Ce parere aveti despre reincarnare si acele zise medii? Dau fundita celei mei bune argumentari§!

De ce o casă sau o localitate ar putea să ne pară cunoscute, deşi nu le-am mai văzut niciodată? Oare din cauză că într-o viaţă anterioară am locuit acolo? Multe case sunt construite după proiecte asemănătoare sau, cu toate că se află în localităţi situate la distanţă unele de alte, pot fi mobilate la fel. Nu este oare adevărat că panorama unei localităţi poate semăna foarte mult cu a alteia? Astfel, este uşor de explicat, fără a apela la reîncarnare, de ce ar putea avea cineva impresia că deja cunoaşte anumite locuri.
Faptul că o persoană, aflată în stare de hipnoză, îşi aminteşte de o viaţă trăită altădată şi altundeva sprijină doctrina reîncarnării?
Când cineva se află în stare de hipnoză, pot ieşi la iveală multe informaţii stocate în creier. Hipnotizatorii solicită memoria subconştientă. Dar cum a ajuns persoana hipnotizată să aibă acele amintiri? Poate că a citit o carte sau a vizionat un film sau poate că a auzit vorbindu-se despre anumiţi oameni la televizor. Dacă s-a transpus în situaţia acelor personaje, atunci informaţiile respective s-ar putea să-i fi lăsat o impresie atât de puternică, încât să-i fi creat impresia că a trăit personal acele lucruri. Este posibil ca persoana respectivă să fi făcut anumite lucruri cu foarte mult timp în urmă, lucruri pe care le-a uitat, dar care, sub hipnoză, au revenit în memorie, dându-i impresia că îşi aminteşte ceva dintr-o „altă viaţă". Totuşi, dacă aşa ar sta lucrurile, nu ar trebui să avem toţi asemenea amintiri? Cu toate acestea, nu se întâmplă aşa în cazul tuturor. Este demn de remarcat că tot mai multe curţi supreme din Statele Unite nu acceptă mărturiile sau depoziţiile persoanelor aflate în stare de hipnoză. În 1980, Curtea Supremă din Minnesota a declarat că, „după opinia majorităţii specialiştilor, niciun expert nu poate stabili dacă amintirile evocate prin hipnoză, fie şi numai o mică parte din ele, sunt adevărate, sunt minciuni sau sunt fabulaţii — adică o încercare de a umple golurile cu lucruri fanteziste. Aceste rezultate nu sunt considerate exacte din punct de vedere ştiinţific" (State v. Mack, 292 N.W.2d 764). Influenţa pe care hipnotizatorul o are asupra persoanei hipnotizate este un alt motiv pentru care aceste informaţii nu sunt demne de încredere.
Susţine Biblia reîncarnarea?
Reflectă versetele din Matei 17:12, 13 credinţa în reîncarnare?
Mat. 17:12, 13: „[Isus a zis:] «Ilie a şi venit şi nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el ce-au vrut. La fel trebuie să sufere şi Fiul omului din cauza lor». Atunci discipolii au înţeles că le vorbea despre Ioan Botezătorul".
A vrut Isus să spună că Ioan Botezătorul era Ilie reîncarnat? Când preoţii evrei l-au întrebat pe Ioan: „Eşti Ilie?", el a răspuns: „Nu sunt" (Ioan 1:21). Ce a vrut deci Isus să spună? Aşa cum a prezis îngerul lui Iehova, Ioan a mers înaintea lui Mesia, sau a Unsului, lui Iehova „cu spiritul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea practică a celor drepţi, ca să-i pregătească lui Iehova un popor" (Luca 1:17). Aşadar, Ioan Botezătorul a împlinit profeţia înfăptuind o lucrare ca a profetului Ilie. — Mal. 4:5, 6.
Susţine relatarea din Ioan 9:1, 2 reîncarnarea?
Ioan 9:1, 2: „Pe când mergea, [Isus] a văzut un om orb din naştere. Discipolii săi l-au întrebat: «Rabi, cine a păcătuit, omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?»"
Este oare posibil ca discipolii să fi fost influenţaţi de concepţia unor farisei iudei, care spuneau că „numai sufletele celor buni trec într-un alt trup?" (Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, de Josephus Flavius, cartea a II-a, cap. VIII, par. 14, p. 164, editura Hasefer, Bucureşti, 1997) Este puţin probabil, deoarece întrebarea lor nu lasă să se înţeleagă că ei îl considerau pe omul acela un ‘om bun’. Fiind discipoli ai lui Isus, ei credeau în Scripturi şi ştiau că sufletul moare. Totuşi, având în vedere că până şi un copil aflat în pântecele mamei este conceput în păcat, ei se întrebau probabil dacă nu cumva omul acela a păcătuit când era în pântecele mamei lui şi, din acest motiv, s-a născut orb. Prin răspunsul pe care l-a dat, Isus nu a susţinut nici doctrina reîncarnării, nici ideea că un copil aflat în pântecele mamei ar putea păcătui înainte de a se naşte. Isus a răspuns astfel: „Nici omul acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui" (Ioan 9:3). Isus ştia că, întrucât suntem descendenţii lui Adam, moştenim defecte şi imperfecţiuni. Folosindu-se de acea ocazie pentru a-i aduce glorie lui Dumnezeu, Isus l-a vindecat pe orb.
Susţine învăţătura biblică despre suflet şi moarte doctrina reîncarnării?
În Geneza 2:7 se spune: „Iehova Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit un suflet viu". Să observăm că omul însuşi era un suflet. Sufletul nu era imaterial, separat de corp. „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri" (Ezec. 18:4, 20). Despre o persoană decedată se spune că este un „suflet mort" (Num. 6:6). Când un om moare, „spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile" (Ps. 146:4). Aşadar, când cineva moare, întreaga persoană moare. Nimic nu rămâne în viaţă ca să poată transmigra în alt corp. (Pentru mai multe detalii, vezi subiectele „Suflet" şi „Moarte".)
Ecl. 3:19: „Sfârşitul fiilor oamenilor este ca sfârşitul animalelor; au acelaşi sfârşit. Cum moare unul, aşa moare şi celălalt". (Ca în cazul omului, la moartea unui animal nimic nu supravieţuieşte. Nu rămâne nimic care ar putea să se nască din nou în alt corp.)
Ecl. 9:10: „Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta, căci în Şeol, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune". (Morţii nu îşi iau alt corp, ci merg în Şeol, mormântul comun al omenirii.).
Aşadar reîncarnarea nu există, după moarte nimeni nu se reîncarnează în alt corp pentru a trăi o altă viaţă.