O intrebare serioasa pentru atei. Modul in care vedeti voi lumea e cam in felul urmator:

- Ratiune inseamna adevar
- Argumentele bazate pe ratiune arata ce e adevarat sau fals
- Argumentele persoanelor religioase tind sa nu se bazeze pe ratiune pura, prin urmare putem concluziona ca nu exista adevar in religie

Totusi, stim ca ratiune nu inseamna adevar mereu. Ci, cel mult, o putem folosi la acele probleme unde exista factori ce pot fi masurati cumva, sau pot fi redusi la o ecuatie. Perfect rational sa spui ca 'un vapor cantaresti mai mult decat o masina', pentru ca sunt masurabile. Perfect rational sa spui ca 'Daca toate mamiferele au plamani, iar balena e maminer, inseamna ca balena are plamani'.

In schimb, avem o multime de lucruri ce sunt imposibil de masurat exact sau redus la o formula. Nu poti masura iubirea, valoarea unei opere de arta, moralitatea, estetica, influenta unei persoane, prietenia, emotiile, metaforele, sarcasmul, glumele etc.

Deci daca voi nu acceptati decat argumente rationale, dar stim deja ca astea nu cuprind ceva ce e nemasurabil si ireductibil la o formula, voi cum puteti afirma ca nu ar exista Dumnezeu?

Nu sunt ateu. Dar exista mii de biserici avand dogme diferite, pornind doar de la Biblie.

Premiza 1: Biblia este mesajul clar si complet al lui Dumnezeu.
Premiza 2: Biblia trebuie interpretata doar conform metodei Sola Scriptura.

Constatare: crestinii care accepta premizele 1 si 2 se cearta intre ei ca la usa cortului.

Că ateu nu spui că nu există și că nu ai credință față de el iar de existenta Dumnezeul iudaic, creștin, islamic are 0% șanse, un creator deist, panteist poate 5%, un ateu nu trebuie sa demonstrează că nu există și un creștin trebuie, se vede clar că nu există un Dumnezeu implicat sau bun, cum poate Dumnezeu dă cancer unui copil? Că păcatele părinților, cum poate sa te arunce in iadul veșnic că nu ai crezut? Astea sunt basme in care nici aia au scris nu au crezut

Sunt ateu. Existența unei entități nu este o portocală ci o relație.
Dumnezeu face parte dintr-o viziune asupra lumii care împarte lumea, universul într-o zonă naturală, și o zonă supranaturală.
Entitatea Dumnezeu aparține zonei supranaturale.
În viziunea mea despre lume, care mă definește ca ateu, zona supranaturală face parte și ea din univers, nu este separată. Dar face parte din viziuni, care nu sunt realitatea ci narațiuni, povești despre realitate. Voi teii ( anti-ateii), confundați povestea cu realitatea, povestea din cartea de pe raft, și de la voi de la biserică, cu realitatea. Sunt 4200 de religii, fiecare cu povestea, narațiunea ei.

Teoretic și aceste lucruri s-ar putea măsura, însă, valoarea unei opere de artă fiind subiectivă de exemplu, trebuie ca fiecare individ să-și formeze propriul sistem de măsurare pe baza căruia să estimeze valoarea fiecărei opere întâlnite. Ba chiar și sentimentele pot fi analizate rațional din punct de vedere chimic se știe că anumiți hormoni produc anumite sentimente.
Dumnezeu însă se pretinde a fi în afara individului, se vrea a fi această ființă omniscientă și omniprezentă deci logic ar fi să poată fii analizabil și observabil cu ajutorul rațiunii dar nu, dumnezeu rămâne doar subiectiv și relativ la fiecare individ, nu există un dumnezeu pentru că fiecare credincios și-a creat propria formă a lui dumnezeu, propria imagine asupra a ce ar trebui dumnezeu să reprezinte.
Ce vreau să zic e că dumnezeu există doar pentru cei care cred că există, pentru restul e doar o poveste. Știm că sentimentele există pentru că le putem influența și manipula cu ajutorul chimiei, încearcă MDMA de exemplu și vei simți un sentiment de iubire și fericire de nedescris. Dumnezeu însă nu reacționează la nici un stimul, nu poate fi nici analizat și nici cuantificat, nu observăm nicăieri în univers vreo influență care să-i poată fii atribuită doar lui așa că ce te face să crezi că dumnezeu ar exista?
Istoria religiei e cel mai bun argument împotriva existenței lui dumnezeu pentru că ne ilustrează magistral evoluția conceptului de zeu de-a lungul timpului și ne arată că dumnezeu e strict subiectiv și e unic pentru fiecare cultură, ba chiar pentru fiecare individ aș spune.

Întrebarea ta pune în evidență unul dintre cele mai fundamentale probleme filozofice, care este diferența dintre ceea ce este rațional și ceea ce este adevărat. Este adevărat că rațiunea nu este neapărat echivalentă cu adevărul și că există lucruri care nu pot fi explicate sau dovedite prin rațiune pură.
În același timp, este important de remarcat că nu toate afirmațiile trebuie să se bazeze pe rațiune pură ca să fie considerate valide.

Păi bine, pare că vrei să batem fierul cât e cald. Afirmația că "ratiunea înseamnă adevar" este un nonsens simplist. Ratiunea este doar o unealtă, nu un garant automat al adevărului. Poate fi folosită și pentru concluzii greșite sau limitate.

Acum, să vorbim despre genul ăsta de argument care vrea să ne convingă că religia e doar o prostie irațională. Simplu spus, ai o perspectivă atât de îngustă încât îți scapă esența. Nu toți credincioșii sunt niște simpletoni care resping complet rațiunea. Există credincioși care pot să susțină convingerile lor cu argumente bine întemeiate.

Și acum, povestea cu "nu poți măsura iubirea sau moralitatea" e un clișeu prea des invocat. Da, nu poți să pui iubirea într-un tub de eprubetă, dar asta nu înseamnă că totul se reduce la rațiune. Există dimensiuni ale vieții care scapă simplificărilor tale exagerate.

Așa că, nu te grăbi să tragi concluzii naive despre existența lui Dumnezeu doar pentru că nu poți să-ți pui sentimentele sau credințele într-o ecuație. În viață, lucrurile sunt deseori mult mai complexe și mai subiective decât visezi tu în raționamentul tău superficial.