| xHellBoYx a întrebat:

Salut,banii de la APIA si complementara copiilor se calculeaza ca venit la ajutorul social? fiindca mi s-a taiat ajutorul

3 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform L.416/2001, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART.8.(1) La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia alocaţiei pentru susţinerea familiei prevăzute de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, cu modificările şi completările ulterioare, a bugetului personal complementar prevăzut de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare, a burselor de studiu şi a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, aceasta nu beneficiază de ajutor social."
Fata de aceste prevederi rezulta ca nu se iau in considerare sumele de la APIA dar se ia in considerare alocatia de stat pentru copii.

Răspuns utilizator avertizat
| cioci a răspuns:

Da.Deoarece daca ti sa acordat ajutor social, acolo ai completat niste formulare care specifica negru pe alb ca nu detii alte venituri si nu depasesti suma X pe cap de membru al familiei tale.Fiscu vede tot.succes