Salut.

Mă confrunt cu o problema care e legata de viitorul și familia mea.


Mă numesc Leonard, am 18 ani, sunt clasa a12a și vreau să împartașesc ceva.

In prezent locuiesc într-un sat din Bacău cu familia..doar că sunt clasa a 12 a și urmează să am un salt din viața de copil in cea de adult doar că,chestiile astea mă macină:

Ce vreau eu:
•Sa plec din sat(să mă mut la oraș)
•Sa mă mut într-un oraș mai mare cum ar fi București,Brașov etc
•Sa am viitoarea familia într-un loc,,modern" fara oi, vaci sau ce mai este la țara

Ce îmi sugerează părinții:
•Sa rămân la țara și sa lucrez cu ei in ferma
•Sa-mi fac o familie aici. aproape de ei
•Sa strangem toți bani pentru viitoarea mea casa aici
{Sau sa lucrez in afara și să-mi fac, casa aici}


°Bun..chestia e că eu nu vreau să-mi abandonez părinții. vreau sa fiu in același timp aproape de ei.dar și departe.și chestia asta mă macină.

Ce pot face?

[Parintii mei au amândoi 39 de ani]

Vreau niste soluții ca sa fie bine pentru toți, părinții mă vor aproape.

Vreau cât mai multe răspunsuri.o să dau funda peste 1-2 zile după ce am pus întrebarea ca să poată răspunde foarte multa lume.

Mulțumesc, o zi buna.

Din 21 de intrebari in care cu siguranta ai mai pus cel putin 1 data aceasta intrebare, toate le-ai sters! deci ce raspunsuri multe doresti, daca stergi intrebarea si nelinistea ta si o iei de la capat!
cum sa imbini si varza si capra?
sa ramai cu familia dar sa pleci din tara, sa pleci din tara dar sa fii si cu ai tai? pai ori plecati cu totii din tara, ori ramai langa ei la tara.
ce as face eu, as pleca la oras si m-as angaja acolo, iar in weekend as merge sa imi vizitez parintii!
daca vei avea sustinerea si ajutorul lor ai putea locui la oras cu chirie!
nimeni peste noapte nu si-a cumparat el casa la oras sau apartament fara sa munceasca pentru asta! cei care sunt de bani gata sau eu stiu ce evazionisti si hoti au reusit ajutati de altii, dar sa poti pe propriile puteri este greu!
si da, eu nu vreau funda de aceea nici nu te perii si nici nu dau raspunsuri pe care le dau anumite fetisoare pe aici care sunt simple "calculatoriste" de birou ca si job, dar dau sfaturi de parca sunt psihologi de renume mondial!
schimbarea vine din tine, ai aceasta pornire a independentei financiara si este foarte bine, dar tu gandesti intr-un fel si parintii tai in alt fel, daca vor fi oameni open mind vor intelege ca tu iti doresti ceva diferit de planurile pe care le au ei fata de tine si te vor sustine si ajuta!
succes

Pai hotaraste-te! Ori vrei sa pleci ori nu vrei? Nu merge asa.
Ca sa alegi intre ele doua trebuie sa stii care dintre ele te avantajeaza mai mult, adica una iti aduce bine si cealalta si mai bine, o alegi pe a doua.
Nu merge sa fie bine pentru toti.

Diferenta intre gradul de bine care ti-l aduce fiecare varianta, iti da alegerea. Trebuie sa realizezi f bine care varianta e mai buna pentru tine.

Nu uita ceva! Ca tu ai viitorul in fata, cand vei avea familie, copii, o sa trebuiasca sa stai singur cumva cu familia, si sa ai si conditii care sa te tina sus psihic, si conditii pentru copilul tau, iar unde vrei tu sa pleci iti ofera aceasta posibilitate. Ce faci, lasi copilul ala acolo sa nu aiba nici el prea multe oportunitati? Plus ca poate nevasta ta nu vrea acolo, alta complicatie.
Parintii se duc, ei sunt aranjati, tu ai viata ta.

Poti sa ii vizitezi regulat, nu e problema asta, tu trebuie sa-ti faci viata ta cum simti, ca asta iti va da psihic bun, altfel vei fi neimplinit, si statul langa parinti nu o sa te mai satisfaca, si sansele tale sa faci ce vrei scad pe timp ce trece.
Si neimplinirea iti va da suferinta, asta iti va afecta viitoarea familie, etc.

Nu gandi pe moment, gandeste pe termen lung! Parintii sunt in mediul lor, ei nu au treaba, tu NU esti in mediul tau acolo.
Tu daca pleci ei se vor obisnui treptat cu asta, tu insa daca nu pleci vei fi nefericit mereu.

Du-te la facultate intr-un oras unde vrei, munceste dupa aia, stabileste-te acolo si vezi de viata ta.

Faci cum vrei, eu am dat o parere.

Buna.Am un deja vu. Sau poate ca era vorba de alt user cu intrebare asemanatoare. Daca parintii te-ar iubi cu adevarat te-ar lasa sa iti urmezi visul de a pleca la oras.Prin faptul ca doresc sa ramai la sat, aproape de ei, dau dovada de egoism.Sigur ca sunt multi afaceristi care traiesc bine mersi din asta, impacand si capra si varza, dar la majoritatea tinerilor li se taie perspectivele de viitor cu aceasta mentalitate. Orice pasare e nevoita sa zboare din cuibul parintesc.Asa e cursul firesc al lucrurilor, pentru a deveni un adult functional, cel putin prin partile acestea.Sigur ca sunt si exceptii, o alta proveste prin alte tari, dar nu are sens sa deviez de la subiect.

Ia in calcul ca e posibil sa iti reproseze pe viitor tot felul de lucruri si prin ce te indeamna acum, te obliga in mod subtil sa ai grija de ei la batranete, ca doar nu ii vei putea refuza dupa ce te-au ajutat cu bani de casa, cu familia si orice. Vorbesc din cazuri reale.Cum spuneam mai sus, egoism si atat.Sa-i abandonezi inseamna sa nu mai vorbesti vreodata cu ei si sa pleci in alt capat de tara sau in alt capat al planetei, unde urmatoarea data va veti intalni pe lumea cealalta, cine stie.Sa nu doresti sa te limitezi pentru tot restul vietii la ingrijirea animalelor nu este abandon.Frumos ar fi sa alegi tu traiul sugerat de ei, atunci cand simti cu adevarat ca asta trebuie sa faci, nu proprii parinti sa te santajeze emotional ca s-o faci. Orice alegi, succes!

Dacă tu nu-ți dorești să trăiești la țară și să lucrezi la fermă toată viața, atunci sincer mi se pare egoist din partea părinților tăi să aștepte asta de la tine. Mai ales că la 39 de ani sunt oameni tineri și în putere, foarte departe de vârsta la care vor avea nevoie de suportul tău.

Este evident că într-un oraș mare ai cu totul alte oportunități și orizonturi decât dacă trăiești într-un sat. Iar faptul că te muți într-un oraș mare nu înseamnă neapărat că rupi legătura cu ei. Dacă locuiești la o oră-două distanță îi poți vizita oricând vrei.

Sfatul meu ar fi să faci ceea ce-ți dorești tu să faci. Oricum dacă rămâi acolo pentru ei dar în sinea ta îți dorești altceva, va veni un moment în care nu vei mai suporta și atunci vor apărea tensiuni, acuzații, regrete, certuri, reproșuri etc.

Părinții tăi sunt tineri. Se vor descurca și fără tine.
Urmează-ți visul. Și dacă dai chix te poți întoarce. De fiul risipitor nu ai auzit?

Se bat cap in cap dorintele tale. Pe locul 1 sa stii ca este viata ta, apoi dorintele parintilor tai. Parintii tai sunt chiar tineri la 39 de ani, adica puteati foarte frumos sa va mutati toti in Bucuresti cu chirie, sa va luati fiecare cate un job, munceati cativa ani si va puneati toti pe picioare. Mai pe la batranete parintii tai se puteau intoarce la casa de la tara pe care intre timp ar fi si renovat-o ( ca na, la orice e casa e loc de ajustari ) si ar fi avut si ceva bani pusi deoparte iar tu puteai sa ramai la oras sau sa te intorci la tara. Daca tu nu te vezi cioban, nu are rost sa faci ceva ce nu iti place in viata asta. Nu ai cum sa te imparti in doua locuri in situatia de fata. Dezamageste-ti parintii si spune-le ca iti doresti sa ai si tu un viitor in viata asta.

Ascultă-ți inima și urmează-ți visele. părinții tăi vor rămăne intodeauna părinții tăi și sunt singur că-i vei iubii toata viața ta. Insă asta nu iunseamnă că trebuie să-ți dai foc cu benzină pentru a-i incălzi pe ei.

Inteleg ca ei te vor aproape, insa, conteaza ce iti doresti tu, ce vrei de la viata si ce simti ca este bine pentru tine. Aproape orice om si-ar dori sa fie langa familie, dar sa isi indeplineasca si unele visuri, insa, de cele mai multe ori, nu functioneaza astfel. In viata totul este despre compromisuri. Si parintii, la fel, si-ar dori copiii langa acestia, dar conteaza fericirea copilului, in primul rand. Doar cineva egoist, si-ar tine copilul langa acesta, cu toate ca, acesta nu isi doreste si are alte planuri de viitor.
Toti puii isi parasesc cuibul la un moment dat, asta e normal, asta inseamna sa evoluezi. Foarte multe persoane fac ii sfatuiesc parintii si regreta mai tarziu. Pentru a nu regreta, fa ce simti, pune totul in balanta si fii realist. Nu te lua dupa unu sau altul, sau dupa parinti. In primul rand, e viata ta si tu faci alegerile. De abandonat nu ii abandonezi, ca tot ramai in contact si va puteti vizita. Abandonat ar fi sa rupi definitiv legatura cu ei, fara vreun motiv solid, ceea ce nu este cazul.
Gandeste-te ca ai o singura viata si merita sa profiti din plin de ea. Poti alege confortul langa familie si sa regreti viata pe care ai fi putut sa o ai, sau poti sa ai viata dorita de tine si sa iti lipseasca parintii. Alegerea sta in mainile tale.

Mergi la facultate normal. Doar nu ai facut 12 clase ca sa te faci vacar.

Termini si tu facultatea, vezi ce poti face in Buc, daca reusesti sa ai un job bun.
Daca merg lucrurile, iti iei o masina, te muti mai aproape la 2-300 km si ii vizitezi cat vrei.

Si daca nu merge, aia e te intorci la vaci ca vorba aia "vesnicia s-a nascut la tara"

Brasovul si Bucurestiul sunt deja pline de moldoveni.
Incearca Targu Mures.

Ce nume de bulangiu ai sa mor eu. Si recomand sa iti faci bunker la tara ca nu stiu daca mai rezista Romania un an frate

Dostoievsky spunea din perspectiva personajelor lui controversate „Misterul existenței umane nu constă doar în a rămâne în viață, ci în a găsi ceva pentru care să trăiești". Dezamăgirea e mai mare dacă nu îți urmezi visul.

Eu am făcut facultatea la București, departe de casă, aproximativ 560km cu trenul, obstacol care nu-mi permitea să merg decât ocazional pe acasă, la părinți și prieteni. Același scepticism se citea și pe fața părinților mei când le-am spus „Merg la București să studiez... nu Iași, nu Suceava... București!".

N-au avut încredere și nici convingerea că o să pot duce greutățile vieții în spinare (le dau dreptate, cine ar fi crezut că un necopt ca mine poate să supraviețuiască de unul singur). De atunci refuzasem și banii, pachetul cu mâncare etc etc. Am încercat să pornesc cu „dreptul" cum s-ar spune. Puțin știam eu că o să îmi chiorăie mațele de foame - dar nicio problemă - îmi însușeam și lucrul ăsta.

După 2 ani, am conștientizat că prietenii de acasă (unde locuiesc părinții) nu împart mai deloc același set de principii cu cele pe care încercam eu să le diseminez. Am încetat (rărit de fapt) să mai vorbesc cu ei și din vizitele destul de frecvente pe acasă, mergeam doar când era necesar - când mă izbea un dor de casă puternic.

Din punctul meu de vedere, te face mai „bărbat". O să fii pus în situații și situații din care o să trebuiască să te descurci de unul singur, iar de aici survine și experiența.

ps: și eu locuiam la țară, o să vezi cât de diferit este totul. Dar crede-mă, frumusețea de la sat e de o mie de ori poate, mai cuprinzătoare decât cea de la oraș. Să nu te îndoiești de asta!