| AleBoc a întrebat:

De ce/ cum afecteaza naftalina sanatatea omului?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Diurpaneus a răspuns:

Ea este o hidrocarbură aromatică cu două nuclee ciclice, fiind o substanță dăunătoare sănătății și mediului înconjurător. Pătrunde în organism pe cale respiratorie, cutanată și rar pe cale digestivă. Naftalina este un toxic hemolizant - produce leucocitoză, anemii -, hepatotoxic, nefrotoxic, iar la nivel ocular generează cataractă.

În caz de ingerare (copii) se produc tulburări digestive, uneori hipotensiune și deshidratare. La o doză de 30g apare coma, deseori urmată de convulsii. La indivizii cu deficit de glucozo-6'-fosfatdehidrogenază (G-6-PD) se declanșează mai ușor hemoliza, icter hemolitic și nefropatie tubulară.
Inhalarea vaporilor produce cefalee, grețuri, transpirații, lezare renală, nevrită optică (cataractă). Compușii hidrixilați rezultați se conjugă cu acidul glucuronic, glicocolul, acidul sulfuric și acidul mercapturic. Conjugarea mercapturică are loc în proporție de 10-15%, când se produce o carență de aminoacizi, manifestată la nivelul cristalinului(cataractă). Eliminarea are loc pe cale renală sub formă de metaboliți și/sau conjugați.

0 răspunsuri:
Întrebări similare