| AvalohAlyn a întrebat:

Ce se întâmplă cu Planeta asta?

CEVA FOARTE CIUDAT SE ÎNTÂMPLĂ atât cu Pământul, cât și cu Soarele.


1) ÎN PRIMUL RÂND, rezonanța Schumann a Pământului, care în medie are o valoare de 7, 83 Hz, a avut recent și pulsații de peste 190 de Hz, ENORM de mult, ceea ce înseamnă că frecvența spectrului de câmp electromagnetic al Pământului crește. În zilele de 18 și 19 iunie 2023, rezonanța Schumann a avut pulsații ULUITOR de anormale, nemaiîntâlnite până acum niciodată, pulsații care pe graficul oficial de măsurare (îl vedeți în imaginea atașată acestui text de informare) formau un model geometric suficient de armonic care să ducă cu gândul la geometria sacră – model care l-ar fi impresionat până și pe celebrul Fibonacci.
Trebuie să știți că pulsațiile foarte mari ale rezonanței pot induce stări de rău inexplicabile, precum: amețeală, dureri de tot felul, anxietate, nervozitate (uneori extremă), somnolență, oboseală, insomnie sau hipersomnie, stări depresive puternice, apatie, palpitații, dar nu numai. Cei mai afectați pot fi sau sunt oamenii care suferă de meteosensibilitate, o condiție medicală foarte puțin studiată de comunitatea științifică medicală.
Organismele vii de pe întreaga planetă, de la plante și animale până la oameni sunt în prezent într-un proces de adaptare/acomodare la noua valoare medie a rezonanței Schumann.

2) ÎN AL DOILEA RÂND, uitându-mă de o perioadă de timp pe graficele oferite în mod gratuit de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA - SWPC), precum graficul GOES X-RAY FLUX, nu am putut să nu observ faptul că Pământul face baie zilnic, mai mult sau mai puțin, în radiații extraordinar de puternice. Activitatea din prezent a Soarelui este enormă în comparație cu activitatea din anul 2019, de exemplu. A mai fost în acest gen de ridicată în anul 1989, dar în acel an radiația a avut o valoarea medie oarecum mai mică decât valoarea înregistrată anul acesta, până acum. Maximul activității solare va fi atins în perioada 2024-2026.
Aproape zilnic, în prezent, au loc explozii solare de mare amplitudine care produc furtuni geomagnetice moderate spre puternice. Feriți-vă cât mai mult de expunerea directă și îndelungată la soare între orele 12-18. Hidratați-vă corespunzător pe tot parcursul zilei și consumați cât mai multe legume și fructe crude, vii, netratate termic, care să vă vitaminizeze, mineralizeze și fortifieze organismul.

Ce părere aveți?

Răspuns Câştigător
| NoName22331 a răspuns:

Salut, frecvența schuman a planetei s-a schimbat deoarece frecvența pământului s-a schimbat.
Pământul deja începe să devină un loc din ce în ce mai minunat.
Ar trebui să fim foarte recunoscători că suntem în viață în acest secol.
Acum, în acest moment, mii de oameni din toate colțurile lumii se trezesc, au o trezire spirituală, realizează cât de minunat este pământul, cum ce-i care ne controlează din umbră ne-au programat încă de când suntem mici să tindem spre negativitate deoarece ei sunt vampiri energetici și se hrănesc cu această energie.
Gândește-te puțin, înainte pe timpuri când exista sclavia erai obligat să muncești ca să poți să ai un loc unde dormi cu familia, să îți dea mâncare, să ai cu ce te îmbrăca. Exact același lucru se întâmplă și acum doar că în zilele noastre suntem foarte distrași de tehnologie, informații, jocuri video, mâncare nesănătoasă care ne dăunează sănătății fizice, psihice și spirituale. Ei au făcut aceste lucruri pentru a ne menține distrași.
Toate lucrurile pe care ei le-au creat au fost făcute pentru a ne deconecta de natură și de a nu cunoaște adevărul.
Adevărul este că noi suntem ființe spirituale, suntem un suflet care experimentează această experiență, acest corp.
Plătim ca să trăim pe un pănânt care ne-am născut, iar toate băuturile alcoolice, țigările, drogurile, crimele, oameni care mor de foame, etc etc. Crezi că ei nu au fi putut să pună stop la toate aceste lucruri dacă chiar ar fi vrut?
Oamenii se trezesc la realitate iar pământul este de partea noastră, s-au descoperit manuscrise de pe timpurile antice, scrie chiar și în biblie. Se întâmplă marea trezire spirituală.
Sunt foarte multe lucruri de discutat, îmi ia foarte mult să scriu toate cunoștiințele mele.
Dacă cumva ești interesat să afli mai multe, îmi poți lăsa un mesaj

1 răspuns:
| dullcat a răspuns:

Buna.Ultimele recomandari sunt uzuale, le auzim de la medici, chiar si la TV.Doar ca eu stiam ca trebuie sa ne ferim de soare intre orele 11-17.Considerand ca altceva nu avem ce face, mi se pare ca mesajul e maidegraba un apel la frica si nu mi se pare ok. Eu nu am experimentat simptomele acelea sau starile de rau.