| Alien a întrebat:

Conform Legii 289/2004 Legea privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, Contractele ale SC PROVIDENT SA sunt nule de drept deoarece incalca legea si aici ma refer la art.7, art.8.lit, D; lit. E si lit. F; art. 9 alin1. lit. B si lit. C, precum si modul in care se poate face plata anticipata este neclar, astfel conform art.16 alin.1 si alin.2 din legea 289/2004 sunt nule de drept. si ii sfatuiesc pe toti care au contract cu Provident sa se adreseze ANPC iar dupa ce acestia vor constata incalcarea legii se va inainta catre judecatorie prin care contractul va fi declarat nul, plus mai incalca si art.9indice 3 lit. a) din OG 21/1992
"a) contractele vor fi redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minimum 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puţin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părţi. Culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat".
Cred ca acum toti juristii de la provident i-a apucat transpiratiile si cauta legea sa o citeasca =))
http://www.anpc.gov.ro/anpc/index.php

2 răspunsuri:
Legiuitoarea
| Legiuitoarea a răspuns:

Bună.
Interesantă observația ta!
Nu am credit la ei, din punctul meu de vedere niciodată nu i-am văzut cu ochi buni, au rate săptămânale, nu lunare!
Pa, pa.

| negru30 a răspuns:

I-ai facut praf