| sabin89 a întrebat:

Este o deosebire între invenție și descoperire. Dinamita lui Nobel, de exemplu, a fost o invenție, pentru că așa ceva nu mai fusese până atunci. Să ne imaginăm acum un corăbier care, în peregrinările lui pe mare, ajunge în preajma unei insule necunoscute. În acest caz discutăm despre o descoperire. Insula fusese acolo; corăbierul doar a descoperit-o.
Când un matematician găsește un nou adevăr matematic, ce face el atunci? Îl descoperă sau îl inventează?

13 răspunsuri:
| Inferno a răspuns:

Este in parte descoperita si in parte inventata.
2+2=4 este o descoperire. Derivata o inventie.

| Inferno a răspuns:

"Dinamita lui Nobel, de exemplu, a fost o invenție, pentru că așa ceva nu mai fusese până atunci. "

Daca am presupune ipotetic ca, undeva in univers, exista o planeta unde apar batoane de dinamita in mod natural, atunci ai mai considera ca este vorba de o inventie sau este o descoperire?

| sabin89 explică (pentru Inferno):

Poate n-a fost cel mai bun exemplu cu dinamita. Dar sunt și invenții-invenții. Să încerc alta. Un pictor obține un amestec nou de culori, așa cum nu a mai reușit nimeni înaintea lui. Invenție? Poate găsești tu alta și mai potrivită. Aștept sugestii.

| Inferno a răspuns (pentru sabin89):

As fi mai tentat sa spun ca a descoperit o noua culoare, nu ca a inventat una.

| sabin89 explică (pentru Inferno):

Ai zis bine că matematicianul este în parte descoperitor și în parte inventator. Aș adăuga eu că în primul rând este descoperitor, iar inventator este numai în măsura în care un descoperitor trebuie să fie și inventator. Dacă corăbierul trebuie să ajungă în locuri în care nu a umblat nimeni înaintea lui, trebuie să devină și inventator, pentru că trebuie să construiască o asemenea corabie care să reziste mai bine pe o mare furtunoasă decât navele celor dinaintea lui. Conceptele noi inventate de matematician sunt ca și navele construite după un sistem nou, care îl duce pe corăbier mai repede și mai bine peste marea spumegândă către regiuni necunoscute.

| Inferno a răspuns (pentru sabin89):

Integrala a fost descoperita de matematicieni tot asa cum un inginer proiectant ar "descoperi" un pod.

Oricum cred ca este mai mult o problema de limbaj. Observa ca am putea substitui cuvantul "inventie" cu "descoperire" si nu am avea vreo problema.
Cineva a inventat o masina? Am putea spune ca a descoperit modul in care acele elemente pot fi combinate pentru a forma o masina.
O inventie este doar un anumit tip de descoperire.

| sabin89 explică:

Totuși, matematicianul își crează singur conceptele pe care le studiază. Și, atunci când ajunge la un concept nou, nu procedează el la fel ca inventatorul?

| Simpatic a răspuns:

Eu consider ca matematicianul inventeaza nu descopera.
Este strict parerea mea te anunt.
Parintele matematicii Euclid, acesta a inventat geometria nu a descoperit-o.
Ca sa descoperi ceva acesta trebuie sa fie ceva palpabil, fizic in primul rand asa consider eu.
Daca amestec doua substante si reiese o a 3-a inseamna ca am inventat-o, am inventat o formula chimica, daca in schimb creez o ecuatie prin care descoper cat din substanta x si y imi trebuie pentru o reactie atunci consider ca am descoperit-o, de ce nu am inventat-o? pentru ca am facut 1000 de teste pana am ajuns la aceste cantitati

Matematica insa are la baza mai ales calcule si formule care niciuna nici alta la nivel de conceptie si creatie nu sunt in prima faza practice, decat in faza de test de laborator, asa cum ca sa verfic principiul actiunii si reactiunii din fizica trag de un arc dupa care il eliberez, daca astern acest principiu doar pe foaie el nu este palpabil, palpabil devine in momentul cand aplic practica asupra teoriei! matematica la nivel de "descoperire" este mai intai teorie apoi transpunerea ei devine practica, in unele cazuri bineinteles. Pentru ceea ce nu este palpabil eu consider ca inventez nu descoper, desi este destul de greu sa facem o deosebire, eu folosesc propria acceptiune cum am afirmat si mai sus.

Insa mai cred ca acesti 2 termeni cumva fac casa buna, sunt oarecum ca de la intreg la parte acest a descoperi cu a inventa!
Doar noi oamenii putem face diferentiere din punct de vedere al unor serii de filtre prin care trecem evenimentele.
Ce am scris este parerea mea pe care o asum, o sustin si o semnezwinking
Nu luati ca pe un postulat filosofiile mele, de cele mai multe ori chiar filosofia s-a nascut sau are corespondent in metafizica

suntserios
| suntserios a răspuns:

Îl descoperă.

| relian a răspuns:

Matematicianul il descopera, pentru ca el foloseste deja ceva stiut, adica matematica sa ajunga la un rezultat.
Este asemanator exemplului cu corabierul de care povestesti.Atit matematica cit si rezultatul la care ajunge, is deja acolo, exista, matematicianul doar le descopera.

Cel care a facut matemaitica prima data, ala da a facut o inventie, a inventat matematica, asta daca faci referire la primul care a inventata matematica.
Dar cand te folosesti de ceva deja inventat, ca si corabierul el folosea corabia, un lucru ce fusese inventat de cineva cindva, asa si matematica doar te folosestei de ea ca sa descoperi rezultate care is acolo deja.

| Holiday a răspuns:

Il descopera, evident.

| Alexandru250201 a răspuns:

Il descoperă la fel cum și chimiștii au descoperit multe substanțe de a lungul timpului ele existând deja în natură

| EliLeli a răspuns:

Calculeaza.
Dar matematica a fost inventata sau descoperita?