Am ajuns in momentul in care nicio filozofie nu ma mai multumeste. Religia, doctrina si tot felul de substitute m- au suprimat, dar intr- un final mi- am dat seama ca toate acestea ma limitau.
Am renuntat...? (mai mult)

Question

Am ajuns in momentul in care nicio filozofie nu ma mai multumeste. Religia, doctrina si tot felul de substitute m-au suprimat, dar intr-un final mi-am dat seama ca toate acestea ma limitau.
 Am renuntat la ce m-au invatat parintii mei, bunica mea, societatea.
 Sunt satul de acelasi tablou de zi cu zi. Merg la serviciu, reclame peste tot, betoane, fete posomorate. Dintr-o privire iti poti da seama ca prea putini sunt fericiti.
Am stat si m-am intrebat, care-i fericirea? Oare fericirea se presupune a fi acea stare care rezulta dintr-un manifest exterior?
Cine sunt eu? Ce caut aici? Care-i scopul tuturor lucrurilor?
Poate ca suna ciudat cand o scriu, dar ma simt nelalocul meu. Parca nu apartin de aici. Mi-am dat seama ca toate trec si am abandonat visele mele de a aduna cat mai mult. Pana la urma cu ce ramanem? Vrem sa fim cineva, vrem sa fim recunoscuti, vrem sa ne simtim importanti, dar oare toate astea mai conteaza? 
Oare faptul ca traiesc intr-un mediu in care esteticul este o lege nescrisa dupa care tot mai multi merg orbeste?
Tot ce-am acumulat pana acum au fost experiente si intr-un fel sau altul mi-au dat de gandit.
 Realizez ca scoala nu prea m-a ajutat in niciun fel. Inainte aveam tendite si complexe de inferioritate din cauza acelora care erau mai buni ca mine.
Am vrut sa dovedesc ca pot sa fac facultate, dar ceva imi spunea: "Cat ai sa te minti pe tine?" De ce limbajul acesta imi este insuficient sa ma exprim exact cum simt?
Toti vin la tine cu o metoda. Toate cartile au o metoda. Oare faptul ca doar acumulez informatii ca un hard disk ma ajuta sa ma implinesc pe mine?
Ce conteaza cu Adevarat pentru mine? Cine sunt eu? Cine am fost si voi fi. Oare nu sunt acelasi si intotdeauna?
Intelectul nostru este incapabil sa inteleaga viata. Cred.

Polaris · Accepted Answer

N-am idee ce să-ți răspund la întrebări, dar ai mindsetul potrivit să evoluezi de aici încolo, sper că o să ai mai mult succes decât mine.

Nimic nu contează. Importanța noastră șubredă ce o acordăm obiectelor și universului este doar cât să mențină echilibrul, altfel s-ar lăsa cu sinucideri în masă sau ar deregla ritmul societății enorm, până la anarhie sau dracu' mai știe.

Nu cred că o să găsești nimic ce contează cu Adevărat pentru tine, pentru noi. Mă enervează oamenii care pretind că știu cine sunt și ce pot. Oamenii care pretind că s-au schimbat, că au evoluat, că au regresat, că sunt la fel ca ieri și la fel ca mâine. Eu tot ce știu e că nu știu nimic.

Mi-am găsit câteva nișe de scăpare. Observ că sunt doar căi de autodistrugere. Fie că bagi dezomorfină până putrezești de viu sau pictezi nuduri de femeie și naturi moarte, sentimentul e același. Autodistrugere ca să putem aerisi locul și reconstrui cancerul.

Viața e ușor de înțeles când renunți la orice scop și motiv.

intermision1 · Answer

Sincer nu ma gandesc la succes. Succesul este ca un fluture. Cred ca singura cale care ne ramane noua cei care incepem sa ne debarasam de trecut, sa incepem sa ne traim prezentul. 
Cel mai important lucru pentru mine si cred ca si pentru altii, e doar o parere proprie, e aceea de a ne descoperi pe noi. Ideea este ca nu ne vedem cum suntem de fapt. De aici pleaca tot. 
Asa e fabricat anturajul din care facem parte, mediul, societatea. Nu se pune valoare pe orice om. Se pune valoare pe ce sti sa faci, ce trasaturi din care poti sa extragi un castig. In fond si la urma urmei la asta se rezuma tot. Ce iese din toata afacerea asta. Pe seful tau nu-l intereseaza de tine, ci cauta sa extraga cat mai mult folos de pe urma ta. De fapt seful nu este sef pana la urma. Asta o crede el. Singura autoritate peste noi, suntem chiar noi insine. Suntem usor de influentat pentru ca nu stim sa ne raportam, nu avem viziune si nu ne cunoastem. Nu cred ca exista personalitati mai importante decat altele. Nu exista persoane mai "dotate" ca sa spun asa de la natura decat altele. Toti avem ceva ce ne separa, ne diferentiaza, autentic. 
Ne multumim cu putin si prost. Tacem din gura si nu luam atitudine, tocmai din cauza fricii, educatiei, si anturajului. Ne temem de moarte, ne temem sa nu murim de foame. Plangem viata, dar ma intreb daca viata asta e un chin, la ce mama drac a mai fost facuta? Pentru ca popi, o biblie spune asta, inseamna ca trebuie sa ne lasam dusi de nas? FRICA este cea mai eficace unealta de control. Atat. Din frica rezulta multe altele.
Problema este simpla. Nu ne cunoaste, nu stim de ce suntem capabili, nu infestim in noi, nu ma refer la scoala sau facultate. In educatia noastra mentala, nu petrecem timp cu noi. Avem nevoie tot timpul de "ceva" care sa ne faca viata "frumoasa". Eu nu cred asa ceva. Cred acum ca nu avem nicio vina, nu ne-am nascut in niciun pacat. Suntem oameni capabili cu mult peste capacitatea noastra de intelegere. Suntem ceva unic, niciodata n-a mai fost acest eu. Sa traiesti doar ca sa-ti mearga numele este ceva meschin. Sa renunti la orice soapta venita din imediata apropiere si sa incepi sa-ti asculti inima, este o revolutie pasnica a fiecaruia. N-avem nevoie de pastilele lor, reducerile lor, de televiziunile lor. Avem nevoie de noi. Cred ca extraordinarul se petrece in momentul in care renuntam la minte. Putem sa extragem din fiinta noastra atunci cand in jurul nostru facem liniste. Poate ca ne odihnim trupurile, dar oare fiinta noastra? Multe boli sunt de natura mentala. Ne ne mai putem opri din vacarmul acesta pentru ca nu ne oprim mintea sa ruleze. Nu cautam unde trebuie sa cautam. Cautam afara. Ingurgitam ce vor altii sa ingurgitam. Acceptam ce ne spun altii ca este bine pentru noi. Am luat drept masca aceea care ne-au spus alti. "Tu nu esti capabil - tu ar trebui sa te faci asta" - cand de fapt sti ca ceea ce te atrage pe tine nu corespunde cu ce-ti spun altii. Visam la bani multi. Visam la lucruri materiale. 
In momentul in care le obtinem ne dam seama ca nu-i chiar asa cum ne gandeam noi sa fie. Credem ca anumite fapte, actiuni ne vor dobandi o stare anume, fericire sa zic. Sau mantuire. Ne adancim tot mai jos si mai jos pana cand vine vremea ca timpul nostru a trecut. Regretam ca n-am facut multe lucruri care ni le-am dorit de cand eram poate copii mici. Lucruri simple. N-am vizitat acea tara, acei muntii. Acel loc. Am acceptat soarta, nevasta - am inghitit in sec, ne-am ingropat inima adanc cu dinamita. Inima iti vorbeste tot timpul. Nu putem auzi de vacarmul acesta. Suntem considerati lasi cand ne plangem de faptul ca nu putem. Nu putem pentru ca am acceptat eticheta pusa de altii. Parinti, profesori, popa, pastor, bunic/a, societate, anturaj.

anonim_4396 · Answer

Gandesti frumos.  Ai primit doar un raspuns. Mai primesti unul. 

"Am ajuns in momentul in care nicio filozofie nu ma mai multumeste."
 Pe mine absolut nu ma multumeste in prezent. Vreau. Nu. Pot. Nu. Sper.

"Religia, doctrina si tot felul de substitute m-au suprimat, dar intr-un final mi-am dat seama ca toate acestea ma limitau."
 Ai dreptate.Gandirea daca are un tipar, pe care sa il urmeze ne limiteaza.Trebuie sa gandim liber. Trebuie sa Gandim ghidati de suflet ca marea ghidata de vant.Oh, mare rece.Inghet.Totul devine static si mort.Innebunesc.

"Am renuntat la ce m-au invatat parintii mei, bunica mea, societatea."
 In familia mea nu toti au aceiasi parere.Mi s-a acordat mai multa libertate in a gandi.Ce folos.

"Merg la serviciu, reclame peste tot, betoane, fete posomorate. Dintr-o privire iti poti da seama ca prea putini sunt fericiti."
 Nu sunt. Nu stiu sa aprecieze ceea ce au. Poate sunt si uni care nu au. Dar.Ce e fericirea? De ce s-a instrainat? Unde? Vine? Vreau. Sper.

"Am stat si m-am intrebat, care-i fericirea? Oare fericirea se presupune a fi acea stare care rezulta dintr-un manifest exterior?"
Fiecare o percepem in mod diferit. Pentru mine fericirea ar insemna iubire.Nu tine doar de noi. Trebuie sa avem si noroc. Trebuie sa ne alegem cu cap valorile. Ploua.Cu namol.Din cer. Nu sunt nori dar nici soare.Este noapte.

"Cine sunt eu? Ce caut aici? Care-i scopul tuturor lucrurilor?"
Nu esti singurul care s-a intrebat asta.Ce sunt eu? Sunt nimeni.Nu pot face fericit pe nimeni. Sunt in plus. Asa ma simt.Am nevoie de ceva. Daca nu am acel ceva nu voi fi niciodata cineva. Incerc sa imi vad reflexia in izvor. Care izvor? A secat de mult.Vin-o tu ingerul meu.Adu putina apa.Lacrimile nu sunt indeajuns pentru a reface izvorul secat. Izvorul le abosoarbe imediat.Nu ma vad. Te rog.Vin-o la mine.

"Poate ca suna ciudat cand o scriu, dar ma simt nelalocul meu. Parca nu apartin de aici. Mi-am dat seama ca toate trec si am abandonat visele mele de a aduna cat mai mult. Pana la urma cu ce ramanem? Vrem sa fim cineva, vrem sa fim recunoscuti, vrem sa ne simtim importanti, dar oare toate astea mai conteaza? "
 Timpul trece. Toate-s vechi. Toate-s trecatoare.Amintirea moare.Timpul.Necrutator.Ne arunca in mormant. Somn. Nu. Dorm. Pace? Visez. vreau. Lasa-ma sa visez. Nu ma trezi. Te rog. Ajuta-ma sa visez. Tu, astra luminoasa vin-o langa mine in mormant. Mangaiema. Te rog. Te implor :(

"Oare faptul ca traiesc intr-un mediu in care esteticul este o lege nescrisa dupa care tot mai multi merg orbeste?"
Toti suntem orbi. Toti incercam sa vedem prin ochii din cap. Nu putem privi cu ochii sufletului? Pot.De aceia doare.Ploua. Tristete. E bine? Nu stiu. Vin-o la mine ingerul meu. Stau. Cos. Sper.


"Tot ce-am acumulat pana acum au fost experiente si intr-un fel sau altul mi-au dat de gandit."
 Experiente.Imi doresc o experienta..Nu vreau doar sa o traiesc. Nu vreau ca timpul sa fie un element atat de important.El este legat de viata, vreme. NU DE CEEA CE SIMT! Vreau sa simt... Sper.

"Realizez ca scoala nu prea m-a ajutat in niciun fel. Inainte aveam tendite si complexe de inferioritate din cauza acelora care erau mai buni ca mine."
Scoala."Sa ajungeti cineva, sa va asigurati viitorul". Care viitor? Ce fel de viitor? Nu vrea sa imi asigur viitorul. Vreau sa il asigur igerului pe care inca il astept. Sper.

"Am vrut sa dovedesc ca pot sa fac facultate, dar ceva imi spunea: "Cat ai sa te minti pe tine?" De ce limbajul acesta imi este insuficient sa ma exprim exact cum simt?"
 Facultate.O fac. Vreau. Incerc. Ma zbat. Pentru ce? Nu stiu daca ma zbat ca sa sap cat mai bine un mormant sau daca ma zbat ca sa pot sa zbor.Dar unde sunt aripile.Ingere vin-o langa mine. Poate imi vor creste si mie aripile. Te rog. Vreau. Sper.

"Toti vin la tine cu o metoda. Toate cartile au o metoda. Oare faptul ca doar acumulez informatii ca un hard disk ma ajuta sa ma implinesc pe mine?"
Informati.Tot ce vreau sa stiu sunt experientele care ma ajuta sa ma inalt, sa ma iluminez. Te rog..Vin-o la mine.Astept. Sper. Innebunesc. Mor. Sper.

"Ce conteaza cu Adevarat pentru mine? Cine sunt eu? Cine am fost si voi fi. Oare nu sunt acelasi si intotdeauna?"
 Sunt nimeni. Nimeni. Nimeni. Nimeni. Sunt o papusa uitata in intuneric. Astept sa prind viata. De aceea inca cred in miracole. Pinochio. Poate va veni si la mine cineva. Aprinde lumina. Da-mi viata. Sunt doar o bucata de lemn putrezit si umed. Sunt mort? Nu.Inca simt.Inca simt tristete. Acest sentiment.Ma face sa simt ca sunt in viata.Cat timp voi fii? Sper. Exist pentru ca sper. Speranta nu ma va ajuta sa ies din conditia mea. Tot Nimeni sunt.Am nevoie.Vin-o. Sper.

"Intelectul nostru este incapabil sa inteleaga viata. Cred."
Singurul mod in care pot sa o inteleg este calea mea luciferica. Calea mea...Sunt pierdut in ceata. Unde duce calea mea? Este un capat? Acesta este luminos sau intunecat? Daca nu este capat..Va disparea vreodata ceata? Ma intreb.Vin-o si lumineazama.Inger bland.inaltama.suflet sfant.Ia-ma din iad.

 Scuze. Am luat-o razna. Poate. Oare am luat-o? De ce imi dau seama de asta atunci? Nu inteleg.Astept.Sa vina lumina. Daca exista.Sa ma faca sa inteleg. Stau. Merg. Cos. Ata Neagra. Sper. :(