am si eu o intrebare, cine a mai luat cipralex? si daca v-a ajutat cumva, eu fac atacuri de panica, sunt si timida, astept raspunsuri de la voi, multumes.
Trebuie sa astepti cam opt saptamani pentru ca antidepresivele sa functioneze. Insa uneori functioneaza alteori nu. Daca un tratament nu functioneaza il poti schimba intotdeauna cu altul pana gasesti tratamentul potrivit pentru tine. Sau s-ar putea sa nu functioneze.
Iti voi spune putin din experienta mea. Am anxietate generala de cand aveam vreo trei ani.
Din proprie experienta iti spun ca atunci cand ai anxietate, sporturile nu ajuta, ratiunea nu ajuta. Nimic nu ajuta. Inteleg foarte bine frica constanta aproape obsesiva de moarte, de a nu te imbolnavi, de a nu muri, de a nu fi judecata, de a face totul perfect, de a nu rani pe cineva etc etc. Stiu cum este sa ai 1000 de ganduri si emotii pe care sa nu poti sa le legi intre ele. Sa te simti intr-un fel, sa stii ca nu ai niciun motiv pentru care sa te simti in felul ala insa sa nu te poti controla. Este groaznic sa nu te simti in control cand vine vorba de propriul tau corp si de propria-ti minte. Este si mai groaznic cand stai in pat nopti la rand si sa nu poti sa dormi sau si mai rau sa ai cosmaruri cu cele mai groaznice frici ale tale, in fiecare noapte. Sa ai senzatii si dureri in tot corpul si sa nu stii daca sunt reale sau nu. Sau sa fii paralizata de frica. 99% din timp stau si ma gandesc daca ceea ce simt si ceea ce gandesc este real sau nu pentru ca nimic nu are sens si totul mi se pare iesit de sub control. Sa vrei sa faci lucruri si sa nu poti sa le faci. Per total, tortura nu se termina niciodata. Nici cand ma distrez, nici cand invat, nici cand lucrez, nici macar cand dorm. Sunt momente in care ajung ca un zombi si imi doresc sa mor doar pentru ca mi-as dori ca toate fricile si toate gandurile sa se opreasca.
De asemenea stiu ca oamenii care nu au trecut prin asta, nu vor intelege. Un simplu "Fii mai curajoasa!" sau "Exagerezi!" nu ajuta pentru ca.ei bine.ti-o spui si tu de sute de ori si o stii, dar este intotdeauna ceva care trage inapoi.
Pe mine ce m-a ajutat.ei bine..este frica. Paradoxal. Am ajuns la un moment dat la concluzia ca viata este scurta (chestie de care imi este extrem de frica). Si pentru ca viata este atat de scurta si atat de fragila nu voi putea sa fac niciodata toate lucrurile pe care mi le doresc. Prin urmare, ar trebui sa le fac din frica ca as putea muri oricand. Asa ca le fac. Este extrem de greu. Pentru ca lupt intotdeauna cu mine, ceea ce devine extrem de extenuant.
Pe scurt, gandurile mele se rezuma la: "Vreau sa fac ceva. Imi este ingrozitor de frica sa fac acel ceva. Insa daca nu voi face acel ceva voi regreta. Dar, daca voi face acel ceva s-ar putea sa se intample x, y, z + alte 1000 de scenarii. Dar, daca nu fac acel ceva s-ar putea sa mor si sa nu apuc sa il fac. Dar daca mor nu mai simt. Dar daca oamenii simt dupa moarte? Dar chestia asta nu are sens. Insa daca are? Daca o sa regret? Daca o sa mor si nu am facut acel ceva? Sau daca mor facand acel ceva?" Ei bine, dupa minute sau uneori ore in sir am gandurile astea intr-un mod mult mai haotic decat aici, adunate cu celelalte ganduri care se refera la activitatile mele zilnice..am un atac de panica. Si voi avea atacuri de panica. Pentru ca pana nu voi face acel lucru ei bine…gandurile mele o vor tine numai in ritmul asta.
Pe scurt, curiozitatea imi hraneste frica, iar frica imi hraneste curiozitatea. Indiferent de ce fac, o sa ma simt prost.
Si pentru ca este atat de extenuat stiu cum este sa iti doresti sa iti alegi o cale usoara. Stiu cat este de usor sa cazi prada alcoolului, a substantelor halucinogene incercand sa iti faci mintea sa se opreasca. Iar cu pastilele, ei bine, sunt prescrise de doctor.
Mi s-a propus de multe ori sa folosesc antidepresive. Si am folosit o perioada. La mine nu a functionat. Pentru ca dupa cateva luni incepusem sa nu mai ma simt bine. Pentru ca frica aia care imi alimenta curiozitatea si inclusiv dorinta de a experimenta cat mai multe chestii nu mai era acolo. Asa ca am oprit tratamentul. Plus de asta, traiesc cu anxietate de cand ma stiu. Ma simteam ca si cum o parte din mine nu era acolo.
Dar asta nu inseamna ca la tine sau la altcineva nu functioneaza. Daca la altii functioneaza si se simt mai bine, norocul lor. Insa nu asculta de cine iti spune sa nu folosesti pastile ca este rau, ca nu mai stiu eu ce, pentru ca iti spun 100% ca cei care te vor sfatui impotriva pastilelor sunt cei care nu experimentat in viata lor anxietatea sau depresia in adevaratul sens al cuvantului.
Nu vorbesc des despre asta. De fapt, vorbesc atat de rar despre chestia asta incat nici parintii, nici prietenele cele mai bune, absolut nimeni nu stie despre chestia asta. Cu exceptia prietenului meu.
Daca antidepresivele nu te ajuta, nu dispera.
Cat despre pastile..momentan iau doar melatonina inainte sa ma culc si Xanax la nevoie (cam o data la doua, trei luni).
Ce m-a ajutat pe mine a fost. dupa cum spuneam sa experimentez. Ia-o cu pasi marunti. Nu trebuie sa devii super prietenoasa din prima. Dupa ce am terminat facultatea de jurnalism si am fost pusa in tot felul de situatii sociale infonfortabile, mi-am dat seama ca imi era mult mai usor sa interactionez cu oamenii. Inca nu este usor si nici nu cred ca va fi vreodata, dar cu excercitiu devine mai bine. Incearca sa iesi putin cate putin din zona ta de confort. Este o lupta pe care o sa inveti sa o porti cu tine constant. Pentru ca este cam greu sa interactionezi cu oamenii atunci cand esti intr-o stare constanta de panica. 
Asa ca lumea nu prea are sanse sa stie cum te simti cu adevarat.
Fa diverse lucruri pe care vrei sa le incerci dar de care iti este frica. Din nou, ia-o cu pasi marunti. Iti voi da un exemplu.Mie imi plac parcurile de distractii. Acum ma dau in tot felul de porcarii, insa nu am facut-o dintotdeauna. Oricat mi-ar placea parcurile de distractii, inainte sa merg acolo, timp de cateva zile sunt panicata mereu. Nu dorm si am atacuri de panica groaznice. Insa ajung acolo. Uneori trebuie sa fac exercitii de respiratie, mai ales inainte sa ma urc in chestii care te arunca de la aproximativ 100 m in jos, dar..ma dau in ele oricum. Iar apoi mi se pare minunat. Insa acum sapte, opt ani nu m-as fi putut imagina niciodata facand lucrurile pe care le fac azi.
Iar ceea ce mai m-a ajutat pe mine a fost sa tin un jurnal. Tine un jurnal in care iti scrii toate gandurile si toate temerile dinainte sa faci ceva. Si scrise-ti si sentimentele pe care le-ai avut dupa ce ai facut acel ceva de care iti era frica. O sa iti ofere o anumita structura si o sa te simti mai bine atunci cand le vei face.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
La atacuri de panica as recomanda Magneziu si Vitamina B6, nu droguri care au efecte secundare!
Atentie, nu lua Vitamina B complexx, desii are in compozitie Vitamina B6 este in catitate atat de mica ca nu te ajuta cu nimic, tu avand nevoi de 3 pastile de cate 200mg/zi.
Deci, cauta Vitamina B6 de 200mg si ia 2-3 pastile pe zi + Magneziu!
Răspunde
Crezi ca pastilele te vor ajuta sa iti regasesti increderea in tine?
Ele te ajuta pe moment. Si atat. La final tot tine de tine sa intelegi de ce esti timida?
Doua intrebari simple te rog:
1. Ce intelegi prin a fii timida?
2. Cand faci acele atacuri de panica... ce fel de panica simti? Care este motivul/ele?
Sunt timida deoarece nu comunic cu mai nimeni, nu ies in oras, stau mai mult in casa, nu am incredere in mine, imi vin fel si fel ganduri, ca daca o sa mor, ca daca vreo boala, Bani pentru psihoterapie nu am,
Răspunde
Trebuie sa astepti cam opt saptamani pentru ca antidepresivele sa functioneze. Insa uneori functioneaza alteori nu. Daca un tratament nu functioneaza il poti schimba intotdeauna cu altul pana gasesti tratamentul potrivit pentru tine. Sau s-ar putea sa nu functioneze.
Iti voi spune putin din experienta mea. Am anxietate generala de cand aveam vreo trei ani.
Din proprie experienta iti spun ca atunci cand ai anxietate, sporturile nu ajuta, ratiunea nu ajuta. Nimic nu ajuta. Inteleg foarte bine frica constanta aproape obsesiva de moarte, de a nu te imbolnavi, de a nu muri, de a nu fi judecata, de a face totul perfect, de a nu rani pe cineva etc etc. Stiu cum este sa ai 1000 de ganduri si emotii pe care sa nu poti sa le legi intre ele. Sa te simti intr-un fel, sa stii ca nu ai niciun motiv pentru care sa te simti in felul ala insa sa nu te poti controla. Este groaznic sa nu te simti in control cand vine vorba de propriul tau corp si de propria-ti minte. Este si mai groaznic cand stai in pat nopti la rand si sa nu poti sa dormi sau si mai rau sa ai cosmaruri cu cele mai groaznice frici ale tale, in fiecare noapte. Sa ai senzatii si dureri in tot corpul si sa nu stii daca sunt reale sau nu. Sau sa fii paralizata de frica. 99% din timp stau si ma gandesc daca ceea ce simt si ceea ce gandesc este real sau nu pentru ca nimic nu are sens si totul mi se pare iesit de sub control. Sa vrei sa faci lucruri si sa nu poti sa le faci. Per total, tortura nu se termina niciodata. Nici cand ma distrez, nici cand invat, nici cand lucrez, nici macar cand dorm. Sunt momente in care ajung ca un zombi si imi doresc sa mor doar pentru ca mi-as dori ca toate fricile si toate gandurile sa se opreasca.
De asemenea stiu ca oamenii care nu au trecut prin asta, nu vor intelege. Un simplu "Fii mai curajoasa!" sau "Exagerezi!" nu ajuta pentru ca.ei bine.ti-o spui si tu de sute de ori si o stii, dar este intotdeauna ceva care trage inapoi.
Pe mine ce m-a ajutat.ei bine..este frica. Paradoxal. Am ajuns la un moment dat la concluzia ca viata este scurta (chestie de care imi este extrem de frica). Si pentru ca viata este atat de scurta si atat de fragila nu voi putea sa fac niciodata toate lucrurile pe care mi le doresc. Prin urmare, ar trebui sa le fac din frica ca as putea muri oricand. Asa ca le fac. Este extrem de greu. Pentru ca lupt intotdeauna cu mine, ceea ce devine extrem de extenuant.
Pe scurt, gandurile mele se rezuma la: "Vreau sa fac ceva. Imi este ingrozitor de frica sa fac acel ceva. Insa daca nu voi face acel ceva voi regreta. Dar, daca voi face acel ceva s-ar putea sa se intample x, y, z + alte 1000 de scenarii. Dar, daca nu fac acel ceva s-ar putea sa mor si sa nu apuc sa il fac. Dar daca mor nu mai simt. Dar daca oamenii simt dupa moarte? Dar chestia asta nu are sens. Insa daca are? Daca o sa regret? Daca o sa mor si nu am facut acel ceva? Sau daca mor facand acel ceva?" Ei bine, dupa minute sau uneori ore in sir am gandurile astea intr-un mod mult mai haotic decat aici, adunate cu celelalte ganduri care se refera la activitatile mele zilnice..am un atac de panica. Si voi avea atacuri de panica. Pentru ca pana nu voi face acel lucru ei bine…gandurile mele o vor tine numai in ritmul asta.
Pe scurt, curiozitatea imi hraneste frica, iar frica imi hraneste curiozitatea. Indiferent de ce fac, o sa ma simt prost.
Si pentru ca este atat de extenuat stiu cum este sa iti doresti sa iti alegi o cale usoara. Stiu cat este de usor sa cazi prada alcoolului, a substantelor halucinogene incercand sa iti faci mintea sa se opreasca. Iar cu pastilele, ei bine, sunt prescrise de doctor.
Mi s-a propus de multe ori sa folosesc antidepresive. Si am folosit o perioada. La mine nu a functionat. Pentru ca dupa cateva luni incepusem sa nu mai ma simt bine. Pentru ca frica aia care imi alimenta curiozitatea si inclusiv dorinta de a experimenta cat mai multe chestii nu mai era acolo. Asa ca am oprit tratamentul. Plus de asta, traiesc cu anxietate de cand ma stiu. Ma simteam ca si cum o parte din mine nu era acolo.
Dar asta nu inseamna ca la tine sau la altcineva nu functioneaza. Daca la altii functioneaza si se simt mai bine, norocul lor. Insa nu asculta de cine iti spune sa nu folosesti pastile ca este rau, ca nu mai stiu eu ce, pentru ca iti spun 100% ca cei care te vor sfatui impotriva pastilelor sunt cei care nu experimentat in viata lor anxietatea sau depresia in adevaratul sens al cuvantului.
Nu vorbesc des despre asta. De fapt, vorbesc atat de rar despre chestia asta incat nici parintii, nici prietenele cele mai bune, absolut nimeni nu stie despre chestia asta. Cu exceptia prietenului meu.
Daca antidepresivele nu te ajuta, nu dispera.
Cat despre pastile..momentan iau doar melatonina inainte sa ma culc si Xanax la nevoie (cam o data la doua, trei luni).
Ce m-a ajutat pe mine a fost. dupa cum spuneam sa experimentez. Ia-o cu pasi marunti. Nu trebuie sa devii super prietenoasa din prima. Dupa ce am terminat facultatea de jurnalism si am fost pusa in tot felul de situatii sociale infonfortabile, mi-am dat seama ca imi era mult mai usor sa interactionez cu oamenii. Inca nu este usor si nici nu cred ca va fi vreodata, dar cu excercitiu devine mai bine. Incearca sa iesi putin cate putin din zona ta de confort. Este o lupta pe care o sa inveti sa o porti cu tine constant. Pentru ca este cam greu sa interactionezi cu oamenii atunci cand esti intr-o stare constanta de panica. Asa ca lumea nu prea are sanse sa stie cum te simti cu adevarat.
Fa diverse lucruri pe care vrei sa le incerci dar de care iti este frica. Din nou, ia-o cu pasi marunti. Iti voi da un exemplu.Mie imi plac parcurile de distractii. Acum ma dau in tot felul de porcarii, insa nu am facut-o dintotdeauna. Oricat mi-ar placea parcurile de distractii, inainte sa merg acolo, timp de cateva zile sunt panicata mereu. Nu dorm si am atacuri de panica groaznice. Insa ajung acolo. Uneori trebuie sa fac exercitii de respiratie, mai ales inainte sa ma urc in chestii care te arunca de la aproximativ 100 m in jos, dar..ma dau in ele oricum. Iar apoi mi se pare minunat. Insa acum sapte, opt ani nu m-as fi putut imagina niciodata facand lucrurile pe care le fac azi.
Iar ceea ce mai m-a ajutat pe mine a fost sa tin un jurnal. Tine un jurnal in care iti scrii toate gandurile si toate temerile dinainte sa faci ceva. Si scrise-ti si sentimentele pe care le-ai avut dupa ce ai facut acel ceva de care iti era frica. O sa iti ofere o anumita structura si o sa te simti mai bine atunci cand le vei face.
Eu inteleg ca problema tine mult de increderea si stima de sine. De ce crezi ca psihoterapia te-ar ajuta atat de tare cand ai putea chiar tu sa o faci daca identifici problemele. Nimeni nu stie mai bine ca tine care iti sunt durerile.
Cateva intrebari:
1. Crezi ca ai putea incerca sa mergi la un curs de dans?
2. Crezi ca ai putea sa iti faci un prieten?
3. Crezi ca ai putea sa iti faci cel putin un nou amic/a pe saptamana?
Apoi... daca psihoterapeutul ajunge la aceeasi concluzie ca tine cum ca nu socializezi, crezi ca iti va da vreo pastila care sa te faca sa socializezi? Sau va socializa el in locul tau? Tot tu va trebui sa o faci.
Si o ultima intrebare: de ce nu ai incredere in tine? Care este motivul mai clar? Te simti urata? Simti ca lumea te judeca din cauza asta sau din alta? Etc...
Cipralex e antidepresiv. Trebuie luat numai la sfatul unui psihiatru.
Sub 18 ani nu se recomanda.
Trebuie sa ai o suferinta majora (nu numai "timiditate") ca sa alegi asa ceva.
Apoi vei avea nevoie de o perioada sa te dezobisnuiesti de el sub supravegherea medicului.
Indiferent ce decizi (numai la sfatul medicului, dar subordonat vointei si dorintei tale) incearca si o alta metoda.
Trei zile pe saptamana cate 30 minute miscare fizica care sa te solicite la 70% din capacitatea ta. Poate fi alergare, orice conteaza si urcat si coborit de scari. Trebuie sa ajungi sa "gifii". Nu e leac babesc, are efecte asupra psihicului - depresii etc plus multe alte efecte pozitive asupra creierului (memorie, capacitate). Merita incercat pentru ca are risc zero.
Mi la recomandat medicul psihiatru,
Eu nu am voie sa fac efort mare, ca am probleme cu plamanii,
Mai verifica. Vorbeste cu medicul. Nu exista aproape nicio maladie care sa aiba miscarea fizica contraindicata. Nici dupa infarct, nici in carucior cu rotile.
Merita sa consulti medicul sau chiar o second opinion pentru asta.
Pot sa te intreb ce probleme ai cu plaminii?
Mai noteaza ca accesele de panica, desi pot fi foarte neplacute, nu sunt periculoase in niciun fel. Poate ca stiai asta sau ti-a spus medicul deja.
Antrenament fizic se recomanda si in cazurile cand cineva are astm sau COPD - emfizem pulmonar. Amindoua sunt boli majore de plamini.
Sechele post tbc, am avut tuberculoza pulmonara,
Merita sa te documentezi cu asta. NU este contraindicat. Ajuta la si la reabilitarea respiratorie.
Pot fi exercitii fizice mai moderate. Mers pe jos, urcat scari, evitat liftul, mersul cu masina, zacutul in pat.
30 minute de mers pe jos elibereaza substante benefice pentru creier. Din nou, nu vorbim de leacuri babesti.
Un pic de curaj!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
