| Savannah2004 a întrebat:

Salut TPU! Va rog sa cititi înainte sa judecați! Nu am prieteni,doar cunoștințe prin apropiere, îmi doresc mult niște prieteni cu care să mă înțeleg, să avem lucruri in comun dar aici n-ai cu cine.Toți sunt niste alcoolici și n-ai cu cine ieși, când eram mai mic ieșeam la un fotbal sau altceva, era frumos dar acum toți ies doar la discotecă sau la baruri doar să bea/sa fumeze și mereu se lasă cu bătaie după cum aud.Am un singur prieten pe care l-am întâlnit la fotbal și am nimerit în aceeași clasă de liceu, suntem prieteni de 5 ani și nu ne-am certat niciodată dar este plecat din țară si se întoarce abia in august acasă...Nu îmi e rușine să recunosc că locuiesc în mediul rural și din cauza asta nu prea am ce vedea pe aici chiar dacă ies singur de nebun pe afară.Am ceva prieteni dar vorbim online pentru că așa am norocul să întâlnesc persoane cu care am ceva în comun si cu care să ma înțeleg doar online.Acum aș putea aștepta sa vină prietenul meu dar ce să fac toată vara? Cred că mi-am pierdut si abilitățile sociale din cauză că n-am mai ieșit undeva de aproape 2 ani și sunt foarte timid de mic.Am eu vreo vină pentru ca sunt asa? Am 17 ani și nu beau si nici nu fumez și nu vreau sa mă apuc.Si nu-mi spuneti ca ieși cu colegii pentru că si ei sunt la fel, chiar și cateva fete.

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| OmBanal33 a răspuns:

Ei bine, cu timpul o sa te concentrezi pe altceva, poate iti gasesti un nou hobby.
Am trecut prin aceeasi perioada, prin aceeasi situatie, am iesit din grupul meu de prieteni doar pentru ca nu ma simteam bine in jurul lor (si asta este foarte important, nu are rost sa stai cu cineva doar de dragul de a sta...)
Si eu tot in mediul rural, si eu tot asa, mai "retras", cu timpul am aflat mai multe despre mine, imi asum tot ceea ce fac.
Stiam ca la momentul respectiv iesirea din grup insemna sa fiu mai mult timp singur, si m-am descoperit mai bine pe mine.
Fiecare e special in felul lui.
Cu timpul, o sa iti gasesti 2 - 3 oameni cu care sa te inconjori...
Nu iti trebuie multi oameni pentru a iesi afara.
Si la momentul actual eu acum mai trag de x sau y sa iesim in x sau y locuri...
Destul de greu cand fiecare are cate ceva de facut...
In concluzie capul sus, cel mai important in viata asta esti tu.

| Savannah2004 explică (pentru OmBanal33):

Răspunsul ăsta chiar m-a ajutat, mulțumesc!❤

23 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Am eu vreo vină pentru ca sunt asa? Nu, vină ai doar la intepretare. Când spui, sunt așa, pui o ștampilă, ca ceva inremediabil.
Cum ești când te comporți timid? Cum se manifestă teama, timiditatea? la ce îți servește, căci îți servește la ceva?

| Mosotti a răspuns:

Pai sincer eu pana pe la 20 ani nu aveam prieteni, dar nu era o problema, imi vedeam de ale mele, ma jucam la calculator, ma uitam la TV, ma mai plimbam, ma mai duceam la o piscina.

Iar acum exista de facut acasa, cum ce sa faci voata vara?! Ai TV, emisiuni, filme, documentare, ai calculator, jocuri, muzica, filme, te mai documentezi de una si alta, ca vad ca nu-ti place tractorismul cu baute si prosteala, deci pari un om mai inteligent,
Mai te joci pe telefon jocuri din alea escape games, deci mai de cap asa, sau ce vrei, si mai multe.
Ce treaba ai tu cu altii? Da-i dracului.

Si eu eram la fel desi is la oras, nu ma intelegeam cu oricine, ei se duceau la baute, discoteca si prosteala, mie nu imi placea, mie imi placea sa mai discut si ceva mai serios.
Mi-am gasit intamplator 3 prieteni ca mine si e f bine asa.
Tu nu trebuie sa mai fi dependent de prietenu plecat, trebuie sa te simti bine tu cu tine.

| Savannah2004 explică (pentru Mosotti):

Mersi de sfat, cu timpul poate apare cineva in viața mea pe neașteptate. happy

| anonimuIl a răspuns (pentru Savannah2004):

Ieși băiete din casă că NIMENI nu va fi cu tine.
Acum 30 de ani izolați ca tine scăpau de fobia de frica de oameni în 2 metode
- mergeau la bairame cu alții și acolo ajungeau și ei să cunoască fete și să se culce cu ele
- plecau în armată și după armată luau toate fetele la bulit ca pe ceva normal.
Vezi că voi AZI nici una din variantele de mai sus nu le mai puteți face să ieșiți din izolarea socială.

| Mosotti a răspuns (pentru Savannah2004):

Pai sigur, doar nu ai 80 de ani sa zici ca nu mai ai sanse sa apara cineva in viata ta, si la mine prietenii de-i am au aparut absolut intamplator.

Primu era vecin de scara la 2 etaje deasupra mea, n-am inteles intamplator, ca asa erau mai multi vecini de seama noastra, dar nici la mine nici la el nu s-a legat ceva cu ailalti.

Al doilea era coleg de clasa la liceu dar in liceu nu eram prieteni, si-a dat seama el ca ne-am intelege si a venit la mine la usa la 3 luni dupa bac, cand am terminat bacu nici macar nu ne vazusem.
A venit la mine, apoi ne-am inteles si ne-am imprietenit adica din toamna 1996.

Al treilea venea la psiholog unde ma duceam si eu prin 2000, intamplator odata l-am intrebat ceva de mate afland ca e inginer, dupa aia din 2003 toamna ne-am imprietenit.

Deci iata, eu pana la 18 ani si ceva nu aveam nici un prieten.
Si la tine poate fi la fel, si asa si cu o eventuala partenera.
Si eu sunt asa mai diferit, mai aparte, cu atat mai putin ma asteptam sa apara prieteni.

| StrongHeart a răspuns:

Cand citesc intrebari de genul asta ma gandesc ca armata nu pare a fi un lucru asa de rau, la urma urmei.
E o problema globala, stai linistit, oamenii sunt mai izolati unii de altii, din cauza ca nu stim sa gestionam timpul, mai ales timpul petrecut pe internet.

| StrongHeart a răspuns:

Oricum, ar fi aiurea sa cedezi presiunii sociale si sa te apuci de baut sau fumat, doar pentru ca toti fac asta.
Singurul sfat realmente bun, ar fi sa ai rabdare si sa ai mai multa incredere in tine. Oamenii vin si pleaca, prieteni adevarati, poate ii vei numara pe degete si sa te consideri binecuvantat daca ai chiar si un prieten adevarat.

| anonimuIl a răspuns:

Păcat că ești diferit de ceilalți de vârsta ta și ai doar 17 ani. Te vei izola total și nici femei nu vei cunoaște.

| anonimuIl a răspuns:

Tu știi care e marele avantaj dacă sunt mulți izolați ca tine?
Babardesc ceilalți mai multe femei.
Deci - câți sunt izolați ca tine = atâtea fete singure babardite de ceilalți.

| MyNameisEduard a răspuns (pentru anonimuIl):

Tu crezi că oamenii se izolează că așa vor ei? Tu crezi că ei nu-și doresc prieteni? Ce legătură au femeile cu întrebarea asta? Tu nu știi nimic despre asta, poate tu n-ai fost în situația asta, mai nou toți se cred psohologi, e ușor să dai sfaturi inutile.

| anonimuIl a răspuns (pentru MyNameisEduard):

Dacă se vor izola unii nimeni nu îi mai poate ajuta.

| anonimuIl a răspuns (pentru MyNameisEduard):

Voi aveți probleme extrem de grave cu integrarea în societate. Nu vă simte nimeni lipsa.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

La ce buni prietenii când te ai pe tine însuți?
Life goes on, with or without friends.

| Together a răspuns:

Ai putea sa te muti la oras? Sau intr-un mediu unde sunt mai multi oameni, sau oameni diferiti? Nu neaparat acum, poate in cativa ani?

| Savannah2004 explică (pentru Together):

Chiar mă gândeam la acest lucru.

| stefannnnn222 a răspuns:

Cand vei fii mai mare vei intelege.
Am fost ca tine. Cu fumatul si bautul e strict problema ta, dar cu timiditatea trebuie neaparat rezolvata. Si eu din cauza timiditatii am pierdut multe sanse in viata.
De ce nu iesi cu prietenii tai care zici ca fumeaza si bea? Si ce daca iesi cu ei? Tu nu vei bea si nu vei fuma.
Si inca ceva, daca ai 17 ani inseamna ca in 1, 2 ani termini liceul. Te vei duce la facultate in ce oras din tara vrei si acolo lucrurile vor sta altfel.

| stefannnnn222 a răspuns (pentru stefannnnn222):

Si inca un lucru.
Nu ai tu nici o vina ca esti asa, fiecare putem fii in viata asta exact asa cum vrem.
Ai spus despre prietenii tai ca nu iesi cu ei ca fumeaza si bea. Mi se pare cam dur din partea ta sa ii cataloghezi asa. Adica, ok, fumeaza si bea, dar sunt sigur ca in afara de asta ai ce vorbi cu ei. Cat sa si bei si sa fumezi? Sunt sigur ca in afara de fumat si baut fac chestii misto, vorbesc chestii interesante la care ai putea si tu participa.
Cum tu ii cataloghezi pe ei ca: ``bea si fumeaza``, la fel si ei te catalogheaza pe tine ca fiind ``timid``. Si asta e tot? Rupeti prietenia doar pentru ca fiecare alege sa faca ce vrea cu viata sa.
Cele mai misto prietenii sunt acelea intre persoane diferite. Tu poti invata de la ei, ei de la tine. Cand iti gasesti o persoana identica cu tine totul va deveni plictisitor...

| Savannah2004 explică (pentru stefannnnn222):

Te asigur ca nu-i nimic mișto la ce fac ei, am menționat si mai sus ce fac, și ei nu pun preț pe o prietenie, ei care sunt prieteni se ceartă între ei și se lasă la greu, ăștia crezi că sunt prieteni?

| Alessandra1 a răspuns:

Dacă ai familia lângă tine ce iti mai trebuie prieteni?

| Savannah2004 explică (pentru Alessandra1):

Nu mă judeca greșit,nu îmi urăsc familia dar aș vrea sa vorbesc si cu alticineva, să pot ieși cu cineva la o plimbare măcar, e o diferență între prieteni si familie, nu-mi spune că tu ai prefera să stai mereu cu familia și să n-ai prieteni, nu te judec dacă da dar eu simt nevoia asta.

| Robert276 a răspuns:

Așa am fost și eu nu e nici i problema vei întâlni oameni în viata ta fara nici o problema acum axeaza-te pe invatat