Sper sa aveti timp sa-mi cititi povestea, poate imi puteti da voi un sfat. Chiar nu stiu ce as putea face.De fapt, cred ca nu depinde de mine. Sunt o fata de 16 ani, locuiesc la tara, intr-o familie nu tocmai,, normala". Tata e un betiv, dintotdeauna a fost asa, care si-a lovit si isi loveste copiii si sotia de cate ori are ocazia, un om care aproape ca nu are suflet, care vrea doar sa isi arate autoritatea dand cu pumnul in masa, lovind si tipand, facandu-I pe altii sa sufere. Nu stie sa comunice, niciodata nu am fost apropiata de el si nici chiar de mama. Intotdeauna mi-a fost frica de el, am incercat sa ii spun ceea ce ma deranjeaza, sa ii explic cat de mult ma doare pe mine atitudinea lui, dar de fiecare data avea grija sa ma faca sa tac cu o palma. El e omul care ar fi trebuit sa-mi fie tata, nu doar prin faptul ca mi-a dat viata, ci aratandu-mi sa traiesc, acoperita de afectiune si iubire. De fapt, asta mi-a lipsit toata viata: afectiunea, iubirea si intelegerea, pe care nu cred ca le voi intalni vreodata in,, familia mea". Nici cu mama nu ma inteleg prea bine. Am incercat sa vorbesc cu ea, intelege pe moment, dar apoi revin toate ca inainte. Cel mai mult ma deranjeaza ca imi vorbeste urat, facandu-ma proasta, animal, tampita si jignindu-ma cum apuca. Inteleg ca a suferit si ea atatia ani alaturi de cel ce imi e tata, dar ar putea incerca sa fie mai buna, sa nu ma raneasca si ea mai tare.
Mai am un frate de 10 ani. Nici cu el nu ma inteleg deloc.Copiaza comportamentul agresiv al tatalui, imi vorbeste urat, ma injura, ma face cu*va, proasta, handicapata etc.
Uneori simt ca nu mai am putere sa mai lupt, sa ma eliberez odata din inchisoarea asta, sa plec departe si sa am o viata normala, asa cum mi-am dorit intotdeauna. M-am straduit mereu sa invat bine, am avut numai note mari, am obtinut multe rezultate bune la olimpiade, i-am ascultat intotdeauna si i-am ajutat cum am putut, dar niciodata nu m-au apreciat, spunandu-mi ca nu fac nimic bun. Nu au facut decat sa-mi arate cat de inutila sunt, sa ma invinovateasca de fiecare nereusita a lor, sa imi distruga increderea in mine, putin cate putin, dar sigur.
De parca n-ar fi fost de ajuns, acum un an am devenit bulimica, ceea ce m-a facut sa-mi pierd si mai mult increderea in mine. Acum incep sa ma vindec, cu multa vointa si ajutorul doamnei psiholog a liceului, careia ii voi fi mereu recunoscatoare, caci e o persoana deosebita.
Spuneti-mi voi ce as putea face. Chiar simt ca nu mai am putere sa lupt. Moralul imi e la pamant si nici macar nu mai pot invata la nimic, mai ales ca sunt nevoita sa stau intr-o sigura camera cu mama, tata si fratele, unde e tot timpul galagie si televizorul urla mai tare decat ei la un loc. Cum as putea sa invat ceva in conditiile astea? Le-am propus sa ma lase sa ma mut intr-o alta camera, dar spun ca de ce sa facem doua focuri cand putem face unul singur? Am incercat sa-I conving, dar degeaba.
Ma puteti ajuta cu vreun sfat? Sau ceva care sa ma motiveze sa pot merge mai departe. Simt ca lumea mea se prabuseste
Cum pot iesi din propria drama?
Multumesc din suflet tuturor celor care-mi vor raspunde!

Cred ca cel mai dureros este faptul ca ei sunt familia ta care trebuiau sa te sprijine si sa te iubeasca. Este foarte greu sa rezisti in conditiile in care nu te simti sustinuta. Ce vreau sa iti spun este ca lucrurile vor fi altfel in timp, poate acum situatia pare fara iesire dar esti abia la inceput. Viata ta nu o sa fie mereu asa. Vei termina scoala, vei avea un loc de munca vei lega o relatie si vei intemeia propria ta familie. Din tot ce vezi acum la familia ta vei trage invataminte si vei sti ce iti doresti. Ei vor reprezenta niste antimodele ca sa zic asa. Eu cred ca esti foarte puternica din moment ce ai avut curajul sa iti deschizi sufletul in fata unor straini.Se spune ca nimanui nu i se da mai mult decat poate duce. Ai grija de tine si nu iti pierde speranta!

Din pacate povestea ta este un tipic miilor de copii abuzati de parinti inconstienti.Banuiesc ca si starea sociala a parintilor este precara,lipsa celor necesare traiului zilnic ai aduce in starea asta de alienare, poate sunt si consumatori de alcool, etc.Iti recomand sa ai rabdare deaja ai o varsta foarte apropiata de majorat si acesta este foarte aproape.Nu te lasa pe tanjala din contra lupta pentru tine,invata sa ai medii mari ca este singura cale de a te desprinde din situatia in care esti. Apoi in urma rezultatelor vei intra la o facultate fara plata, iti vei gasi un serviciu, un baiat si asa vei incepe a trai o noua viata.Insa pana atunci invata, invata si iar invata.Si nu le mai da apa la moara adica motive sa te certe,fale jocul si fa-ti timp pentru tina sa inveti,evita discutiile contradictorii ce pot aduce situatii explozive, ca cearta scandal, batai etc

Crede-ma ca am inceput sa plang . Problema ta e una care a mai fost discutata.
Nu stiu cum te simti, dar imi pot imagina. Ai mare nevoie de ajutor. Nu ai vreo ruda care sa te poata ajuta?

Povestea ta e foarte trista.Din pacate in astfel de cazuri e greu sa faci ceva.Cred ca "intrebarea" reala e "Vreau o alta viata".
Lucrul asta nu e posibil, iar prea multe sfaturi...nu sunt,cand ai o asemenea familie.
Dar,eu zic asa: Mai rabda putin, mai putin si termini liceul, si probabil iti doresti sa faci o facultate.Deci straduieste-te cat mai mult,poate obtii o bursa in strainatate,in caz ca parintii tai nu te vor putea sustine. Poti si sa mergi un an in strainatate, si in vacantele de vara, sa strangi bani si sa te intretii singura.Probabil asta voi face si eu, pentru ca situatia in familia mea e complet aiurea.Cand sunt bani se cheltuie toti odata, apoi nu mai sunt deloc, nu stiu ce voi face anul cu naveta si toate cheltuielile pentru scoala...pana acum era usor, scoala era la doi pasi...ma rog deviez de la subiect.
Temele le poti face la o prietena, daca iti vor da voie, ca sa ai liniste si sa te mai inveselesti un pic.Prietenii iti pot fi de mare ajutor in asemenea situatii. Daca nu,incearca sa gasesti pe cineva apropiat,chiar si in alta clasa,chiar daca nu esti foarte sociabila.
Cel mai important:Nu-ti pierde increderea in tine! Ignora tot ce iti spun,nu pune la suflet, UITA, urmeaza-ti drumul tau!

Nu stiu ce sa mai spun... Sper ca sfaturile mele iti vor fi de folos!
Mult curaj in continuare! Fii puternica si nu-ti pierde increderea in tine!

Wow Am ramas fara cuvinte. Ai pod la casa? Poti merge acolo sa-ti faci temele si sa inveti.cred ca e mai multa liniste.alta ideea chiar nu am.a .am...sa stai dupa ore sa-ti faci teme si sa inveti(vii acasa doar sa mananci si sa dormi)!

Um...rude? Sunt la fel ca ei? Ar fi o idee sa mergi la ei. Sau ai putea merge la protectia copilului. Nu ti se ofera conditii corecte de trai. Nici eu nu cred ca as mai rezista. Poti pastra legatura cu psiholoaga liceului,sa vorbesti mereu cu ea, banuiesc ca te vei simti mai bine...
E o poveste trista, intr`adevar, si nu e drept ca nu ai o viata normala. Ai putea discuta tot cu psiholoaga scolii in legatura cu ce vei face.
Eu ti-as sugera totusi sa nu pleci...iti va fi mai greu.
BTW: sper sa se rezolve cat mai curand.

Vorbeste cu profesoara de la scoala, liceul unde inveti. o sa ti recomande ceva. un psiholog. un consilier de familie. vb cu ea.

Doamne ce poveste ingruzitoare, citind aceasta poveste mai nu mi-au dat lacrimile.Stii eu te respect foarte mult ca ai inca curajul sa traiesti impreuna cu dinsii si sa-i asculti si inca sa inveti excelent. Sfatul meu pentru tine poate parea unul nu chiar bun dar cred ca te va putea ajuta.

1.Adreseaza-te profesorilor si spune-le povestea ta.
2.Nustiu da ca e buna dar pleaca de acasa, ca sa fim seriosi ei nici nu se vor bate capul daca ai disparut dupa cum se comporta cu tine
3.Adreseazate la protectia copilului

Cred ca ti-am fost de ajutor.Si sa aimult curaj in continuare.

Pai,nu stiu daca te voi ajuta prea mult dar,fi tare! :* Nu.i lasa sa te doboare! Spunele povestea ta si rudelor tale, poate o matusa, un unchi.se va indura de tine.Meriti tot, o fata care indura atatea, invata bine.consider ca are dreptul la toata dragostea din lume.Tu, ca copil nu ai niciun cuvant in fata lor, si d aceea consider ca e bine sa vorbesti cu cineva apropiat :* te pup si ai grija de tine!

Tin sa precizez ca acum cateva luni am plecat la bunici si ei si rudele m-au invinovatit tot pe mine, spunand ca nu trebuia sa plec de acasa, asa ca...