| RemusAthanasiu123 a întrebat:

Ieri, stateam impreuna cu niste amici in spatele unui bloc; fumam, beam si radeam. La un moment dat observam 3 tipi care vin spre noi ( din prima clipa mi-am dat seama ca erau batausi care vroiau sa ne jefuiasca), prietenii mei au fugit dar numai eu am ramas, fumandu-mi in continuare tigara, respectivii se apropie de mine si ma roaga sa le dau si lor o tigara (bineinteles asta-i replica folosita de golani, inainte sa-ti ceara banii, cheile, telefonul, etc.). Eram destul de speriat si la un moment dat l-am impins pe unu' dintre ei si m-am dat inapoi, acestia si-au ridicat pumnii stand in garda. Spre norocu' meu, avem in buzunar un cutit fluture (Butterflyknife), l-am scos din buzunar subtil, tinandu-l la spate, acestia nu si-au dat seama ca aveam in mana stanga un cutit. Dupa cateva momente toti trei sar pe mine, atunci mi-am aplecat capu' ( sa ma feresc de pumnii lor) si am inceput sa dau cu cutitu' pe unde apucam, totul s-a intamplat atat de repede, peste 5 sec. le-am vazut gecile rosii ( din cauza sangelui). Batausii s-au retras cu mainile in jurul taieturilor, eu am inceput sa fug spre casa speriat si ingrijorat de aceasta intamplare nefericita care putea fi evitata. Cand am ajuns acasa am inceput sa plang, deoarece nu sunt un bataus si nu-mi place sa ranesc oameni, si orice om ar incepe sa planga dupa o astfel de experienta, indiferent ce varsta ar avea ( eu am 17 ani). Ei, si de atunci nu-mi pot scoate din cap aceasta experienta, va rog ajutati-ma!

Răspuns Câştigător
| BlackRose03 a răspuns:

Daca e adevarat(desi nu cred) gandeste-te ca o meritau.Nu a fost vina ta, tu n-ai facut nimic altceva decat sa te aperi.Nu a fost o experienta oribila, ci o lectie de viata. Uneori trebuie sa stii cand sa ignori o persoana si alteori sa treci la fapte. Dupa parerea mea le-ai facut un bine, poate si-au invatat lectia si pe viitor vor fi mai atenti.Gandeste si tu asa. Daca n-o faceai tu tot ar fi facut-o altcineva si probabil ar fi existat victime.

14 răspunsuri:
| BlackRose03 a răspuns:

Asta pare o scena dintr-un film de actiune, tu mai mult ca sigur n-ai trait o astfel de experienta.Adauga cate ceva s-o faci mai originala si dupa trimite-mi-o in privat sa iti spun ce ai mai putea modifica.

| RemusAthanasiu123 explică (pentru BlackRose03):

Doamne,Doamne, te implor intelege ca nu a fost o scena dintr-un film, stiu ca nu iti pot demonstra numai prin vorbe ca este adevarat, dar te rog intelege-ma ca mi-am facut cont de acest site datorita acestei intamplari, nu este nimic inventat, daca as putea cumva sa-ti demonstrez ca-i adevarat...

| RemusAthanasiu123 explică (pentru BlackRose03):

Ok, poate ca o meritau, dar te rog, imi poti da un sfat cum sa uit de acest eveniment?

| dolceromania a răspuns (pentru BlackRose03):

Sa se apere de cine? El a atacat primul, era asa de speriat ca la ampins pe unu si s-a dat putin inapoi.El a atacat apoi a dat cu cutitu.

| BlackRose03 a răspuns (pentru dolceromania):

L-a impins, nu l-a batut.Dar dupa ce a facut asta toti trei l-au inconjurat si au sarit pe el.Crezi ca aveau de la bun inceput intentii bune? Nu cred. Abia dupa ce l-au atacat acesta a scos cutitul.A fost autoaparare.

"L-am impins pe unu' dintre ei si m-am dat inapoi, acestia si-au ridicat pumnii stand in garda-...-Dupa cateva momente toti trei sar pe mine, atunci mi-am aplecat capul( sa ma feresc de pumnii lor)-"

| BlackRose03 a răspuns (pentru RemusAthanasiu123):

Depinde doar de tine in cat timp vei uita, o astfel de intamplare poate lasa urme adanci, dar nu se poate lasa in urma intr-un timp atat de scurt. Ocupa-ti timpul liber cu divese activitati care sa-ti atraga atentia de la acea intamplare.Concentreaza-te in mod permanent pe altceva si in scurt timp vei fi mai bine.Ar trebui sa vorbesti si cu alte persoane(prieteni, membri ai familiei etc) care te vor ajuta sa gasesti o solutie.Aici nu vei gasi o rezolvare la problema ta care tine de psihic.

| BlackRose03 a răspuns (pentru RemusAthanasiu123):

Daca e adevarat(desi nu cred) gandeste-te ca o meritau.Nu a fost vina ta, tu n-ai facut nimic altceva decat sa te aperi.Nu a fost o experienta oribila, ci o lectie de viata. Uneori trebuie sa stii cand sa ignori o persoana si alteori sa treci la fapte. Dupa parerea mea le-ai facut un bine, poate si-au invatat lectia si pe viitor vor fi mai atenti.Gandeste si tu asa. Daca n-o faceai tu tot ar fi facut-o altcineva si probabil ar fi existat victime.

| FaraNume1245 a răspuns:

Daca chiar s-a intamplat, ceea ce nici eu nu cred, vei uita cu timpul.

| Xdreaper21 a răspuns:

1 probabil nu au murit
2 daca iti e oleaca ca se intampla ceva cu politia nu iti fa criji zi fix ca era aito aparare
3 asta e viata

| RemusAthanasiu123 explică (pentru Xdreaper21):

Iti multumesc happy, dar mi-ai putea zice o modalitate cum sa uit de aceasta intamplare?

| dolceromania a răspuns:

Faptul ca porti un cutit cu tine lasa de dorit, faptul ca l-ai folosit este si mai grav.

| RemusAthanasiu123 explică (pentru dolceromania):

Niciodata nu am purtat un cutit la mine, il aveam asupra mea deoarece voiam sa le arat prietenilor mei, si l-am folosit deoarece eram speriat de moarte, cum am mai zis: nu m-am batut niciodata

| Nitroblast a răspuns:

Cool story bro, dar hai sa te informez, nu se intampla nici pe departe asa prin "cartier", arati a tipul care si-ar dori sa fie "baiat de cartier", a ascultat prea mult B.U.G. si Parazitii si crede ca "viata de cartier" se rezuma la bataie, bautura, tigari, droguri, fete, etc. si astfel crede ca ajunge mare gangsta cand de fapt are doar filme foarte proaste.


"fumam, beam si radeam", sigur am mai auzit chestia asta in exact aceeasi ordine si altundeva...

Daca vrei te poti face scriitor, dar inainte de asta documenteaza-te pe teren ca sa para cat de cat realist textulwinking

| RemusAthanasiu123 explică (pentru Nitroblast):

Frate, nu am scris asa ceva, numai ca sa ma aflu in treaba, si ce legatura au drogurile si fetele, plus ca nu consumam alcohol, stiu la cum am scris acolo asta deduce lumea, iar la sfarsit am zis ca nu-s un bataus, dar am trait o experienta oribila

| Andreeaaadc a răspuns:

Daca va fi implicata politia o sa fie aiurea...