| FlorinCiokan a întrebat:

Cat e amenda daca nu ai la tine permisul sau dovada de permis?

Răspuns Câştigător
| Intruder19 a răspuns:

Art.101. - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art.35 alin.(2).

Art.35. -
(2) Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.

Chiar daca va dadea maximul amenzii exista posibilitatea achitarii a 1/2 din minimul amenzii in termen de 2 zile lucratoare de la comunicare.

Neinscrierea intregului nume al contravenientului ar putea reprezenta un motiv de nulitate relativa. Daca celelalalte elemente inscrise (adresa, cnp) pot conduce la identificarea persoanei atunci procesul verbal nu se va anula.

Amenda este intre 750 si 1000 lei.

3 răspunsuri:
| GolopențaAdrian a răspuns:

Depinde cat e de grav dar poate sa iti ia si permisul

| AntoniSoulesOne a răspuns:

800 pe acolo sau mai mare. dacă ai carnet şi eşti prins puţin ameţit. ai vreo 1200. dar mai bine aşteaptă permisullaughing

| Si_Erika_Deac_1980 a răspuns:

Asta vreau să aflu și eu. Soacra a uitat permisul din greșeală acasă ca fi a mea ia scos portofelul din poșetă. Ia dat pe loc 4 milioane. Deci era la 10/15 ceasuri distanta. Deci eu rugat frumos pe domnu polițai sa o lase sa fuga acasă după permis. Polița sa inervat pe ea și i-a dat 4 milioane