Apelez la voi pentru prima data si sper sa ma puteti ajuta.
Am 17 ani si sunt clasa a 12-a. Am o relatie stabila de 3 ani si am ramas insarcinata...La avort nici nu vreau sa ma gandesc, iubitul meu si parintii lui vor si ei copilul si sunt fericiti.
Problema este ca parintii mei nu stiu inca si nu am idee cum le pot spune, imi este foarte teama. Mai ales de mami. Ea nu este o femeie rea, doar ca tine prea mult la gura lumii si stiu ca as rani-o. E foarte impulsiva, la nervi are reactii urate si imi e teama ca nu ma va intelege. M-am gandt sa ii spin dupa ce trec cele 3 luni, sa nu ma poata obliga la avort, desi nu stiu cum sa ii spun. Ce ma sfatuiti? Precizez ca e de acord cu relatia mea.

Pana aici nu am vazut nici un sfat de la cei ce au raspuns. Toti critica! Ma gandesc ca esti suficient de constienta de situatie si criticile, in acest moment, fac mai mult rau decat sa ajute.
O sa fiu subiectiv pentru ca si eu sunt impotriva avortului. S-a intamplat, s-a intamplat.
Mama oricum va afla, oricum va face ca toti dracii la un loc, oricum o sa-ti spuna ce nu ti-ai inchipuit niciodata ca ti-ar putea spune dar o sa-i treaca, e vorba de un copil ce va fi(de fapt este) nepotul ei, fata de care nu va putea ramane rece.
O va macina exact cum spui si tu gura lumii.
Nu stiu daca e ok sa-i spui acum sau dupa 3 luni sau sa ii spui ca ai deja 3 luni si sa-i recunosti abia dupa ce face sarcina 3 luni ca ai mintit-o in privinta varstei fatului.
Pregateste-te oricum de la ce e mai rau de la mama imediat dupa ce va afla. Nu e obligatoriu sa se si intample un scandal monstru dar mai bine sa fi pregatita psihic.
Ea ar trebui sa fie constienta ca daca pastrezi sarcina, stresul e unul din ultimile lucruri de care ai nevoie.
Intr-adevar, o mare parte din tineretea ta ti s-a dus odata cu acest copil.
Un copil e o responsabilitate atat de mare pentru un parinte incat o intelegi abia cand ajungi sa te confrunti direct cu ceea ce presupune sa cresti un copil.
Nu va mai fi timp de cluburi, de iesit in oras, de mers in stanga sau in dreapta. Nu, cel putin in primii ani. Daca parintii vostrii va vor ajuta cu cresterea copilului, atunci va va fi mai usor.
Financiar este destul de costisitor sa cresti un copil, asa este, dar cu ajutor de la "bunici" o sa treceti peste cu brio.
Faptul ca va fi greu, nu inseamna ca trebuie sa te sperii, tot pretul asta pe care ai sa-l platesti, va avea meritele lui. Ai sa faci totul cu o dragoste in suflet pe care nu ai mai simtit-o pana acum. Dragostea unei fete/femei pentru copilul sau e de cu totul alta natura si intensitate decat dragostea ei pentru un barbat. Asta o sa-ti dea toata energia si sustinearea de care vei avea nevoie ca sa te descurci sa cresti acest copil.
Sa nu ai niciodata nici o remuscare ca nu ai acceptat avortul.
Urmeaza o viata intreaga in care ai sa-l privesti in ochi avand in minte ceea ce gandesti acum despre el. Daca ai o constiinta sensibila, nu lua in calcul avortul deloc.
Daca esti materialista si preocupata mai degraba de cariera, si nu ai principii morale/religioase care sa contravina avortului, atunci...
Alegerea e a ta.
Mama ta, va ajunge foarte repede sa-l iubeasca pe acest copil asa cum te iubeste si pe tine chiar daca o sa roseasca in fata vecinei de alaturi, cea cu mintea ingusta si sufletul din piatra de moara, care se va uita acuzator si "superior" la ea cand se intalnesc pe drum.
Pana la urma totul e o chestiune de principii, puncte de vedere si clisee sociale pe care fiecare le vede in felul lui si nu are rost sa iti organizezi viata in functie de ce cred altii ca e bine in loc sa te ghidezi dupa ce consideri tu ca e bine. Nu exista normal, exista parerea majoritatii care vrea sa te convinga sa-ti traiesti viata dupa cum vor ei...