| Raul5521 a întrebat:

Spuneti-mi referat la "Unde fugim de-acasa" de Marin Sorescu.

7 răspunsuri:
| rlkaa a răspuns:

Prezentarea conţinutului
Marin Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseit şi traducător. Opera sa conţine pe lângă poezie, teatru, romane, eseuri, fabule şi literatură pentru cei mici ca: „Unde fugim de-acasă?" – 1967, „Cocostârcul Gât-Sucit" – 1987, „Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic" - 1973 şi „Cirip-Ciorap" – 1993.
Romanul „Unde fugim de-acasă?" este o odă adusă setei de cunoaştere. Marin Sorescu ne poartă, împreună cu cei doi copii ai săi – Mirela şi Radu, într-o călătorie fantastică în jurul lumii. Prezentarea, în propoziţii care citite cu o anumită intonaţie şi ritm au o rimă interioară, a întregii călătorii are un farmec aparte, arătându-ne că autorul este de fapt un poet înnăscut căruia îi place să scrie poveşti pentru copii.
În această peregrinare vom avea parte de cele mai atractive descrieri ale celor mai banale activităţi, dar şi ale celor mai fantastice expediţii. Vom desena pe asfalt, vom merge pe lună, vom juca fotbal, dar vom călători şi la Polul Nord, precum şi la cel Sud, vom merge la circ, vom vedea cum este să fi bătrân.
Marin Sorescu ne poartă pas cu pas, rimă cu rimă prin întregul nostru univers, un univers extrem de complex văzut prin ochii unui copil.
Cartea debutează cu o sesiune de desenat pe asfalt, apoi cu o plimbare la circ şi la grădina zoologică. Următoarea oprire este la un meci de fotbal. Urmează o călătorie la marea cea mare, apoi în înaltul munţilor, dar nu ratăm nici peisajele şi fauna din Delta Dunării. Autorul ne coboară în adâncul pământului, să vizităm întunecatele peşteri, după care ne leagă de baloane care ne vor duce direct pe Lună. Ne luăm hainele cele groase pentru că urmează o călătorie la Polul Nord. Vom intra în universul poveştilor alături de balaur, de Făt-Frumos, de Zâna Zânelor, de zmeul cel fioros, de gâştele vrăjite şi de calul fermecat. Învăţăm să numărăm ascultând povestea fiecărui număr, ne avântăm în clocotul pieţii să ne tocmim cu precupeţii, apoi ne întoarcem la mare şi ne avântăm în adâncul ei alături de peşti, alge, căluţi de mare şi cochilii de scoici.
O experienţă deosebită încercăm atunci când autorul ne îndeamnă să devenim pentru o zi bunicii noştri. Ne îmbarcăm pe o corabie din sugativă şi plecăm către Polul Sud. Ne întâlnim cu piraţii, trecem pe lângă Sahara şi nimerim din greşeală tot la Polul Nord. Mergem să vedem cum cad frunzele toamna, dar şi cum începe şcoala. La finalul cărţii, autorul, considerând că am învăţat cam tot ce trebuia şi că am c-am terminat-o cu copilăria, putem intra în adolescenţă fumând o ţigară, binenţeles dacă vrem.

| LMAO a răspuns:

Hh

| MariaMaya95 a răspuns:

Frate rlkaa iti multumesc din suflet aveam nevoie dew referat la nebunie am o profa de romana disperata Xmss

| Constanting a răspuns:

Frate si eu kut acelasi lucru

| bossRo69party a răspuns:

Romanul „Unde fugim de-acasă?" este o odă adusă setei de cunoaştere. Marin Sorescu ne poartă, împreună cu cei doi copii ai săi – Mirela şi Radu, într-o călătorie fantastică în jurul lumii. Prezentarea, în propoziţii care citite cu o anumită intonaţie şi ritm au o rimă interioară, a întregii călătorii are un farmec aparte, arătându-ne că autorul este de fapt un poet înnăscut căruia îi place să scrie poveşti pentru copii.
În această peregrinare vom avea parte de cele mai atractive descrieri ale celor mai banale activităţi, dar şi ale celor mai fantastice expediţii. Vom desena pe asfalt, vom merge pe lună, vom juca fotbal, dar vom călători şi la Polul Nord, precum şi la cel Sud, vom merge la circ, vom vedea cum este să fi bătrân.
Marin Sorescu ne poartă pas cu pas, rimă cu rimă prin întregul nostru univers, un univers extrem de complex văzut prin ochii unui copil.
Cartea debutează cu o sesiune de desenat pe asfalt, apoi cu o plimbare la circ şi la grădina zoologică. Următoarea oprire este la un meci de fotbal. Urmează o călătorie la marea cea mare, apoi în înaltul munţilor, dar nu ratăm nici peisajele şi fauna din Delta Dunării. Autorul ne coboară în adâncul pământului, să vizităm întunecatele peşteri, după care ne leagă de baloane care ne vor duce direct pe Lună. Ne luăm hainele cele groase pentru că urmează o călătorie la Polul Nord. Vom intra în universul poveştilor alături de balaur, de Făt-Frumos, de Zâna Zânelor, de zmeul cel fioros, de gâştele vrăjite şi de calul...