| TempestUV a întrebat:

Despre ce e vorba in filmul Upside down?

Răspuns Câştigător
| OaiaNinjalău a răspuns:

Adam este un tip aparent obişnuit, într-un univers cu totul special. Are o existenţă modestă, trăind de pe o zi pe alta, dar firea sa romantică îl face să se agaţe de amintirea unei fete pe care a iubit-o la un moment dat, pe nume Eden. Fata provenea dintr-o altă lume, o lume inversată, cu gravitaţie proprie, fix deasupra celei pe care o cunoaştem, dar de neatins. Flirtul lor inocent din copilărie s-a transformat într-o iubire imposibilă, însă când Adam o zăreşte pe Eden la televizor, nimic nu îl va putea opri să o găsească şi să o recucerească. Nici măcar legile sau ştiinţa!

Descoperă povestea a doi îndrăgostiţi din lumi paralele, dar foarte similiare, care încearcă să se regăsească şi să depăşească orice obstacole pentru a fi împreună. O poveste de dragoste asemănătoare celei trăite de Romeo şi Julieta, într-un concept nou şi un decor extraordinar, cu efecte vizuale de excepţie şi un punct de vedere diferit, dar la fel de emoţionant, al unei iubiri imposibile.

2 răspunsuri:
| kar1GaNNN a răspuns:

Adam e un băiat care trăieşte în lumea de jos, deasupra lui e o altă lume, răsturnată, cu un câm gravitaţional opus. Când Adam se urcă pe un munte înalt, el o întâlneşte pe Eva, o fetiţă care trăieşte deasupra, unde sunt oamenii bogaţi. Cei doi se îndrăgostesc şi, peste ani, îşi doresc foarte mult să fie împreună, însă nu doar gravitaţiile opuse îi opresc, ci şi o mulţime de oameni înarmaţi care ţin neapărat la păstrarea separării stricte dintre săraci şi bogaţi, cei de sus şi cei de jos. Oamenii care trăiesc în cele două lumi interacţionează cel mai aproape într-o clădire de birouri care le uneşte şi în care cubiculele celor săraci sunt "pe podea", iar ale celor bogaţi "pe tavan".

Toate cele bune!

| adriandibosfcdb123 a răspuns:

Noi suntem singurul sistem solar cunoscut cu o gravitație dublă. Două planete gemene se învârt în jurul unui singur soare, dar fiecare dintre ele cu puterea ei de atracție. În lumea noastră poți să cazi în sus și te poți ridica în jos. Dar povestea mea este despre iubire."
—Începutul filmului

Există trei legi imuabile ale gravitației pentru acest sistem cu două planete:

Toată materia este atrasă de gravitația planetei de pe care vine și nu de alta.
Greutatea unui obiect pot fi compensată cu ajutorul materiei din lumea opusă (materie inversă).
După câteva ore de contact, materia în contact cu materia inversă se încinge și arde.

Întrebări similare