| sabin89 a întrebat:

Chiar așa de jos poate să ajungă degradarea umană? Sau autorul cărții mai și exagerează? E vorba de o carte care prezintă în linii mari istoria antichității. Și, la capitolul "Asiria", autorul arată cruzimea și sadismul acelui popor. Spune, de exemplu, despre un împărat de-al lor cum...Dar mai bine să dau citat:
"Crud până la demență, fără precedent chiar în cronica regilor sângeroși ai Asiriei, Assurnasirpal al II-lea, care a domnit între 883-859 î.Hr., a trecut prin foc întreaga Mesopotamie și Siria. Pentru popoarele îngrozite din Orientul Apropiat era semn că leul însetat de sânge s-a trezit. Asupra lor veneau focul, jaful și atrocitățile de neînchipuit ale tăvălugului asirian. Asirienii, beneficiind de serviciile celei mai moderne armate a Orientului acelei vremi, jefuiau și exterminau pe locuitorii ținuturilor care manifestau o cât de mică împotrivire cuceritorilor. Rămășițele populației erau luate în captivitate. Cea mai activă parte și toți cei care aveau vreo legătură cu puterea anterioară, indiferent de atitudinea față de cucerire, erau uciși în chinuri abominabile. Oamenii erau mutilați, trași în țeapă, jupuiți de vii, decapitați, clădiți în piramide și arși de vii. Cetățenilor de frunte li se ardeau ochii, li se tăiau brațele, picioarele, nasul și urechile, iar trupurile asfel mutilate erau expuse în cuști, pentru înveselirea soldaților care jefuiau și incendiau..."
Mie mi se pare incredibil. Asirienii ăia erau totuși oameni ca și noi, semeni de-ai noștri. Cum puteau face așa ceva? Dacă într-adevăr au făcut ce se spune aici, după mine aceia erau descalificați ca oameni.
Întrebarea am pus-o la început.

10 răspunsuri:
| Catrice a răspuns:

Minciuni.
Nici în pușcăriile comuniste nu se întâmpla asa ceva. Sau în vremea războiului când armata ocupa vreun oraș.

| gabicoo a răspuns (pentru Catrice):

Catrice dragă caută pe internet articole despre ce au făcut comuniștii români în închisoarea din Pitești - "Experimentul (Fenomenul) Pitești " sau Stalin cu acel experiment macabru numit Insula Canibalilor de pe fluviul Obi.

| Catrice a răspuns (pentru gabicoo):

Istoria e o minciunawinking

| gabicoo a răspuns:

Bine dar "strămoșii" noștri - romanii - ce le-au făcut celor din Cartagina după ce au cucerit cetatea? Aztecii cum își sacrificau prizonierii smulgând inima din pieptul victimelor? Dar despre piramidele de cranii umane lăsate în urmă de mongoli ce ai de zis?

Din totdeauna oamenii au ucis alți oameni.

Parcă ți-am mai dat și altă dată un citat dintr-un vegetarian celebru: "Pe pământ va fi pace atunci când ultimul om îl va ucide pe penultimul".

Să fii iubit!

| sabin89 explică (pentru gabicoo):

Este adevărat că au mai fost și alții cruzi și sadici în istorie, dar ăștia cred că i-au întrecut pe toți. Și spun asta nu numai în baza a ceea ce am citit în cartea asta - apropo, cartea e scrisă de Iohanna Șarambei -, dar și din ce spun alte surse. Și babilonienii, care au venit după ei, au fost duri, dar nu la nivelul ăsta. Ca să nu mai zic de medo-perși, următorii la rând, care au fost chiar omenoși.
Știu de crimele romanilor, de sadismul cu care priveau pe gladiatori cum se sfâșie în arenă; știu de crimele rușilor din timpul lui Lenin și al lui Stalin... Știu și eu multehappy

| mastadont a răspuns:

Dar despre masacrul din ierusalim săvârșit de creștini din anul 1099 parcă ce părere ai? Cronicile vremii spuneau că a fost un măcel așa de mare încât oamenii se bălăceau în sânge până la glezne, fiecare locuitor, copii, bătrâni, ba chiar și câțiva creștini care se aflau pe acolo au fost omorâți cu brutalitate.
Astfel de măceluri au fost destul de frecvente de-a lungul istoriei, să nu uităm că măcelărirea romanilor de către huni a însemnat începutul evului mediu, așa-zis și evul întunecat, perioadă despre care se știu puține lucruri, practic, pentru aproape o mie de ani omenirea s-a aflat într-o perioadă de măcel perpetuu încât au revenit aproape la primitivism, lucruri elementare precum scrisul, construcția de drumuri, etc rămânând doar niște amintiri din epoca de aur.

| sabin89 explică (pentru mastadont):

Da, sunt multe episoade de felul ăsta în istorie. Dar, nu știu, poate sunt subiectiv, dar eu îi văd pe asirieni pe primul loc în "clasament".

| mastadont a răspuns (pentru sabin89):

Oricum doar subiectiv putem vorbi pentru că nici unul dintre noi nu a trăit în zilele alea să putem compara, tot ce avem sunt mărturii, care și acestea sunt subiective. După părerea mea creștinii ar trebui să fie pe primul loc, în fond, inchiziția a torturat și ucis oameni timp de sute de ani. Bine-nțeles că și eu vorbesc tot subiectiv.