| Loredana96 a întrebat:

Bună tpu.Am 17 ani şi de 3 luni un băiat cu 5 ani mai mare s-a legat de mine.Defapt,noi ne cunoaştem demult pentru că locuim în acelaşi cartier doar că niciodată nu am vorbit.El e foarte drăguţ, e tăcut şi are ochi negri, ochi frumoşi.Problema e că a avut o perioada (aprox.2 ani ) în care el a fumat iarbă.Şi acum are 2 ani decît s-a lăsat de acest viciu.La început am vorbit pe fb.Mai apoi a aflat nr meu de telefon (nuştiu de unde) şi am început să vorbim şi la telefon.Mă întreba mereu dacă nu vreau să ies cu el şi îi spueam că nu.Şi totuşi am ieşit de 3 ori cu el.Dar nu a fost întîlnire programată. Adică de două ori m-a găsit în cartier şi m-a luat faţă de prieteni, şi mi-a dat flori. (el spune că e prima dată cînd da flori unei fete şi cînd atîta timp insistă)Iar a treia oară m-a aşteptat la scară pentru că ştie că eu la 12 mereu vin acasă. Ultima dată m-a ţinut o oră afară.Nu îmi dadea voie să plec acasă pînă nu îl sărut. Pînă la urma l-am sărutat dar pe obraz.Îmi vine a rîde cînd mă gîndesc că el, care are 22 ani s-a mulţumit cu un sărut pe obraz.Dar mi-a spus că i-a plăcut că nu l-am sărutat din prima pe buze,şi apreciază acest lucru.A spus că nu are nevoie de nimeni altcineva decît de mine,a spus că mă place şi îmi spune acest lucru în fiecare zi,mă roagă în fiecare zi să ies cu el,să-i acord măcar o oră,nu mai mult.Şi a spus că dacă aş fi a lui s-ar mîndri cu mine,pentru că sînt frumoasă,cuminte şi deşteaptă.Iar el asta caută la o fată. Vreau să spun că el mă atrage foarte mult.M-am îndrăgostit.Mă gîndesc mereu la el.Şi cu toate că refuz mereu să-l sărut pe buze, să-l cuprind mi-e greu să nu fac acest lucru, pentru că mă atrage ca un magnet.Nu am vorbit o zi şi deja nu mă simţeam bine.
Eu vreau să fiu cu el.Dar părinţii nu sînt deacord.Nu din cauza diferenţei de vîrstă,dar pentru că el a fumat iarbă.Şi părinţii mei nu cred că oamenii se schimbă.
Eu mereu îi spun lui că nu îl plac,că nu e genul meu dar el tot se ţine de mine şi insistă să ne vedem.Şi sînt conştientă de faptul că dacă voi fi aşa rea cu el în continuare, el la un moment dar o sa renunţe, ca nu poate să se roage la mine o veşnicie.
Dar ce să fac cu părinţii?

3 răspunsuri:
| mona a răspuns:

Pai ar trebui sa le explici parintilor ca daca ai o relatie cu baiatul respectiv asta nu inseamna ca te si casatoresti cu el si ca daca observi ceva nereguli la el il parasesti iar in legatura cu baiatul iti pot spune clar[din ce am citit aici]ca te place mult

| Seepty a răspuns:

Pai spune-le ca s-a schimbat si ca este alt om. Acuma nu mai fumeaza iarba de ceva timp si ai vrea sa fii cu el. Spune-i sa-i dea dor o sansa sa vada ca orice om se poate schimba.

| Varzan_Claudiu_1991 a răspuns:

Hmm. cam naspa, parinti tai cam comlica lucrurile baiatu daca u zici ca el a fumat iarba 2 ani poate ca in acel timp si mai ca sigur nu a avut pietena a fost cam statut si daca s-a lasat inseamna ca vede luma altcumva, sfatul meu ar fi sa stai cu el ca poate o sa te caiesti la o vreme ca nai stat dar nu stiu cum sä o scoti la capt cu parinti tai mai gandeste-te intreba si u prieteni deai tai si ...si incerca sa fi cit mai convingatoare fata de parinti tai chiar daca esti fata! Iti dore bafta si mul succes.