anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Până la urmă, tot filosofia...Am găsit la bibliotecă o carte a cărui titlu mi s-a părut incitant la prima vedere. Rareori mi se întâmplă să mă atragă o carte doar citindu-i titlul. Cartea se numeşte "Discurs despre metoda de a ne conduce bine raţiunea şi a căuta adevărul în ştiinţe". Cred că deja aţi ghicit autorul. Am citit din ea (tot doar fragmente) şi am căutat apoi şi ceva date biografice despre autor. O să vă spun părerea pe care mi-am format-o eu, rugându-vă pe urmă să spuneţi ce părere aveţi şi voi. Despre ce? Normal, despre omul şi opera. Mie mi se pare Rene Descartes, că despre el e vorba, un om cu capul pe umeri, inteligent, realist, raţional. Şi sincer în acelaşi timp. Da, sincer. Sincer cu el însuşi şi sincer faţă de lume. Păi uite, de exemplu, ce spune despre prima dintre regulile pe care şi le-a impus el pentru formarea unei metode cu care să ajungă la cunoaşterea naturii şi a gândirii: "Prima era de a nu accepta niciodată un lucru ca adevărat dacă nu-mi apărea astfel în mod evident; adică de a evita cu grijă precipitarea şi prejudecata şi de a nu introduce nimic în judecăţile mele decât ceea ce s-ar prezenta clar şi distinct spiritului meu, ne putând nicicim să fie pus le îndoială." Cred că vă place cum pune problema. Nu transpare de aici sinceritatea de care spuneam mai sus? Descartes, după cum mărturiseşte, şi-a dorit să procedeze ca un om care, înaintând prin întuneric, şi-a impus să meargă încet şi să fie circumspect în toate lucrurile, ca şi când s-ar păzi să nu cadă. N-a voit să accepte nicio idee înainte de a o fi trecut prin raţiune şi de a fi căutat, în acelaşi timp, o metodă pentru a ajunge la cunoaşterea tuturor lucrurilor de care este capabil spiritul. Cât de diferită este această orientare filosofică faţă de aceea despre care discutam săptămâna trecută! (Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Cioran). Îl văd, în acelaşi timp pe Descartes un om curajos, chiar foarte curajos, având în vedere perioada istorică în care îşi publica ideile. Giordano Bruno fusese ars pe rug nu cu mult timp în urmă, iar Galilei, contemporan cu el, era în anchetă, pasibil şi el de pedeapsa cu rugul. Şi nici ideile lui nu erau pe placul Bisericii. Deci, cât curaj! În treacăt fie spus, Rene Descartes (Cartesius) a fost şi om de ştiinţă, având contribuţii însemnate în algebră şi geometrie analitică.
Poate sunt eu puţin exaltat acum, admirându-l pe acest autor. De aceea vă rog să mă "temperaţi", spunându-mi părerile voastre despre el; şi despre opera lui.

7 răspunsuri:
| doctorandus a răspuns:

Descartes dorea sa demonstreze necredinciosilor existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului, deci de ce sa-l fi ars pe rug?

| SG1995 a răspuns (pentru doctorandus):

Din aceleasi motive pentru care l-are fi ars si pe Galileei daca nu le canta in struna catoliciilor, pentru ca nu conta conceptia religioasa, conta sa pupe in fund institutia.

| sabin89 a răspuns (pentru doctorandus):

Din câte am înţeles eu, a fost vorba de o prudenţă din partea sa. A făcut unele compromisuri pentru a nu intra în conflict deschis cu biserica. Şi eu zic că bine a făcut. Altfel se ştie ce îl aştepta şi am fi rămas fără nişte opere de valoare, care n-ar mai fi văzut lumina tiparului. Trebuie să ştim să citim printre rânduri. El este în esenţă un filosof raţionalist, liber cugetător.Trecând peste aceste compromisuri, opera lui este văzută ca una din cele mai de seamă creaţii teoretice din literatura filosofică. Descartes pune, prectic, bazele unei revoluţii în gândire, care s-a numit cartesianism. Afirmă supremaţia raţiunii ca principiu de investigare a naturii, în dezacord cu tradiţia scolastică. Pentru că era urmărit de biserică a părăsit el Franţa şi s-a stabilit în Olanda, singura ţara care mai manifesta cât de cât toleranţă. Dar şi acolo a intrat până la urmă în conflict cu doctrina protestantă.
Uite ce afirmă Hegel: "Franţa şi-a făcut pe deplin datoria faţă de gândirea mondială, daruindu-l pe Descartes". Iar Schopenhauer îl numeşte "părinte al filosofiei moderne". Ţi se par exagerate aceste elogii?

| oprescudorin11 a răspuns:

Ca sa fiu foarte sintetic:
Descartes a trait pana in 1650.
Vreme grea. Socrates se nascuse mult mai devreme. Uitat.
Un francez cu tupeu, pe nume Descartes a descoperit "Metoda'.
Asa ar fi aparut cercetarea!
A ce?
Stiinta!
Frumos:' Dubito, ergo cogito; cogito ergo sum".
Adicatelea, explica cum si-a descoperit a cincea esenta (quintesenta) de care vorbea unul mai tanar ca Socrate, pe nume Platon.
Dar GENIALUL KENT EMANUEL a descoperit sapte esente ale cunoasterii!
Ultima este descrisa in LOGICA TRANSCEDENTALA!
Si in care lasa sa se inteleaga, ca anumitwe concepte sunt 'Principial" imposibil de cunoscut!
Platon, acum vreo 3 mii de anul a zis ceva similar!
Si se trezeste cretinul de descartes Rationalist (adevarat ca este unyul din 'parintii recunoscuti ai METODEI")
Nimic NOU SUB SOARE!
Dar bucura-te de 'cunoastere'! Ca esti tanar!

| sabin89 a răspuns (pentru oprescudorin11):

Cretin zici? Deci, de la filosof si om de stiinta l-ai degradat pana la nivelul de cretin. Interesant. Nu zic ca n-ai dreptate. O sa mai studiez, ca, am zis, am citit numai fragmente.

| oprescudorin11 a răspuns (pentru sabin89):

Am exagerat, desigur, o figura de stil mai condamnabila decat cuvantul cu pricina.
In fond a fost un savant Descartes, trebuie citit la inceput desprins de restul cunoasterii, abia apoi comparativ cu epoca lui si cu epocile anterioare si cele posterioare lui.
Nu ar trebui sa pacatuim prin a nu recunoaste meritul gandirii acestor savanti, chiar daca le impartasim sau nu sensul valorii exprimate de ei, numai faptul ca ne antreneaza mintea, si tot ne este folositor.

| minrest a răspuns (pentru doctorandus):

Pentru ca anumite implicatii ale argumentarii lui conduceau la contestarea dogmelor bisericilor. Descartes a fost primul rationalist sistematic, iar rationalismul si autoritatea bisericii in chestiuni stiintifice nu sunt compatibile.