| Vera02021ggdgxdde5cftgxfgxdgxx a întrebat:

Ce părere aveți despre aceste 3 seturi de chitari?
Merita sa îmi cumpăr unul din ele, și dacă da care?
Ps: Este prima mea chitara
1
https://thomashaus.ro/......-set-1-nt/
2
https://thomashaus.ro/......cg851-4-4/
3
https://thomashaus.ro/......-cg200-bk/

10 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

O recomand pe cea de-a treia, pentru că am o Harley Benton (nu modelul ăsta) și nu m-a dezamăgit, ba chiar m-a surprins, pentru banii pe care i-am dat pe ea. Despre celelalte două nu o să mă pronunț, pentru că nu cunosc, vorbesc din experiența mea.

Nu m-aș orienta neapărat pe setul ăsta. Acordorul e inutil, sunt aplicații gratuite pe magazin play care merg perfect. Husa e de fâș și nu pare impermeabilă (dacă te prinde ploaia cu chitara în spinare, e nasoleală). Aș căuta un model care vine fără accesorii ca să pot să aleg eu ce mi se potrivește. Husă o să-ți trebuiască, nu lua una dintr-asta din material simplu (am avut eu și nimic nu am făcut cu ea). Caută ceva mai solid, căptușit. Ia-ți și un capodastru (e cam 30 de lei, nu te lăsa păcălit de firmă, nu merită mai mult de atât). Ești la început, o să te uiți la ceva tutoriale pe YouTube și o să-i tot vezi cu capo și vei vrea și tu să încerci. Și eu am zis că nu-mi trebuie, dar m-a limitat lipsul ăsta o perioadă. Profesorul poate să nu-ți ceară pene și să te sfătuiască să-ți lași unghiile de la mâna dreaptă o idee mai lungi, mai ales la chitară clasică, pentru că poate te va ghida spre o anumită tehnică (au unii obiceiul de a nu te întreba ce vrei să cânți), dar eu le recomand, pentru că e posibil să simți ceva dureri (mi s-a întâmplat). Inclusiv buricul degetului mare e afectat la început, o să existe un mic disconfort. Opțional, poate o curea ar merge, să-ți atârni chitara după gât și să înveți să cânți din picioare. (Nu văd chitara 3 din spate și nu-mi dau seama ce tip de curea i se potrivește.) Scăunel recomand dacă vrei tu să mergi musai pe flamenco, să cânți muzică de acasă de la mama chitării, în rest, e o toană a profesorului mai mult. Depinde cum te simți tu bine, ce poziție ți se potrivește. Confortul contează.
Încă ceva: deschide coletul la primire. Am impresia că Harley Benton nu prea împachetează cine știe ce (a mea a venit cam sărăcăcios învelită) și e totuși un instrument, orice lovitură îl afectează.

Dacă mai ai întrebări, nu ezita să mi le pui happy Poate nu am punctat tot și ai curiozități.

| Vera02021ggdgxdde5cftgxfgxdgxx explică (pentru anonim_4396):

Buna, mulțumesc pentru răspuns.
Dar mai am o întrebare. Ai putea sa îmi recomanzi o firma de chitari și dacă se poate și un site mai bun

| Vera02021ggdgxdde5cftgxfgxdgxx explică (pentru anonim_4396):

Mai am o întrebare? Ce chitara sa îmi iau la început, sa îmi iau una clasica sau una acustica, și mai am o întrebare, la o chitara clasica poți sa pui și corzi de fier sau doar corzi de nylon

| anonim_4396 a răspuns (pentru Vera02021ggdgxdde5cftgxfgxdgxx):

Bună! Legat de marcă, am experiență doar cu Hora Reghin și Harley Benton, dar nici ce ai trimis tu de la Valencia nu e de lăsat. Valencia e un producător spaniol, fac instrumente pentru elevi și dacă dai search pe YouTube, poți observa că sună cum trebuie.
https://www.youtube.com/watch?v=bwAmcExdANk

Legat de site, eu de pe Fly Music îmi iau, pentru că dacă nu au ceva în stoc, e suficient să dau un telefon și se ocupă ei să se intereseze la distribuitor, pe lângă faptul că au prețul standard de pe piață, nu umflă. În rest, nu știu. Eu doar de la ei am cumpărat. Asta nu înseamnă că alte site-uri nu ar fi bune.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Vera02021ggdgxdde5cftgxfgxdgxx):

Categoric, ia-ți una clasică. Aia acustică o să-ți distrugă degetele (eu mi le-am strâmbat pe cele de la mâna stângă de încăpățânată ce am fost) și o să te descurajeze. Cea clasică are un sunet rotund, foarte frumos, și nu o să disperi încercând să apeși pe coarde.

Poți să pui și corzi de metal, la modul că fizic e posibil, dar e o altfel de legare la cea clasică și poate să-ți afecteze chitara. Corzile de metal sunt pentru acustice și se prind cu niște cuișoare, cele de nylon se înnoadă într-un fel și sunt mai finuțe, sensibile. Să nu pui corzi de metal la o chitară clasică, nu are sens. Nu e făcută pentru acel tip de corzi.

| Vera02021ggdgxdde5cftgxfgxdgxx explică (pentru anonim_4396):

Mulțumesc

| anonim_4396 a răspuns (pentru Vera02021ggdgxdde5cftgxfgxdgxx):

Chitara îmi pare ok, marcă spaniolă, știu persoane care o au și sunt mulțumite, dar eu nu am încercat-o niciodată ca să-ți spun concret. Capodastrul e și el bun, așa am și eu, tot cu prindere tip clește. Husa e mult mai bună față de ce aveai în setul ăla, mai bine o iei pe asta. Pana însă e heavy și mi se pare cumva dură pentru o chiatară clasică, dar nu e un aspect foarte important, ai putea să o încerci. Eu folosesc de tip thin, mai elastică, dar nu e extraordinar de bună la ciupituri rapide, „alunecă" (în general îmi folosesc unghiile pe post de pană, deci nu pot să te sfătuiesc cum trebuie aici). Forma e bună, standard, cea mai folosită.

| Vera02021ggdgxdde5cftgxfgxdgxx explică (pentru anonim_4396):

Buna, mai am doar o întrebare m-am uitat pe fly music și am găsit aceste chitari clasice. Ai putea sa îmi spui care merita sa mi-o iau la început din cele trei
Ps: am cautat de la 3 firme diferite de care am auzit ca fac chitari bune dar nu sunt sigura
1:
https://www.fly-music.ro/......00-bk.html
2:
https://www.fly-music.ro/......44-wn.html
3:
https://www.fly-music.ro/......-c30m.html

| anonim_4396 a răspuns (pentru Vera02021ggdgxdde5cftgxfgxdgxx):

Din moment ce îți permite bugetul, dintre astea trei, cred că Yamaha ar fi cea mai potrivită, în raport cu prețul. (Atenție: de la Yamaha, dacă găsești ceva cu un cost mai mic, nu te risca, rămâi în zona asta de preț, pentru că e posibil să merite mai mult modelul ăla HB din prima poză.) Cei de la Fender sunt cunoscuți mai mult pentru chitare electrice, nu prea s-au remarcat cu modele clasice.
Deci Yamaha big grin

Ai putea totuși să mai aștepți. Poate se găsește cineva mai experimentat decât mine să răspundă. Zic să pui pe TPU întrebare cu astea trei link-uri să vezi și alte păreri