Întrebare recomandată | Lil2828 a întrebat:

Bună ziua TPU. Am o mare problemă și am nevoie de ajutor, poate îl voi putea primi de la persoane care se află în situația care urmează să o "povestesc", dar accept oricum de la oricine ajutorul.
Am 21 de ani, am 1.70 înălțime și vreo 95 de kg. Sunt foarte grasă!
Am încercat de-a lungul timpului să slăbesc, credeți-mă, dar nu am reușit. Nu veneam aici să mă plâng fără să fi făcut nimic până acum. Am încercat cu diete, cu nutriționiști, dar nimic nu a dat roade... Din cauza unor probleme de sănătate nu pot să fac sport.
Nu mai suport să fiu așa.
Când eram mai mică mă înfometam cu săptămânile, dar nici asta nu a funcționat.
Mă gândeam să refuz să mănânc mâncare, să nu mai mănânc deloc, să dau în anorexie, dar nu știu cum să fac asta. Știu că anorexia e o boală, dar așa aș slăbi, ar fi singura soluție și unica șansă.
Sunt și în depresie doar din cauza kilogramelor care nu îmi dau pace. Nu mănânc mult, dar oricât aș mânca, tot mă îngraș. Sunt foarte închisă în mine, nu am curaj să ies, să socializez, deoarece mi-e frică că toți râd de mine. Nu mai suport acest chin. Vreau din toată inima să slăbesc, să fiu "normală", să fie totul ok. Vă rog frumos, ajutați-mă dacă știți ceva, dacă aveți sfaturi, idei. Dau fundă! Mulțumesc!

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| anamariarot a răspuns:

Eu am reușit să slăbesc excluzând tot ce înseamnă dulciuri, fructe foarte dulci(mâncam doar fructe de pădure, mere roșii(niciodată galbene) și kiwi), fast food, chestii prăjite, sucuri, făinoase. La absolut fiecare masă am introdus o salată de crudități, indiferent de ce mâncam, pentru că facilitează digestia și am redus carbohidrații cât de mult posibil. E ideal să nu combini proteine cu carbohidrați, carbohidrați cu carbohidrați sau carbohidrați cu grăsimi(combinația de proteine cu grăsimi e ok, dar nu uita de legume).
O greșeală pe care o fac multe persoane e să excludă total grăsimile, să mănânce doar „light", când corpul nostru are nevoie și de grăsimi și „pică" în plasa produselor care în forma lor naturală au grăsime, dar care e scoasă și înlocuită cu zahăr, ca să nu se piardă gustul bun. Dacă te tentează de prin magazine un produs așa-zis dietetic, citește-i eticheta să vezi ce cantitate mare de zahăr conține.
Chiar dacă nu poți face sport, e important să nu fii sedentară. Mergi! Nici nu te solicită atât de mult și nici nu stai încât să ți se atrofieze mușchii.
Ar fi ok și dacă ai putea să mergi la un medic care să-ți stabilească rata metabolismului bazal(adică numărul de calorii consumate în condiții de repaus), pentru a avea o evidență a ceea ce consumi, pentru a-ți putea stabili cantitățile.
Reglează-ți și programul de somn, neapărat să dormi 7-8 ore pe noapte, pentru că somnul haotic(prea puțin/prea mult/în reprize etc e asociat cu un risc mai mare de obezitate; lucru demonstrat) și să consumi 2-3 litri de lichide(apă, ceai neîndulcit; cafeaua n-o punem la socoteală, pentru că deshidratează. Dacă bei cafea, după ea bea și un pahar cu apă).
PS: nu te mai înfometa, mai ales că nu dă roade. Te înfometezi pe o anumită perioadă, ca ulterior când nu mai poți de foame, să mănânci absolut orice în cantitate și mai mare(să nu mai zic că așa îți crești și riscul de a dezvolta o gastrită sau ulcer). În ciuda a ceea se crede, privarea de alimente scade rata metabolismului bazal, adică îți este încetinit procesul de slăbire și dacă vrei să slăbești, TREBUIE să mănânci.

| Lil2828 explică (pentru anamariarot):

Mulțumesc enorm. Îmi poți lăsa un e-mail în privat, sau ceva, te rog? Vreau să discutăm despre treaba asta.

| anamariarot a răspuns (pentru Lil2828):

Cu drag! Bineînțeles, îți scriu imediat.

10 răspunsuri:
Abh
| Abh a răspuns:

Nu reusesti sa slabesti deoarece recomandarile dietetice actuale sunt eronate. Nu e vina ta!

Studiaza postul intermitent pentru a slabi usor, sanatos si constant, si citeste http://sanatos-la-batranete.info/fiziologia-postului/

| Freya1 a răspuns:

Te-ai gandit ca poate si stresul pe care il ai din cauza ca te vezi plinuta te face sa te ingras?
Este adevarat ca nu e comod sa fi mai plinuta, si poate nu te simti in largul tau dar nu se poate sa slabesti peste noapte.Mergi la medic intai de toate si vezi daca nu cumva ai vreo problema de sanatate (cu tiroida sau altele) care te fac sa iei in greutate.Pe urma in functie de asta vei sti ce sa faci.
Daca nu ai probleme de sanatate incearca sa nu te mai stresezi atat de tare si sa te accepti.Incepe incet sa renunti la paine, injumatateste portia de mancare, mananca mai multe saleate si fructe iar daca nu poti sa faci nici bicicleta sau exercitii fizice acasa sau in parcurile cu aparatura, plimbate.Fa plimbari lungi dimineata si seara si te va ajuta si te va tine si ocupata sa nu mananci.
Aaa si inca ceva, poti sa bei inainte de masa doua pahare de apa ca sa mananci mai putin.

| Lil2828 explică (pentru Freya1):

Mulțumesc mult pentru răspuns. Am fost la medic să văd dacă am glandă tiroidă și nu am. Apoi m-a trimis la ginecolog să vadă dacă nu am ceva la ovare, nu am nici acolo nimic. Deci nu știu care e cauza! Dar îți mulțumesc ❤

| MihaiNicu23 a răspuns:

Mergi la un nutritionist el iti va da o dieta clara pe care cam trebuie sa o tii toata viata cu mici exceptii si alearga cat poti de mult.

| Lil2828 explică (pentru MihaiNicu23):

Tocmai am menționat și am ținut să punctez faptul că am fost la nutriționist. Și nu pot alerga, nu pot face sport în general! Dar mulțumesc pentru răspuns!

| MihaiNicu23 a răspuns (pentru Lil2828):

Atunci poate la fitness va fi mai ok sau iti cumperi o bicicleta de slabit, cu bicicleta a slabit mama mea.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mănâncă doar fructe, legume, cereale și, uneori, miere de albine.
O să dai jos câte 20 de kile pe an.

| Lil2828 explică (pentru anonim_4396):

Mulțumesc pentru răspuns! Apreciez.