Poate vi se pare ciudat, dar îmi este frică să gândesc.De exemplu la școală stau în a doua bancă,și încerc să mă gândesc la lucruri banale pentru că simt ca cei din spatele meu mi-ar putea „citi gândurile". Simt și că orice mică mișcare pe care o fac ar putea fi observată,de asta am preferat mereu să stau în ultima bancă.
Stau lângă băiatul de care îmi place,și când se uită la mine mă gândesc la orice înafară de el,pentru că simt că ar putea ști ce gândesc și ar afla că îmi place de el.
Mai am și altă problemă,având în vedere că locuiesc în Italia vorbesc în Italiană,am învățat limba,dar câteodată prefer să nu vorbesc de frica de a spune ceva greșit și de a fi corectată.
Pe lângă asta,am dat întamplător peste un site care vorbea despre bipolaritate,m-am documentat mai mult și am observat că am simptomele.Un moment sunt fericită și râd din orice,dar orice mic detaliu, orice mică acțiune făcută de altcineva sau chiar nimic, mă face să îmi schimb starea.Nu suport mai pe nimeni,sunt iritabilă,orice mică întrebare mă enervează.Gânduri de sinucid am avut,am mai mult interes în diverse lucruri,și de multe ori,am multă încredere de sine care dispare după puțin.
Săptămâna trecută eram nervoasă și când am venit acasă de la școală mi-am „descărcat" nervii pe sorămea pentru că tot încerca să mă țină în conversație când era evident că eu nu aveam chef de vorbit,mai ales cu ea.După ca de obicei s-a dus la mama și i-a zis că îmi descarc nervii pe ea când de fapt era vina ei (dacă urăsc ceva e când am dreptate și cineva mă contrazice). Mama m-a obligat să îi zic de ce sunt nervoasă,și după ce s-a ținut de mine o oră i-am zis că am citit despre bipolaritate,bla bla. Exact cum știam că se va întampla,mi-a zis că nu crede că am,că mi se pare, etc.
Nu știu sigur dacă sunt bipolară, sau dacă am ceva..Credeți că am nevoie de o vizită la psiholog ca să văd dacă cu adevărat sunt bipolară sau am altceva? Aș vrea să fiu sigură înainte să redeschid subiectul cu părinții, mai ales pentru că urăsc să vorbesc cu ei despre orice fel de probleme.

Păi prietenele pe care le am aici sunt puțin cam. imature. Oricum, acum câteva zile i-am zis unei prietene de bipolaritate și a zis că exagerez, ca eu cred că am boala dar în realitate nu o am. Prietena mea cea mai bună e în România și nu reușesc să vorbesc mai mult de 2 ori pe săptămână cu ea și prefer să nu vorbesc prea mult despre probleme de genul pentru că nu avem mult timp. Oricum, am si alte probleme de genul frica de intuneric seara, nu chiar de intuneric dar ma gandesc daca este ceva in camera si adorm greu pentru ca mi-e frica si sa inchid ochii (ar trebui sa ma maturizez pentru ca la 13 ani mi se pare ridicol). Ceea ce ma ingrijoreaza si mai tare este ca incep sa ma atraga lucrurile care mi-ar putea face rau, de exemplu drogurile digitale, tot ma gandesc sa le incerc, si taiatul venelor dar ma abtin cat pot de mult. Imi place sa simt durere si nu stiu de ce, cateodata ma gandesc cum ar fi sa merg seara singura pe strada si sa fiu rapita (poate par nebuna).
La psiholog nu stiu daca ma voi putea duce pentru ca nu vreau sa le explic parintilor de ce vreau sa ma duc, si oricum, daca m-as duce le-ar spune despre ce a vorbit cu mine parintilor, ceea ce nu vreau. Multumesc pentru ajutor!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Imi pare rau dar cam asa sunt copii pe la 13 ani. Eu stau prost cu memoria si nu mai stiu cum eram acum 6 ani, dar din ce imi amintesc spuneam multe aberatii si faceam lucruri cel putin ciudate. Daca vezi ca nu ai cu cine vorbi mai bine nu mai spune niciunui coleg, colege, prieten, prietena si mergi la cabinetul psihologului scolii, cabinet de consiliere ceva. Zi-i ce si cum si vezi ce iti spune. Daca iti recomanda medicamente sa nu le iei pentru ca iti fac mai rau. Te ajuta sa treci peste moment, dar daca intrerupi tratamentul, boala revine intr-o forma mai grava si vei avea nevoie de medicamente si mai puternice, ca sa nu mai spun ca te trateaza de o boala si iti cauzeaza alta. Cel mai bun tratament pentru tine ar fi cineva apropiat care sa te asculte. Nu iti recomand sa iti tai venele in primul rand pentru ca iti faci rau, nu ai niciun beneficiu din treaba asta. Iar in al doilea rand pentru ca cei din jurul tau te vor vedea ca pe o ciudata si nu vor vrea sa stea in preajma ta sau sa vorbeasca cu tine. Cu timpul ai ajunge sa te inchizi in tine iar cand cineva ar vrea sa se apropie l-ai respinge ramanand tot singura si ai da in altele. Eu iti recomand sa incerci sa iti faci prieteni. Vorbeste cu toti cat de frumos poti, ajuta-i pe toti cu ce au nevoie si nu trata pe nimeni cu superioritate (nici pe cei mai mici ca tine). Poate nu ma crezi dar felul in care vorbesti cu cineva (chiar si tonul) poate influenta foarte mult modul in care cineva se comporta cu tine. Nu astepta sa vina cineva la tine sa vrea sa fiti prieteni, mergi tu la ei si arata-le ca vrei sa fiti prieteni comportandu-te ca si cand ati fi. Cat despre frica de intuneric, sau de ce se poate ascunde in intuneric... si mie mi se intampla mai ales dupa ce ma uit la un film de groaza. Cel mai bine este sa nu te mai uiti deloc la filme horror, astfel frica de intuneric va disparea. La 13 ani esti inca un copil (chiar daca nu ti se pare) si te asteapta o perioada foarte grea (adolescenta) peste care poti trece cu bine doar cu ajutorul prietenilor. Nu incerca drogurile digitale, nu ai avea niciun beneficiu de pe urma lor. As vrea sa te ajut mai mult dar nu stiu cum. Daca vrei sa iti mai dau sfaturi sau sa vorbim da-mi un reply.

Răspunde

Raportează

Evaluează

M-am mutat aici in vara lui 2012. Dupa toata viata traita in Romania si 5 ani de scoala acolo unde aveam prietenii si familia mi-a fost foarte greu. Merg in Romania doar in vacantele de vara (adica ultima data am fost in 2013) si simptomele am inceput sa le dau atentie prin octombrie-noiembrie dar oricum nu am bunici dar merg cu mama si sora in Romania in vara. Vara cand am fost in Romania m-am simtit naspa fiind in Romania pentru ca dupa un an prietenii s-au schimbat si ma simteam in plus dar oricum ma distram cat de cat. Am inceput sa citesc atat de mult in cat fac temele in graba ca sa pot citi, pot sa "scap" intr-un fel de realitate. Oricum ma ingrijoreaza foarte tare ca daca anul viitor 2 din fetele cu care stau la scoala (si cam singurele) s-ar putea sa schimbe scoala, si atunci as fi cu adevarat distrusa.

Răspunde

Raportează

Evaluează