| Bogmina a întrebat:

Ce remedii naturiste stiti impotriva cosurilor de pe fata? Funda •

Răspuns Câştigător
| G2225hda a răspuns:

Ai descoperit azi în oglindă un coş enorm pe frunte şi simţi că asta îţi va strica toată ziua? Nu te mai nelinişti, ci scapă pentru totdeauna de acnee punând în aplicare câteva metode naturiste de îndepărtarea a coşurilor. Toate au efect garantat şi, în plus, sunt foarte uşor de folosit, cu atât mai mult cu cât s-ar putea să ai deja în casă majoritatea ingredientelor! Iată ce îţi sugerăm noi:

1. Uleiul de lavandă

Pentru a combate apariţia coşurilor, masează zilnic tenul cu puţin ulei de lavandă. Acneea deja existentă va dispărea cât ai bate din palme, iar pielea va deveni curată şi catifelată. În plus, uleiul de lavandă protejează tenul împotriva eczemelor, alergiilor, mâncărimilor şi dermatitelor, având un efect calmant, antiseptic şi cicatrizant al rănilor şi zonelor inflamate.

2. Mierea de albine
Poţi acţiona împotriva coşurilor şi pe timpul nopţii, dacă, după demachierea de seară, aplici puţină miere de albine şi masezi atent uşor zonele afectate. Pentru rezultate maxime, lasă mierea să acţioneze până dimineaţă.



3. Uleiul de tea tree
Un remediu foarte eficient pentru acnee este uleiul de tea tree, întrucât acesta funcţionează ca un antiseptic natural. Tot ce trebuie să faci este să amesteci câteva picături de ulei de tea tree cu puţin ulei de măsline şi să aplici compoziţia pe zonele cu probleme ori de câte ori ai nevoie.

4. Usturoiul
O altă reţetă naturistă spune că nu-ţi trebuie decât câteva felii de usturoi pentru a avea un ten aşa cum ai visat. Asta pentru că usturoiul ucide bacteriile care provoacă apariţia coşurilor. Metoda este una dintre cele mai simple: freacă usturoiul feliat pe zonele cu coşuri şi aşteaptă câteva minute să-şi facă efectul.

5. Frunzele de căpşuni
Mai poţi fierbe câteva frunze de căpşuni, ca apoi să stai deasupra oalei pentru a lăsa vaporii să-ţi curăţe pielea. Tratamentul cu aburi nu trebuie să dureze foarte mult, ci doar până când pielea se hidratează în profunzime. Dacă urmezi acest sfat timp de câteva zile, coşurile vor începe să dispară.

6. Sucul de mentă
În fiecare zi, înainte de culcare, tamponează zonele afectate de acnee cu puţin suc de mentă şi lasă-l să acţioneze peste noapte. Vei scăpa de coşuri în doar câteva zile!





7. Pulpa de roşii

Curăţă de coajă o roşie bine coaptă şi extrage-i pulpa, pe care apoi s-o aplici peste acnee, lasând-o să se usuce timp de o oră. După acest interval o poţi îndepărta de pe faţă. Pentru un ten curat şi mătăsos, repetă procedura zi de zi.www.tabaraverde.ro

Sper ca te-am ajutat

| Bogmina explică (pentru G2225hda):

Thank`! happy
... Chiar nu stiam!
Mai ales de usturoi!

| G2225hda a răspuns (pentru Bogmina):

Cu placerehappy

6 răspunsuri:
| єχcєєℓ a răspuns:

Nu cred că i se spune "Leac naturist"dar încearcă cremă cu vitamina A.Si pot spune că ti-o recomand.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Bună!
Amestecă un sfert de măr ras cu o linguriţă cu vârf de miere pentru a obţine o mască naturală şi eficientă cu efect antiacneic. Dacă mierea este foarte groasă, poţi adăugă şi puţină apă la mască ce se ţine pe faţa timp de 20 de minute.
Te pup!

| nicoalusoby a răspuns:

Ceaiul de musatel este foarte bun. spalate in fiecare seara cu el o sa vezi rezultate dupa 1 saptamana

| Teo999 a răspuns:

Incearca sa rupi o frunza de aloe vera si sa iti faci o masca din continutul acela gelatinos. Nu e prea placut si nici foarte rapid dar iti pot spune din proprie experienta ca merge.

Întrebări similare