| Madara21 a întrebat:

O întrebare pentru atei.
Unde credeţi ca va ajunge sufletul după moarte?

Răspuns Câştigător
| EmaS a răspuns:

Sufletul va ajunge ori in rai ori in iad.Depinde cum ti-ai trait viata si daca ai primit iertarea Domnului Isus.

| taniadrula a răspuns (pentru EmaS):

Ai perfecta dreptate

| Bogdan_9316 a răspuns (pentru EmaS):

Nu e adevarat ca sufletu merge in Iad sau in Rai.

De ce este normal să ne punem această întrebare? Moartea omului nu pare un lucru firesc. Indiferent ce vârstă am avea, în general nu ne dorim să murim. Mulţi se tem de ceea ce se va întâmpla după moarte.
Cum răspund unii la această întrebare? Mulţi cred că, la moarte, o parte din om continuă să trăiască. Ei cred că oamenii buni vor merge la cer, iar cei răi vor fi chinuiţi veşnic pentru păcatele lor. Alţii consideră că, la moarte, omul îşi încetează existenţa şi, în cele din urmă, este dat uitării.
Ce idee transmit aceste răspunsuri? Din primul răspuns se înţelege că, la moarte, în realitate omul nu moare. Al doilea răspuns transmite ideea că viaţa este lipsită de sens. Cei care au acest punct de vedere ar putea adopta următoarea concepţie fatalistă despre viaţă: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri" (1 Corinteni 15:32).
Ce ne învaţă Biblia? Biblia nu ne învaţă că, la moarte, o parte din om continuă să trăiască. Dumnezeu l-a inspirat pe regele Solomon să scrie: „Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic" (Eclesiastul 9:5). Cei care nu sunt „conştienţi de nimic" nu ştiu absolut nimic despre ceea ce se întâmplă în jurul lor. Ei nu pot simţi şi nu pot face nimic. Aşadar, cei morţi nu-i pot ajuta pe cei vii şi nici nu le pot face rău.
Contrar opiniei multora, scopul lui Dumnezeu nu a fost ca oamenii să moară. El l-a creat pe primul om, Adam, cu perspectiva de a trăi veşnic pe pământ. Dumnezeu a menţionat moartea numai când i-a spus lui Adam care era pedeapsa pentru neascultare. El i-a interzis lui Adam să mănânce din fructul unui anumit pom şi l-a avertizat că, dacă va mânca, ‘în mod sigur va muri’ (Geneza 2:17). Dacă Adam şi Eva ar fi rămas ascultători, ei şi toţi urmaşii lor care i-ar fi fost loiali lui Dumnezeu ar fi trăit veşnic pe pământ.
Adam a ales să ignore avertismentul lui Dumnezeu. Neascultând de Dumnezeu, el a păcătuit şi, de aceea, a murit (Romani 6:23). Nicio parte din Adam nu a supravieţuit morţii sale. La moarte, Adam şi-a încetat existenţa. Dumnezeu i-a spus lui Adam: „În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat. Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce" (Geneza 3:19). Întrucât toţi oamenii sunt urmaşii lui Adam, cu toţii am moştenit păcatul şi moartea (Romani 5:12).
În pofida alegerii greşite a lui Adam, Dumnezeu îşi va îndeplini scopul de a umple pământul cu urmaşii perfecţi ai lui Adam (Geneza 1:28; Isaia 55:11). În curând, Iehova îi va readuce la viaţă pe majoritatea oamenilor care au murit. Vorbind despre acel timp, apostolul Pavel a spus: „Va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi" (Faptele 24:15).
Moartea se aseamănă cu somnul. Când prietenul său Lazăr a murit, Isus a spus: „Lazăr, prietenul nostru, se odihneşte, dar mă duc acolo să-l trezesc din somn". Discipolii lui Isus n-au înţeles ce a vrut el să spună. Ei i-au zis: „Doamne, dacă se odihneşte, se va vindeca". Relatarea biblică spune în continuare: „Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbea despre odihna prin somn. Atunci Isus le-a spus deschis: «Lazăr a murit»" (Ioan 11:11–14).

65 răspunsuri:
| Inferno a răspuns:

Intrebare pentru cei ce nu cred in Mos Craciun: Pe cine credeti ca va vizita primul Mos Craciun anul acesta?

| Madara21 explică (pentru Inferno):

Îmi răspunzi la întrebare sau ce?

| Inferno a răspuns (pentru Madara21):

Mai omule, chiar nu realizezi cat de stupida este intrebarea? Este chiar atat de placut sa faci pe prostul? Sunteti incredibili. Dupa ce ai specificat categoria de oameni carora le este adresata intrebarea nu mai ai nicio scuza.
Intrebi ateii, care nu cred in suflet, unde se duce sufletul?
Imi pare rau dar nu pot sa raspund la aceasta intrebare, poate doar daca sunt nebun. "Hei voi care nu credeti in suflet, unde se duce sufletul?"
Aaaa, pai sa ma gandesc, eu nu cred in suflet, pai deci nu cred ca se duce undeva. LOL. Sau poate te gandesti ca eu n ucred in suflet dar cu toate astea cred ca el se duce undeva?

| Madara21 explică (pentru Inferno):

Atunci voi ateii puteţi explica unde ajungi dupa ce mori?(iar acum va spune ceva plictisitor legat de stiinta)

| Inferno a răspuns (pentru Madara21):

Alta intrebare stupida: Daca nu cred ca omul va ajunge undeva dupa moarte, atunci pot explica unde va ajunge? Pai logic ca nu. Daca nu cred in suflet, pot explica unde va ajunge sufletul?
Daca sunt ateu, atunci nu cred ca omul ajunge undeva dupa moarte si prin urmare este irelevant sa explic unde ajunge dupa moarte daca eu cred ca nu ajunge nicaieri, decat intr-un sicriu.

| Madara21 explică (pentru Inferno):

Dacă ar fi aşa ar însemna ca ţi-ai irosit viata.Ce scop ar mai avea viaţa dacă dupa ce mori nu se întampla nimic?

| mihaitaLGP a răspuns (pentru Madara21):

Ti-am explicat eu ametitule din punct de vedere stiintific. Iar daca stiinta este asa de plictisitoare de ce nu te duci tu draga credinciosule sa traiesti intr-o pestera?

De ce abuzezi in momentul de fata de tehnologia creata de stiinta, sau vrei sa-mi iriti mie ochii cu comentariile tale stupide?

Daca stiinta nu exista, daca dorinta de cunoastere nu exista, tu in momentul de fata traiai in gauril insalubre de pamant si nu aveai capacitatea necesara sa intelegi ce se intampla in jurul tau. Dar sa mai crezi si in zei, fie ei si abastracti.

Deci draga prostule, stiinta e singurul lucru bun in viata ta.
O viata usoara si confortabila.
Pana si hartia aia igenica numita biblie nu exista daca un om de stiinta plictisitor nu inventa hartia.

Un ignorant ca tine toata viata o sa traiasca in intuneric.
Daca esti prea prost sa intelegi stiinta ramai la religie.

| Inferno a răspuns (pentru Madara21):

Nu stiu, intreaba un ateu. Eu ti-am raspuns la intrebarea de baza.

| Madara21 explică (pentru Inferno):

Pai dă şi tu un răspuns pe cere să-l înţeleagă toţi.(daca poţi)

| Inferno a răspuns:

Daca eu spuneam unde se duce sufletul dupa moarte si ce se intampla cu el, atunci nu mai faceam parte din categoria carora le este adresata intrebarea.
Vad ca ai premiat un raspuns total eronat. Ateii nu cred in rai si iad, asa ca raspunsul pe care l-ai premiat este incompatibil cu categoria la care faceai referire.

| Madara21 explică (pentru Inferno):

Eu am dat funda la răspunsul care am vrut.Ai vreo problema?

| RAY a răspuns (pentru Madara21):

cum adica sa demonstrezi ce se intampla dupa moarte,tu gandesti macar, pai si pisica mea gandeste mai logic ca tine, din moment ce tu afirmi ca exista dovdeste tu, eu nu am ce dovedi, pana acum nimeni nu a inviat desi e 1-0 pentru mine, o sa ma egalezi cand o invie cineva si o spuna ca exista viata de dupa, daca va spune ca iadul e crestin atunci e 2-1 pentru tine, pana acum e 1-0, stiintific viata de dupa nu exista

| Inferno a răspuns (pentru Madara21):

Si raspunsul este incompatibil cu categoria carora le este adresata intrebarea.

| Minks a răspuns:

Te contrazici, ateul nu crede nici in existenta unui suflet, doar in existenta constiintei.

| Zenicide a răspuns:

Exista asa ceva? Daca da spune-mi in ce consta, ce face happy Dupa ce mori ajungi cum ai fost si inainte sa te fi nascut, parerea mea happy

| UnleashedPsycho a răspuns:

Nicăieri.Nici măcar nu ştiu ce reprezintă sufletul.Nu mă bazez pe asta, ci pe creier.

| Madara21 explică (pentru UnleashedPsycho):

Atunci ce se intampla dupa ce murim?

| UnleashedPsycho a răspuns (pentru Madara21):

Nimic.Ajungi..nicăieri.End of story, goodbye, the end.

| Madara21 explică (pentru UnleashedPsycho):

Adică după ce mori nu se întâmplă nimic, corect?

| UnleashedPsycho a răspuns (pentru Madara21):

Exact.

| taniadrula a răspuns (pentru UnleashedPsycho):

A atunci esti DOBITOC

| taniadrula a răspuns (pentru Madara21):

Asta am explicat

| UnleashedPsycho a răspuns (pentru taniadrula):

Doar pentru că am idei diferite faţă de tine? Dacă eram creştin şi mâncam căcat despre suflet şi minunata lui existenţă nu-mi mai ziceai nimic, nici bravo măcar.Nu vă place decât să aruncaţi cu noroi unii în alţii şi să vă-njuraţi.

| danay72 a răspuns:

In pamant, pentru ca sufletul e omul insusi si nu merge in alt loc.

| Madara21 explică (pentru danay72):

Am mai spus asta de multe ori dar ce se întâmplă după ce mori? Eu asta nu înteleg cum să na-jungi nicaieri?

| danay72 a răspuns (pentru Madara21):

Nu ajungi nicaieri, ci doar in pamant.Simturile si gandurile noastre depind de functiile creierului.La moarte, creierul isi inceteaza activitatea.Amintirile,sentimentele si simturile noastre nu continua sa existe misterios, independent de creier.Ele nu supravietuiesc distrugerii creierului.Iar acest lucru este demonstrat stintific, iar din punct de vedere biblic, lucrurile stau la fel. Omul cand moare merge in pamnt si nu mai traieste sufletul in alta parte pentru ca Biblia arata ca sufletul e omul.Geneza2:7,Ezechiel18:4,Eclesiastul9:5,6,10

| Thunderstruck a răspuns:

Intrebarea e una stupida, uita-te la raspunsul lui Inferno.

| Madara21 explică (pentru Thunderstruck):

Întrebarea lui inferno e stupida daca crede in Moş Crăciun e treaba lui nu a mea.Iar tu în loc sa îi ţi partea lui inferno îincearca să te gândeşti şi tu la ceva.(daca nu e prea mare deranjul)

| Thunderstruck a răspuns:

Sper ca esti troll, nu-mi pot explica cum poti fi asa de prost.

| Încrucişătorul a răspuns:

Nu exista rai sau iad.

| RAY a răspuns:

Dovedeste ca exista suflet? iad? rai? si apoi intrebane

| Madara21 explică (pentru RAY):

Eu am postat această întrebare ca ateii să-mi demonstreze ce se întâmplă după ce mori.Am cerut oare prea mult de la bietii oameni? Eu nu vreau să-ţi demonstrez pentru că vreau sa citesc explicatiile stupide ale voastre.

| milan9 a răspuns:

Unde și-a așternut!

| Madara21 explică (pentru milan9):

Ai putea să dezvolţi puţin?

| milan9 a răspuns (pentru Madara21):

Sufletul nu este omul însuşi!

După sfârşitul trupului, sufletul îşi va continua existenţa în veşnicie!

Geneza 2, 7 se referă la 2 naturi ale fiinţei umane: "ŢĂRÂNA"- biologicul, trupul, şi "SUFLETUL"- "suflarea de viaţă":

Geneza 2, 7: "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie."

Nu ştiu în virtutea căror motive unii insistă să spună negrului alb şi albului negru (şi la figurat, dar mai ales la propriu!)!

| milan9 a răspuns (pentru Madara21):

CÂND TRUPUL moare, SUFLETUL merge la DUMNEZEU, NU ÎN PĂMÂNT!

"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." - Ecclesiast 12, 7;

Îşi imaginează cineva că Dumnezeu se află în pământ?

| milan9 a răspuns (pentru Madara21):

Cuvântul "suflet" are în Scriptură mai multe înţelesuri. Uneori se referă la VIAŢA (trupului) unei persoane, alteori la PERSOANA însăşi şi în unele cazuri se referă la PARTEA LĂUNTRICĂ CE SUPRAVIEŢUIEŞTE MORŢII OMULUI.

Unii, în mod conştient greşit, neagă această ultimă semnificaţie a cuvântului suflet. Dar sunt contrazişi de toate celelalte versete referitoare la suflet ale Bibliei:,, Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28);

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" (Luca 12, 4-5). Textul ne spune că după moartea omului, el poate fi aruncat în gheenă. Dacă nu ar mai rămâne nimic după moarte, aşa cum pretind unii, ce mai poate fi aruncat în gheenă?

| milan9 a răspuns (pentru Madara21):

În II Corinteni 5, apostolul Pavel vorbeşte despre corp ca despre un cort pământesc în care trăim, adăugând că el ar dori să fie acasă cu Domnul şi că "toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10). Dacă sufletul ar muri şi el, ce parte din Pavel ar putea să părăsească trupul şi să meargă acasă la Domnul?

Apocalipsa 6, 9-11 vorbeşte despre "sufletele celor înjunghiaţi" care cer lui Dumnezeu răzbunarea sângelui lor. Este adăugat că "fiecăruia din ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei".

Deşi aceste suflete fuseseră ucise, ele sunt descrise ca fiind în prezenţa lui Dumnezeu şi având o conversaţie cu El!

| M25M a răspuns:

Ateii nu cred in suflet, sufletul este doar un concept teoretic, de fapt este inventat de o parte a creierului.
Daca ma intrebi unde voi ajunge dupa moarte atunci iti voi raspunde ca nicaieri si in nimic. Daca tot esti nelamurit, atunci amintesteti ce a fost inainte de nastere, daca nu-ti amintesti nimic inainte de nastere atunci inseamna ca intelegi ce zic.

| Narfundo a răspuns:

Va ajunge in functie de energia lui

| Madara21 explică (pentru Narfundo):

Explica-mi te rog acest lucru.

| Narfundo a răspuns (pentru Madara21):

Ai dat funda nu iti mai explic nimic, intrebarea ta este rezolvata". Daca va grabiti sa dati funda ce sa va fac

| Madara21 explică (pentru Narfundo):

E treaba mea cui îi dau funda.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ateii nu cred in existenta vreunui suflet.

| CryChristiAN a răspuns:

Ateii nu cred in existenta vreunui suflet.

| mihaitaLGP a răspuns:

Nimic nu se consuma, nimic nu se castiga... Totul se transforma.

Iar formele pe care le iau materia, energia si informatia in procesul lor de dezvoltare continu sunt de neinteles.

| RainboyDash a răspuns:

Pai ateii nu cred in existenta sufletului. poate au ei alte teorii nu stiu ce este in mintea lor

Răspuns utilizator avertizat
| Qinz a răspuns:

Vai ce paradox ai facut...

| Andr3y007 a răspuns:

Cred ca in rai sau in iad.

| Andr3y007 a răspuns:

Nu sunt atei dar cred ca sufletul le va ajunge tot in rai sau iad

| Labyrinth a răspuns:

Eu personal cred că se duce într-un alt corp.

| Madara21 explică (pentru Labyrinth):

As vrea sa-ţi aud teoria despre acest lucru.

| Labyrinth a răspuns (pentru Madara21):

Trebuie să am vreo teorie? Asta cred eu, pur şi simplu. Cred că sufletul (spiritul, energia ce e în tine, cum vrei tu să-i zici) trebuie să evolueze şi nu poate evolua într-o singură viaţă, de aceea îi trebuie mai multe, să experimenteze mai multe corpuri, mai multe perioade de timp.

| Madara21 explică (pentru UnicornulInvizibilRoz):

Serios? Ai cautat pe net doar pentru intrebarea mea? Eu vreau un raspuns concret.

| Madara21 explică:

Până acum n-am primit niciun răspuns concret...

| Madara21 explică:

Noapte buna tuturor am să revin maine să vad ce aberaţii aţi mai scris.

| antireligiosu a răspuns:

Exact acolo unde ajunge orice flacara dupa ce se stinge!

| Cadastru a răspuns:

Ce tampenii, bai treziti-va din minciuna asta jalnica, nu exista dumniezo, rai-iad si tate ciuriburishagurile astea daca mori ti se taie firu si amin

| Madara21 explică (pentru Cadastru):

Da.O teorie foarte buna.(între ghilimelele de vigoare)

| taniadrula a răspuns:

Corpul nostru se va evapora. Dar sufletu nu. Cei dragi nu te vor uita. Sufletul poate ajunge in rai sau iad.

| Madara21 explică (pentru taniadrula):

Ma indoiesc ca ateii cred in rai sau in iad.