Hey . Cum as putea sa o conving pe mama ca eu nu trebuie sa urmez visele ei, pe care nu si le-a indeplinit ci sa le urmez pe ale mele?
Mai exact, anul acesta am dat examenul, si am intrat la mate-info. Ea habar n-are ce va urma. Daca raman la mate? :-s. Am vrut sa ma transfer la filo, dar ea nu e de acord. "Tu fato! Tu ramai acolo unde esti si te pui bine pe invatat! Si facultate?! Normal ca o faci."
Dar eu, nu vreau sa am o viata in care sa stau toata ziua la birou, cu ochii intr-un calculator, si cu 1000 de euro pe luna. Sincer, vreau sa fac ce-mi place, si sa incerc diferite chestii. Nu sa-mi "irosesc" viata intre patru pereti pentru nimic.
Fundita .

Mama ta probabil că nu și-a trăit viața așa cum a dorit și probabil că a muncit mai mult decât și-ar fi dorit, ca să poată să îți ofere ție (sau familiei) ceea ce ai nevoie. La rândul ei, poate a fost privată de multe. Și lucrurile astea, în timp, lasă urme, indiferent că acum ea la rândul ei are copil.

În principiu, ea îți vrea binele, însă:
E bine să lași copilul să decidă ce îi place și să nu decizi tu ca mamă sau ce autoritate mai ești, pentru el. Poți să îți spui părerile, poți să îi arăți drumurile, poți să îi vorbești despre riscuri, dar nu ai voie să îi spui "alege asta, altfel...", pentru că deja nu mai sună a "mama te iubește", ci "mama te amenință și eventual te dă afară din casă" - chiar dacă nu exact prin aceste cuvinte.

Ar fi frumos să îți dorești să ai o slujbă bună, pentru că în primul rând îți va servi ție și îți va ușura viața. Nu vei putea sta cu părinții mereu.

În timpul liber, nu te oprește nimeni să faci ceea ce îți dorești.

N-ar strica dacă ai purta o discuție deschisă cu mama ta. Spune-i (când o prinzi în toane bune) că simți nevoia să fii ascultată și că vrei să îi împărtășești din crezurile tale.

Dacă nu va înțelege - se va supăra. Asta e tendința omului. E sătul să tot caute explicații, e obosit, nefericit și îi e mai la îndemână supărărea.

Fii conștiincioasă în tot ceea ce faci, ascultă și de părerea altora, dar fă ce simți.

Liniștește-o frumos și spune-i că ești mare și că ai dreptul să îmbrățișezi ceea ce îți place, nu ceea ce îți vâră alții pe gât - că îți vor binele.

Apreciază-le îngrijorarea și potolește-i sufletește, zicându-le:

"Dacă părinții tăi te-au obligat și te-au forțat să faci ceea ce nu îți place și ai făcut, nu înseamnă că trebuie să faci și tu cu mine la fel, pentru că ai da dovadă de același model".

Că tot ziceai că vrei să înveți "diferite chestii", încearcă să discuți calm și cu răbdare cu ea și să îi explici punctele tale de vedere (pe care ar fi bine să ți le argumentezi). Apoi, să dai același lucru la schimb: să o asculți și tu, chiar dacă ai intui ce are de spus. Și ea are nevoie de atenție. Și tu. Sunteți o familie. Sprijiniți-vă reciproc.

Oamenii simt nevoia să fie ascultați. Vor să creadă (mulți dintre ei) că ei fac bine ceea ce fac și unii chiar se încăpățânează în a crede că e corect și că doar ei știu "adevărul" și doar ei știu "ce rele vremuri trăim", chiar dacă se întâmplă să mai și greșească. Învață să îi tolerezi.

Dați-vă timp împreună și comunicați simplu și lejer. Să ajungă discuția la ambele inimi, nu doar la una singură.

Ai timp să te gândești și să te răzgândești. Ai încredere în tine și deschide-te, așa cum ai vrea să se deschidă cineva în fața ta. Succes!