Ce credeti, supararea exista, sau e un sentiment invatat, asa cum e rasismul sau homofobia? Eu cred ca nu exista. Catelusii mei nu se supara daca nu am timp sa ma joc cu ei, sau intarzii cu mancarea, sau daca ii lovesc, fara sa vreau, ca sunt tot la picioare si nu pot merge de ei. Ma gandeam intr-o perioada ca sunt fie smecheri, adica stiu ca au nevoie de noi, fie inteligenti, adica stiu ca oamenii sunt prosti si e inutil sa tii suparare pentru actiunile unuia asa [
], mai nou cred ca nu au invatat supararea, de aici concluzia ca nu este un sentiment implicit.
Ordonare:
După relevanţă
Interesantă teorie şi în parte cred că ai dreptate. Dar nu aş spune că sentimentul în sine - supărarea - se învaţă (cel puţin nu în cazul omului), ci motivele pentru a ne supăra, pe care le extragem din experienţă şi din şabloanele societăţii, cu care suntem îndoctrinaţi pe parcursul vieţii.
Adică sunt supărări autoinduse, nu neapărat naturale/native/instinctive/pure.
Gen: "Nu mi-a deschis uşa de la maşină - nu e atent la nevoile mele - e un gest urât - ceilalţi vor considera că mă desconsideră - e un motiv de supărare", "dacă-mi era prieten, îmi dădea dreptate, chiar dacă n-o am - e un motiv de supărare", "a uitat de ziua mea - nu mă respectă, nu-i pasă - e un motiv de supărare", "nu vrea să execute tot ce îi spun - nu mă iubeşte - e un motiv să supărare", etc. Fiecare cu piticii săi adoptaţi. Dacă nu ne-am umple minţile cu tâmpenii, am fi mult mai rar supăraţi...neavând de ce.
Răspunde
Fara suparare, dar problema asta cu supararea pe care o ridici tu aici ma supara rau de tot. Pai daca se stabileste ca supararea nu exista, inseamna ca eu nu o sa mai pot sa ma supar. Si tare suparat as fi sa stiu ca nu se mai poate omul nici macar supara. 
Am vazut la tv odata un documentar despre urangutanii de la o gradina zoo, si era acolo un mascul care tocmai fusese "respins" de o femela, si ramasese singur in acea cusca. Vreau sa-ti spun ca era atat de evident ca e suparat/deprimat, incat ai fi zis ca are exact aceleasi sentimente ca si noi. Avea aceleasi gesturi, iar limbajul trupului era exact acelasi ca la oameni: nu avea chef sa se miste, sa manance, sa-si ridice capul din pamant, etc. Asa ca m-am gandit si eu la asta atunci. Uite ca supararea autentica exista si-n lumea animalelor, si sentimentele umane nu sunt deloc unice. Acum am putea avea dicutia daca acea suparare a fost "invatata" sau nu. Eu unul nu cred. Pare sa fie o reactie instinctiva, dar care nu se poate manifesta in primele luni de viata din anumite motive. Sa zicem ca acel urangutan nu ar fi avut niciodata ocazia de a "invata" supararea de alti urangutani. Oare atunci cand ar fi fost respins si ar fi ramas singur, n-ar mai fi stiut sa reactioneze asa? Eu cred ca ar fi stiut. Aici e vorba de niste reactii chimice din creierul lui, iar aceste reactii apar oricum intr-o asemenea situatie. Unele fiinte, inclusiv noi, isi pot da seama instinctiv ca li s-a intamplat ceva rau. In cazul urangutanului, faptul ca a fost respins a fost cel mai rau lucru cu putinta, pentru ca astfel si-a ratat sansa de a se inmulti, cel putin pentru moment. Iar inmultirea tine de instinct. Nici ea nu se invata. Asta e doar o parere, si in niciun caz nu vreau sa exclud definitiv varianta ta. Cred ca pe acest subiect se pot face inca multe cercetari si descoperiri. Discutia e foarte interesanta 
Nu imi pare genul de suparare umana, ce simtea urangutanul era tristete, supararea e manie, eu ma pot supara pe tine ca ai mancat toata ciocolata, nu e aceeasi suparare pe care as simti-o daca m-ai respinge, plus ca urangutanii ne sunt foarte asemanatori. Supararea imi pare un fel de santaj emotional. Inmultirea, adica dorinta, iubire, numita de altii, e instinctuala, cum ai zis si tu, e necesara supravietuirii/reproducerii, ca ura, frica, durerea, poate chiar fericirea, exista in materialul genetic, vad asta si la animale, in afara de suparare.
Răspunde 
Tristețea este moștenită, la fel și celelalte emoții de bază (parcă erau 6).
Problema cu cățelușii tăi poate fi tema emoției. Tema emoției este lucrul care dă naștere acelei emoții, iar aceasta poate fi moștenită sau învățată în timpul vieții. Mai simplu, cățeii tăi nu au întotdeauna nevoie de prezența ta, iar un veterinar îmi va aproba spusa prin simplul fapt că sunt mai mulți, deci își pot face de cap și între ei.
Deci da, e adevărat ce ai spus la sfărșit.
Un al 2-lea motiv este că nu le poți vedea supărarea.
De prezenta nu, dar de mancare da, sau cum ziceam, daca ii lovesc din greseala, la cat sunt de mici, nu cred ca stiu ca nu a fost cu intentie, daca ar sti ce pot pati cand sunt tot in picioarele mele, ar pastra putin distanta. Nu sunt suparati nici intre ei cand se musca, desi vad ca ii doare. Unii dintre noi ne suparam daca ne loveste cineva, fie si in joaca.
Asta era și ideea, faptul că se joacă între ei îi face fericiți,
Oooky, am un caine mai mare pe care am urlat ca incepuse sa le goleasca astora mici farfuria pana m-am dus sa-i aduc si lui, m-am facut ca il lovesc, sa plece, a plecat, de ciuda nu i-am mai dat mancare atunci, nu s-a suparat, desi el e cainele nostru si cei mici sunt in trecere, sunt ai vecinului, dar nu ii vrea.
Deja mă depășește... doar un specialist în problemă îți poate spune.
Eh, e o intrebare conversationala pusa cu scopul de a face oamenii sa mediteze asupra mai multor lucruri. 
Exista, cel putin la oameni. Si deseori nici macar nu ne dam seama ca ne suparam, totul se intampla in subconstientul nostru, in urma unei fapte care nu ne convine dupa aia evitam accea persoana.
Supararea, bucuria, tristeta, starea de bine, ura, iubirea, furia, frustrarea, armonia etc aceste trairi exista doar daca alegi ca ele sa existe.
Daca cineva e rautacios: ai algerea sa fii suparta ca te-a jignit sau sa o/il ierti ca ii vezi nimicnicia si iti vezi de ale tale fara sa te implici emotional.
In concluzie toate trairile fie negative fie pozitive exista doar pentru ca noi alegem acest lucru.
Opinia mea.
Toate cele bune.
Nu se invata, se dezvolta sau se activeaza cand creierul este capabil sa proceseze semnale ce-i vor activa acele stari.
Nu mai compara cainii cu oamenii, altfel risti sa ramai o simpatica care se ascude dupa "sentimentele" sau pfff, starile unui caine.
Cainele nu poate percepe loviturile decat ca pe un afront, nu e dezvoltat la fel ca oamenii care se pot juca precum in sporturi de contact.
Cum am mai zis de enjpe ori, oamenii si animalele sunt la fel, deci nu e nimic gresit in a compara actiunile si sentimentele ambelor grupe, care in esenta e una singura.
De unde stii ca pentru ei loviturile sunt un afront? De exemplu, daca vrei sa dresezi unul, trebuie sa il lovesti, nu puternic, crezi ca stie de ce il lovesti? Sau daca a stricat ceva. Nu stie de ce, nu pentru ca e prost, ci pentru ca nu e logic. Poate de asta nu a invatat sa fie manios. Cica animalele asociaza mirosul papucilor cu siguranta, poate din cauza asta cateii mici "fura" papuci, il bati, nu stie de ce, iar ii fura, pana creste si nu mai are nevoie de protectia ta/papucii tai. Daca ar sti de ce il bati, adica loviturile ar fi un afront, nu i-ar mai fura.
Ceea ce vrea sa spuna este ca de cele mai multe ori indiferent de cum tratezi cainele el tot iti va fi fidel. Oamenii sunt cei ce incalca liberul arbitru si isi sterg picioarele pe alegerile si deciziile celorlalti doar pentru a beneficia de a apune labele pe ce nu le apartine. Nh ai cum sa nu iubesti asemenea bovine. Toate cele bune
De asemenea catelusii tai nu pot calatorii pe luna folosind propia lor tehnologie, nu pot folosi limbajul articulat, nu au constiinta sau capacitatea de a intelege mecanisme simple. Mai nou cred ca le lipsesc toate astea pentru ca nu le-au invatat...
Nici noi nu avem simtul olfactiv dezvoltat ca al lor, fiecare cu necesitatile lui, si nu e un lucru pe care il putem invata, asa cum sunt "sentimentele" (emotii e corect) de baza, supararea nefiind unul dintre ele.
Chestiunea e una de memorie, deci faptul ca acestia nu au resentimente sta in faptul ca nu au "memorie emotionala", desi in cazul unui caine matur nici nu se mai pune problema, deoarece exista asa-numiti "caini rai", care au asociat omul cu pericolul si in consecinta se apara.
Sunt sigura ca exista multe teorii legate de subiectul asta. Eu cred ca suparare, la fel ca ura, iubirea si multe altele se invata. Le vedem la cei din jur cand suntem mici si apoi copiem in coportamentul nostru chestiile astea.
Greșit.
Noi suntem programați să supraviețuim, iar pentru supraviețuire avem nevoie de emoțiile care se află deja în instinctul MOȘTENIT.
Dacă tristețea s-ar învăța, asta înseamnă că am putea să o controlăm, corect? Dar nu putem, deoarece la fel ca instinctul, apare în momentele cănd e nevoie. (iar de tristețe este nevoie, eu o consider o emoție benefică la fel ca toate celelalte).
Tristetea da, e semn ca ii lipseste creierului ceva, dar supararea asta, mania, nu e tristete, e un fel de ura, nefiind ura.
Stai așa, vorbim limbi diferite 
Supărarea e înrudită cu tristețea, sau cel puțin așa știu eu, se pare că tu spuneai de furie adresată. Da, e un fel de ură, dar mai puțin intensă. Ura e o extremă.
Ziceam de suparat pe cineva (catelusii nu se supara pe mine), mâniat, furia inseamna si violenta, nu e cazul.
Nu este gresit, este doar o parere diferita de a ta. Cum ziceam, sunt multe teorii. Da, intr-adevar, instinctele au rolul de a te face sa supravietuiesti ca individ sau ca specie si sunt "mostenite", ele regasindu-se si in lumea animala. Insa supararea, tristetea, ura, iubirea, invidia, melancolia, regretul etc. sunt emotii specifice doar oamenilor, emotii ce apar in urma unor procese mentale ce nu se intalnesc la animale. Analizam faptele si avem pareri legate de acestea, in functie de asteptarile noastre sau ale celorlalti, prin urmare ne exteriorizam... toate acestea totusi sunt absolut optionale. Am putea supravietui si am putea sa ne reproducem si fara acestea
Si repet, repet, repet, o parere diferita de a ta nu este o parere gresita cand dezbatem subiecte filosofice
Nu îmi plac discuțiile contradictorii, și m-a cam atins oboseala
Sunt doar 7 emoții de bază: fericirea,tristețea,furia, supriza, frica, dezgustul, disprețul. Melancolia sau regretul sunt "stări". Ce am spus eu nu e o părere personală, ci e părerea psihologilor care se ocupă de domeniu. Majoritatea animalelor au toate aceste emoții, unele le simt mai intes, altele mai puțin, dar ele există. Elefanții pot muri de tristețe.
Îți spun toate astea doar cu scopul de a informa și alte persoane
"Insa supararea, tristetea, ura, iubirea, invidia, melancolia, regretul etc. sunt emotii specifice doar oamenilor, emotii ce apar in urma unor procese mentale ce nu se intalnesc la animale." ntz. Cica "When a dog sees its owner, its brain secretes the same substances as ours when we are in love!" Animalele viseaza, simt tristete/melancolie, ura. Noi nu suntem asa diferiti de ele, doar ca fiecare si-a ales un loc in ecosistem si fiecare are un punct forte, unii au viteza, altii forta, altii aripi, altii coarne, noi avem maini, si cu ele scriem, astfel informatia pe care o avem la indemana e mult mai mare decat cea pe care o au ele, lucrurile necesare supravietuirii sunt aceleasi pentru toti.
Animalele nu sunt oameni, oamenii gândesc și simt mai complicat decât ele. Nu, nu zic că ele nu au sentimente, au, dar nu sunt așa avansate ca la noi.
Nici un sentiment nu e învățat, toate sunt de la sine, doar că au nume.
De exemplu la rasism: dacă ți-a omorât-o pe maică-ta un țigan, iar țiganii se comportă cum se comportă, în sufletul tău se crează ură pentru ei, pentru specia lor de infecți. Cred că e de ajuns doar să zic că se comportă cum se comportă și se iau de oameni și tot la rasism în inimă duce. Rasism-ul e ura pentru o anumită rasă. Nu e ceva învățat, ci ceva denumit sub un singur nume de la "ura față de o singură rasă din cauza unui motiv" la "rasism". Mă rog, acum nu neapărat la o rasă, poți fi rasist și cu un singur om, dar pe scurt e un sentiment format.
Toate sunt sentimente care se declanșează în urma unei acțiuni. Omul nu a făcut nimic altceva decât să le denumească.
Rasismul e invatat, chiar si tu zici asta. Uite, te nasti in jungla, nu te invata nimeni, totusi stii sa mananci, sa bei, sa te inmultesti, sa te temi, dar daca vezi un tigan, nu il urasti fara sa stii ce e si cum e. Sunt de acord ca daca intalnesti mai multi care iti pun viata in pericol incepi sa-i urasti pe toti, etichetarile/prejudecatile sunt un mecanism de aparare.
Să zicem că ești în junglă, așa cum zici tu. Țiganii vin îți bat familia și pleacă. Ce începi să simți față de ei? Ură față de ei... adică rasismul. Iar când mai vezi cineva cu culoare închisă cel mai probabil o să sari să-i rupi moaca. În cazul băieților vorbesc desigur, fetele nu sunt așa agresive. Sau dacă ești în junglă și-ți violează un grup sora sau mama... ce se naște? Rasismul, devii rasistă cu oamenii ca ei. Oricum rasism-ul se bazează pe ură în principiu, e un sentiment format cu ajutorul unui alt sentiment.
Da, simti ura, probabil, dar dupa ce ai avut tangente cu ei, ai invatat sa urasti un anumit lucru pentru ca il asociezi cu pericolul. Cati dintre noi nu plac negrii desi nici macar n-au vazut unul in realitate? Sau arabi, evrei, unguri.
Nimeni nu e rasist cu ceva fără motiv. Nu am văzut în românia oameni care să urască negrii... Nici cu arabi nu văd ce are să se aibă dacă nu-ți fac nimic, eu n-am nimic cu ei căci nu mi-au făcut nimic. Evrei sunt niște curve, ne datorează Insula Șerpilor înapoi jigodile, în rest nu am multe de spus despre ei, nu simt o ură așa mare. Iar bozgoii sunt niște curve, niște infecți, niște animale, au omorât la greu familii cu copii în ardeal, au făcut prăpăd pe acolo dealungul istorie. De asemenea, rușii sunt niște curve înpuție de asemenea, au violat fără inimă femeile din nord-estul româniei în al doilea război mondial și multe erau tinere, plus ne datorează km grei de teritorii. Rasismul nu există fără motiv, se naște-năuntru ca rezutatul unui fapt.
Asta ziceam, nu te nasti cu rasismul, dar cu frica de intuneric da, cu dorinta, durerea, de aici ura, cu fericirea (se pare ca e un ajutor in procesul de vindecare a ranilor fizice), cum ziceam, astea le intalnim la alte animale, si ele simt ura, pe moment doar, banuiesc, supararea, mania, felul de ura care nu dispare atunci cand pericolul dispare, doar la oameni l-am vazut.
Niciodată nu mai compara oamenii cu animalele, le suntem superior emoțional și mental(mai sunt și excepții, unde unii oameni se întâmplă să nu fie oameni și să ajungă inferiori chiar și animalelor). Adevărat că unele animale ca și câinii sau delfinii ni se aseamănă, dar nu sunt identici, trebuie înțeles asta. (nu zic că trebuie să fim aroganți și să le credem inferioare... ci doar că nu "pot duce pe cât putem noi" așa că trebuie să avem grijă de ele, de acelea care nu pot avea singure grijă de ele, mă rog alt subiect e ăsta)
Să mă reîntorc la subiect, supărarea se capătă cu timpul, nu trebuie să-ți zică cineva de ea, îl vezi pe prietenul tău/prietena ta cu altcineva că se sărută așa că se naște: supărare, ură, tristețe, gelozie... supărarea poate provenii din mai multe cauze, tot ce se învață în legătură cu sentimentele sunt numele oferite lor de către om.
Oamenii, animalele si plantele sunt la fel, doar ca din cate stim, doar oamenii si animalele au creier.
Tot ce iese rau din om provine din egoism. Tu ai folosit multe cuvinte pentru a evidentia asta.
Catelusii tai te santajeaza emotional. Supararea e doar o forma de inconcordantza intre expectante si realitate. Probabil voiai sa spui Depresie. Asta se instaleaza in timp si consta in modificarea gandirii. De asta trebuie sa n-o lasi sa se instaleze.
Suparare/manie, si ziceam ca ei nu se supara.
Supararea are un anumit rol in organism.Nu este invatata, ci a evoluat odata cu omul, ca si alte sentimente.
La fel cum frica are rol in aparare, si supararea are rolul ei.
Este absurd sa compari cateii cu omul. Daca ei aveau nevoie de anumite sentimente pentru supravietuire sau pentru imbunatatirea vietii, atunci evolutia ii inzestra cu ele.
De frica ai nevoie, dar de suparare de ce ai avea? La urma urmei, daca ramai tu si inca 3 persoane, sa zicem, fiind suparat pe ele, te izolezi, astfel devii vulnerabil. Mania asta nu e utila supravietuirii, ii e chiar daunatoare. Ura, in caz ca te gandesti la vreo comparatie, se naste din frica.
Da,supararea exista.Cainii sunt niste animale blande loiale si iertatoare, ei nu ne poarta ranchiuna cum fac oamenii.Nu,supararea nu este nicidecum un sentiment invatat ca daca ar I asa, ne-am supara mereu pentru ca asta suntem invatati sa facem si in capul nostru s-a instalat acest sentiment.Cum spuneam, cainii tin la noi, chiar daca se intampla sa ne mai purtam urat cu ei sau sa ii ignoram noi, pentru ei vom ramane mereu stapanul lor.Bineinteles ca daca un caine este traumatizat si batut in fie care zi, cel mai probabil va ajunge sa isi urasca stapanul dar ceea ce am invatat este ca acesti caini nu ne vor raulsi sunt niste animale foarte special, cele ma devotate!
Supararea este un sentiment pe care doar noi il simtim si daca noi vrem sa nu existe acea suparare atunci ea nu exista
Hmm... Supararea este un sentiment des intilnit nu numai la oameni dar si la animale, poate nu ma credeti dar eu stiu ce spun. Si pe urma daca spuneti ca animalele, sa luam spre exemplu acelasi catelus tot are acest sentiment, de ce? Fiindca el tot iubeste ca si noi, are momente si bune si rele in viata precum si noi. Dar ei poate ca nu se supara atint de des, fiindca sunt cum sa va explic... Sunt mai mult decit animale de companie, ei sunt primii nostri prieteni, putem considera ca ei ne iubesc tot asa ca parintii sau poate ca si mai mult, de aia incearca sa nu se supere de la orice problema. Chira si daca uneori uitam sa le acordam putina atentie sau sa le dam mincare la timp, prin acest fapt ele ne arata iubirea.
-
anonim_4396 întreabă:
44 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
