| Alex0000 a întrebat:

De unde pot cumpara Vechiul Testament? Am Noul, dar vreau sa incep cu Vechiul ca sa pot sa citesc si Noul.

5 răspunsuri:
| EmaS a răspuns:

Gasesti la o librarie crestina.De la cele mai ieftine la cele mai scumpe.

| MMihai a răspuns:

Dai căutare cu Google și cauți Biblie
http://www.bibliaortodoxa.ro/
asta este se pare noul text oficial, scris în limba „păsărească", și nu înțelegi nimic din asta, că nu este scrisă bine.
Sfânta Evanghelie după Ioan
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

Capitolul 1
1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
2. Acesta era întru început la Dumnezeu.
3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.
6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
7. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el.
8. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.
9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.
10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
După asta dai de
http://www.ebible.ro/

Asta este asemănătoare cu Biblia din vremea lui Carol al 2a și eu mă folosesc de această Biblie.

Ioan 1
1. La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu.
2. El era la inceput cu Dumnezeu.
3. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El.
4. In El era viata, si viata era lumina oamenilor.
5. Lumina lumineaza in intuneric, si intunericul n-a biruit-o.
6. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7. El a venit ca martor, ca sa marturiseasca despre Lumina, pentru ca toti sa creada prin el.
8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca sa marturiseasca despre Lumina.
9. Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind in lume.
10. El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.

În opinia mea prima este o înșiruire de cuvinte fără logică, iar a doua ceva clar!

| MMihai a răspuns:

Http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/genesa/1/
Genesa (Facerea) 1
1. La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.
2. Pamantul era pustiu si gol; peste fata adancului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu Se misca pe deasupra apelor.
3. Dumnezeu a zis: "Sa fie lumina!" Si a fost lumina.
4. Dumnezeu a vazut ca lumina era buna; si Dumnezeu a despartit lumina de intuneric.
5. Dumnezeu a numit lumina zi, iar intunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua intai.
6. Dumnezeu a zis: "Sa fie o intindere intre ape, si ea sa desparta apele de ape."
7. Si Dumnezeu a facut intinderea, si ea a despartit apele care sunt dedesubtul intinderii de apele care sunt deasupra intinderii. Si asa a fost.
8. Dumnezeu a numit intinderea cer. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a doua.
9. Dumnezeu a zis: "Sa se stranga la un loc apele care sunt dedesubtul cerului si sa se arate uscatul!" Si asa a fost.
10. Dumnezeu a numit uscatul pamant, iar gramada de ape a numit-o mari. Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun.
11. Apoi Dumnezeu a zis: "Sa dea pamantul verdeata, iarba cu samanta, pomi roditori, care sa faca rod dupa soiul lor si care sa aiba in ei samanta lor pe pamant." Si asa a fost.
12. Pamantul a dat verdeata, iarba cu samanta dupa soiul ei si pomi care fac rod si care isi au samanta in ei, dupa soiul lor. Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun.
13. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a treia.
14. Dumnezeu a zis: "Sa fie niste luminatori in intinderea cerului, ca sa desparta ziua de noapte; ei sa fie niste semne care sa arate vremurile, zilele si anii;
15. si sa slujeasca de luminatori in intinderea cerului, ca sa lumineze pamantul." Si asa a fost.
16. Dumnezeu a facut cei doi mari luminatori, si anume: luminatorul cel mai mare ca sa stapaneasca ziua, si luminatorul cel mai mic ca sa stapaneasca noaptea; a facut si stelele.
17. Dumnezeu i-a asezat in intinderea cerului ca sa lumineze pamantul,
18. sa stapaneasca ziua si noaptea si sa desparta lumina de intuneric. Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun.
19. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a patra.
20. Dumnezeu a zis: "Sa misune apele de vietuitoare si sa zboare pasari deasupra pamantului pe intinderea cerului."
21. Dumnezeu a facut pestii cei mari si toate vietuitoarele care se misca si de care misuna apele, dupa soiurile lor; a facut si orice pasare inaripata dupa soiul ei. Dumnezeu a vazut ca erau bune.
22. Dumnezeu le-a binecuvantat si a zis: "Cresteti, inmultiti-va si umpleti apele marilor; sa se inmulteasca si pasarile pe pamant."
23. Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a cincea.
24. Dumnezeu a zis: "Sa dea pamantul vietuitoare dupa soiul lor, vite, taratoare si fiare pamantesti, dupa soiul lor." Si asa a fost.
25. Dumnezeu a facut fiarele pamantului dupa soiul lor, vitele dupa soiul lor si toate taratoarele pamantului dupa soiul lor. Dumnezeu a vazut ca erau bune.
26. Apoi Dumnezeu a zis: "Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant."
27. Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.
28. Dumnezeu i-a binecuvantat si Dumnezeu le-a zis: "Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant."
29. Si Dumnezeu a zis: "Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra.
30. Iar tuturor fiarelor pamantului, tuturor pasarilor cerului si tuturor vietatilor care se misca pe pamant, care au in ele o suflare de viata, le-am dat ca hrana toata iarba verde." Si asa a fost.
31. Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea.
http://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/25/Facerea
Facerea (Geneza)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50

Capitolul 1
1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.
6. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa.
7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.
8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.
9. Şi a zis Dumnezeu: "Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!" Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.
10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
11. Apoi a zis Dumnezeu: "Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!" Şi a fost aşa.
12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
14. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,
15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.
16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.
17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,
18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
19. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.
20. Apoi a zis Dumnezeu: "Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Şi a fost aşa.
21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: "Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!
23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.
24. Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor". Şi a fost aşa.
25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
26. Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"
27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"
29. Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.
30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.
31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

deci vechiul testament îl poți citii pe monitor !

| valentingb a răspuns:

Ia si tu o biblie, le are pe amandoua, cu trimiteri cu tot.
daca nu cumva gasesti si pe gratis la unele biserici...ori am visat.
in fine, Biblia le are pe amandoua

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Este si varainta online, nu trebuie sa cumpari du-te la o biserica pocaita si zile ca vrei sa ai biblia si-o ofera gratis