Nu ma mai recunosc! Nu cred ca este din cauza maturizarii mele,{nu ma prea pricep sa explic in cuvinte, dar incerc}am 15 ani, si incep incetul cu incetul sa ma schimb radical si in felul de a gandi, de a reactiona, nu suport lume in jurul meu,{prietenii exceptie} chiar nici pe parinti nu ii suport! incep sa comentez la diriginte, profesori, directoare.Adica m-am culcat pe o ureche.Ma enervez foarte repede! cand sunt nervoasa tremur nu ma pot stapani, daram totul din jurul meu.Nu suport ca cineva sa spuna niste lucruri contrare de cum am zis eu(adica eu spun ceva si el o tine pe a lui "ca nu e asa") Cateodata simt nevoia sa stau, sa nu fac nimic, sa nu vorbesc cu nimeni,(nu neaparat sa nu fie cineva, o prietena langa mine) dar sa nu o bag in seama sa imi imaginez ca sunt doar eu si atat. Dar, cand prietenul meu ( invata la aceeasi scoala) este in preajma mea, totul se schimba, atunci simt ca zbor, ca totul se lumineaza. Credeti ca ar fi mai bine sa merg la pshihologul scolii? Chiar daca ar fi cazul, nu cred ca asi putea, mi-ar fi... mi-ar fi oarecum,(cred ca rusine). Va rog sa interveniti cu niste sfaturi la felul cum sa gandesc cum sa vad lucrurile, sau orice sfat e bine venit.Multumesc anticipat :*
Ai o depresie si te maturizezi. E ceva normal, se numeste si criza de identitate, nu mai sti cine esti si o iei cam 'razna'. Si eu am patit asta pe la 15-16 ani si am trecut cu greu peste.Iti recomand sa vorbesti cu cineva, chiar psihologul scolii, nu iti fie teama!
O sa te ajute mult sa poti face fata la acele stari!
Cu timpul o sa te obisnuiesti si va trece, dar stapaneste-te caci astia sunt anii care iti vor forma temperamentul pe tot parcursul vietii!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Din ce ai scris tu, cred ca tu ai o impresie cam proasta fata de semenii din jurul tau.Propune-ti sa privesti oamenii fata de cum ii vedeai inainte.Gandeste-te ca nu esti mai superioara decat ceilalti sau mai deosebita.Asculta-le "oful", ajuta-i cand au nevoie. Vrei sa fii intr-o lume a ta, dar la un moment dat tanjesti dupa cineva care sa-ti aline singuratatea.Gandeste mai pozitiv.Si nu cred ca este nevoie sa mergi la un psiholog. E mai importanta stapanirea de sine.Succes
La 15 ani vezi lucrurile diferit. Sedinta la psiholog ti-ar schimba aceste ganduri, dar te-ar face sa incepi a privi realitatea, la o varsta ca asta nu ar fi tocmai recomandat.
Ridica capul sus, peste cativa ani totul va fi bine si nu-ti vei mai face griji de acest gen. Mereu in viata vei avea de ce sa te bucuri, dar si de ce sa-ti faci griji.
Este din cauza ca te-ai intragostit de acel baiat, si pentru tine nu mai exista altceva in afara de el.Cand nu esti in preajma lui, nimic nu ti se pare important, toata lumea te enerveaza, ai vrea sa stai sa te gandesti numai la el, si nimeni sa nu-ti intrerupa clipele magice in care visezi cu ochii deschisi, cum te-a sarutat prima data, cum te-a strans in brate prima data, cum vorbeste cu tine...etc.Fii atenta ca poti sa ai probleme in viitor cu treaba asta, o sa te inchizi in tine, o zi iti pierzi prietenii, relatiile tale cu parintii vor deveni din ce in ce mai rele, adica tot ce or sa spuna si or sa faca ei, te va deranja si nu ai le dai dreptate, ba chiar ai sa te enervezi, nu numai pe ei, ci si pe toti ceilalti din jurul tau.Incearca si iti ocupa timpul, stai putin departe de acel baiat, in sensul sa nu fii toata ziua, buna ziua dupa coada lui.Incearca si priveste relatia ta cu el cu alti ochi.Nu te lasa amagita de orice fleac din partea lui.Cauta sa fii mai mult in preajma prietenelor tale cu care iti petreceai timpul inainte, caci daca nu, nici nu iti imaginezi in ce punct are sa te duca comportamentul tau.Constientizeaza pana nu e prea tarziu, caci euforia asta pentru prietenul tau, si a lui pentru tine nu va dura o vesnicie, si apoi dupa ce toate astea vor lua sfarsit, vei vrea sa reiei toate caile de comunicatii intrerupte, dar va fi prea tarziu, nodul acela va ramane, si totul va fi schimbat.Succes
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
