| Andrei200300 a întrebat:

Salut TPU,am o problemă,in unele momente când respir simt asa că mi se umflă burta și chiar se umfla dar după ce scot aerul afara e ok,am făcut controale, analize nu am nimic, doar un început de astm dar iau tratament și de când am aflat am inceput sa mă stresez și să mă tem sa nu am boli grave și parcă respir din ce in ce mai greu când mă gândesc și simt așa burta ciudat uneori. Mă tem,ce as putea face? Nu îmi spuneți de doctori pentru că am fost la o mulțime și am făcut analize și raze și rmn, mă tem doar de câteva luni, sa consult un psiholog? As vrea daca puteți să îmi dați ceva sfaturi sa-mi revin, multumesc.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
13 răspunsuri:
| RxTx a răspuns:

Intee plaman si torace exista o diafragma o membrana
Este posibil ca ru sa ai acea diafragma spaeta
Se cheama hernie de diafragma superioara sau ceva de genul asta
https://www.romedic.ro/hernia-diafragmatica

| Violleta2022 a răspuns:

Ti-as recomanda un psihiatru, fiindca tu ai o problema cu ipohondria.
Cand tragi aer in piept se umfla plamanii, nu burta, fiindca nu are cum sa intre aer in burta, imposibil acest lucru.

| Andrei200300 explică (pentru Violleta2022):

Am o frica de vreo 2 3 luni extrem de mare de moarte, adica orice durere mica am, cred că am vreo boală de la orice durere

| RxTx a răspuns (pentru Violleta2022):

Să își ia un job la spălătorie + o soție fără meserie sau job + o rată la bancă pentru un apartament și să stea în chirie, si sa faca câțiva copii.
Să vezi cum nu i-se mai unflă nimIc

| Violleta2022 a răspuns (pentru Andrei200300):

Cu umflatul burtiie ste simplu si din atata lucru NU moare nimeni. Cand ti se umfla burta iti faci un ceai de plante si-l bei cat poti tu de fierbinte, in felul asta gazele din burat se dilata si ies afara sub forma de basini sau ragaieli.
Dupa cum spuneam, cand tragi aer in piept NU se umfla burta, ci plamani si asta este un proecs perfect nromal si sanatos pentu toti oamneii pamantului, fiindca asa respiram!
Nu te mai stersa din nimnicuri, inceraca sa le intelegi logic ca sa nu te mai sperii cand nu exista nici cel mai mic motiv sa mori sau sa patesti ceva, odata ce toate analizele spun ca esti perfect sanatos.
Daca nu reusesti, mergi la psihiatru, fiindca acela iti poate explica si ajuta sa scapi de frica asta inutila.
Sanatate multa!

| doctorandus a răspuns:

Buddha chinezesc are burta mare si toracele mic.

Buddha indian are burta mica si toracele mare.

De ce? Chinezii cred ca respiratia la nivelul burtii este cea corecta, indienii cred ca respiratia la nivelul toracelui este cea corecta.

| Yuoia a răspuns:

Se "umfla burta" pentru ca tu respiri adanc. Nu esti singurul. Nu ai fost atent in jur?

| Andrei200300 explică (pentru Yuoia):

Ba da dar mă tem happy, am o frica de vreo 2 3 luni extrem de mare de moarte, adica orice durere mica am, cred că am vreo boală de la orice durere

| Yuoia a răspuns (pentru Andrei200300):

Stapaneste-ti emotiile si nervii. De acolo vine totul. Ai vazut ca esti sanatos. Daca gandesti asa, te vei imbolnavi cu adevarat.
Iata a venit vara, iesi afara si respira aer curat. Fa alergari, fa fotografii, fa ceva sa nu te mai gandesti la prostii. Sanatate!

| Andrei200300 explică (pentru Yuoia):

Mulțumesc pentru răspuns.

| Yuoia a răspuns (pentru Andrei200300):

Sa fii sanatos, copile!

| Andrei200300 explică (pentru Yuoia):

Mulțumesc,asemenea și dumneavoastră.