| AnaAna8 a întrebat:

Bună, am o problema. La mine în clasa este un băiat de bani gata, foarte arogant care își permite sa faca orice. Pentru el scoala înseamnă mai mult chiul și vine când vrea, iar când vine se apuca sa cante, sa vorbească, la el toată viața e o veselie, nimic nu îl intristeaza. Azi a venit în clasa cu un coleg de-al lui, la fel ca el. Eu eram în banca singura, deoarece colega mea de banca era plecata. Vazandu-ma singura a intrat în vorba cu mine desigur " la misto" m-a întrebat ce fac, dacă poate sa se așeze lângă mine, apoi s-a așezat și m-a întrebat dacă vrem sa ne jucam fazan sau x și 0 și problema e ca eu i-am zis ca nu am chef sa mă joc jocuri iar apoi a plecat. Când a venit la mine m-am blocat, pentru ca eu sunt de gen foarte timida și emotiva cu persoanele pe care nu le cunosc și din cauza ca înainte am fost la un liceu unde toată lumea mă făcea sa mă simt prost, am devenit foarte speriata iar dacă intra cineva în vorba cu mine la" misto" nu știu cum sa reacționez. De obicei mă blochez și tremur toată și nu știu ce sa răspund. Nu prea pot sa nu îl bag în seama pentru ca ceilalți colegi se uitau și râdeau și știți când unul face asa și tu nu răspunzi, restul zic : ui ca nu vorbește sau de ce nu vorbești? Din aceasta cauza unii colegi au început sa rada și am picat și prost în fata lor în sensul ca acum ma considera o fraiera care nu știe sa vorbească. Ce sa fac, mă simt foarte prost? Nu știu cum sa reacționez la așa ceva iar sa îi iau și eu la mișto cum o fac ei, nu îmi prea permit.

6 răspunsuri:
| Andreeush a răspuns:

În primul rând ar trebui să înțelegi că nu trebuie să intri în panică când cineva încearcă să vorbească cu tine.
Încearcă să fii mai relaxată, nu are nimeni nimic cu tine. Din contră, dacă reacționezi urât când cineva vorbește cu tine e logic că toată lumea va fi cu ochii pe tine și probabil vor râde de tine.
Trebuie să îți controlezi stările de emoții, nu te ajută la nimic.
Măcar cu fetele din clasă la tine te înțelegi? Ai prietene?

| AnaAna8 explică (pentru Andreeush):

Da, am câteva prietene cu care mă înțeleg... Stiu ca nu trebuie sa intru în panica, dar chiar nu știu ce trebuie sa răspund. Pentru ca mă iau la misto. Nu știu cum sa procedez, ce sa le zic.

| Andreeush a răspuns (pentru AnaAna8):

Nu trebuie să stai mereu cu frică.
Dacă nu o să vorbești cu cei din jur din cauză că ești convinsă că vei fi luată la mișto nu ajungi nicăieri.
Nu trebuie decât să încerci să socializezi cu cei din jurul tău.
Dacă vine un coleg să te întrebe ce gen de muzică îți place, ce îi raspunzi? Ori intri în panică?

| AnaAna8 explică (pentru Andreeush):

Pai eu chiar eram luată la misto. Pentru ca înainte sa vina la mine am auzit întrebând i pe alți colegi dacă sa vina la mine și despre faptul ca stau singura în banca. Ei știind ca sunt timida și pentru ca e un grup destul de mare dintre care nu vorbesc cu nimeni din ei, au zis ca da.

| Andreeush a răspuns (pentru AnaAna8):

Nu trebuie să îi bagi în seamă.

| ErykaMy a răspuns:

Nu trebuie sa iti pese de fraierul de bani gata care a intrat in vorba cu tine la misto. Si mie mi-au facut smecherii 2 fraieri, pe unul l-am pus la punct plesnindu-l peste fata cu un caiet studentesc de informatica de fata cu profesorul de informatica la ora de curs. Iar pe unul de bani gata l-am lasat sa vorbesca singur, se asezase cu fundul pe banca; eu am vazut ca face misto de mine, asa ca am iesit afara din clasa, pentru ca era pauza. Iti recomand sa iesi afara din sala de clasa, iti poti lua geanta cu tine, sa fi sigura ca e la tine, si nu-ti umbla in ea. Daca iti umbla in geanta sau iti ia lucrurile, mie mi s-a intamplat ca fetele din clasa sa-mi ascunda geanta, la final de ora m-am dus la profesor si i-am spus, profesorul le-a spus colegilor mei ca nu pleaca nimeni pana nu imi spun unde mi-au ascuns geanta. Iti recomand sa nu te lasi intimidata de prosti si sa iei atitudine, si ai sa vezi ca nu te vor mai deranja pentru tot restul anilor de scoala.