| Moon34T a întrebat:

Scriu acest post dintr-o totală disperare. Scuzați eventualele greseli de scriere si incoerenta, dar sunt disperata si nici sa scriu nu mai mai pot concentra. Anul trecut am inceput un tratament psihiatric cu estan si zenbleu pentru starile depresive si anxietate sociala. Am avut o schema de tratament din octombrie pana in iulie. Problema este ca după ce am intrerupt tratamentul nu m-am simțit deloc bine. Aveam ganduri suicidare si senzatii electrice in creier. M-am speriat foarte tare in momentul in care am vazut ca starile mi s-au accentuat, domoralizandu-ma total. Dintr-o pura prostie, pentru ca mai aveam cateva medicamente de estan ramase, si pentru ca sunt proasta de bubui, am luat timp de o saptămâna de capul meu cate o pastila de estan combinata cu alcool. Cred ca am făcut o reactie adversa severa care se manifesta prin dureri musculare puternice, lipsa de aer, tahicardie, senzația de gripă. Dupa un timp efectele fizice dispăruseră, dar au inceput cele mentale: plans incontinuu, dorinta de sinucidere, halucinații auditive (si sunt sigura ca erau produse de pastile). Vazand ca starile mi s-au accentuat am dat iarăși fuguta la psihiatru, iar din pura teama si rusine, nu i-am zis de combinata pe care o facusem. Mi-a prescris estan, zenbleu, rispen si trittico. Din a doua seară m-am simțit din nou rau: mi-a amortit tot corpul, nu pot respira, saturatia este 92. Am ajuns de 2 ori la urgente si de ambele ori nu am fost luata in seama deoarece analizele imi sunt bune. Sunt disperata, am vorbit cu psihiatrul si am oprit tratamentul, nici el nu intelege ce se întâmpla si de ce pastilele mi-au cauzat efectele respective. Sunt intr-o stare totală de confuzie, ma simt drogata, scriu postarea asta din disperare ca o ultima soluție inainte de a ma sinucide, deoarece nu imi revin, si alta soluție nu am decât in a va intreba pe voi ce trebuie sa fac ca sa rezolv situatia. Simt că mi-a murit personalitatea nu stiu cine sunt si cum am ajuns in starea asta. Nici nu pot termina facultatea in starea in care ma aflu. Prieteni nu am, parintii nu ma inteleg. Nu mai simteam asa inainte de tratamentul asta, ma simt de parca sunt beata. Fata imi este amortita, de abia pot vorbi, am frisoane, agitatie extrema, pierderi de memorie, nu pot dormi deloc, mersul imi este greoi sunt semi-paralizata. Am făcut si o tomografie in regim de urgenta, nu a ieșit nimic. Va rog daca este un medic psihiatru pe aici sa imi spuna ce s-a intamplat.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
14 răspunsuri:
| Simpatic a răspuns:

Ceea ce se intampla cu tine se intampla cu multi pacienti pe care medicii acestia nepriceputi, psihiatri, testeaza produsele
Cu siguranta nu ai fost la un medic competent, dar sunt putini competenti in breasla asta, insa toti au sporturi si salarii imense pe NIMIC, mai mult de jumatate dintre ei ar trebui dati afara!

Eu as face altceva, nu m-as sinucide si nici nu m-as da batut
Nu as lua insa toti medicii la rand sa testez pe mine produse care oricum fac mai rau

Dar ai fi dispusa sa vorbesti la tine in judet la spitalul de psihiatrie cu cineva de acolo si sa te interneze SUB SUPRAVEGHERE? eu stiu cateva zile maxim 1-2 saptamani? cred ca acolo iti poate da de cap referitor la ceea ce ai, si esti sub supraveghere, pentru mine este inconstienta asta sa te joci cu substantele din creier dar sa stai acasa, sa conduci masina sau mergi la serviciu, cand orice depresie/anxietate cronica este o problema cat se poate de reala care nu este compatibila nici cu invatatul nici cu serviciul in perioada cand se manifesta, argumentul suprem fiind acela ca unii s-au pensionat pe caz de handicap avand DEPRESIE!
Deci cum sa iei medicamente de genul antidepresivelor si sa conduci masina de exemplu, este nu inconstienta pacientului sau a medicului ci este O INCONSTIENTA A STATULUI ASTA DE RAHAT, DE CE STATUL? PENTRU CA NU OFERA NICIUN SPRIJIN DEPRESIVILOR, stat care pentru unii este muma pentru altii ciuma!

Nu stiu din ce judet esti, daca esti din judetul in care am cunostinte iti pot recomanda prin mesaj privat pe cineva sa te trateze

Ia in calcul faza cu internarea la spitalul public de psihiatrie, este cel mai bun compromis pe care il poti face, lumea crede gresit ca acolo sunt doar nebuni de aceia care ucid oameni cu mainile goale, este gresit, au si o aripa speciala, cateva camere pentru oameni obisnuiti care au trecut prin situatii grele, aceia nu sunt bolnavi mintal periculosi!

Ajuta-te tu pe tine si astfel te pot ajuta ceilalti.
Doar cu vointa vei trece peste si nu esti nici primul si nici ultimul "copil" cu depresie, insa te rog sa nu devii o statistica a celor care au pierdut in fata acestei tulburari.Sunt destui care au invins-o te asigur!

| CristiDinBucuresti a răspuns:

Bună! Nu exista aici medici psihiatrii, situatia ta este una nasoala deoarece organismul tau are reactii adverse după intreruperea brusca a tratamentului, trebuie sa mergi din nou la medicul care ti a prescris acel tratament si sa i spui tot adevarul ca ai luat pastilele cu alcol, ar fi bine sa chemi salvarea si sa le spoui lor tot adevarul cum ai luat pastilele cu alcool si sa vezi ei ce tratament iti dau, spune le ca te simti rau si ei te vor ajuta, ce varsta ai? Si de cît timp esti pe tratament psihiatric cum ai ajuns in situatia asta ce ti s-a intamplat?

| AndreiBistriteanu a răspuns (pentru CristiDinBucuresti):

Bai cristi daca esti prost taci naibii! Daca tu inveti mai greu si nu ai reflexe crezi ca toti sunt ca tine?
Oricine iti citeste doar 4 raspunsuri ajunge la concluzia ca ai retard mental.Tu insa ai peste 40.000 doar pe acest site.

| anonim_4396 a răspuns (pentru AndreiBistriteanu):

Cine te a intrebat pe tine de latrii ca un cretin?

| Moon34T explică (pentru CristiDinBucuresti):

M-am săturat sa tot merg la urgente si sa nu fiu luata in seamă. Toti sunt total indiferenți

Răspuns utilizator avertizat
| RAY a răspuns:

Du-te la med anima acolo sunt profesioniști, daca ești din Timișoara îți fac programare la psiholog și psihiatru cu trimitere de la medicul de familie

| haileewatson a răspuns:

Nu exista doctori pe TPU.
Tu ai nevoie de un doctor nou psihiatru care sa aiba grija de tine corect.
Din pacate, va trebui sa iti faci curaj sa mergi la un doctor nou, avand in vedere ca esti singura. Poate o internare te-ar ajuta mai mult. Trebuie sa existe un prieten sau ruda in viata ta care sa te indrume la o clinica de psihiatrie

| mont a răspuns:

Mergi la un consult, intr-un centru specializat intr-un oras mare și spune sincer ce și cum ai pățit, ce ai făcut și cere ajutor. Roagă pe cineva din familie dacă nu sau pe cine poți să facă asta și să te ducă acolo cat de repede!

| Moon34T explică (pentru mont):

Nu vrea sa ma ajute nimeni Toți insistă ca sunt doar atacuri de panică. Îmi este atât de rău încât de abia mă țin pe picioare. Simt o totală bătaie de joc, nu pot dormi, imi amorteste corpul, saturatia ajunsese si la 87

| Simpatic a răspuns (pentru Moon34T):

Saturatia mica poate indica o afectiune la plamani
persoanele care au avut covid stiu ca saturatia mica era in legatura directa cu covidul pe care il aveau...
Cu o asa saturatie este putin probabil sa nu te interneze la spital macar pentru o eventuala raceala la plamani sau vreun microb...

daca iti este atat de rau este indicat sa suni la salvare, sau sa mergi la urgente, insa vezi ca acolo de obicei sunt cozi

sa le multumim gaborilor de la frontiera ca si-au facut treaba pe 2023, de asta sunt urgentele pline de copii retardati si nefericiti care si-au pierdut fie maini fie ochi de la petarde!

| Moon34T explică (pentru Simpatic):

Am fost la urgente si aparatul de pe ambulanta indica saturatia 95. Asistenta de pe ambulanta statea pe telefon in timp ce eu ma vaitam ca nu pot respira.

Răspuns utilizator avertizat
| TudorDD a răspuns:

Hei, cred ca doar esti o fire panicoasa si iti faci filme in cap. Noi oamenii suntem predispusi sa ne cream o realitate cu totul alta fata de ceea ce este cu adevarat, fie ca vrem, fie ca nu, la nivel inconștient o adaptam pentru ca asa cumva "ne este mai bine". Dacă te pot ajuta în vreun fel sau ai nevoie de un prieten, sunt aici. Cred ca poti trece peste orice! Ok?! Taci cu sinuciderea! Doamne! Doar trebuie să-ți schimbi perspectiva, aici pare ca ai nevoie de ajutor extern, să-ți iei medicamentele prescrise, control regulat si Doamne ajuta!