| CrazyKiddd a întrebat:

Ieri mi-am cumparat si eu o catelusa bichon si mai am un bichon baiat.Cineva mi-a spus ca ar fi bine sa sterilizez catelusa pe la 6 luni pentru a evita cancerul mamar? Dar eu vreau puiuti. Din ce cauza apare cancerul mamar?

2 răspunsuri:
| ƳσʋAиdMɛ a răspuns:

Majoritatea stăpânilor de animale, în special cei care au femele isi pun intrebarea daca sa-si castreze sau nu animalul.Acestă hotărâre li se pare greu de luat întrucât nu ştiu ce presupune de fapt acestă operaţie chirurgicală şi de ce uneori este chiar indicată această operaţie.

Atât pisicile cât şi căţelele intră in calduri de 2 ori pe an, adica o data la 6 luni.La unele femele, in perioada imediat urmatoare ciclului(aproximativ 2luni), apare lactatia nervoasa(lactatia falsa) adica femela este mamă închipuită şi glanda mamară incepe să secrete lapte.Lactaţia nervoasă mai poată să apară şi în cazul în care în aceeaşi casă stau 2 femele şi una dintre ele a născut ceea ce poate provoca la cealaltă femelă lactatia falsă.

Dacă femela face lactaţie nevoasă după fiecare ciclu şi perioada de ciclu se dereglează(intră in calduri la mai putin de 6 luni sau intra in calduri mai tarziu decat ar trebui), în acest caz se recomandă castrarea femelei deoarece lactatia nervoasa poate duce la aparitia tumorilor mamare sau a piometrului.

De asemenea există stapani de pisici, dar si de căţele care le administreză acestora in perioada de ciclu, anticonceptionale pentru ca femelele să nu mai intre in calduri.Anticonceptinalele, pe langă faptul că au efectele dorite de proprietari (femelele nu mai intra in calduri, se procura uşor de la magazinele de specialitate, nu implica costuri foarte mari şi nici interventii complicate, cum ar fi o operatie şi administrarea lor se face cu usurinţă)au şi efecte negative care afectează organismul animalelor.Administrarea acestor anticonceptionale crează un mediu propice pentru aparitia chiştilor mamari ce pot duce la apariţia tumorilor care pot fi : maligne(sunt grave deoarece dau metastaze- adica crează alte tumori, dar la distantă de leziunea primara – sau benigne care de obicei se rezolvă prin interventie chirurgicală asupra glandelor mamare afectate şi gravitatea lor depinde in mare masură de numărul glandelor mamare afectate.

Un alt dezavantaj al administrării de anticoncepţionale este timpul mare de administrare a acestora (aproximaiv 8 zile).

Apariţia piometrului se pare că are o incidenţă mai mare la cătele decat la pisici. Termenul de piometru se traduce pn aparitia puroiului la nivelul uterului(pyos =puroi). Piometrul provoacă mărirea în volum a uterului, îngrosarea pereţilor uterini şi blochează ciclul sexual.Tratamentul în cazul piometrului este unul singur şi anume interventia chirurgicală tradusă prin ovahisterectomie totală(îndepărtarea atât a uterului cât şi a ovarelor) sau prin ovariectomie ceea ce înseamnă îndepărtarea ovarelor şi poate fi unilaterală când se indepărtează un singur ovar şi bilaterală atunci când se îndepărtează ambele ovare.

Semnele clinice care ar putea indica aparitia piometrului sunt următoarele :

- scurgerea unui lichid mai mult sau mai putin vâscos de la nivelul vulvei, urât mirositor;

- femela este agitată, nu mai mănâncă;

- lactatia nervoasa care apare din ce in ce mai des;

- dereglarea ciclului sexual.

Pentru a putea pune corect diagnosticul de piometru în primul rând animalul se examinează şi se fac o serie de investigatii de către medicul veterinar, printre acestea numărându-se ecografia, radiografia sau examenul hematologic care dezvăluie o crestere a numărului de leucocite ceea ce semnifică existenţa unei infecţi in organism.La ecografie se pot vedea coarnele uterine mărite, acesta find o metodă de diagnostic des folosită in cabinetele veterinare.

In cazul motanilor, acestia se castrează in momentul in care incep sa-şi marcheze teritoriul in casa, de obicei pe mobila noua, pe pereti provocând un adevărat dezastru.Atât pisicile cât şi motanii se castrează după vârsta de 1 an când aceştia ating maturitatea sexuală. Operatia de castrare la motani este foarte simpla şi constă în îndepărtarea testiculelor şi poartă denumirea de.

Câinii se castrează atunci când aceştia au probleme cu prostata sau în cazul în care devin foarte neascultători in perioada de călduri a femelelor(nu mai mănâncă, slăbesc foarte mult şi unii masculi pot deveni şi agresivi).

Castrarea poate fi considerata o metodă salvatoare de vieti atunci când aceasta se practică in cazul unei piometrite sau a unor tumori mamare.Este o operatie destul de simplă şi deşi implică un efort financiar din partea stapânilor, este recomandată în detrimentul administrării de anticoncepţionale la care efectul benefic, daca se poate spune aşa, este de mai scurtă durată fată de efectele negative pe care le are pe termen lung.Vindecarea în urma acestei operaţii este rapidă. Animalul după operaţie va fi mai mult adormit decât treaz(datorită anesteziei) şi va trebui să stea într-un loc călduros deoarece există riscul de a face hipotermie daca sta in curent (din cauza anesteziei organismul nu-si mai poate regla temperatura coporală)şi de asemenea va trebui să primescă apă pentru a elimina treptat anestezia din corp.Animalul nu va primi mâncare nici cu 24 de ore inainte de operaţie şi nici după operaţie(in ziua după operaţie poate primi zeama de la supă daca ii este foarte foame).Dar iti recomand sa o lasi doar 1 data sa faca pui. Adica atunci cand se imperecheaza. sa ai grija sa o faca soar o data ...si dupa te duci sa o castrezi(dupa ce naste pui si ii alapteaza!) funda?:*

| Laura a răspuns:

Din cauza lactației nervoase, în general. Cu cât e mai deasă cu atât sunt șanse mai mari să facă cancer mamar. Oricum, un veterinar mi-a spus că e recomandată sterilizarea după prima naștere, adică după un an jumate-doi. Când e mai mică sunt șanse aproape nule să facă.