Credincioși/religioşi, ¿ce reprezintă pentru voi dumnezeu?
¿Ce simțiți atunci când vorbiți despre/vă gândiți la EL?
¿Cum ÎL percepeți voi?
¿Ați avut momente în care v-ați îndoit de existența LUI, sau ați fost întotdeauna credincioși?
Eu sunt o persoana credincioasa, cred in Dumnezeu si nimic nu ma poate convinge ca asta e o greseala. Si totusi, nu sunt o persoana religioasa, pastrez doar anumite traditii si doar cele in care cred cu adevarat, nu fac nimic "in numele credintei" doar pentru ca trebuie, ci pentru ca asa simt (de asta si fac atat de putine!). Nu cred in preoti si sunt scarbita de felul in care a ajuns Biserica din Romania. Consider ca subiecte ca sexualitatea si politica nu au de ce sa se amestece cu cel al credintei si nu cred ca Dumnezeu a dat legi in ceea ce priveste sexul (cum, cand, cu cine, in cel fel, etc). Cred ca tot ce e legat de Dumnezeu si de credinta trebuie pastrat in suflet si nu cred ca intensitatea credintei e direct proportionala cu intensitatea cu care o manifestam.
Am avut momente cand m-am indoit de existenta Lui, dar asta se intampla cand eram mica si pe atunci Dumnezeu insemna trezit devreme duminica, imbracat in rochie si mers la Biserica, lucru care pentru mine era enervant. Intre timp am crescut, mi-am format obiceiuri si credinte proprii, fara sa ma las influentata de ce cred altii, am trecut totul prin mintea mea.
Nu stiu cum as putea sa descriu foarte bine modul in care il percep pe Dumnezeu...Cred ca Dumnezeu este o fiinta superioara, care a creat lumea si care ne-a oferit totusi libertatea de a ne face viata dupa cum vrem. Si mai cred ca Dumnezeu e iubire, nu un stapan de scavi razbunator cum e descris in mai toate scrierile.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
*Am momente cand cred si momente cand nu cred, si momente cand nici nu stiu ce sa cred.
Răspunde
-Dumnezeu este ca''regele"nostru.
-Eu cand ma gandesc la el ma gandesc la rai.
-Este cred ca mai bine zis o vietate foarte buna.
-Intotdeauna am fost credincios.
Din raspunsurile tale deduc ca fie ai maxim 8 ani, fie ar trebui sa citesti MUUUULT mai mult.
Buna intrebare...
De obicei nu prea vorbesc despre cat de mult cred eu in El, pentru ca doar Dumnezeu stie asta.
O sa raspund din punctul meu de vedere, nu din cel... religios, oarecum.
Ce reprezinta Dumnezeu pentru mine?
Eu unul Il vad pe Dumnezeu undeva acolo sus. El reprezentand acea persoana care apare mereu in mintea mea, linistindu-ma ca totul va fi bine. O oarecare speranta. Dar bine... imi place si cand altcineva imi spune ca totul va fi bine 
Cand vorbesc cu el, simt ca cineva ma asculta, cu toate ca sunt singur. Dar ma ajuta...
Nu e vorba ca m-am indoit de el. Niciodata. Eu m-am indoit de mine. SI sunt sigur ca El nu ar vrea asta, motiv pentru care ma bateau unele ganduri de ceva vreme.
Mda, cred ca mereu am fost credincios, dar cum am mai zis, eu nu stiu daca ce sau cum cred eu se numeste credinta. Se numeste, dar zic asta pentru ca vad, ca multi oameni fac alte gesturi pentru Dumnezeu, oranduieli, obiceuri bisericesti. Eu nu prea fac, dar totusi cred in EL si sper sa ma ierte
"Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug? "Imparat si proletar" --Mihai Eminescu.
Ce reprezintă Dumnezeu pentru mine? Tot ce știu sau nu știu că vreau să întâlnesc și n-am întâlnit, tot ceea ce sper, și mai mult de atât, demonstrația că tot ceea ce am visat nu este nimic pe lângă ceea ce aș fi putut sau aș putea să obțin( greu de spus asta când pentru unii din noi visurile au devenit basme, le vedem lucruri irealizabile, lucruri inexistente în această lume deoarece poate chiar nu există sau poate pentru că sunt mult prea departe de noi, de ochii noștri, sunt atât de departe încât nu ne ajunge o viață nici măcar să le zărim în depărtare iar dacă unii dintre noi ajung la ele, acestea cel mai probabil își pierd din farmec și zărim altceva sau ne trece altceva prin minte și uităm că suntem norocoși că am ajuns totuși acolo). Frumusețea din viață. Dacă aceasta nu există, nu există nici Dumnezeu în această viață, dar poate există altă viață, sau altă clipă cu altfel de frumusețe sau poate că fiecare lucru are o frumusețe pe care noi nu o percepem așa cum ar trebui și poate o percep alții corespunzător. Clar este că acolo unde nu există speranță pentru sfârșit sau altfel spus acolo unde sfârșitul înseamnă sfârșit, nu există nici Dumnezeu, iar acolo unde există Dumnezeu, nu există sfârșit ci doar un alt început. Oare există sfârșit? Eu mereu sper la multe lucruri, chiar involuntar. Așa sunt eu. Nu știu pentru cine există și pentru cine nu există Dumnezeu în lumea asta și sunt sigur că nici acele persoane nu prea au de unde să știe, dar e cert că pe lumea cealaltă ori aflăm ceea ce trebuie să aflăm, ori nu mai aflăm nimic și așa cum am pierdut fericirea, odată cu ea am pierdut și suferința. În rest trebuie să judecăm cu mintea noastră și să trăim după principiile noastre pe cât putem. Oricât am spera la un mai bine trebuie să și vedem lucrurile pe care le putem vedea așa cum sunt ele.
Cred in Dumnezeu, nu in religie.Cred ca faptele tale de zi cu zi te fac un om bun, sau unul rau.Valoarea ta trebuie sa ti-o masori, in functie de cum ii tratezi pe ceilalti.
Nu merg la biserica prea des (o data la 2 ani probabil), nu imi pasa de traditii, nu ma rog la sfinti, doar la Dumnezeu ma rog, doar ca il vad altfel decat il vad restul.Am vazut oamenii de treaba,intelegatori,care nu te judeca,si incearca mereu sa te ajute,si sa se gandeasca la binele tau, si iti dau sfaturi pe care le-ar urma ei, ceva de genul il vad si pe Dumnezeu, cel mai de treaba "tip". Da eu is nebun, nu va luati dupa mine
)
Suna mai bine "Eu CRED ca nu exista,mi se pare doar o poveste",ce ai scris in continuare e o tampenie.Din cauza celor ca tine,care arunca cu pietre in tot ce nu inteleg,si ce nu e le e pe plac,mor atatia (ma refer la razboaiele intre religii) oameni,pentru ca ce? Ca eu am ceva cu ce crezi tu, tu ai ceva cu ce cred eu, in loc sa ne acordam libertatea de a crede in ceea ce vrem, si de a face ceea vrem, pana cand nu intra nimeni in libertatea noastra. Zic si eu
Doar cand ii e lene sa caute mai mult decat in propria ograda, si sa nu mai vorbim de faptul ca Dumnezeu, poate sa fie gasit oriunde daca stii sa PRIVESTI. Se spune ca Dumnezeu nu intra in biserica, in sensul metaforic, in sensul ca este prea mare pentru o singura religie sau e suficient de mare sa poata fi pretutindeni. In fine, nu sunt preot nici un sfetnic prea bun, e doar o parere.
Numai un om prost("o minte subdezvoltată") e sigur de ceva într-o sferă în care nu poate ajunge, fără supărare. Mai avem atâtea de aflat, mai sunt atâtea lucruri care ne sunt necunoscute. Siguranța unor lucruri de care nu prea știm multe de fapt e a persoanelor de care vorbeai, fie ei religioși sau atei.
Putina toleranta nu strica. Iti spun asta pe viitor, pentru ca, dupa cum am spus, te stiu demult si iti cunosc comportamentul. Faptul ca cineva are o functie mare, o inteligenta peste medie sau mai stiu eu ce, este egal cu zero daca nu are caracter. Iar acest caracter reiese nu din comportamentul cu oameni de teapa lui, ci din comportamentul cu cei inferiori, cei ce nu s-au bucurat de aceeasi inteligenta nativa sau de o stare materiala la fel de buna.
Intrebarea asta a fost pusa de multe ori, si raspunsurile sunt mereu aceleasi, gen: "Stiu eu ca exista. Nu se poate sa nu existe. N-am nicio dovada, dar STIU". Cunostintele lor despre Univers sunt aproape mereu egale cu zero, dar sunt siguri ca stiu totul despre cum a luat nastere si cine l-a creat. De asemenea, ei pretind sa cunoasca lucruri chiar si despre creator. Si sunt mereu convinsi ca totul trebuie creat de cineva, cu exceptie creatorului, bineinteles. Noaptea mintii.
1.Pentru mine Dumnezeu reprezinta caldura, lumina, iubire si orice calitate ce se vede intr-un om.
2.Cand vorbesc despre Dumnezeu, au un sentiment ce ma fascineaza si ma face sa ma interesez si mai mult despre subiectul respectiv.
3.Un barosan care controleaza absolut totul si mai se amuza din cand in cand de prostia umana, dar ii iarta si pe acei oameni.
4. Niciodata nu m-am indoit, poate doar m-am intrebat ''de ce nu se arata, oare cum o arata, oare ce varsta are, cum s-a nascut'', dar niciodata nu i-am negat existenta.
Cu alte cuvinte, pentru mine, Dumnezeu exista!
Intru totul de acord. Imi permit sa cumpar doua-trei canistre sa dau foc bisericilor aflate mai aproape de mine decat cel mai apropiat spital (si stau intr-un oras cu MULTE spitale, intr-o zona in care chiar sunt destul de aproape spitalele), dar nu o fac. Cand vine jegosul de popa la colectat bani, as putea sa deschid usa si sa ii trag o flegma in ochi asa cum merita, dar nu o fac. Cand cineva imi ureaza sanatate copilului si implica si pe prietenul imaginar in ecuatia asta, ii multumesc in loc sa ii zic sa iti bage dumnezeul undeva. Asta e toleranta. Mult mai multa decat ar fi cazul, avand in vedere cum se trateaza in general problema din sens invers.
P.S. Starea materiala e egala cu zero. Cunosc foarte multi care castiga de 4-5 ori mai putin ca mine si care au telefon mai scump, toale de fite, samd, dar nu isi pot aduce aminte cand au facut ultima oara un gest dezinsteresat pentru cineva necunoscut sau cand au dat ultima oara un covrig unui amarat. Eu imi aduc aminte. Inteleg lipsa de bani, dar nu inteleg PROSTIA si mai ales pe cei care se complac in situatia in care au ajuns.
Mă și așteptam să fi strâns până acum multeee răspunsuri la această întrebare.
Eu cred în Dumnezeu, dar nu cred în biblie. Oamenii deja au început să facă diferența și ăsta este un lucru minunat. Cred în acea ființă superioară, și o văd ca pe o ENERGIE, care face legătura spre puntea spirituală de care toți avem nevoie, într-un mod sau altul.
Nu-mi place să despic firul în patru atunci când vine vorba de religie și nici nu-mi stă în caracter, pentru că toată lumea vrea dovezi, toată lumea se pune de-a curmezișul, toată lumea începe să dea drumul la șirul interminabil de idei și păreri ateistice și mă enervează, mai ales când sunt susținute greșit și doar de dragul de fi ca ceilalți (impropriu spus „toată lumea").
Sunt creștină. Chiar dacă nu sunt întru totul de acord cu practicile religioase, și eu mă duc să mă împărtășesc înainte de Paște sau de Crăciun. Așa fac persoanele din jurul meu, așa fac și eu, mai rar ce-i drept, nu sunt o ipocrită să nu recunosc.
Când eram mică ni se spunea la școală sau șoptit de bunici că trebuie să avem frică de Dumnezeu, și asta este clar o mare mare PROSTIE. Am citit odată câteva pagini din biblie, și providența aducea mai curând cu un asupritor, decât cu bunătate și căldură. Nici asta nu mi s-a părut okay.
Energie, căldură, spiritualitate. Nu mă interesează dacă poate fi dovedit sau nu. Mă ajută în demersul meu în viață și asta e de-ajuns.
Divinitatea crestina, cea descrisa in Biblie, se afla intr-o profunda discordanta chiar cu propriile ei caracteristici. Ori lucru contradictoriu cu el insusi nu poate exista.
.
Crezi intr-un dumnezeu universal, si nu unul personificabil, din ce inteleg eu. Crestina esti... pentru ca ce? Botezul e un circ ieftin egal cu zero. Nu intram in polemica prietenului imaginar, e foarte bine cand il ai dar nu inghiti pe nemestecate toata garnitura de rahat a religiei. Credinta e ceva personal, intim. La fel ca si lipsa ei.
P.S. Daca stai si te gandesti un pic, cel mai mult in viata te ajuti TU. Ca o faci cu ajutorul unei carje spirituale personale, e doar problema ta. Eu nu iti bag pe gat dumnezeul meu (sau lipsa lui), tu nu mi-l bagi pe gat pe al tau, si toata lumea e fericita. Problema e ca multi au impresia ca primesc vreun bonus daca ii conving pe ceilalti ca ei au dreptate.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
