| Andradda a întrebat:

Hei. Te rog citeşte până la capăt şi ajută-mă.
Cum fac parte dintr-un grup mare de prieteni, cunosc multe persoane noi. Aşa am dat şi peste un nou tip. La început îmi era indiferent. Am început să vorbesc foarte mult la telefon cu el. 2 săptămâni am vorbit împreună în fiecare seară cam 2-3 ore. Mereu aveam ceva nou de spus. Aveam glumele noastre şi asta era interesant. În primele zile eram confuză, ceva gen : "de ce mă suni?" dar după am început să îl plac încet cu încet. Într-o zii eram puţin supărată şi aveam drum comun cu el, la final el m-a sărutat dar în aceiaşi zi s-a combinat cu altă faţă. Ok. Am încercat să accept acest lucru. Dar era cam greu. El m-a sunat seara să-şi ceară scuze, a fost un gest ok, dar era deja prea tariu. S-au despărţit după o săptămâna şi puţin. Şi am început din nou să ne reluăm "obiceiul" cu telefonul. 3 seri la rând am ieşit toată gaşcă şi am stat continuu împreună. Găseam momente să fim doar noi. Era aşa frumos. Eu l-am întrebat:"tu ce vrei de la mine că nu înţeleg?" şi mi-a spus :"te plac mult". am crezut că în acel moment ar trebui să fim împreună. Dar nu a fost aşa. După ce ne'am despărţit eu rămânând confuză i'am trimis un sms : Suntem prieteni sau suntem împreună? el mi-a răspuns că e mai bine să fim doar prieteni. Mi'a zdrobit inimă. Nu am mai vorbit deloc după şi a trecut o luna fără să schimbăm o vorba, îmi era aşa door să mă trezească cineva pe la 1 şi să spună :"nu îmi este somn. Scuze că te-am trezit, dar doar la ţine mă gândeam". Îmi e dor de glumiţele noastre sau de cum ne tachinăm. Peste o săptămâna văd pe fb că el este în relaţie. Care a tinut 2 saptamani. Acum eu il plac din ce in ce mult. După convorbirile, zâmbetele imparite. Ne'am intalnit acum 2 zile accidental pe strada. Ne'am purtat ca doi prieteni obişnuiţi. Dar ideea e ca eu vreau altceva
Eu cred ca si'a bătut joc de mine. Diferenta dintre noi e de 4 ani. Sa fii fost si asta?
Ştiu ca am scris mult si îţi mulţumesc ca citit. Te roog răspunde-mi. El ce vrut de la mine? Doar distracţia lui pe 3 zile? Oare chiar ma plăcut? Daca mă suna mereu? Simţeam ca am incredere in el. Si asta rar se intampla la mine. Voi ce credeţi? Cum ar trebui acţionez acum după o luna de când nu am vorbit? eu mă gândesc zilnic la el si ma bate gandul sa il sun. Dar mi-e greu.

Răspuns Câştigător
| Piticutsss a răspuns:

WOW! Chiar nu stiu ce sa spun! Interesanta povestea ta si in acelasi timp intr'un fel trista. V'ati sunat ati vorbit, poate te placea doar ca o amica, o prietena buna, si poate chiar simtea asta in sufletul sau, dau numai ca pentru o buna prietena nimic mai mult. Ai avut incredere in el, dar vezi tu, lumea are mii si mii de fete, pe care si le schimba cand vor ei... la inceput sunt mielusei si cand vad ce se intampla mai bine, isi schimba fata. Cum tu poate i'ai si demonstrat ca il placi la nebunie, el a vazut asta, si cred ca si'a batut joc, daca nu isi batea nu se intampla asa. Ma rog! Baietii din ziua de azi oh go on.

Stii ce spun, lasa totul in voia sortii, ramaneti prietenii si atat. Nu te merita. De ce vrei sa ii arati ceea ce simti si sa isi bata joc de tine? Uita'l! Incearca sa faci ceea ce faceai inainte sa il cunosti pe el. Du-te distreaza'te cu gasca ta de prietenii, radeti, glumiti, incearca sa ii arati ca esti indiferenta daca si el mai face parte din gasca voastra si sta cu voi, incearca sa ii arati ca nu iti mai pasa de el si ca ai trecut totul cu vederea. Acum eu ti'am dat un sfat. Daca vrei sa il accepti de bine daca nu iarasi bine. Fa ce'ti spune inima mai bine. De la noi auzi doar sfaturi. Bafta multa. Si sa imi trimiti un mesaj sa imi spui ce te'ai hotarat sa faci te rog. Pupici :*

5 răspunsuri:
| answer a răspuns:

Una este sa te placa si alta este sa tina la tine! Cand un baiat ii spune unei fete ca o place, de regula se refera la fizic! Si daca te placea, nu mai avea relatiile celelalte! Mai bine incearca sa-l uiti si sa iti gasesti un baiat mai linistit si care sa te placa din toate punctele de vedere; daca ai incerca sa fii cu el, si poate ca ai reusi, nu cred ca veti sta prea mult impreuna si in felul asta iti vei amplifica si mai mult suferinta! Asa ca cel mai intelept lucru pe care il poti face ca tie sa iti fie cat mai bine este sa incerci sa-l uiti! Gandeste-te bine la ce ti-am zis si gandeste la rece! Vei vedea ca am dreptate!

| ThePunisher a răspuns:

El si-a batut joc de tine, iar tu i-ai facut jocul. Nu mai lasa toti prostii sa se foloseasca de tine. Daca ai vazut ca nu stie ce vrea, ba se saruta cu tine, ba e cu alta, etc, trebuia sa iti vezi de viata ta. Lumea nu s-a terminat la baiatul asta, asa ca nu dispera! Mergi mai departe si uita-l.

| Aly28 a răspuns:

Pai daca nu a mai vorbit o luna cu tine e clar ca nu simte nimic.Si ti-a raspuns prin acel sms destul de bine(suntem prieteni). Poate a vrut doar sa piarda timpul atunci cand vorbea cu u la tel, sau si-a dat seama ca sunteti prea diferitii...

| Nov a răspuns:

O fi din cauza la prieteni vostri...

| KAYZ a răspuns:

Niciodata sa nu crezi ca stii ce-i in capul altuia.

Nu stiu exact ce sa-ti spun, dar iti dau un indiciu: 'Viata nu iarta slabiciunile.' (Adolf Hitler)