| GodIsBig a întrebat:

Bună fetelor. Până acum două săptămâni aveam sprâncenele mai grosuțe, pentru că le-am lăsat să crească. Dar mi-am băgat din nou penseta în ele și le-am subțiat destul de mult. Am început de azi să mă dau cu ulei de ricin ( de 2 ori pe zi ), apoi intentionez sa merg la un salon, să-mi dea un contur frumos. Aveți idee cam cât cresc sprâncenele în aproape două luni, ținând cont că le dau de două ori cu ulei de ricin? Sau mai bine zis, se vor îngroșa destul ca să îmi luminez altfel chipul?

7 răspunsuri:
| neutrino a răspuns:

Da, este suficient si chipul tau va fi foarte luminat!

| AnnaaaMaria a răspuns:

Depinde de cât de repede îți cresc ție sprâncenele. Ale mele trebuiesc pensate la maximum o săptămână, deci mie mi-au crescut repede. Am avut și eu aceeași problemă cu pensatul, parcă mă mânca undeva să iau cât mai mult din ele laughing. Uleiul de ricin favorizează creșterea lor, iar dacă vrei să nu iasă în evidență imperfecțiunile sprâncenelor, caută-ți un creion/fard cât mai apropiat de culoarea lor pentru a le contura să nu se mai vadă golurile. Caută-ți o cosmeticiană bună care să nu își bată joc de sprâncenele tale și pe viitor când vrei să le pensezi, conturează-le cu o culoare mult mai închisă și le pensezi după acea formă dată de tine. pup

| alexalexa2000 a răspuns:

Depinde cât de repede îți cresc. Găsește-ți o cosmeticiană bună care să știe să penseze și să nu-ți strice forma.

| Crux a răspuns:

Eu stiam ca dureaza in jur de 6 luni sa iti creasca calumea.

| precious30 a răspuns:

Sunt sanse ca in 2 luni sa iti mai creasca ceva fire sa ai ce pensa laughing

| Ramona7 a răspuns:

Pentru inceput nu mai folosii penseta de una singura, mergi la un salon bun, fetele de acolo iti vor spune cum iti va sta mai bine si le poti spune ca le vrei groase( apropo cele mai dragute sprancene sunt cele groasewinking ) iar ele iti vor da forma dorita, este foarte bine ca le dai cu ulei de ricin pentru ca le va accelera procesul de crestere, iar o marime sigura in ceea ce priveste lungimea lolr acumulata in 2 luni nu este sigura, depinde de la om la om, dar de obicei ar trebui sa-ti creasca destul de mult in 2 luni, fundita? big grin