| Catecrs a întrebat:

Bună.Acum un an, am întâlnit un băiat cu care am ajuns să fiu împreuna.Am ținut foarte mult la el,dar el era genul de persoana care le schimba ca pe soseste,niciodata nu depundea sentimente,ne-am despartit, ne-am certat, comportari urate etc.nici buna nu ne mai ziceam, ne vedem in fiecare zi pentru ca suntem la acelasi liceu.Oricum.Eu am continuat sa tin la el, si am incercat sa uit de el prin alti baieti, dar nu am reusit si asa am ajuns sa ma impac cu ideea ca tin la el si il vreua fericit fara sa mai sufar.In sfarsit a avut si el parte de prima fata la care a tinut, 7 luni relatie,s-au despartit prima data si incet incet am inceput iar sa vorbim,asta pentru ca intr-o noapte si-a cerut iertare de la mine,eu nu stiam de ce pana cea mai buna prietena a mea mi-a zis ca a iesit cu el odata,ei fiind colegi,si i-a zis "ai fost un prost ca te-ai comportat asa cu ea" pentru ca venise vorba de mine,nu stiu cum,a intrebat,Criss tot asa sufera? Si el atunci a zis,intr-adevar,nu trebuia sa ma comport cu ea asa,chiar am fost un prost,presupun ca a zis ata pentru ca a dat si el cu capul de realitate pentru ca sufera dupa fost,si l-am bagat in seama intr-o zi si l-am intrebat daca ii apare rau dupa fata aceea si a zis ca da,si i-am zis sa lase orgoliul si sa incerce sa se impace cu ea,el a intrebat de ce imi pasa si i-am zis ca [,] cand tii la o persoana,iti pasa corect? Apoi a intrebat daca eu inca mai tin la el si i-am zis ca inca de atunci si atunci mi-a zis ca de aia s-a cerut iertare,pentru ca m-a facut sa sufar,si atunci era prea orgolios sa imi spuna ca vrea sa ne impacam. Oricum,am iesit intr-o zi si,l-a sunat fost,si atunci s-au impacat,dupa cateva zile iar s-au despartit,si,,a zis ca de data asta e pe bune,si am avut o discutie mai lunga,despre cum m-am gandit ca ne-am mai apropiat si ma gandeam ca poate vrea sa ne impacat dar apoi mi-am dat seama ca o iubeste pe respectiva si am ramas in banca mea,si de asta nu i-am zis nimic si apoi el a zis ca trebuia sa ii zic,penbtru ca nu o sa stea toata viata dupa curul tipei,si m-a intrebat daca iesim,am acceptam,am iesit,toate bune si frumoasa,ne jucam,ne tachinam, ma lua in brate si cand m-a dus acasa, m-a sarutat...nu prea am mai vorbit,pana alaltaieri cand am iesit din nou,si m-a luat de mana, m-a sarutat de mai multe ori, etc...si nu stiu,nu prea vorbbim, nu stiu daca vrea ceva sau pur si simplu imi da sperante, sau nu stiu.un sfat va rog frumos? Multumesc anticipat.

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu te supara de ceea ce-ti scriu dar tare ti-as da doua palme la cur sa ti se duca mintea la cap, cum mama naibii sa mai stai cu un asa gen de om? El nu vede in tine decat un fel de roata de rezerva, un fel de haina de schimb. Imi pare rau dar asta e realitate iar daca tu o vezi cu alti ochi inseamna ca trebuie sa mergi pe la un psiholog, sa fi iubita!

10 răspunsuri:
| IloveME a răspuns:

Persoanele se mai schimba, nu tot dacu este negru!
Ciudat!
El sigur se mai gandeste la fosta lui, dat fiind caracterul lui si cu ea chiar a fost altceva.parerea mea inainte sa-ti faci prea multe sperante, ca sa nu mai treci inca odata prin ceea ce ai mai trecut, sa nu mai dat inca odata cu capul de acelasi stalp ar trebui sa porti o discutie cu el.sa sti clar la ce sa te astepti,la ce o sa fie,la o relatie sau poate doar la o aventura!
Esti femeie si trebuie sa fi vicleana,lupta pentru ceea ce iti doresti si nu te da batuta! nu ii da totul de-a gata, lasa-l sa lupte daca vrea sa obtina ceva nu ii le da direct pe tava fix cand le cere!
Fi directa cu ceea ce doresti, nu amana momentul discutie, poate cand te va vedea asa directa, poate cand va vedea ca sti sa pui punctul pe i asta il va atrage la tine!
O zi placuta iti doresc!

| Ofiintă a răspuns:

Buna,
Ideea este sa nu-ti faci in primul rand TU sperante in legatura cu el.
Cand dragostea e mare, foarte usor ajungi sa suferi, si stiu ca asta faci si in momentul de fata, suferi dupa "el", pentru ca ai ajuns sa-l iubesti si el nu-ti da aceleasi semne.
Nu vreau sa te descurajez, dar ce e clar e clar! Daca ii place de alta, lasa-l in pace, nu-i mai da importanta, daca te place cu adevarat va veni el sa-ti bata la usa, astfel cersind sanse iti faci foarte mult rau, vei suferi mult mai mult pentru ca ai dat totul pentru un " el" care nu a miscat nimic pentru tine.
Asta nu se poate numi iubire, suferinta din dragoste am avut fiecare persoana si pe urma am constatat ca am fost luati de prost, asta este, sentimente, ce sa le faci?
Dar lumea nu se sfarseste cu acest baiat, vor mai fii, si intr-o buna zi o sa-ti gasesti baiatul potrivit, doar cand te astepti mai putin!
Numai bine!
pa, pa

| Djlsghtnquuw a răspuns:

Ar trebui sa il intrebi ce intentii are,pentru ca nu e corect sa te foloseasca,acum ca fosta s-a despartit de el. Ai grija, ca nu cumva sa suferi iar. Sincer, te admir, nu stiu cum poti sa ii dai asemenea sfaturi si sa fii langa el desi tii la el, mie mi-ar fi prea greu. Take care, esti o fata minunata. big grin

| BlackheartQueen a răspuns:

Buna!
Stiu ca tii mult la el dar nu cred ca el isi doreste o relatie. Ai spus ca nu e genul de baiat care sa se ataseze de cineva si care sa aiba relatii serioase. In cazul lui, dupa o relatie de 7 luni, e putin probabil sa isi doreasca sa o ia de la capat. El vede ca tii la el si se foloseste de asta. Ti-a aratat prin ceva ca tine la tine? Te poti saruta cu oricine, asta nu e o dovada. De ce nu il intrebi, ce e de fapt intre voi doi?

| neutrino a răspuns:

Pe buna dreptate, el se distreaza pe seama ta, cu acordul tau.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Asaaaa.deci santeti la acelasi liceeuuuu.bun.sa fiti iubiti si fara frica. dragostea doare.la voi.la mine nu.la mine tine de 23 de ani.si inca arde.eheee.la liceu nu stiti sa iubiti, doar hata-hata.viata si dragostea e cu totul altaceva. poate vei afla si tu.

| Keith a răspuns:

Nu vreau sa mi-o iei in nume de rau dar acest baiat nu te iubeste si nu te merita.Gandeste-te in felul urmator,daca acest baiat te iubea lasa orgoliul deoparte, si te suna sau incerca intr-un fel sa se impace cu tine nu sa se bage intr-o alta relatie, analizeaza situatia si gandeste-te ce avantaje si dezavantaje iti poate aduce aceasta relatie, pune-le in balanta si atunci iti dai seama, dar dupa parerea mea nu merita efortul si lacrimile tale.Bafta!

| Stefi21 a răspuns:

Desi mesajul tau e lung, am sa iti raspund cat mai scurt. Daca te cunosteam sau il cunosteam pe el iti puteam da un raspuns mai adecvat. Daca crezi ca il iubesti si daca crezi ca el chiar te iubeste.Mai poti incerca o data.Asta daca esti dispusa sa te raneasca inca o data. Daca nu incerci vei regreta pentru ca ai spus ca il iubesti. Daca incerci s-ar putea sa suferi din nou dar macar se face pace sau liniste in capusorul tau.Acum nimeni nu poate alege in locul tau.

| AdYtZu189 a răspuns:

Uite dai o singura sansa zii ca daca cumva te inseala totul intre voi s-a terminat daca chiar te va iubi nu va calca stramb pentru ca va sti ca uramari vor fi.Bafta fundita?