Bună!
Nu stiu dacă ma confrunta cu depresia.Dar as vrea dacă știți voi sa îmi spuneți și sa ma lămuriți.
Am 29 de ani și un copil nou născut.Ideea e ca eu am fost genul de persoana căreia ii plăcea sa călătorească.Stau intr-o zona mai izolata și aici și sa mergi la magazin e ceva distanta asa ca mereu am fost pe drumuri cum s-ar zice și mai mult de atât foarte lipita de soț. Adica mergeam peste tot împreună chiar și la munca deoarece muncim independent.Doar ca de când am născut,chiar din spital am început sa simt ca timpul si viata mea s-a cam dus pe apa sâmbetei,am început sa ma gândesc ca de acum nu o sa mai am viata,ca nu o sa mai pot sa călătoresc,ca nu o sa mai pot ieșii de loc (nu cluburi sau alte nebunii,dar la plimbări în parc,la excursii etc) și cel mai nasol am început sa am probleme în relatie.
Acasă partenerul meu îmi da de înțeles ca nu are încredere în mine sa am grija de copil și asta doar pentru ca la el copilul se liniștește mai repede fiind mai răsfățat.Iar cu mine mai puțin pentru ca, cu mine sta mai mult și eu nu am posibilitatea fizica sa stau doar cu el în brate și legănat.Cand are el grija de copil suntem mereu doi. Unul sta cu copilul altul pregătească una alta și tot asa.Cand sunt eu cu copilul sunt doar eu și normal sa mai planga ca trebuie sa îl mai las și jos, sa ma mai și duc de lângă el.Dar el spune ca el îl ia în brate când își face activitățile și multe altele.
Iar după asta apare invidia.Si invidia ca se liniștește copilul la el,ca plânge copilul după el dar și invidia ca el poate urca în mașină sa meargă la cumpărături,la munca, sa rezolve una alta iar eu nu.Ca poate sa bea o cafea, sa fumeze o țigară iar eu din cauza ca am copil si niște probleme de sănătate și îmi e frica sa nu îmi fie rău când sunt cu copilul nu mai pot sa am plăcerea asta.Ca atunci când merg la medic doar mie mi se adresează medicul și doar mie îmi reproșează dacă ceva nu e în regula ca eu sunt mama.Ca atunci când cerem un sfatu unui medic sau cuiva ei mie îmi spun ca sunt mama și aia e.Ca ma simt vinovata daca las copilul și în grija lui și multe altele.
Cum as putea gestiona lucurile?
Număr zilele și săptămânile pana creste copilul cu gândul si speranta ca va fi mai ușor după.

Asa e la primul copil, te simti prizonier absolut, si si la al doilea daca e diferență mică intre ei( intre primii nostri băieti este 1 an și 4 luni, era și mai greu decât cu unul.Nu scriii dacă e băiat sau fetită, dar dacă e fetită, fetele se linistesc mai bine cu tata indiferent cît de mult sta mama cu ele.La noi primii doi fiind băieti, ma gândean ce mama bună sunt pentru că ambii păreau să mă prefere. Când a apărut fiica noastră mai mare am fost socată sa constat că era topită după tatăl ei si după ce venea el acasă, parcă nu mai existam, chiar dacă eu stateam cu ea aproapte tot timpul.
Dacă ai copii de varste apropiate e greu la inceput, dar pe urma se joacaă impreuna, un frate are infinit mai mult timp decat părinții, altfel si dacă mai creste vrea tot timpul atenția execlusiva a unui părinte.vestea bună e cî perioada asta trece, apoi iti aduciaminte de ea cu nostalgie. Dacă e diferen
mai care intre copii cei mari pot fi de mare ajutor, se mai joacă cu el, il hranesc, il plimbă, poti merge și la cumăraturi.
Nu e bine să te descurajeze, ai nevoie deapreciere, e o muncă uriașă să ai grijă de un bebelus, mai grea și mai importantă decât orce altă slujbă Ar fi ideal dacă ar mai ajuta și bunicii.Si eu m-am luptat uneori cu descurajarea și obosela, dar iipovesteam lui Dumnezeu tot ce simteam, citeamPsalmii si ma incurajam.sotul meu ma ajuta cu toate cand era acasa.

În problemele de relație în familie, dacă apar probleme, încearcă să te asiguri întotdeauna că nu e vina ta. Să ai conștiința împăcată că tu ești corectă; bineînțeles, atât cât omenește este posibil. Contează mult. Deasemenea, dacă el se enervează, nu trebuie neapărat să te enervezi și tu sau să-i dai replici tăioase. Dimpotrivă, răspunde-i cu un zâmbet. În felul acesta se crează o atmosferă care nu se poate ca, cu timpul, să nu-l influențeze și pe el; în bine, evident. Fiecare greșim, dar greșelile lui sunt ale lui, nu trebuie să ți le asumi și pe alea ca fiind tot ale tale. Este responsabilitatea lui să și le corecteze. Bineînțeles, trebuie să ai și tărie de caracter, să nu te doboare orice moft sau beșteleală din partea lui. Ar mai fi multe de spus, dar îi las și pe alții să completeze.

Buna.Este normal sa se comporte asa deoarece tu nu ii permiti multe, asa cum face tatal care in mod evident sta mai putin cu el. Daca rolurile s-ar inversa, copilul te-ar prefera pe tine.Si mama mea era mai severa, asa ca, evident, mintea mea de copil stupid de atunci il prefera mai mult pe tata, cu care stateam mai putin din moment ce ajungea tarziu de la lucru.Intre timp am crescut si mi-am dat seama ca nu este mare diferenta intre ei.

Este obositor sa se aplice toata presiunea si responsabilitatea din lume pe tine.In ritmul acesta vei ceda psihic si va afecta nu doar relatia cu copilul, ci inclusiv relatia cu sotul.Este anormal sa stai lipita de casa, mereu in garda 24/24, numai ochi si urechi la copil. Vorbeste cu sotul sa mai iesiti si voi din cand in cand.

Anormal este si sa te simti vinovata daca il lasi in grija sotului.De ce se intampla asa? Gandeste-te ca de aia sunteti doi, deci sentimentul nu isi are locul.Crezi ca i se poate intampla ceva rau deoarece tatal nu este capabil? Daca da, atunci mergi la psiholog.Toti comenteaza aiurea, insa eu am vazut destule femei care s-au blocat in rolul de mame si au ramas cu frustrari pana la sfarsitul vietii.Crede-ma ca nu doresti sa ajungi si tu acolo.

Din cele scrise de tine nu reiese nimic greșit. Oricum nu cred ca e indicat sa stai non stop cu copilul ca apoi se învață asa și ți va fi greu sa mergi și la baie. Oricum partea de adaptare e normala, te vei acomoda. Fa ți timp și pentru plăcerile tale, asa e normal. Prietenele mele după ce au născut mai ieșeau la o cafea, mai chemau prieteni la ei, mai stăteau la telefon de vorba. Invidia nu trebuie sa o simți, chiar dacă copilul e mai liniștit cu el, trebuie sa te bucure acest aspect. Lasă l și pe el sa stea cu copilul și mai ieși din casa, sau ieșiți împreună dar trebuie sa ai răbdare sa mai crească un pic, câteva luni măcar și apoi cred ca lucrurile vor întra în rutina. E normal ceea ce simți nu ti face griji și renunță la sentimentul de vinovatie

Pai depresia dupa nastere e ceva normal pentru ca ti se schimba viata la 90 grade. Dar oarecum ti-ai asumat asta cand ai decis sa faci un copil. Ai zis ca nu mai ai o viata a ta. Cam asa e. Asa cum zice mama mereu "copilul te leaga de maini si de picioare". Un copil e o fiinta de care trebuie sa stai legata 24 din 24 pentru macar 3-4 ani (pana va merge la gradinita si poti sa iei o pauza), asta daca nu ai sot si parinti care sa te ajute si sa il supravegheze pentru cateva ore. Si barbatii pot avea grija de un copil dar mama e mama, e normal si sa te simti vinovata dar e normal si sa iei o pauza. Deci eu zic ca te-ar ajuta foarte mult sa lasi copilul la parinti, bunici etc si sa iesi o zi in oras cu sotul tau (sau singura) sau chiar sa plecati intr-o vacanta. E mic si nu o sa-ti simta lipsa daca pleci cateva zile. Trebuie sa faci ceva sa iesi din depresie. Situatia asta nu o sa dureze prea mult, copilul creste, o sa mearga la scoala, tu la serviciu, o sa intrati intr-o rutina, nu o sa mai stai cu ochii pe el ca pe butelie, o sa mergeti toti 3 in vacante

Ai un nou nascut. Ca toate mamicile cam esti legata de prunc si de nevoile lui.
Cand va mai creste putin oricum va trebui sa iesi cu el. Apoi mai mult, chiar veti alatori impreuna.
Cat despre sot, spune-i ca e si copilul sau. Indatorirea sa nu s-a teminat odata cu procreerea ci abia atunci a inceput. Trebuie sa faca totul egal cu tine. Stiu barbati care se trezeau noaptea pentru copil ca sa se poata odihni sotia. Si da, mergeau si la serviciu.
Nu are incredere? Perfect! Pune-i-l in brate. E copilul lui, sa se ocupe de el complet. Asa vei fi mai putin stresata.

In primul rand, de ce ai mai facut un copil daca stilul asta de viata nu ti se potriveste? Din ce ai zis tu, reiese ca de fapt nu ti-ai dorit sa ai un copil inca de cand s-a nascut.
Daca iti place sa calatoresti si simti ca nu iti doresti sa stai pe loc, de ce ai alege sa faci ceva ce te va tine in loc?
De acum pana creste mai maricel, gen 3-4 ani, cam ai sa stai numai cu plodul langa tine. Accepta de acum incolo ca viata pe drumuri in acesti 3-4 ani, e gata. Incearca sa iti formezi o relatie cu copilul tau, avand rabdare, grija, atentie, si aratandu-i ca chiar iti pasa de el in primul rand. El se intelege bine cu tatal lui, pentru ca el simte ca pune efort in relatia dintre ei doi. Spre deosebire de tine care te plangi si ai reticente atunci cand il tii in brate. Nu e o mare filosofie sa cresti un copil. Trebuie doar sa-i asiguri nevoile biologice si sa-i arati ca-ti pasa de el. Altceva nu trebuie sa stii.
Ca sa intelegi mai usor cu ce se mananca, cauta femei care au trecut prin asta si cerele sfaturi.

Eu știu că îs momente stresante că îi copilul mic dar e atât de frumos sa ii vezi toate momentele copilului pai voi trebuie să fiți cei mai fericiți că aveți o comoara așa că sparge gheața și adu atmosfera faina mai faci o gluma, va jucati cu copilul ce e cu treabă asta pe voi? Trebe sa îți comunici nevoile și să le pui in practica, mai du te tu la magazin, mai fa tu aia, mergeți cu copilul sa va plimbați pai de aia sunteți familie sa vă sprijiniți, hai că se poate

Viața nu e despre plăcere. Cât timp nu ești fericită acum, nu vei putea fi fericită nici mai tarziu. Nu îți imagina că dacă te despărți sau dacă fugi de responsabilități sau dacă dai vina pe copil se schimba ceva în bine și brusc apare fericirea. Învață sa fii fericita făcând lucruri dificile. Nimeni n-a zis ca e ușor sa cresti un copil, cred ca toată lumea zice exact opusul

Dragă doamnă, e de înțeles să te simți dată peste cap. În viața voastră a apărut o mică minune, care necesită toată atenția și v-a scos din rutina zilnică. Este un motiv de bucurie, crede-mă. Da, acum viața vostră are un alt epicentru, nu mai puteți face cu ușurință tot ce făceați, dar este un nou început.
O vorbă înțeleaptă spune "cine nu are copii are bani în buzunar, curățenie în casă, dar nu are bucurie în suflet".
Sunt căsătorit de peste 20 de ani, am două fete minunate, și te rog să mă crezi că m-am implicat în viața lor din primul minut, de la schimbat scutece, hrană, baie, nopți nedormite când erau bonave, serbări, ședințe cu părinții etc. în aceeași măsură în care s-a implicat și soția mea, așa că știu despre ce vorbesc.
Ca să-ți răspund punctual la ceea ce ai întrebat...
1. Faptul că nu te mai poți mișca liber vine la pachet cu apariția unui copil în viața ta. Dar bucuria pe care ți-o aduce e neprețuită. Asta nu înseamnă că nu mai poți face lucrurile pe care le făceai, înseamnă doar că va trebui să ții cont și de prezența lui și să te adaptezi ca atare.
2. Ideea că mama e de vină, fiindcă e mamă și, prin urmare, "părintele principal", e învechită și puerilă. Un bărbat care își respectă femeia, casa și familia, care te iubește, preia fără să-i spui o mare parte din îndatoririle tale, se implică în creșterea copilului și, împreună cu tine, îi oferă o educație solidă și un drum în viață.
3. E normal ca un copil să fie mai relaxat în prezența părintelui care, de obicei, lipsește. Îl vede pentru mai puțin timp, iar părintele - soțul tău, în cazul de față - se bucură de atenția copilului și are tendința să-l răsfețe. Aici nu e nimic neobișnuit.
4. Discută cu soțul tău lucrurile care te frământă, dar nu la modul isteric. Fă-l să înțeleagă că ai nevoie de câte o evadare, o ieșire, fie ea și la magazin. O excursie, eventual. În weekend poate sta și el câteva ore cu copilul, să te poți relaxa.

Cu timpul, lucrurile se vor aranja de la sine, veți intra într-o nouă rutină, care îl va cuprinde și pe cel mic, și veți putea să aveți grijă și de voi, în timp ce aveți grijă și de el.

Încă un lucru. Suntem prieteni de familie cu două cupluri care au încercat ani de zile să aibă copii. Unul dintre cupluri a mers până acolo încât s-a stabilit în Franța, au învățat limba de la zero, s-au angajat, doar ca să se trateze la o clinică de specialitate. N-au reușit, din păcate. Se uită la fetele noastre ca la soare, cu drag, invidie, dar și cu enorm regret. Fii recunoscătoare, poate acum nu-ți dai seama, dar sunteți binecuvântați cu tot ce poate primi mai frumos un om.

Vă doresc numai bine"

Cu ajutorul unui terapeut, nu de una singura, in niciun caz.

Asa cum zici, lucrurile se schimba atunci cand copilul mai creste.
Cred ca iti faci prea multe griji pentru nimic.
Important e sa aiba copilul tot ce-i trebuie si sa creasca sanatos.

O sa mai fie timp si de calatorit. Ori iei copilul cu tine cand calatoresti, ori il duci la bunici o vreme si gata esti libera

Draga, golaniile si vagabontzeala s-au terminat. Acum traiesti o cu totul alta viata.

N-ai cum să le gestionezi.
Ești mamă, el e tată, asumați-vă, naibii, rolurile și nu mai folosiți bietul copil ca pretext pentru discuții pe probleme pe care le-aveți între voi!
Faceți concurs care-i mai bun, ce naiba aveți?
Bă, frate, nevastă-mea era așa, turba când fi-miu își făcea temele cu mine de mic și ne distram amândoi de nici nu simțea că are teme de făcut, iar cu ea plângea și aia făcea ca toți dracii.
Potoliți-vă, mă! Nu mai fiți imaturi! Aveți un copil, el e principala responsabilitate, nu orgoliile voastre de plozi întârziați!

De ce crezi ca zic toti batrani distreaza-te cat esti tanar? Pentru ca vina partea cand faci copii si s-a cam terminat.Bine realizezi ca poti sa-i duci si la bunici nu, bine dar n-ai fi corect totusi, ti-a placut sa ti-o tragi asuma-ti acum.Eu nu inteleg de ce naibii va tot plangeti toate femeile ca domne ce viata grea am eu acum ca am facut un copil, hai pe naiba, te-a pus cineva sa-l faci? Daca l-ai facut de dragul ca te-au tocat ai tai la cap sa-l faci, nu te supara da esti proasta rau.Eu nu inteleg ce mare depresie ai tu stai 1-2 ani acasa cu copilu si apoi ti s-a intors viata la normal..asta e subiect de a fi in depresie ma? Da aia care n-au o mana sau un picior? Da aia care n-au cariera pe care si-au dorit-o toata viata? Asta sunt chestii de depresie, nu ca nu te mai poti duce 1-2 ani in club, ce dracu iti poti chema 2-3 prietene si sa puneti nite muzica si aia e.Ca oricum in club nu e mare smecherie, dai de toti boschetarii care viitorul lor este sa munceasca pe 2000-3000 de lei pe la mega sau pe la glovo.