în 28 August 2010 | a întrebat:

1

Vorbind despre timiditate vreau sa va atrag atentia ca in primul rand asta inseamna neadaptare. Inseamna ca vazand ca esti diferit crezi ca niciodata nu vei avea sansa la ce au ceilalti datorita socializarii. Crezi ca s-a gresit cumva ca te-ai nascut si nu e nicio solutie. Aici intervine o nevoie de prieteni adevarati, de oameni cumsecade, intelegatori. Timidul are nevoie in primul rand sa vada ca este inteles si ca interlocutorului ii pasa de situatia lui. Actiunile tale trebuie sa fie gandite, nicidecum hazardate in preajma lui. Ti s-a intamplat probabil ca tu fiind timid sa ii surprinzi pe ceilalti uneori si sa fii foarte increzator si puternic. Insa observi ca e ceva de moment si apoi ramai acelasi neajutorat. Asta se datoreaza lipsei unui sprijin real. Un timid nu trebuie sa auda : Nu mai fi asa! E gresit! Ce trebuie sa auda el este : Nu esti singurul asa. Stai linistit. O sa fie bine. Eu o sa fiu langa tine si o sa te incurajez. Si exemplul personal va fi mereu cel mai bun. Degeaba vine un om rece, calculat sa iti spuna ca va fi bine cand il vezi ca e distant si ca nu ii pasa si ca te considera o eroare a naturii. Un timid are nevoie de persoane calme, rabdatoare, intelegatoare. Cineva care sa vada in tine ceva frumos, un potential. Inainte de toate eu intr-un timid vad potential. De ce? Pentru ca facand pasi mici si siguri e foarte probabil sa greseasca mai putin si totodata sa inteleaga mai bine din greseli, timizii fiind mari ganditori. Un timid care isi poate urma visul e un timid care isi va realiza visul. Doar ca inainte ca un timid sa incepa ceva ( un proiect, o relatie, o actiune ) el are nevoie sa stie ca merita. Are nevoie de motivatie. Dar daca o are si este indrumat corect timidul va fi considerat pe langa a fi timid si un bun profesionist.

Sincer, imi pare foarte rau ca nu pot scrie la nesfarsit despre asta. Consider ca e putin ce am scris aici. Dar va rog pe voi, cei care sunteti ceva mai indrazneti sa incercati sa acceptati timizii pe langa voi, sa ii intelegeti si sa ii incurajati. Si in primul rand va rog pe voi, timizii, sa va informati si sa va intelegeti situatia cat mai bine. Doar asa puteti avansa. Aveti nevoie de sprijinul celor din jur. Dar sprijinul acesta este un substitut pentru sprijinul vostru. Informati- va si aveti multe de castigat. Nimic de pierdut. Desi uneori veti gasi pareri nu foarte incurajatoare cu siguranta volumul mare de informatii cuprinde mai degraba informatii din care va intelegeti conditia si invatati s-o depasiti.

Sunt nevoit insa, nu se poate altfel, sa revin la nevoia de oameni din jur. In fond asta este timiditatea. Neadaptarea fata de nevoile celor din jur. Nevoile pe care le au ei fata de restul persoanelor. Lucruri pe care ti le cer tie fara sa realizeze ca uneori nu e asa de usor.

Avem tendinta de a face afirmatia urmatoare : Oamenii timizi nu sunt deschisi. Si credem ca am spus cel mai mare adevar. Nu. Afirmatia este partial corecta. O afirmatie corecta este aceasta : Oamenii timizi nu sunt deschisi daca nu le arati ca iti pasa cu adevarat. Aceste persoane traiesc nevoia de a simti ca ei sunt o prioritate pentru tine, ca iti pasa si vrei sa le fie bine. Au nevoie de impresia ca iti pasa de ei mai mult decat tine. Si ca sa nu fim superficiali mai corect decat impresii au nevoie de certitudini. Nu trebuie sa ii tratezi cu jumatati de masura. Ei trebuie sa vada : ori esti alaturi de ei, ori nu iti pasa. Au nevoie de oameni pe care se pot baza. Inainte de toate nu poti ajuta un timid daca nu ii castigi increderea. El cu siguranta si-ar dori sa ii castige increderea cat mai multe persoane. Are nevoie de prieteni. Avem tendinta sa vedem timizii ca simple persoane fricoase, neinteresante. Nu e deloc asa. In spatele acestei perceptii total eronate se afla, de cele mai multe ori, o profunzime in gandire care suprinde. Trebuie doar sa il faci pe timid sa accepte cine este. Un timid trebuie in primul rand sa faca asta. Nu trebuie sa isi doreasca sa fie unul din multime pentru a se integra. Trebuie sa fie un om deosebit pentru ca individual, fiecare om din multime sa il aprecieze pentru cine este si cum gandeste.

Imi cer mii de scuze ca intrebarea e asa lunga ( desi daca era dupa mine scriam romane intregi si o viata de om nu imi era de ajuns ). Acum va intreb pe voi : Cum vedeti timiditatea? Sunteti timizi? Aveti prieteni timizi? Cum va comportati in preajma unui timid?

Va rog spuneti-mi parerile voastre. Vreau sa stiu ce este timiditatea pentru voi si cum percepti voi persoanele timide.

Si va rog, bineinteles, daca doriti, sa imi notati intrebarea cu 10 pentru ca, spun eu, multi au nevoie sa citeasca ce e aici. Nu neaparat umila mea parere, cateva vorbe goale, dar mai ales acele articole si carti foarte utile.

102 Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | anonim_4396 a răspuns:

M-am plictisit citindu-ti expunerea. Fii mai succint, altfel pierzi auditoriul, foarte putini sint dispusi sa citeasca o postare atit de lunga. In rest, frumos gestul tau, sa incerci sa-i ajuti pe cei timizi.

Răspunde

Expert TPU

în 28 August 2010 | a răspuns:

Buna. In primul rand iti multumesc mult pentru link-uri, o sa le "rasfoiesc" indata ce termin de scris raspunsul.
Marea majoritate a celor mici sunt timizi. Sa ne gandim: timizi cu colegii, timizi cu Doamna Invatatoare, cu Doamna Profesoara, cu Domnul Director. Ce cred colegii despre astfel de persoane timide? Timid=prost."Il calca toata lumea in picioare!" Ce cred adultii despre acestia? "timiditate=respect, bun simt". De ce?
Pentru ca in randul adolescentilor timiditatea este privita ca ceva rusinos. Am citit multe intrebari pe acest site si persoanele timide sunt complexate din aceasta cauza.Motivul pentru care sunt asa este simplu! Persoanele care pe parcurs au devenit indraznete, se cred cele mai smechere si isi permit sa rada de cei timizi. Subliniez "pe parcurs" pentru ca nimeni nu a fost indraznet de cand era mic. Parerea mea. Hai sa ne aducem aminte. Emotiile si timiditatea ne impiedicau sa vorbim cu colegii de la gradinita, de la scoala si chiar de la liceu! Eu imi aduc aminte cu drag de acele vremuri in care toti erau timizi si nu indrazneau sa riposteze fata de alegerea profesorilor sau a parintilor. Fara timiditate[rusine] unde a ajuns lumea asta? Au ajuns copiii sa faca sex de la 9 ani, adolescentii sa raspunda cu nesimtire profesorilor si ce este cel mai grav, sa isi omoare parintii! Asta e societatea fara timiditate.

pa, pa.

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Foarte adevarat si folositor ce ai scris si de mult nu am mai citit ceva atat de interesant pe TPU.

Răspunde Raportează Evaluează

Expert TPU

în 28 August 2010 | a răspuns:

Well, poate că ce îţi voi spune îţi va da apă la moară privind dreptatea pe care o ai faţă de timizi, dar tot o voi spune happy
În primul rând aş vrea să te felicit pentru gestul tău foarte frumos de a îi ajuta pe cei la care nu s-au gândit prea mulţi.
Sincer, sunt timid şi eu de cele mai multe ori, şi pentru că aşa sunt eu şi pentru că aşa vreau. De cele mai multe ori îmi place să dau vina pe (blestematul meu) temperament, care este melancolico-flegmatic, şi nici nu încerc să mă schimb. De fapt nici nu vreau. Nu găsesc nicio parte bună în a te schimba, atâta timp când îţi poţi urmări mai bine interesele fiind aşa (cum este în cazul meu), în plus nu mă simt deloc bine în centrul atenţiei. Dar te ajut şi eu cum pot, mai ales că şi eu am observat că prea mulţi doresc să îşi învingă timiditatea şi chiar îmi pare rău că nu reuşesc în viaţă din cauza ei...

Răspunde Raportează Evaluează

Expert TPU

în 28 August 2010 | a răspuns:

"Timiditatea - un defect al oamenilor mari, tupeul - defectul oamenilor mici." Maurice Coyaud
Aud de multe ori parinti si adulti considerand despre copiii lor si despre ei insisi ca sint "timizi".
"El e timid"… Oare de ce punem aceste etichete pe noi si pe altii? Oare ne ajuta sa depasim timiditatea, daca ea exista cu adevarat sau ne impiedica?
Exista o mare diferenta intre a fi timid si a avea bun simt si intre a avea curaj versus a avea tupeu.
. Daca am tot decis ca sintem timizi, ar fi bine ca mai intai sa ne acceptam acesta timiditate.
Daca nu accepti nu ai cum sa schimbi, asa ca acceptati-va defectele pe care credeti ca le aveti.
Cum e o persoana tupeista? E posibil ca sub un tupeu grosier sa se ascunda multa timiditate…
Am intilnit multe persoane care incercau sa scape de timiditate exagerind o atitudine de superioritate si obraznicie.
Sub aceasta atitudine exista multa vulnerabilitate. Incercind a compensa un handicap imaginar, de multe ori dam in extrema cealalta. Pina sa ajungem la echilibru mai trece ceva timp.
Ce ar insemna echilibru: incredere in sine si curaj, asertivitate (caracteristica a unei persoane care isi exprima cu usurinta punctul de vedere si interesele, fara anxietate, fara a le nega pe ale celorlalti) si capacitatea de a spune ce dorim fara sa jignim.
Cum se poate face asta? Prin invatare!
Invatand sa ne spunem punctul de vedere cu fermitate dar nu cu ton ridicat, cu o atitudine corporala dreapta dar nu aroganta.
Orice atitudine a noastra este foarte buna in anumite circumstante. E necesar doar sa ne alegem circumstantele, sa ne cunoastem calitatile, defectele si limitele, sa stim ce ne place si ce nu ne place, sa stim ce vrem si ce nu vrem.
Timiditatea e teama de de esec sau de penibil.
Dar e nevoie de ceva sensibilitate pentru a te teme de parerea celorlalti.
O persoana timida e o persoana sensibila si nu lipsita de inteligenta.
Timiditatea incepe din copilarie, din familie chiar, cand parintele te descalifica pentru fiecare nereusita.
Ca parinte nu e bine sa distorsionezi calitatile copilului, insa putina supraevaluare a vointei lui ajuta (tu poti sa faci asta, esti cel mai bun, meriti ce e mai bun, etc).
In acelasi timp trebuie ajutat sa ajunga la performantele anticipate, trebuie sa i se insufle dorinta de competitie, trebuie sa invete a lua in calcul si esecul(dar nu renuntarea) pentru ca altfel, doar stiind ca e cel mai bun si nefacand nimic pentru asta, risca sa plece in viata cu un handicap.
Si la maturitate se poate scapa de timiditate.
Se spune ca teama de a vorbi in public e mai mare decat teama de moarte.
Exista cursuri de retorica, carti cu sfaturi ( la acest capitol, Bacemi, ai oferit destule informatii).
Daca esti timid nu incerca sa pozezi in altcineva pentru ca nu-ti iese si atunci mai tare se accentueaza timiditatea.
Daca vrei sa fii sigur pe tine pregateste-te. Nu intra in discutii in contradictoriu pe subiecte ce nu le stapanesti.
Ca timid ai nevoie de gandire constructiva, pozitiva si bazata pe actiune; sa stii ce-ti doresti, sa analizezi bine ce-ti place sa cultivi ce-i frumos la tine; sa faci din viata ta "un ritual" incepand cu trezitul dimineata, sa te imbraci curat, frumos si potrivit (consider o terapie impotriva timiditatii sa te imbraci asa cum iti place), sa iti propui tot felul... apoi sa socializezi cu cei din jur, sa nu fii singur. Daca iti propui ceva si nu reusesti nu te deprima (ca nu te ajuta la nimic), fii atent la ce poti imbunatati, si mai incearca; si inca ceva: nu exista reguli stricte pe lumea aceasta. doar facute de oameni... sa privesti mereu in prezent si viitor.
NU UITA: ai nevoie nu de vointa, ci de motivatie. Succes tuturor celor care se simt timizi. Am tot respectul pentru bunul lor simt.
Bacemi iti apreciez gestul de a ajuta pe cei ca tine, timizii... dar sa stii ca nu este o boala care sa se trateze. Depinde de fiecare timid in parte de a scapa de acest "neajuns". Mult curaj, determinare si motivatie!

Răspunde Raportează Evaluează

Expert TPU

în 28 August 2010 | a răspuns:

Pâna acum doi ani am fost o persoana foarte timidă. Atât de timidă încât pur si simplu faceam orice lucru posibil încât să nu rămân singură cu o alta persoana deoarece mă pierdeam si nu mai ştiam ce să vorbesc.Atât de timidă încât când ieşeam la un suc nu mergeam în cluburi, în pub'uri sau cofetării. mă duceam la chioşc si apoi în parc.Am scăpat de timiditate în ziua in care mi-am făcut curaj si am vorbit cu alte persoane total necunoscute şi am văzut că pot fi altfel, plăcuta de cei din jur... ziua în care am si intrat într'un pub laughing . de atunci nu mai am absolut nicio problemă. Bineînţeles că toată timiditatea asta a dispărut treptat dar am avut răbdare. Timiditatea se poate trata. Când văd o persoană timidă încerc să'l încurajez să fac eu primul pas, să fiu eu cea care intră în vorba pentru că ştiu că persoana respectivă nu ar avea curajul să facă asta. Unei persoane timide trebuie să'i areţi că e o persoana plăcută, că nu are de ce sa fie complexată. Şi un sfat care sigur o să ajute pentru ca pe mine m'a ajutat foarte mult...mergeţi pe strada, opriti lumea, întrebaţi'i de o stradă, de un local, de un club. cereti indicatii chiar daca le ştiţi. O să vă dea mult curaj mai ales când va trebui să intrii în vorba cu o persoana necunoscută.

Răspunde Raportează Evaluează

Expert TPU

în 28 August 2010 | a răspuns:

Oarecum mă regăsesc în cele scrise de Elianna. Ţin minte tot aşa când eram copil că unul îmi făcuse ceva şi ca toţi copii i-am spus lui mama, reacţia a fost cam aceeaşi cu cea spusă de Elianna. Evident că după numai aveam probleme cu asta, dar să şti că oarecum depinde şi de felul în care eşti crescut. Am cunoscut persoane care prima oară când ne-am văzut, am vorbit numai eu sau vorbea numai dacă era întrebat. Şi am cunoscut persoane care indiferent era suficient să spui un cuvânt şi îţi povestea tot şirul vieţii fără să întrebi nimic. De aia spun că depinde cum eşti învăţat de mic, un copil dacă e timid din copilărie şi în adolescenţă nu reuşeşte să treacă peste asta cu greu va trece peste "problema asta " la maturitate. Până la urmă şi timiditatea asta are limite. O dată ce începi să cunoşti o persoană, te deschizi faţă de ea, nu dintr-o dată, dar cu timpul începi să înveţi, să vorbeşti deschis. Oarecum e un sistem de autoapărare dacă stăm să ne gândim aşa. Am apreciat mereu persoanele timide pentru că până la urmă aşa am fost şi eu până la o anumită vârstă şi aşa e orice om. Acum mi-am adus aminte de doi copii pe care i-am întâlnit zilele trecute. Unul dintre el timid nu venea la tine(stătea cu capul în jos şi nu obişnuiesc să sperii copii din câte ştiu eu ) iar celălalt dimpotrivă a venit şi a început să vorbească că pe el îl cheamă Andrei şi că el are nu ştiu ce maşinuţă laughing . Depinde până la urmă. Important e că în caz că descoperi că chiar ai o problemă serioasă cu asta să încerci să cauţi ajutor. Am recomandat asta şi pe TPU în privat unei persoane dar nu a dorit să ia în considerare sfatul meu. Acum, asta e. Fiecare cum vrea! Baftă!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Eram timid candva... Am fost ajutat treptat de parintii mei sa imi recapt increderea, sa nu-mi fie rusine sau sa ma simt prost pentru fiecare vorba gresita pe care am zis-o, sa nu ma simt in plus decat daca chiar sunt, sa fiu mai dinamic, sa fiu mai puternic. Ma simteam rau, nu vorbeam si ma inroseam ori de cate ori cineva imi zicea cineva ceva. Cu timpul m-am schimbat complet. Da, am citit cateva din link-urile postate. Acelasi lucru l-am facut singur cu viata mea. Persoanele care isi bat joc de persoanele timide, le consider niste persoane cu mintea scurta. Timiditatea nu e un lucru rau - ci constructiv uneori. Timiditatea nu o ai mereu - ea se poate remedia. Oameni buni, timiditatea nu e ceva de care sa iti para rau, sa te simti nefericit ca Dumnezeu ti-a dat acest 'sentiment'! Mie mi se pare un sentiment constructiv si apreciez oamenii cu o anumita doza de timiditate deoarece sunt niste persoane simtite. Da, am prieteni timizi si ma inteleg foarte bine cu ei. Cand vorbesc cu o persoana timida - incerc sa o fac sa-mi spuna parerile sale fara frica, sa o fac sa aiba incredere in argumentul sau. Imi place mult sa ii ascult pe cei timizi deoarece ii consider speciali. Stiu ca fiecare om are ceva de zis, de aceea merita ascultat si ajutat ca sa-si puna ideile in practica ( mai ales ce-i care nu au curaj ). Dupa parerea mea - persoanele timide sunt foarte inteligente, cu argumente foarte bune si o gandire foarte corecta. Nu pot cuprinde si explica tot ceea ce e acum in mintea mea. Aceasta postare mi-a rascolit anumite sentimente. Poate suna ciudat, dar, mi-e dor sa fiu timid - mi-e dor de prima fata pe care am cunoscut-o din cauza timiditatii ( ea la randul ei fiind timida ), mi-e dor de sentimentele pe care le aveam atunci si de frica pe care o purtam in suflet. Cert e ca, personal, imi place cand am de-a face cu oameni timizi deoarece ma regasesc in ei. Multumesc Bacemi inca odata pentru aceasta postare si pentru ca m-ai ajutat sa ma regasesc. happy

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

In primul rand, multumim mult pentru aceasta postare si pentru linkurile care le-ai afisat.
Aceasta intrebare nu e de nota 10. Este de nota 1000! Felicitari!
Inainte si eu eram timid dar acum mi-am mai revenit. Tot timid sunt dar nu la fel ca inainte. Acum am mai mult curaj sa fac anumite lucruri pe care inainte n-aveam tupeu sa le fac. E altfel acum. Am si eu prieteni timizi si stiu cum este. Dar, incet incet, cu putin ajutor, timiditatea va trece si va aparea curajul.
Este pacat de cei care au talente si le este 'frica' sa le arate din cauza timiditati. Eu spun sa ajutam mai mult aceste persoane, pentru ca sunt foarte multi talentati si e pacat sa nu-i ajutam!

Felicitari inca o data!
Toate cele bune!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Tin sa mentionez ca, nu sunt o persoana timida. Socializez cu toate lumea, indiferent de rasa, sex, culoare, varsta sau religie imbratisata. Merg pe premisa: "Cu totii suntem egali in fata Creatorului, tocmai de asta nu ar trebui sa ne simtim complexati, rusinati sau retinuti fata de ceilalti din exterior." Imbratisand aceasta sintagma ma autosugestionez pozitiv, zic eu.
Pentru mine, a fi timid, inseamna a fi nesigur pe sine si pe fortele proprii. Cand esti timid, automat, esti lipsit de autoritate, lucru rau famat, in conceptia mea. Am un prieten si o prietena, restul sunt doar cunostinte pentru mine. Nu cred ca, sunt timizi, mai degraba sunt cu bun simt si altruism. Indiferent daca, ma aflu in fata unui timid sau nu, ma comport la fel. Nu doresc a ma modela in functie de persoana. Sunt eu insumi!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Ma regasesc printre randurile tale, am fost si poate mai sunt o timida. Timiditatea cred ca are varstele sale.Greutatile vietii te invata cum sa lupti cu ea.Si cred ca parca am uitat de acea timiditate adolescentina in momentul cand am devenit mama. Daca la inceput imi batea imima doar in fata unei usi pe care trebuia sa o deschid, dintr-o data m-am trasformat atunci in cea care luam decizii.Pentru simplu fapt ca te analizezi mult(asa cum spuneai), te trezesti la realitate si in timp te schimbi, te modelezi dupa lumea in care traiesti.Important este sa stii cum, dar sunt convinsa ca timidul stie pentru ca are in buzunar tot timpul, bunul simt. E o avere in ziua de azi asa ca nu dispera ca esti timid atata vreme cat stii sa o combini foarte bine cu inteligenta si bunul simt!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Salut!

Mai intai de toate, trebuie sa iti spun ca aceasta intrebare este una dintre cele mai bune intrebari care au fost postate de cand este acest site si pana in prezent. Am citit intrebarea ta de trei ori si am reflectat la continutul ei. Am accesat si link-urile puse la dispozitie...

Mi-a placut ceea ce a punctat Raul9004.Acelasi lucrul spun si totodata fac si eu : sunt timit, retras, poate mult prea "lent" pentru viteza lumii de astazi, dar...chiar si dupa ce am citit continutul link-urilor oferite de tine, simt ca nu ma pot schimba, si mai mult, nici nu vreau asta. Pur si simplu ma simt bine in pielea mea, asa cum sunt eu. Nu ma interseaza ca nu am prieteni, ca sunt singur si ca in aproape 18 ani de viata nu m-am schimbat in acest sens. Nu cred ca este adevarat faptul ca timiditatea ti-ar ingradi succesul in viata. Nu cred si nici nu voi crede in asa ceva, atata timp cat exista, macar teoretic, egalitate in drepturi...
Cred ca aceasta trasatura de caracter nu necesita cvasicunoscutele cuvinte : "trebuie sa te schimbi", "ai numai de pierdut ", "nu e bine asa". Timiditatea nu afecteaza sanatatea sau integritatea corporala, nu are implicatii semnificative pentru o persoana.Nu este ceva de inlaturat cu orice pret.
Oamenii daca sunt OAMENI, accepta o persoana asa cum este ea, cu bune si cu rele.Asta nu inseamna ca timiditatea este un punct in minus la felul de a fi al unei persoane.
Asa cum spunea si Raul9004, nu imi place sa ma aflu in centrul atentiei, preferand ramanerea in umbra, in tacere...
Asadar, a fi timid, nu consider ca este un lucru rau si cu atat mai putin un criteriu de selectie in alegerea unor prieteni sau a unor concurenti pentru un anumit post in cadrul unui loc de munca.
Daca voi scapa sau nu de timiditate, prea putin conteaza.
Ce conteaza este ca ma simt bine asa cum sunt si ca nu m-ar afecta acest aspect daca as ramane un "mare singuratic.".

Numai bine si inca odata : Felicitari!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Sa nu dramatizam, insa fiecare are putina timiditate, uite ma vezi ca sunt amuzanta, insa in sufletul meu se ascunde ceva, tu nu sti si nici ceilalti nu vor sti ca un om poate avea astfel de momente, oricat ar parea pe dinafara plin de viata, insa nu este asa.Este adevarat, exista multi timizi pe acest site, cunosc omul chiar si dupa scris, am incercat sa-i ajut, nu chiar pe toti, asa cu puterea mea convingere incerc sa-i fac sa vada ca viata este frumoasa asa cum este ea(uneori grea, alteori buna), dar sa mai spunem si ca, cei care primesc sfaturi si nu le iau in seama.Atunci ce poti face? Pai, sti bine ca nimic, ramanem cu scrisul, faptele se produc diferit fata de ceea ce sfatuim noi prin scris.Cum ma comport in fata unui timid? Incerc din rasputeri sa se simta la fel ca si mine big grin Unui om timid niciodata nu trebuie sa-i arati ca este asa, ci sa-l faci sa vada ca exista animozitate, ca se poate bucura de tot ce exista in jurul lui.Am trecut peste timiditate destul de greu, inca mai am o parte din ea, dar incerc sa o ocolesc.Cum am invins-o? Cu optimism happy Ti-as da nota 20, insa ma bucur ca-ti pot da 10, in plus felicitari pentru aceasta postare.Bafta pe viitor!

Răspunde Raportează Evaluează

Expert TPU

în 28 August 2010 | a răspuns:

A fi timid nu inseamna a fi un nimeni sau un neinteles, In sjurul meu sunt multi timizi dar asta nu inseamna ca ii subapreciez sau nu-i bag inseama, A calca un timid in picioare numai pentru ca nu are curajul sa-si impuna punctul de vedere este un act de lasitate. Timizii de cele mai multe ori sunt cei mai adevarati prieteni pe care-i poti gasi dupa ce reusesti sa ti-i apropii si asta conteaza cel mai mult (mie cel mult asa mi s-a intamplat)

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Buna happy
Stii foarte bine ca eu am o doza mai mica de timiditate, insa am sa imi exprim opinia la aceasta intrebare.Eu una nu am nimic cu persoanele timide. E un lucru bun sa fii timid, dar cu masura.Cred ca daca un om nu ar fi chiar deloc timid, l-as putea numi(din punctul meu de vedere) nesimtit.Sunt momente cand chiar trebuie sa taci, sa te retragi in coltul tau si sa inghiti.Cunosc persoane care sunt timide si care imi sunt prieteni(bineinteles eu ii tratez la fel ca alti prieteni, adica nu fac diferenta doar pentru faptul ca sunt timizi) si cu mine nu sunt timizi.
Cum adica voi suferiti in fiecare zi?! Repet, nu cred ca timiditatea este un lucru rau! Pana la urma e o insusire, un sentiment normal, pe care oamenii il au(unii mai mult, altii mai putin).

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | anonim_4396 a răspuns:

Timiditatea? Se dobandeste asa cum bine ai spus mai sus, si daca o persoana se naste sau capata in copilarie un anumit handicap, atunci va deveni un timid fara leac, caci nu va reusi sa treaca usor peste asta. Daca are noroc de un anturaj care sa il inteleaga si sa ii insufle curaj e bine, daca nu atunci va fi marcat mereu de teama de societate in primul rand, cartile nu pot descrie aceasta stare sufleteasca, o inteleg doar cei ce o traiesc, si sincera sa fiu, si eu sunt o mare timida... iii inteleg pe cei aflati in situatia mea, e greu de depasit asa ceva oricat te-ai pregati! Timiditatea te face sa clachezi exact cand ai mai multa nevoie de curaj si te face si de ras uneori... si e pacat!
Notez intrebarea cu 10 deoarece merita!

Răspunde Raportează Evaluează

Expert TPU

Userul anului

în 28 August 2010 | a răspuns:

Bună.
M-ai omorât câtă răbdare ai avut să scrii atât și să cauți asemenea linkuri, bravo.
Eu sunt o fire mai iute, am răbdare dar nu atât de mult. mă aprind ca vâlvătaia și așa mă și sting.
De la mine ai nota 10 cu felicitări.
A, stai că tot nu am răspuns... și eu sunt o fire mai timidă, mai retrasă, prefer să stau în umbră așa mă simt eu bine și în siguranță dar nici înapoi nu dau când trebuie să ies la rampă!
Pa, pa.

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Bună, @Bacemi!
În primul rând aș vrea să-ți mulțumesc din suflet pentru site-urile interesante și folositoare pe care le-ai postat! Citindu-le, am descoperit multe lucruri despre timiditate: cauze, remedii, tratamente.
Îți răspund la întrebare pentru că și eu m-am confruntat cu timiditatea pe la vârsta de 8-9 ani (acum am 12).
Consider că timiditatea pornește de la lipsa de comunicare. Comunicarea= încredere=stimă de sine= îndrăzneală. Depinde mult și de mediul în care copilul crește. Mediul familial. Un copil care nu este lăsat de părinți să facă aproape nimic nu se învață să aibă inițiativă. Un copil care este îndepărtat de grupurile de prieteni este retras. Un copil prea răsfățat care nu este obișnuit cu situațiile mai dificile nu are încredere în sine. Părințiiu trebuie să-l împingă de la spate pe copil încă de mic și să-l învețe să socializeze. Să se descurce. Să aibă stimă de sine, încredere, să știe să se accepte așa cum e. Să învețe că nimeni nu e perfect, toți greșim, este ceva omenesc să greșești. Că nu trebuie să pună la suflet orice i se zice, să nu fie afectat de orice vorbuliță. Mai întâi să conștientizeze că nu chiar toate acele vorbulițe sunt adevărate, că unii sunt invidioși, alții au altă părere. Dar el trebuie să știe că are multe calități și trebuie să le pună în valoare.
După cum am citit în articolele foarte interesante pe care le-ai postat, este nevoie de multă răbdare pentru a învăța copilul toate lucrurile enumerate mai sus. Este nevoie să-i fie dezvoltată încrederea în sine, să știe că nu este mai prejos de alții. Am citit o metodă foarte interesantă în articolele din întrebarea ta, și anume că mersul la oglindă cu copilul tău și enumerarea calităților pe care acesta le are este foarte benefic. Așa el va știi că îl apreciezi și că nu trebuie să ia în serios orice părere pe care o aude. Îi sfătuiesc pe mulți să citească postarea ta, cu siguranță le va fi de ajutor! Bravo!
Dar să fii timid uneori e bine! Unii adoleșcenți sau copii, din cauza tupeului exceziv ajung să fie nepoliticoși! Este bine în unele situații să fi timid, timiditatea de cele mai multe ori este socotită ca fiind o doză de sensibiliate și finețe!
Ca să fiu în ton cu întrebările tale, am să-ți răspund la toate! Da, am o colegă timidă. Încerc să-i vorbesc în cel mai drăguț și respectuos mod posibil. Discut cu ea cât mai mult pentru că timizii, cum am zis mai sus, au nevoie de comunicare!
Dar consider că o parte din vină o au și părinții! Ei trebuie să observe din timp felul mai retras de afi al copiilor lor și să acționeze la timp! Se zice că în perioada în care ești mic, te poți schimba mai ușor, dar când crești, mai greu îți poți schimba comportamentul! O seară plăcută!

Răspunde Raportează Evaluează

Expert TPU

Userul anului

în 28 August 2010 | a răspuns:

Sincer, eu nu sunt si nu am fost niciodata timida. Si am un dar: reusesc ca in jurul meu, persoanele timide sa se relaxeze, sa-si depaseasca timiditatea si sa se simta bine. Mai ales barbatii si baietii timizi mi-au fost prieteni mereu, nu iubiti, ci ceva gen "one of the guys".
Nu stiu daca tot ce ai indicat tu mai sus e util pentru invingerea timiditatii. Sper ca da. Eu cred ca, dincolo de sensibilitate, timiditatea e un viciu de educatie, e vina parintilor. Si eu va sfatuiesc sa va impingeti copiii in a avea initiativa, in a fi aventurosi si temerari. Imi amintesc cand mi-am invins eu timiditatea nativa: cand mama m-a trimis la aprozarul de la colt (3 blocuri mai incolo, fara strazi de traversat) sa cumpar 2 kilograme de cartofi. La 4 ani. Le-am cumparat, apoi am fost nevoita sa o rog pe vanzatoare sa mi-i gazduiasca undeva paa ii car acasa (in 5 runde). Mama mi-a spus acasa: stiam ca nu-i poti aduce pe toti o data dar era sigura ca gasesti tu o solutie. De atunci n-am mai fost timida.

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Bună!

Pentru mine să fii timid nu e o mare chestie, pur şi simplu face parte din comportamentul cuiva.Sincer, nu prea sunt timidă, am tupeu, dar cu măsură, atât cât îmi trebuie şi nimic mai mult, dar am puţin trac big grin . Da, am prieteni timizi, dar cel mai timid pe care îl ştiu este un coleg, care la începutul clasei a 5-a când am devenit colegi, pur şi simplu nu vorbea, dar nu că vorbea puţin, nu vorbea DELOC! Deci îl întrebai cum îl cheamă şi nu îţi răspundea, doar dădea din cap în semn de da sau nu, la întrebările care se putea răspunde cu da sau nu.Singurele dăți când eu şi colegii mei îi auzeam vocea, era când profesorul îl punea să spună lecţia.Bineînțeles că avea o voce firava care abia abia dacă se auzea.
Ei, iată că au trecut 2 ani şi începe şi el să vorbească din ce în ce mai mult, cu ajutorul profesorului, dirigintelui, si colegilor lui happy . A învăţat şi el să înfrunte timiditatea.
În preajma lui mă comportam normal, încercam să-l provoc la discuţii, deşi uneori nu-mi reuşea, până la urmă a înţeles că poate avea încredere în noi happy .
Şi eu consider (ca şi @Vlad_bv ) că întrebarea ta merită mai mult de 10, sunt foarte convinsă că ai ajutat o mulţime de oameni, care îţi sunt recunoscători acum, printre care şi eu happy .

O zi bună!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Nu, nu pot spune ca sunt timida. Poate, in copilarie, aveam o doza mai mare de timiditate dar de atunci m-am schimbat. Am cunoscut destule persoane timide. Si nu pot spune decat ca majoritatea, ca si tine din cate imi dau seama, sunteti prea buni pentru societatea in care traim. Timizii ce i-am cunoscut eu, erau, in mare parte, perfectionisti. Si cred ca si de aici pleaca timiditatea exagerata. Cum ma comport in preajma unui timid? Depinde de situatie. Recunosc ca uneori fac si glume (de bun gust, consider eu) referitor la aceasta situatie dar de multe ori ma port mai atenta decat cu alte persoane. Sunt de acord ca aceste persoane au nevoie de sprijin dar sa le demonstrezi ca sunt o prioritate pentru tine, ca iti pasa mai mult de ei decat de tine, nu-i ajuta cu nimic. O sa aiba incredere doar in tine, pe cand ei au nevoie de incredere in propria lor persoana pentru a depasi timiditatea.

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Mai demult si eu eram o persoana foarte timida, si am putut sa simt pe pielea mea cat de marginalizat esti pe simplul fapt ca esti timid, deci esti "plictisitor". Aveam foarte putini prieteni care ma intelegeau si cu care puteam sa fiu eu insumi fara sa imi fie teama ca vor rade de mine. La scoala eram fata ciudata, cu note mari, tocilara cum spuneau unii care cica nu stia sa se distreze, care era prea timida sa isi faca prieteni. Imi vedeam colegele populare si imi doream sa fiu si eu asa ca ele, dar nu puteam. Cand trebuia sa vorbesc cu cineva pe care nu il cunosteam ma pierdeam, nu stiam ce sa zic. Eu nu am avut nimic de castigat pentru ca eram timida, mereu ma gandesc ca am pierdut multe lucruri din cauza asta.
La un moment dat, vara trecuta mai exact m-am schimbat. M'am saturat sa fiu o ratata, mi-am spus ca oricum nu am ce sa pierd. Am hotarat sa ma schimb, iar cand imi pun ceva in cap nu ma las pana nu se intampla asa cum imi doresc. Mi'am facut un iubit, nu o relatie prea serioasa, dar in putinul timp petrecut cu el am realizat ca pot sa ma schimb. El era un baiat tupeist, si intr'un fel am incercat sa fac ce facea el. Mi'am dorit din tot sufletul sa ma schimb si am reusit. Cand a inceput scoala, eram foarte sociabila, intram cu toata lumea in vorba si mi-am facut foarte multi prieteni(mai mult amici pentru distractie, pentru ca prieteni adevarati am doar vreo 5-6, oricum suficienti pentru mine). Am ajuns o fata destul de populara in scoala, acum multa lume imi spune ca am prea mult tupeu. Dar imi place de mine, nu as schimba nimic din cine sunt. Acum, simt ca tot ce fac e natural, nu ma fortez sa fiu altceva decat sunt. Ma bucur ca m-am schimbat, am incredere in mine, sunt optimista si vad mereu partea buna in tot, chiar si atunci cand se intampla ceva rau ma gandesc ca viata merge mai departe, nu'i nimic. Prieteni timizi mai am, care nu au nici tupeul necesar sa ceara o paine la magazin. Dar in fata mea cred ca s'au deschis si ne intelegem foarte bine, iesim impreuna in oras si ne distram. In preajma lor incerc sa fiu cat mai intelegatoare, ca sa le dau incredere. Eu nu am nimic impotriva persoanelor timide, cum am spus am prieteni care sunt asa, dar eu cred ca in ziua de azi timiditatea e un defect. Niciodata nu voi respinge pe cineva pentru ca e timid, vreau sa ajung sa il cunosc inainte sa judec, mai ales pentru ca stiu ce simte, eu fiind la fel cu putin timp in urma happy

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Nu am avut rabdare sa citesc toata parerea ta si tind sa cred ca nu ai citit cartile pe care le recomanzi de pe scribd. Daca ai fi facut-o (si nu ai fi dat doar un search), acum ai fost deja cu un pas inaintea propriei timiditati. Observ ca majoritatea titlurilor de carti si articole pe care le-ai dat suna ceva de genul "invinge-ti timiditatea", "lupta cu t.", "depaseste-ti t.", "vindeca-ti(!) timiditatea" etc. Din start e o problema, pentru ca e ca si cum ai lua algocalmin pentru dureri de cap cand tu ai o tumoare pe creier. Timiditatea nu e cauza nefericirii tale si inadaptarii, ci efectul. Daca ai stima de sine la pamant, esti timid, pentru ca nu iti imaginezi ca ai putea avea ceva inteligent, important si interesant de spus. Daca ti s-a taiat elanul intr-un grup de discutii de nu stiu cate ori, esti timid pentru ca e greu sa te tot ridici de cate ori ceilalti isi sterg bocancii pe replicile tale. Daca esti in rol de victima si iti imaginezi ca toata lumea iti vrea raul si nimeni nu te intelege, esti timid, pentru ca orice ai spune sau orice actiune ai initia iti imaginezi ca va fi prost primita. Nu timiditatea trebuie invinsa, depasita, vindecata. Teama trebuie. Dupa ce scapi de teama de ceilalti (si recomand si eu o carte, ca tot e lista deschisa: Cum sa ne eliberam de frica de ceilalti-Cristophe Andre), de parerile lor, de parerea ta despre parerea lor, timiditatea "se vindeca" de la sine. Pentru ca nu mai ai nevoie de o carapace atunci cand nu iti mai e frica de ce e in afara ei.

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

A fost mai mult un articol complex de ajutorare intre timizi, decat o intrebare, dar iti multumim mult, Bacemi, e util si bine de stiut!
Nu ma consider o persoana timida, desi mult timp am fost. In timp, intampinand diferite situatii, am inteles ca n-are rost sa te ascunzi de actiunile tale, de felul tau de a gandi, pentru ca in definitiv, nimanui nu-i pasa, iar mesajul tau, atat de important, nu va ajunge acolo unde trebuie, asa ca nu realizezi nimic. Am invatat ca timiditatea nu ma ajuta in viata, dar ca nici obraznicia nu-ti aduce o bila alba in plus. Am invatat sa fiu eu, ponderata, mi-am insusit tehnica de a sti cand sa bat in retragere si cand sa fac un pas inaintea celuilalt. Si asta m-a ajutat mult.
Pana la urma, ceea ce suntem pe moment, e efemer. Insa ceea ce facem ramane ca o umbra peste Pamant.
In orice caz, nimeni nu trebuie invinuit pentru felul de a fi, cel putin pana cand va ajunge cineva sa atinga perfectiunea.
Succes, pa-pa!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Sunt si eu o persoana timida si in copilarie era piatra mea de incercare in tot ce faceam. Am avut norocul sa fiu insa si foarte ambitioasa si de multe ori aceasta ambitie m-a ajutat sa-mi inving timiditatea. Acum, nici nu ai crede uneori ca-n sufletul meu mor de frica, dar in realitate arat o persoana destul de stapana pe sine, fara emotii. Profesia, realitatile, nevoile m-au determinat sa ma educ si sa reusesc sa-mi inving timiditatea. Deoarece am tangenta si cu copii si cu persoane adulte de toate varstele si profesiile, am invatat sa cunosc persoanele timide, reusesc sa vin in intampinarea lor si sa-i determin sa comunice la inceput mai timid apoi cu tot mai multa incredere. Este necesar sa simta ca ai o anumita empatie cu situatia si problema lui sau ca esti in masura sa il asculti, ajuti, intelegi. Din pacate tot mai multi oameni afiseaja tupeu, aroganta, obraznicie si cei simtiti si mai timizi sunt tot mai marginalizati. Este nevoie inca de multa educatie pentru ca noi sa invatam sa ne respectam pe noi si pe cei din jurul nostru, sa-i incurajam sa-si invinga teama si sa capete incredere in ei.

Răspunde Raportează Evaluează

în 29 August 2010 | a răspuns:

Am fost si eu timid si mai am momente de timiditate. Lumea e mare si in majoritatea cazurilor timizii sunt considerati ciudati, vad partea negativa daca pot sa zic asa...Cu timpul scapi de timiditate...mai greu e in adolescenta.

Răspunde Raportează Evaluează

în 29 August 2010 | anonim_4396 a răspuns:

Frateee, m-ati omorit. Parca s-a dat startul la postarile kilometrice laughing
Psiholoaga, partial, sint de acord cu tine.

Răspunde Raportează Evaluează

în 29 August 2010 | a răspuns:

Bună, Alex. Ţin să-ţi spun că m-am regăsit în fiecare cuvânt scris de tine, pentru că şi eu sunt o persoană foarte timidă. Da, de obicei timizii sunt luaţi ca neinteresanţi. Nimeni nu te bagă în seamă pentru că eşti "prost". În ziua de azi, cei buni şi timizi sunt luaţi de proşti, în majoritatea cazurilor. Mă rog, probabil timiditatea nu e o trăsătură de care ar trebui să ne ruşinăm, dar când vine vreun om din ăsta, de bani gata, îţi pierzi orice speranţă. Eu am doar prieteni virtuali, voi, cei de pe TPU. Sper ca la noua şcoală să se comporte mai frumos cu mine, "timida". Cum mă comport? Îl tratez cu respect, ca pe orice om, nu-l dau nicidecum la o parte, pentru că ştiu cum e şi ştiu că doare foarte tare. Toţi oamenii trebuie trataţi cu respect. O zi bună!

Răspunde Raportează Evaluează

în 29 August 2010 | a răspuns:

Ma incadrez perfect in termenul de ''timid''. Nu mi s-a parut niciodata a fi un defect, caci cu timpul, maturizandu-ma, a mai disparut din mine frica de a nu purta masca, de a fi judecata!
Am pierdut multe din cauza fricii de a fi judecata, disecata, inca ma mai ascund in spatele unei imagini de fata inabordabila care nu stie de gluma!
De la ultimul serviciu, de exemplu, am plecat din cauza echipei; pur si simplu ma simteam cea mai nefericita alaturi de babe rautacioase, fete arogante si barfitoare care pareau ca nu ma suporta desi nu le faceam absolut nimic; imi vedeam de treaba mea in tacere! Au incercat sa imi bage bete in roate ca nu muncesc si toate astea pentru ca eu nu ma incadram in stasul lor de persoana ''normala'': nu barfeam cu ele, nu pupam in fund seful si babele (femeile in varsta care lucrau acolo), nu puteam sa stau fara sa lucrez ceva si le faceam mecanic, rapid, deci lucram mai mult ca ele! Cand au aflat ca in doar 5 zile seful vroia sa imi dea mie postul unei alte fete (nesuferita ce-i drept), s-au aliat cu toate si ma priveau cu ura de parca le-as fi facut ceva! In final, si regret foarte mult asta, dupa 2 saptamani am renuntat la firma si am plecat, nu mai rezistam psihic afrontului lor, ma simteam ca un caine in ploaie, fara niciun sprijin!
Cand am plecat m-am simtit ca si cand am plecat de la inchisoare hee hee !

Regret ca datorita timiditatii mele n-am stiut sa le pun la punct; am tacut ca o proasta, uitasem ca daca eu nu lupt, n-am cum sa castig!

Ce vreau sa spun e ca multi nu inteleg timiditatea unei persoane si prefera sa o considere drept aroganta crasa sau prostie!

Ca fapt divers, am observat ca ma inteleg mai bine de o mie de ori in preajma baietilor, mult mai degajata, fara sa ma simt presata de ce au ei si eu nu.Baieti au mereu un fel de a fi mult mai degajat, mult mai prietenosi din fire, fara standarde uriase.Cu ei ma simt foarte bine, sinceritatea lor, brutala uneori, ma aduc cu picioarele pe pamant! Si asta imi doresc: oameni fara masti, fara ocolisuri, fara barfa!

Alaturi de partea masculina mi-am pierdut din timiditate, frica de a fi catalogata si judecata disparand. Pot sa spun ca 90% din prietenii mei sunt baieti hee hee si din toata gasca mea doar eu sunt fata hee hee .

Nu spun ca e bine sa ai prieteni doar baieti ca sa scapi de fricii, doar ca pe mine m-a ajutat.Sincer,am observat ca baietii tin la o prietenie mult mai mult decat fetele, nu te uita asa de usor!

Am aberat putin prin subiect, dar cam asta e esentialul: prietenii iti sunt de mare ajutor daca macar incearca sa te faca sa te relaxezi in preajma lor! Treptat o sa inveti sa te deschizi total si sa nu-ti mai fie teama de a fi judecat pentru ceea ce esti!

Un aspect pozitiv al timiditatii ar fi faptul ca oamenii mari apreciaza asta la altii, o iau ca pe un semn de respect, de cumintenie, si mie mi-a priit mereu asta!

Cam atat!

Răspunde Raportează Evaluează

Expert TPU

în 29 August 2010 | a răspuns:

Am citit intrebarea, am notat-o cu 10 si am trecut-o la favorite. Mai mult inca, am citit si toate raspunsurile date la aceasta intrebare si m-a uimit numarul mare al celor ce si-au deschis sufletul, cu privire la aceasta tema, larg disputata.
Mi-am notat in calculator toate link-urile postate de tine Bacemi pentru ca, sunt convinsa ca o sa revin la ele atunci cand voi avea mai mult timp disponibil.
O idee minunata ai avut atunci cand, ai dat acest ajutor celor timizi, postand intrebarea ta.
Despre tine nu cred ca esti timd ci, ca esti doar deosebit de sensibil si cu un simt al empatiei f. ridicat.
Eu nu pot sa zic ca am facut parte din categoria timizilor ci, a acelor persoane cu o emotivitate ceva mai crescuta, pe considerentul ca, fac parte dintre oamenii perfectionisti si teama de ridicol ori de esec, a fost mai exacerbata pana la un moment dat.
Profesia insa m-a invatat sa ma stapanesc, sa ma concentrez si sa pot da ce e mai bun in mine, pentru a reusi.
O data am discutat cu o persoana mai in varsta si care a intuit ca am emotii si atunci a venit cu urmatoarea replica: "Stii ce fac eu atunci cand trebuie sa am o confruntare cu o persoana cu o functie mai inalta, ori cu o persoana cu prestigiu? Imi inchipui ca si aceea persoana este ca si mine si imi mai inchipui ca si ea are unele necesitati firesti, ca si noi "muritorii de rand" si atunci deja ma simt mai degajata si stiu ca, pot sa-i fac fata ".
De fapt ea se referea ca, nimeni si nimic nu merita sa te simti inferior si ca tu, fata de propria ta persoana ai obligatia de a-ti infrunta "demonii" si de a dovedi ca esti bun si ca, meriti respectul celor din jurul tau.
Fiecare dintre noi s-a nascut un "luptator" dar nu fiecare a cunoscut calea prin care sa-si poata folosi propriile "arme" cu care a fost dotat, pentra a invinge.
Mi-au placut in general toate raspunsurile, fiecare a venit cu exemplele sale si cu particica din sufletul sau, pentru a arata de fapt ca TIMIDITATEA nu este o boala ci, este in mare parte o lipsa de incredere in fortele proprii si o lacuna in educatia primita din partea parintilor si a scolii, care n-au putu sa-ti dea posibilitatea sa te descoperi, sa-ti vizualizezi calitatile si sa ti le pui in valoare.
GBRLTGR a dat un citat:"Timiditatea - un defect al oamenilor mari, tupeul- defect al oamenilor mici" de Maurice Coyaud si cred ca, esenta este cuprinsa in acest citat.
Cand esti mare esti timid pentru ca, te gandesti ca poti sa devii penibil ori poti sa esuiezi si cred ca, de aceea majoritatea oamenilor cu bun simt, au un strop de timiditate. De la timiditate insa sa devii tupeist e o cale ce incalca unul din principiile de viata, acela de a avea "bun simt" si atunci, cu orice chip iti impui punctul de vedere, calcand peste ceilalti, lucru pe care eu il vad ca negativ.
Trebuie sa existe o cale de mijloc de a sti cand sa-ti "tii gura" si cand sa vorbesti, expunandu-ti punctul de vedere bazat pe lucruri concrete care sa convinga.
Eu tratez timizii cu delicatete si incerc sa le insuflu increderea in ei si sa le vorbesc despre calitatile pe care le au si de care ei nu sunt consienti.
Viata m-a invatat ca omenia face parte din cotidian si o cale de manifestare a acesteia este, de a simti ca trebuie sa fii de ajutor celor mai diferiti fata de tine.
Pe mine diversitatea ma uluieste si sigur ca, doar asa lumea nu va deveni niciodata plictisitoare.
Felicitari Bacemi, prin felul tau de a fi, ai reusit sa faci bine multor persoane ce navigheaza pe acest site si de aceea ai nota 10 si pentru felul tau de afi.
Mult succes tuturor, multa sanatate, multa incredere in fortele proprii si mult bun simt in viata de fiecare zi.

Răspunde Raportează Evaluează

în 29 August 2010 | a răspuns:

Da, asa e! textele tale sunt frumoase dar si kilometrice... laughing
parerea mea este urmatoarea:in astfel de cazuri este nevoie de un pshiholog.sunt atat de buni si de utili, nici nu va puteti imagina.cateva sedinte te pot transforma radical in bine. happy

Răspunde Raportează Evaluează