| AtomiX a întrebat:

Salut, am si eu o intrebare si de ce nu, de cerut si cateva sfaturi de la cei care sunt in masura sa le dea ( deci cei care au trecut sau trec prin asta si inteleg cum si ce este).
Deci, de ceva timp am inceput sa "joc" la bursa, totul a inceput dintr-o simpla reclama pe telefon si am zis "hai ma, sa incerc sa vad ce e asta". Vazusem inainte interfata de bursa, toate numerele alea pe fundal rosu, verde.dar nu intelegeam despre ce e vorba acolo. Am instalat aplicatia si mi-am facut un cont demo, sa ma familiarizez cu toata treaba asta. Intre timp m-am mai documentat despre brokeri, cum unii ademenesc clientii doar pentru a le golii conturile etc. Din ce am facut pana acum, mi se pare destul de fain, initial contul demo iti da 50 000 ron, iar eu acum am ajuns pe la 170 000. Am vazut ca este destul de simplu daca stii regulile, si cum sa joci (nu sa fii cu ideea. vreau sa fac bani multi si repede), e bine ca nu exista un timp limita cat poti tine o tranzactie deschisa, desii am vorbit pe chat cu cei de pe site si mi-au spus ca au un sistem de siguranta, ii spun ei, care daca contul tau ajunge la 0, iar marja ajunge la 10%, tranzactiile sunt automat oprite, si ce imi place si mai mult, este ca nu se baga sa te sune sau sa-ti spuna (cum am vazut ca au patit altii) "ponturi" urmand ca mai apoi sa pierzi multi sau chiar toti banii. tu iei propriile decizii, faci ce vrei si cum vrei, deci imi par destul de seriosi. Si da, ma gandesc ca dupa cateva luni bune in care o sa fiu pe demo, sa trec si pe un cont real. happy
Intrebarea ar fi: Imi puteti spune sau da exemple de brokeri seriosi? Din Romania sau din alta parte, nu are importanta. Si sfaturi legate de lumea asta forex, de experientele voastre. Instrumente, daca vreti, si cate ceva despre ele etc..sunt pe la inceput si nah, orice ajutor este binevenit. happy

Răspuns Câştigător
| bogdanmatei33 a răspuns:

Salut,

Iti recomand sa faci si cursuri mai ales ca acum sunt disponibile online, cat despre broker seriosi eu am ales http://teletrade-dj.ro/. Alegerea iti apartine, eu am scris din propria experienta. Succes

2 răspunsuri:
| foxi a răspuns:

Mai bine pune mana si munceste, nu visa la castiguri usoare...pt ca nu exista!

| AtomiX explică (pentru foxi):

Apreciez ca ti-ai pierdut un anumit timp pentru intrebarea mea, dar exact acest gen de raspunsuri/ oameni nu il asteptam..am si mentionat la inceput, "cei care au trecut sau trec prin asta si inteleg cum si ce este"..asta e ca si cum ai spune ca nu vrei sa zbori cu avionul pentru ca nu stii cum se piloteazawinking crezi ca nu toata lumea zice asta? Dar eu ma refeream la asta ca la un hobby, daca ai intr'adevar talent si pricepere la asa ceva poate devenii si o chestie din care sa traiesti, pentru ca se castiga exagerat de mult, bani pe care la o sluja normala nu i-ai castiga nici strangandu-i 10 vieti.dar asta dupa zeci de ani de experienta..deci nu e cazul aici.