As vrea sa va intreb cum s-a format Big-Bangul si ce a determinat sa se intample asta? Cum a aparut asa deodata Universul, cum s-a format timpul si ce a fost inainte de Univers?
Ordonare:
După relevanţă
O parte din raspunsul la intrebarea ta este foarte probabil sa fie dat de raspunsul lui @edoru la: http://www.tpu.ro/......tudiat-au/
Răspunde
Sunt multe lucruri pe lumea asta pe care noi nu putem sa le întelegem. Avem capacitate limitata, asemeni unui comp. caruia nu poti sa-i ceri ceva ce îi depaseste posibilitatile. Avem totusi un mare atu : imaginatia, care ne-a fost dăruită de Dumnezeu pentru a compensa celelalte limite.
Datorita acesteia putem intui multe lucruri care de multe ori se dovedesc a fi reale. Să ne gandim la capacitatea de a anticipa, a lui Jules Verne, a lui Leonardo Da Vinci şi a multor altora. Capacitatea de a visa ne dă puterea de a călători în multe locuri unde material nu am putea ajunge, iar legat de formarea universului mă simt mai mult decît mulţumit că am o frântură de stea în mine, în noi, pe care o facem uneori să plângă, uneori să zâmbească.
Diferenta dintre ce a determinat Big Bang si ce a determinat D-zeu. Pozitiv este faptul ca unii se intreaba ce sau de ce, iar negativ ca unii se multumesc sa se creada limitati.
Si ati pune o intrebare este primul pas spre a capata un raspuns, si daca nu-ti pui intrebarea de mai multe ori posibil sa ajungi limitat. Cunosterea se mosteneste, din cunoastere si invatare au aparut toate cate le avem azi. Un calculator personal nu este doar produsul unei generatii ci a mai multora. Tot asa si cu intrebarile carora deocamdata nu le putem da un raspuns categoric.
Coco, e irelevanta faza cu ceasul ca si tampenia cu tipografia si literele aruncate in aer.ca si cea cu fiarele aruncate in sus ca si pariul lui pascal si toate ineptiile pe care voi le considerati dovezi ale existentei zeului vostru.
Lucrurile nu au fost lamurite inca, probabail ca stii. Ma intereseaza si pe mine. Pacat ca oamenii care au asistat la Big-Bang, au murit toti. chiar cu ocazia aia, ca am auzit ca a fost foarte greu.
Nu este doar un singur Univers, sunt mai multe, infinite ca numar. Big-Bangul s-a format prin ciocnirea a 2 Universuri. Vorbesc de dimensiunile paralele. Uite documentarul asta va explica mai bine: http://www.youtube.com/watch?v=wLUGMWrd-AM&feature=related
Http://en.wikipedia.org/wiki/Big_Bang
de asemenea o varianta mult prescurtata in limba romana: http://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang
Evident iti sugerez sa citesti varianta engleza si sa folosesti google.
Cam multa lume si prea multe zeci de miliarde de euro s-au implicat in treaba asta cu BB; in timp ce milioane de copii pier de foame...Nu are cum sa-ti explice cineva cum si daca s-a produs BB decat ca forma ipotetica, nimic concret si palpabil.
Big bang-ul: ce explică şi ce nu explică această teorie
FIECARE dimineaţă este un miracol. În străfundurile Soarelui de dimineaţă, hidrogenul se transformă în heliu în urma unei reacţii de fuziune ce are loc la temperaturi de milioane de grade. Radiaţiile X şi radiaţiile gamma, de o intensitate incredibilă, ţâşnesc din centrul Soarelui prin straturile ce îl învelesc. Dacă Soarele ar fi fost transparent, aceste radiaţii ar fi ajuns la suprafaţa Soarelui ca o explozie, doar în câteva secunde pârjolitoare. În loc de aceasta, ele încep să ricoşeze din atom în atom — atomi ce formează „izolaţia" solară, a căror densitate este foarte mare —, pierzând în mod treptat din energie. Trec zile, săptămâni, secole. Mii de ani mai târziu, acea radiaţie, cândva ucigătoare, ajunge, în cele din urmă, la suprafaţa Soarelui ca o ploaie blândă de lumină galbenă — de acum încolo nu ca o ameninţare, ci exact atât cât să scalde Pământul în căldura sa.
Şi fiecare noapte este un miracol. Pe întinderea imensă a galaxiei noastre licăresc alţi sori. Ei au o varietate de culori, mărimi, temperaturi şi destine. Unii sunt supergigante; sunt atât de mari, încât, dacă unul ar fi avut centrul în poziţia Soarelui nostru, ceea ce ar fi rămas din planeta noastră s-ar fi găsit în interiorul acelei superstele. Alţi sori sunt micuţi, piticele albe — mai mici decât Pământul nostru, însă având aceeaşi masă ca şi Soarele nostru. Unii îşi vor continua liniştiţi existenţa timp de miliarde de ani. Alţii sunt pe punctul de a exploda într-o supernovă, încetând astfel să mai existe, dar, pentru puţin timp, ei vor străluci mai puternic decât toate galaxiile.
Oamenii din vechime vorbeau despre monştri marini şi zei care se luptă, despre dragoni şi broaşte ţestoase şi elefanţi, despre flori de lotus şi zei care au visuri. Mai târziu, în aşa numita Epocă a Raţiunii, zeii au fost înlocuiţi de calculul „magic", nou descoperit, şi de legile lui Newton. În prezent trăim într-o epocă în care nu mai există poeziile şi legendele de demult. Copiii epocii atomice de azi şi-au ales drept model pentru creaţie nu monstrul marin din vechime, nici „modelul mecanic ceresc" al lui Newton, ci simbolul secolului al XX-lea care domină toate domeniile, şi anume bomba. „Creatorul" lor este o explozie. Ei numesc explozia lor cosmică big bang.
Ce „explică" teoria big bang-ului
Versiunea despre creaţie cea mai larg acceptată de acestă generaţie este cea conform căreia cu circa 15 până la 20 de miliarde de ani în urmă, Universul nu exista, nu exista nici spaţiul gol. Nu era nici timp, nici materie — nimic, cu excepţia unei densităţi infinite, a unui punct infinit de mic numit singularitate, care a explodat, formând actualul Univers. Acea explozie a inclus un scurt interval de timp pe parcursul primei sale micuţe fracţiuni de secundă, când dilatarea, adică expansiunea, Universului timpuriu a avut loc cu o viteză mult mai mare decât viteza luminii.
În primele câteva minute ale big bang-ului, reacţiile de fuziune nucleară au avut loc la scară universală, producând actualele concentraţii de hidrogen şi de heliu, care au fost măsurate, şi cel puţin o parte din litiul care se găseşte în spaţiul interstelar. După aproape 300 000 de ani, temperatura mingii de foc care cuprindea întregul Univers a scăzut cu puţin sub temperatura de la suprafaţa Soarelui, permiţându-le electronilor să se aşeze pe orbite în jurul atomilor şi eliberând o strălucire de fotoni, sau de lumină. Această strălucire primordială poate fi măsurată în prezent, deşi la o temperatură mult mai joasă, fiind considerată radiaţia de fond universală ale cărei frecvenţe din domeniul microundelor corespund unei temperaturi de 2,7 Kelvin. De fapt, descoperirea în anii 1964–1965 a acestei radiaţii de fond a fost cea care i-a convins pe majoritatea oamenilor de ştiinţă că teoria big bang-ului avea într-o oarecare măsură un temei. Teoria pretinde că explică şi motivul pentru care expansiunea Universului pare să aibă loc în toate direcţiile, iar galaxiile îndepărtate par să fugă de noi şi de oricare altă galaxie cu o viteză mare.
Întrucât teoria big bang-ului pare să explice atât de multe, de ce există îndoieli în privinţa ei? Deoarece sunt şi multe lucruri pe care nu le explică. Să ilustrăm: Anticul astronom Ptolemeu avea o teorie conform căreia Soarele şi planetele se rotesc în jurul Pământului în cercuri mari, descriind în acelaşi timp şi cercuri mici, numite epicicluri. Teoria părea să explice mişcarea planetelor. De-a lungul secolelor, pe măsură ce astronomii au adunat mai multe date, cosmologii ptolemeici au putut adăuga întotdeauna epicicluri suplimentare la celelalte epicicluri ale lor şi au „explicat" astfel noile date. Însă acest lucru nu a însemnat că teoria era corectă. În cele din urmă, erau prea multe date de explicat, iar alte teorii, cum ar fi concepţia lui Copernic conform căreia Pământul se rotea în jurul Soarelui, au explicat lucrurile mai bine şi mai simplu. În prezent, este greu să mai găseşti un astronom ptolemeic!
Profesorul Fred Hoyle a asemănat eforturile cosmologilor ptolemeici de a încerca să reabiliteze teoria lor greşită în faţa noilor descoperiri cu străduinţele celor care în prezent cred în teoria big bang-ului de a păstra credibilitatea teoriei lor. Iată ce a scris el în cartea sa intitulată The Intelligent Universe: „Principalele eforturi ale cercetătorilor s-au concentrat asupra muşamalizării contradicţiilor din cadrul teoriei big bang-ului, pentru a dezvolta un concept care a ajuns din ce în ce mai complicat şi mai dificil". După ce a făcut referire la faptul că Ptolemeu a folosit fără nici un rezultat epiciclurile pentru a-şi salva teoria, Hoyle a continuat: „Fără nici cea mai mică ezitare afirm că, drept urmare, acum nori negri ameninţă teoria big bang-ului. Cum am spus mai devreme, atunci când anumite fapte ajung să fie puse faţă în faţă cu o teorie, experienţa demonstrează că rareori aceasta este reabilitată". — Pagina 186.
În revista New Scientist din 22–29 decembrie 1990 se regăseau câteva idei asemănătoare: „Metoda ptolemeică a fost aplicată din plin la . . . modelul cosmologic al big bang-ului". Articolul punea apoi următoarea întrebare: „Cum putem înregistra un progres real în fizica cuantică şi în cosmologie? . . . Trebuie să fim mai sinceri şi mai deschişi în legătură cu natura pur speculativă a unora dintre cele mai îndrăgite presupuneri". În prezent se adună o mulţime de observaţii noi.
Întrebări la care teoria big bang-ului nu răspunde
Observatorii care au folosit sistemul optic corectat al Telescopului Spaţial Hubble pentru a măsura distanţele până la alte galaxii au pus un mare semn de întrebare în legătură cu teoria big bang-ului. Noile date le-au provocat un şoc teoreticienilor!
Wendy Freedman împreună cu alţi astronomi au folosit recent Telescopul Spaţial Hubble pentru a măsura distanţa până la o galaxie din constelaţia Fecioarei, iar măsurătorile ei sugerează faptul că expansiunea Universului este mai rapidă şi, prin urmare, că Universul este mai tânăr decât s-a crezut mai înainte. De fapt, noile date „sugerează o vârstă cosmică mai mică de opt miliarde de ani", a declarat revista Scientific American chiar în luna iunie a anului trecut. Deşi opt miliarde de ani par a fi o perioadă de timp foarte lungă, această perioadă nu este decât aproape jumătate din vârsta Universului estimată în prezent. Acest lucru creează o problemă deosebită, întrucât, aşa cum se spune în continuare în raport, „alte date indică faptul că anumite stele au o vârstă de cel puţin 14 miliarde de ani". Dacă cifrele lui Freedman rămân valabile, rezultă că acele stele bătrâne ar fi mai vechi chiar decât big bang-ul!
O altă problemă care apare încă pentru big bang este cea datorată unui număr din ce în ce mai mare de dovezi referitoare la existenţa unor „bule" în Univers, a căror mărime este de 100 de milioane de ani-lumină, care au în exterior galaxii, iar în interior goluri. Margaret Geller, John Huchra şi alţi astronomi de la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian au descoperit pe bolta cerească a emisferei nordice ceea ce ei numesc un mare perete de galaxii, având o lungime de circa 500 de milioane de ani-lumină. Un alt grup de astronomi, cunoscuţi sub numele de Cei Şapte Samurai, au găsit dovezi ale existenţei unei aglomerări cosmice diferite, pe care ei au numit-o Marele Atractor, aglomerare localizată în apropiere de constelaţiile din emisfera sudică Hidra şi Centaurul. Astronomii Marc Postman şi Tod Lauer sunt de părere că ceva chiar mai mare decât aceasta se află în spatele constelaţiei Orion, ceea ce face ca sute de galaxii, inclusiv a noastră, să se îndrepte în acea direcţie asemenea unor plute pe un fel de „râu în spaţiu".
Toată această structură îi pune în încurcătură. Cosmologii afirmă că explozia big bang-ului a fost extrem de lină şi de uniformă, această afirmaţie bazându-se pe radiaţia de fond care se presupune că a fost împrăştiată în urma acestei explozii. Cum a putut un astfel de început lin să ducă la asemenea structuri imense şi complexe? „Ultima recoltă de pereţi şi de atractori adânceşte misterul legat de modul în care atâtea structuri s-au putut forma într-un Univers vechi de 15 miliarde de ani", recunoaşte Scientific American — problemă care devine tot mai serioasă pe măsură ce Freedman şi alţi astronomi reduc în continuare vârsta estimativă a cosmosului.
„Ne lipsesc câteva elemente fundamentale"
Hărţile tridimensionale realizate de Margaret Geller, reprezentând mii de aglomerări galactice îngrămădite, încâlcite, cu goluri în interiorul lor, au schimbat modul în care oamenii de ştiinţă îşi imaginează Universul. Geller nu pretinde că înţelege ceea ce vede. Numai forţa gravitaţională se pare că nu poate să-i ofere explicaţia pentru marele perete de galaxii. „De multe ori am senzaţia că ne lipsesc câteva elemente fundamentale în încercările noastre de a înţelege această structură", recunoaşte ea.
Geller a adăugat următoarele în legătură cu îndoielile ei: „În mod clar, noi nu ştim cum să interpretăm această uriaşă structură în contextul big bang-ului". Explicaţiile legate de această structură cosmică pe baza actualelor hărţi ale cerului sunt departe de a fi definitive — seamănă mai mult cu tentativa de a trasa harta întregii lumi numai cercetând Rhode Island-ul, S.U.A. Geller a spus în continuare: „Într-o bună zi s-ar putea să descoperim că nu am asamblat piesele în mod corect şi, când ne vom da seama de acest lucru, el ni se va părea atât de evident, încât ne vom întreba cum de nu ne-am gândit la el mult mai devreme".
Acest lucru ne conduce spre cea mai importantă întrebare dintre toate: Ce anume se presupune că a generat însuşi big bang-ul? Chiar Andrei Linde însuşi, unul dintre autorii foarte popularei versiuni inflaţionare a teoriei big bang-ului, recunoaşte deschis că această teorie standard nu tratează întrebarea fundamentală de mai sus. „Prima şi principala problemă este chiar existenţa big bang-ului", spune el. „Poate că cineva întreabă: Ce a fost mai înainte? Dacă spaţiul şi timpul nu au existat, atunci cum a putut să apară totul din nimic? . . . Explicarea acestei singularităţi iniţiale — unde şi când a început totul — rămâne în continuare problema cea mai dificilă de rezolvat a cosmologiei moderne."
Un articol din revista Discover a ajuns recent la concluzia că „nici un cosmolog raţional nu va pretinde că big bang-ul este ultima teorie".
Să ieşim acum afară şi să contemplăm frumuseţea şi misterul boltei înstelate.
Uite niste situri bune unde poti afla :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang
http://www.ziare.com/......ers-223594
Dacă aţi găsi un ceas de mare precizie, aţi trage concluzia că el s-a format în urma combinaţiilor întâmplătoare ale unor particule de praf? Evident, o persoană inteligentă l-a făcut. Există însă un „ceas" şi mai uimitor. Planetele din sistemul nostru solar, precum şi stelele din întregul univers se mişcă cu o precizie mult mai mare decât toate ceasurile proiectate şi fabricate de om. Galaxia din care face parte sistemul nostru solar conţine peste 100 de miliarde de stele şi, potrivit estimărilor astronomilor, în univers există 100 de miliarde de astfel de galaxii. Dacă un ceas este dovada unui proiect inteligent, cu cât mai mult stau lucrurile aşa cu universul, care este mult mai vast şi mai complex! Biblia vorbeşte despre Proiectantul acestuia, numindu-l „adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi Dumnezeul cel Mare care le-a întins".
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
