler001):

Poate să se uite după cine vrea el. Dacă după ce am discutat cu ele alege să se uite cel puțin la altele în loc să facă ceva în privința asta. Eu îi zic pa ✌️.

| Cavaler001 a răspuns (pentru Alexandraa97):

Părerea mea este că exagerezi. Una e sa se uite și alta e sa te insele.
Ți.am zis că nu strica sa-i faci și tu surprize luând tu inițiativawinking Daca nici atunci nu e plăcut surprins cel puțin, atunci tb sa vb serios cu el.

| Cosmin3412 a răspuns:

Am trecut prin asta.
Fii atentă, nu trebuie sa iei inițiativa tu. Trebuie sa te faci dorită. Gândește te ce ii place lui cel mai mult la tine? De ex: mie imi placea fundul.
Incepe sa fi zi de zi mai aranjata si mai sexy chiar daca nu iesi din casa. Daca ii place ce am spus mai sus, poarta mereu pantaloni scuri sau ceva care iti scoate in evidență acele forme, nu trebuie sa ii spui nimic, poți face curat prin casă cand este el in fata lui, îmbrăcată mai sexy. Subtil nu trebuie sa ii dai de bănuit ca asta cauți sa ii atragi atenția.
Fi in fiecare zi asa, nu doar atunci cand vrei sex. Si ai sa vezi ca se schimba ceva.
Plus nu fii cicălitoare si nu ii mai atrage atenția ca nu faceti sex. Daca te comporți normal si ai grija de tine, te aranjezi cat de cat si porți haine care sa iti scoată formele in evidență si in casă, ai sa vezi ca se schimbă ceva.
Fosta mea avea o pereche de pijamale, i-am spus sa le atunce de la începutul relației, ca erau vai si amar, i-am cumpărat eu 3 perechi sexy, nu le-a purtat cred de 4 ori. Si dupa aceea ma intreba de ce nu ma dau la ea cand ajung acasă, i-am explicat cum iti explic si tie. Cand o vedeam in alea se culca instant și dacă voiam sex.
Trebuie sa stii ce ii place lui la tine si sa ii arăți acele părți cat mai subtil, un barbat le vede imediat.

| tunoi88 a răspuns:

Deblocheaza chatul si iti explic ce ai de facut.
Intri la setari si dai permite mesaje de la toti utilizatorii.
Multumesc!

| DoctorInFemei a răspuns:

Mergeti la doctor oameni buni nu mai intrebati pe TPU doamne

| jorjache a răspuns:

Are o prb
Atunci când iubești și simți atractie, mereu îți dorești momente intime! Va fi tot mai rău, se minte singur.Si fără dragoste, casnicia nu rezista!