"Din haos, Doamne, am apărut..." - Ca întotdeauna, se pare că Eminescu a avut dreptate și de data asta. Păi, ce a fost la început de tot? Nu haos? Înainte să fi apărut singularitatea ce era? Unii savanți au avansat ideea că ar fi fost un fel de spumă. Bine, nu orice fel de spumă. Nu una ca aia de ras. Sau ca spuma care se ridică deasupra la o halbă de bere. Dar oricum, tot o spumă. Ceva împrăștiat și fără o rânduială. Interesant că spuma asta a avut un imbold de a face ceva. Cam cum spunem noi uneori: "Să fac ceva cu viața mea". Adică să ies din starea aia de lâncezeală și să încerc și eu să pun de o afacere; sau să mă duc la facultate. Orice, numai să fie ceva util. Cam așa a fost cu spuma. A avut un imbold, un îndemn lăuntric, ca să spun așa, de a face ceva. Dar nu orice. Ceva grandios, să rămână de pomină. Să facă niște galaxii, niște sisteme solare. Să pună apoi ochii pe vreo planetă. Să-i pregătească solul fertil. Să facă și niscaiva semințe, să crească acolo roșii, ardei, castraveți. Sau grâu, floarea soarelui. Și, de ce nu, și niște pomi fructiferi. Ce, ar strica acolo niște smochini sau niște piersici? Nu, ar fi chiar foarte buni. Iar la urmă de tot să facă om. Un om inteligent, bineînțeles. Unul care să-i continue munca. Să fie creativ. Să facă și el ceva grandios. O bombă atomică, de exemplu. Ceva care să rămână de pomină. Ați văzut, bomba aia de la Hiroșima, și acum ne amintim de ea. A rămas de pomină.
Acum, să aruncăm o privire asupra întregului tablou. Ce sentiment încercați? Eu, unul de uimire. De la ce s-a plecat și la ce s-a ajuns! Voi contemplați uneori asupra întregului? Dacă nu, nu. Dar dacă da, cum? Poate contemplați într-un fel mai plăcut decât am făcut eu mai sus.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook