Pentru atei. Cat de greu v-a fost sa faci aceasta trecere de la credinta la necredinta? Stiu ca depinde de multi factori si anume cat de religios sau nereligios ai fost pana in acel moment si cate ti s-au implementat, insa intreb cat timp v-a laut si cum a fost?
Ordonare:
După relevanţă
RăspundeEvident, spalatul pe creier dureaza destul de mult timp.
Răspunde Mie imi spui? Unora parca le ia satan mintile si cad in desfrau si imoralitate, in placeri de o clipa, fara sa se gandeasca ca isi fac singuri rau.
Toti cei care traiesc in pacat si imoralitate, indiferent de statutul lor.
Motiv pentru care 99, 9% dintre cei ce s-au nascut in familii crestine au imbratisat crestinismul cu foarte mare usurinta,spontan si natural.
In timp ce oamenii care au devenit atei, nascuti tot in familii crestine,au fost nevoiti sa depuna eforturi psihice de proportii pentru a reununta la credinta in Dumnezeu, aparent atat de normala.
Cu alte cuvinte, daca exista o trecere de la facil la dificil, atunci ea ar putea urma ordinea mentionata anterior: De la crestin la ateu.
Ce sa intelegem de aici? Ca va aflati in plina decadere si constientizati acest lucru?
Pentru ca raspunsul ar putea fi interpretat foarte usor in acest sens, iata, face dovada comentariul meu.
Cum existenta Lui Dumnezeu parea, pentru marea majoritate a oamenilor ce ma inconjurau, un fapt incontestabil,tot atat de incontestabil ca faptul ca Pamantul se roteste in jurul Soarelui, am avut mereu impresia ca exista dovezi covarsitoare in favoarea acesteia.
Pana la urma ce dovezi,care sa confirme modelul heliocentric, cunosti tu? Nu cunosti. (Ma rog, daca te intereseaza cunosti,insa in majoritatea cazurilor nu te intereseaza) Insa stii sigur ca exista sute de dovezi incontestabile. Esti convins ca numai aruncand un ochi pe una din aceste dovezi te-ai lamuri definitiv.
Cam asta era impresia mea fata de Dumnezeu. Eram convins ca numai documentandu-ma putin voi da peste sute de dovezi -initial te astepti ca numarul si consistenta dovezilor sa fie direct proportionala cu convingerea maselor-,insa nu ma prea pasiona subiectul,asa ca nu cautam dovezi.
Asta pana cand am dat peste primul individ care a spus ca nu exista Dumnezeu.
Si evident ca am fost contrariat: "Cum sa nu existe Dumnezeu, cum se poate ca Pamantul sa nu se roteasca in jurul Soarelui, cum poti contesta un asemenea adevar ce necesita minimum de cultura generala?"
Iar cand mi-au fost solicitate dovezi, nu mai putem sa imi pastrez cumpatul,eram convins ca in secunda urmatoare voi da cele mai persuasive dovezi,pentru ca, trebuie mentionat,la acea vreme aveam impresia ca le detin.
Numai ca, stupoare. Dovezile intarziau sa-mi rasara in minte. In zadar scotoceam fiecare amintire in parte, fiecare coltisor de memorie ce parea promitator, nu gaseam nimic. Decat afirmatii pe care parea ca le acceptasem ca un credul. Unde sunt deci dovezile?
Am stat,m-am gandit, si pana la urma m-am dat batut. Am lasat "dezbaterea" pe o alta zi.
Eram destul de jenat, ma gandeam: "Iti dai seama cate dovezi exista si eu nu stiu nici macar una."
Am inceput sa ma documentez, dar nimic. Sigur, intalneam o groaza de filosofii si sofisme, care ce-i drept mie imi pareau destul de convingatoare, insa nu erau tot atat de convingatoare si pentru adversarul meu.
Nu puteam sa ma prezint cu asemeena abureli, m-as fi facut de ras.
Incepeam sa ma enervez. "Ce se intampla, unde naiba sunt dovezile? Vreau o fraza concisa si univoca, pe care sa o pot reproduce usor, nu sute de pagini cu vietile sfintilor." caci numai asta gaseam.
In cele din urma am inteles ca nu exista dovezi. Asta mi-a zdruncinat ceva credinta, insa nu atat de mult incat sa o abandonez.
Ramasesem ca o piramida fara baza, si care totusi, in chip miraculos reuseste sa isi mentina varful in aer.
Convingerea se pastrase, insa dovezile disparusera. Ciudat, am spus.
De ce cred daca nu exista dovezi?
Nu puteam raspunde. Pana cand am inteles indoctrinarea si modul in care functioneaza ea.
Toate cele de mai sus se intamplau pe la varsta de 14-16 ani.
Nu pot să afirm că am crezut vreodată în basmele religioase, aşa că nu cred că în cazul meu a existat vreo trecere.
Îndoctrinarea religioasă nu s-a prins de mine. O respingeam de mică.
Eu nici nu mi-am dat seama cand am devenit atee, sau cand am inceput sa devin, stiu doar ca informatie cu informatie stergea imaginea pictata de altii in mintea mea, religia. Cel mai mult a contat constientizarea trairilor animalelor, apoi o greseala care mi-a aratat ce inseamna perceptia, am inteles de ce o avem, si asta a fost ultima dovada impotriva ideii existentei sufletului, pana aici toate bune si ftumoase, doar ca ateismul meu e cam panteist, ziceam mai sus de animale, asa ca nu pot sa mai vad lumea frumoasa stiind cata suferinta exista in jur. "Ignorance is bliss".
Richard Dawkins-pe o scara de la 1 la 7, cat de ateu esti?
6, rezonabil baiatul.
Ciudat, daca chiar a zis asta, pentru ca a-theos inseamna doar "fara zeu", asa ca pentru mine si agnosticii sunt atei, sâc! 
Dawkins sigur stie ce inseamna "zeu", nu prea cred ca o sa creada vreodata ca unul dintre cei venerati de oameni, sau unul personal si prea uman, a creat tot ce exista.
Sa stii ca unii devin atei, dintr-un soi de revolta impotriva indoctrinarii la care au fost supusi in copilarie (am auzit si de copii de preoti ce-au trecut la ateism). Asa ca nu cred ca e o regula generala. Oamenii-s diferiti, au gandiri diferite.
Eu am trecut destul de usor. Cat am fost credincios, nu mi-am pus intrebari, eram un credincios oarecum indiferent, mergeam si eu cu turma(fiind la moda). Din momentul in care am inceput sa-mi pun intrebari, sa analizez Biblia, traditiile si afirmatiile religiosilor/credinciosilor, aproape "instantaneu" 
"peste noapte" am devenit necredincios.
Eram si eu credincios ca tot neamul si ma rugam seara in pat la icoana cu maica lui Dumnezeu.Ma plictisisem sa ma rog si sa fiu ''pe placul Domnului'' asa ca am zis:''*** it!''.Nu eram ateu atunci.Doar nu imi mai pasa. Apoi m-a luat iar credinta.Mentionez ca in decursul acelor ani, am avut acest ciclu permanent, din luna in luna:''ba nu imi pasa, ba mai auzeam un oligofren la televizor si imi aminteam, revenind la God si tot asa si tot asa.Pana intr-o buna zi cand m-am hotarat sa devin ateu, pentru ca la vremea aceea mi se parea un **** religia si credinta si ma si stresa.Si acum la fel.
Deci astfel am ajuns eu sa fiu ateu.Nimic special.Acum ma pis pe religie si insemnatatea ei.
Daca as stii eu sigur ca Dumnezeu exista, m-ar durea in ****, oricum.Mai bine in iad cu Satanel decat sa fiu sclavul unui copil dubios care se joaca cu lumea, cum ma jucam si eu cand eram mic, cu aricii mei preferati
icki si Arici.Gata,am dat prea multe informatii
In decursul a 2 ani am devenit ateu, am cercetat, comparat, gandit si constientizat toate contradictiile, tot ce e ilogic din religie si biblie si d-zeu.
Nu am comparat nimic cu stiința. M-am invârtit doar în jurul religiei, acum nu imi vine să cred că eu puteam să cred în acele lucruri, în biserică, parcă te-ai trezit dintr-o iluzie.
Ai un sentiment de victorie intr-un fel pentru că ți-ai demonstrat ție că nu ești ca restul turmei și ai putut gândi aceste chestii în loc să crezi orbește în continuare.
Poți să încerci. Măcar să știi în ce crezi de fapt și să vezi că unele lucruri sunt total diferite față de cum le vede sau interpretează lumea.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
